Trasee în Giumalău

17 07 2010. După multe zile cu ploi serioase am prins un sfârşit de săptămână în care vremea părea să se îndrepte. O bună oportunitate pentru a termina ce nu am reuşit în urmă cu mai puţin de un an. Am plecat cu primul tren de dimineaţă din Suceava până la Vatra Dornei, apoi de acolo cu o maşină de ocazie până la Rusca. La trecerea Bistriţei ni s-a arătat un râu umflat serios de precipitaţii şi deloc plăcut vederii. Încă înainte să ieşim din sat şi să începem urcuşul, ne-a oprit un pădurar care, foarte serios, ne-a avertizat să avem grijă la vipere, pentru că după ploi se încălzesc la soare pe pietre sau în drum, deci să fim atenţi unde ne aşezăm sau pe ce călcăm. Continuă lectura