Trei state în patru km şi două frontiere artificiale între români

07 08 2013. În povestirea precedentă am tot amintit de Dunăre şi faptul că apare ciudat de des în denumirile întâlnite în Cahul. Venise vremea să vedem fluviul pe teritoriul Republicii Moldova şi în acest caz nu există decât o singură opţiune, Giurgiuleşti, sat aflat la 50 de km de Cahul, care se laudă cu titulatura de cel mai sudic punct al statului. Indicaţia de pe parbrizul autobuzului are un sâmbure de adevăr, pentru că se spune că Giurgiuleşti a fost înfiinţat de câteva familii de giurgiuveni coborâte oleacă mai la vale pe Dunăre. Şoseaua merge spre sud paralel cu calea ferată şi Prutul. Voronin nu a fost deloc prost, după ce a terminat tronsonul Revaca – Căinari, despre care v-am spus că ocolea Smirnovia şi a scos din joc nodul feroviar Tighina, s-a apucat să construiască o linie nouă, pentru a lega pe drum de fier portul Giurgiuleşti de Cahul. În 2008 a fost inaugurată această linie ferată şi din 2010 s-a circulat pe toată lungimea ei. Continuă lectura

Reclame

Vârful Hovârla din Muntele Negru

02 08 2016. Cernăuţi. Pe la ora patru şi câteva minute am ieşit în strada Hmelniţki în dreptul atelierului regretatului sculptor Gorşcovschi, al cărui Eminescu emoționează orice român trecător prin, odinioară, a treia urbe ca număr de locuitori a României Mari. Din acea perioadă se păstrează inscripţia de deasupra intrării în clădire Str. Anastasie Crimca, 16. Pe nervoasa coborâre către gară ne claxonează o maşină şi nu putea fi decât Dragoş, partenerul şi ghidul nostru în călătoria din Carpaţii Păduroşi. O drumeţie către cel mai înalt vârf al Ucrainei pe care am plănuit-o de mai bine de un an. Prima etapă a călătoriei începea cu drumul până la Colomeea. Tren personal, preţ derizoriu, 12 grivne, adică undeva pe la 2 lei. Durata călătoriei depăşeşte cu puţin două ore. De la naş am aflat unele informaţii care ne dădeau bătăi de cap. Continuă lectura

Kievul în preajma Maidanului

04 05 2013. Cea mai potrivită introducere pentru postarea de faţă se găseşte în ultimele paragrafe ale celei în care rememoram călătoria cu peripeţii de la Suceava la Kiev. Cam aceea era atmosfera în capitala Ucrainei, atunci când m-am plimbat pentru întâia dată (deocamdată singura) pe Maidan. Am plecat de dimineţă din extremitatea sud-estică a Kievului, zona Aeroportului Borispil, unde am avut cazarea. În apropierea Kievului sunt două aeroporturi mari, unul în sud şi altul în nord, nu ca la Bucureşti, unde ambele sunt în nord. Un cetăţean ne-a dus cu maşina până la cea mai apropiată staţie de metrou, numită Borispilska, cu toate că de suburbia cu aeroportul ne despart vreo 20 de km, dintre care jumătate prin pădure. Aceasta se află într-un imens sens giratoriu în Piaţa Harkivska, graniţa dintre pădurile seculare şi imensele structuri din beton ale Kievul nou, ridicat în stânga Niprului. Continuă lectura

CERNOBÎL sau drumul de la atomul pașnic la un Disneyland radioactiv

03 05 2013. Probabil că mulţi dintre cei care ajung pe acest blog se întreabă: De ce Râmnicu Sărat, Sighet, Ţiganca, Tiraspol, Auschwitz ori Srebreniţa? Răspunsul e cât se poate de simplu: Să înţeleg OMUL. De ce Tarniţa ori Geamăna? Răspunsul e acelaşi. Urâtul e realitatea, umanitatea (dacă aş adăuga rea, ar fi pleonasm). Frumosul, concretizat prin artă, e fuga de realitatea necruţătoare, surogatul care ne face să uităm de moarte şi că suntem răi. Pe lista de mai sus venea destul de firesc rândul Cernobîlului, mai ales că nu e foarte departe de Suceava sau poate e. Încă de acum 10 ani, când am citit prima oară pe un sait rudimentar povestea unei călătorii prin oraşul părăsit Prîpiat, din apropierea Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, mi-am propus ca, mai devreme sau mai târziu, să ajung acolo. Ştiam despre ce e vorba, nu aveam frici ivite din ignoranţă, FIZICĂ am făcut destulă în liceu şi am mai dobândit cunoştinţe în facultate, când un semestru am studiat aproape exclusiv domeniul cu care ne vom întâlni în postarea de faţă. Continuă lectura