A venit Nea Gică cu ursu’ – ep.4 Dumitrescu, român verde din Dorneşti

Luni. 15 08 2011. Zi de mare sărbătoare şi revărsare de alcool. După plimbarea din ziua precedentă, abia m-am ridicat din pat pe la ora 9. Ştiam că mecanicii de pe aburoasă deja plecau spre Cacica. Nu ştiu cum au rezistat oamenii la un asemenea program infernal, dar sigur cei care l-au conceput nu au fost întregi la cap. După scenariul din ziua trecută, eram pe la ora 14 în gara Dărmăneşti şi aşteptam trenul care venea de la Cacica. De data asta singur. Era o zi mult mai călduroasă decât precedenta şi vântul nu adia deloc. Despre ameninţări de ploaie nici nu putea fi vorba. Oboseala se vedea puternic pe chipurile celor doi oameni de pe aburoasă. Să dormi două – trei ore pe noapte timp de 10 zile nu e chiar aşa interesant. În gara Dărmăneşti a venit ceva lume să întâmpine trenul. Tehnologia foto digitală face ca fiecare doritor să poată avea o fotografie lângă aburoasă sau lângă pitoreştile vagoane ale trenului turistic de epocă Moldoviţa. Continuă lectura

A venit Nea Gică cu ursu’ – ep.2 Cel mai iubit fiu al Bucovinei

Ce putea să se mai întâmple? Dăduse un telefon Cel mai iubit fiu al Bucovinei, cunoscut şi ca Gheorghe Flutur. Era la vreo 10 km mai la vale, la Frumosu şi dorea să prindă trenul. În consecinţă, lumea a coborât pe peron şi lăutarii au dat drumu’ la muzică. A apărut primarul din Vatra Moldoviţei cu nişte protocol, ceva apă plată pentru ceferişti şi afinată pentru lăutari. Întâiul pelerin al Bucovinei se îngrijea ca totul să fie în ordine pentru sosirea Celui mai iubit fiu al Bucovinei. Continuă lectura