Cu trei ucraineni prin România

Spre sfârşitul lunii august a anului 2007 a avut loc a doua şi ultima ediţie a controversatului Frey Faxi Festival. Pentru că mi-am anunţat prezenţa am fost rugat să-i duc până la Sibiu şi pe trei ucraineni. Pe 24 august dimineaţa, la 11 fără 20, i-am preluat de la autogară. Au venit cu rabla de Cernăuţi. Au schimbat ceva dolari în lei pe la Piaţa mare, au luat ceva de mâncare şi apoi fuga la Burdujeni să prindem acceleratul de Braşov. Cald, exagerat de cald afară şi atunci, ca şi acum, probleme serioase de trafic. Continuă lectura

La pas de la Vama la Moldoviţa

Am ajuns şi la ultima plimbare pe căile ferate secundare din judeţ a anului 2007. Era trecut de jumătatea lunii august. Vremea ploioasă se menţinea. Temperaturile erau scăzute, dar cadrul general era optim pentru o drumeţia. Eram trei persoane şi ne-am propus o plimbare la picior de la Vama până la Moldoviţa. Am luat personalul de Câmpulung Moldovenesc din gara Suceava Vest (Şcheia) şi am mers până unde Moldova primeşte apele Moldoviţei, adică la Vama. Continuă lectura

Prima oară la Putna

12 august 2007. O zi ploioasă şi răcoroasă. Pe vremea aia circula personalul Iaşi – Putna. În el l-am găsit pe tovarăşul Bologa şi împreună am descoperit Putna. Voiam de mic să ajung la mormântul lui Ştefan cel Mare, dar se tot întâmpla ceva şi numai nu reuşeam să merg. În acea zi am reuşit. Am coborât în gară şi am mers în lungul liniilor de cale ferată aflate pe malul pârâului Putna. Unde se termină liniile am găsit indicatorul către chilia lui Daniile Sihastrul. Atunci exista un pod din lemn și metal care lega satul de chilie şi de câteva case aflate pe un afluent al pârâului mai sus menţionat. Acum e luat de apă şi fiecare trece cum poate. Continuă lectura

Păltinoasa – Cacica

A doua plimbare feroviară a anului 2007 a fost una de două ore efectiv de la Păltinoasa la Cacica. La acea vreme, pe acest tronson nu se circula, pentru că linia era deplasată pe câţiva metri din cauza alunecărilor de teren. Început de august, cam răcoare, dar senin şi ziua promitea a fi frumoasă. Continuă lectura

A venit Nea Gică cu ursu’ – ep.4 Dumitrescu, român verde din Dorneşti

Luni. 15 08 2011. Zi de mare sărbătoare şi revărsare de alcool. După plimbarea din ziua precedentă, abia m-am ridicat din pat pe la ora 9. Ştiam că mecanicii de pe aburoasă deja plecau spre Cacica. Nu ştiu cum au rezistat oamenii la un asemenea program infernal, dar sigur cei care l-au conceput nu au fost întregi la cap. După scenariul din ziua trecută, eram pe la ora 14 în gara Dărmăneşti şi aşteptam trenul care venea de la Cacica. De data asta singur. Era o zi mult mai călduroasă decât precedenta şi vântul nu adia deloc. Despre ameninţări de ploaie nici nu putea fi vorba. Oboseala se vedea puternic pe chipurile celor doi oameni de pe aburoasă. Să dormi două – trei ore pe noapte timp de 10 zile nu e chiar aşa interesant. În gara Dărmăneşti a venit ceva lume să întâmpine trenul. Tehnologia foto digitală face ca fiecare doritor să poată avea o fotografie lângă aburoasă sau lângă pitoreştile vagoane ale trenului turistic de epocă Moldoviţa. Continuă lectura