Valea Trotușului de la Borzeşti la Târgu Ocna

05 07 2014. Bacău. Nu mă aşteptam ca oraşul de la vărsarea Bistriţei în Siret să mă întâmpine cu fanfară la coborârea din tren. Ca orice bucovinean adivarat nu puteam solicita altceva decât Cântă cucu’, timp în care şi-a făcut apariţia ghidul nostru. Programul zilei cuprindea o excursie pe valea Trotuşului, de la Borzeşti până la Târgu Ocna, cu incursiuni pe afluenţii acestuia, unde se găsesc vestigii istorice, peisaje frumoase şi urme ale Primului Război Mondial, pe care, noi românii, îl numim Războiul Întregirii Neamului. În acea zi toridă de vară se desfăşurau două dintre sferturile Mondialului brazilian din 2014. A meritat să pierd aceste meciuri pentru a descoperi nişte locuri în care mult prea mulţi români şi-au dat viaţa în numele unui ideal naţional, batjocorit azi de tot felul de scârboşi prin înjositoarea găselniţă lexicală Românica.

Continuă lectura

Naţiunea civică moldovenească, fază intermediară în revenirea de la homo sovieticus la român [2/71]

La un veac de la Marea Unire, un sfert în cadrul Regatului României, jumătate la cheremul samavolniciei sovietice şi ultimul sfert de independenţă cu trupe ruse de ocupaţie pe fâşia estică a teritoriului Republicii Moldova, populaţia românească de peste Prut se află în halta naţiunea civică moldovenească. O fază intermediară a revenirii convulsive şi greoaie de la homo sovieticus la român. Cu prilejul câtorva vizite pe care le-am făcut în capitala Republicii Moldova, în 2013, 2015 şi 2016, am căutat să înţeleg viteza şi ritmul acestui proces. Simbolurile homo sovieticus sunt încă puternice, deşi în disoluţie, iar cele româneşti îşi fac loc, oarecum timid pentru aşteptările unui unionist declarat cum sunt, în umbra celor dintâi. În perioada României Mari, Chişinăul avea 117 mii de locuitori, era al doilea oraş al ţării şi reşedinţa judeţului Lăpuşna. Un judeţ Lăpuşna, cu reşedinţa la Hânceşti, a existat pe harta Republicii Moldova între 1998 şi 2003, an în care s-a trecut din nou la raioanele atât de dragi lui Voronin. Continuă lectura

Centrul Vechi de pe vremea lui Eminescu sporeşte farmecul patriarhal al Botoşanilor [21/71]

Când am scris prima dată despre Botoşani, am pus semnul de egalitate între oraş şi Eminescu. Atunci am descoperit un adevărat cult pentru românul absolut şi acea vizită a continuat în codrii Ipoteştilor, unde se află lacul cu nuferi şi izvorul lângă care adormea, ocrotit de lumina lunii, copilul Mihai. A fost mai mult o fugă prin oraş, o trecere în revistă a principalelor obiective. Centrul Vechi era în plin şantier, iar la Sf. Nicolae Popăuţi nu am reuşit să ajung. Au urmat două revederi cu Botoşanii, 13 08 2013 şi 22 11 2015, în care am încercat să înţeleg specificul aşezării şi să observ ce o diferenţiază de celelalte oraşe importante ale bucăţii de Moldova rămasă, după destrămarea României Mari, în componenţa ţării. Descrierea reşedinţelor de judeţ interbelice, la Un veac de la Marea Unire, continuă cu al 21-lea oraş ca număr de locuitori în 1930, Botoşani. Continuă lectura

Republica Cahul şi așezarea de tip urban Cantemir [63/71]

Se apropie CENTENARUL Marii Uniri şi m-am gândit să marchez acest lucru printr-o serie de postări care să aibă ca subiect plimbările mele prin fostele capitale de judeţ ale României Mari. Am folosit rezultatele recensământului din 1930 pentru a avea o imagine asupra oraşelor ţării din perspectiva numărului de locuitori. România Mare nu a fost paradisul pe pământ cum ne aburesc unii, însă a fost patria care a reuşit să cuprindă între graniţele sale cele mai multe teritorii în care românii sunt autohtoni. Nu a rezistat decât 22 de ani din cauze care se spun şi nu prea. M-am gândit să încep cu Bucureşti, cum ar fi fost normal, dar pentru că în ordinea povestirilor urma Cahul, voi începe cu numărul 63 din lista pe care o puteţi vedea mai jos. Un oraş care astăzi nu se află în România, dar care are şanse mari să fie, din nou, reşedinţă de judeţ într-un viitor nu foarte îndepărtat. Continuă lectura

Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 4

25 05 2013. O plimbare cu mașina pe marginea vestică a Podișului Sucevei, dinspre sud către nord, în vecinătatea Munţilor Stânişoarei și Obcinei Mari. Prima oprire: Baia. Locul unde s-a născut Moldova, cum spuneam după prima vizită acolo. În curtea bisericii lui Petru Rareş l-am găsit pe nea Costică. Bucuros ne-a povestit istoria neoficială a monumentului şi ca să ne arate cu ce se ocupă pe acolo, ne-a făcut o demonstraţie de tras clopotele, păcălind astfel satul că i s-a mai dus un fiu dreptcredincios. La plecare mi-a confirmat povestea celor două gropi comune din curtea bisericii. În prima au fost aşezate oasele găsite în jurul lăcaşului, unde se îngropau morţii în vechime, iar în cealaltă nişte femei ucise de bravii ostaşi ai glorioasei Armate Roşii, condusă de generalisimul Stalin, cel mai genial conducător de oşti din câţi a dat istoria. Tot unul dintre aceşti viteji i-a făcut o gaură în cap învăţătorului erou Nicolae Stoleru. Din fericire el a murit mult mai devreme, iar cu gaura s-a ales statuia lui, confundată de un lunetist beat cu un om viu. Continuă lectura