Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 5

16 06 2013. Aproape de ieşirea Moldovei din munţi, în mijlocul câmpului înflorit, încă dimineaţă, deja foarte cald. Personalul de Câmpulung Moldovenesc ne-a lăsat în staţia Lucăceşti, cunoscută cititorilor blogului ca unul dintre punctele de pornire în plimbările mele la pas prin Podişul Sucevei. De data asta drumul ne-a dus către vest, cumva pe conturul infamei frontiere ce a rezistat aproape 150 de ani. Mai jos un fragment dintr-o hartă de la 1897 a judeţului Suceava cu reşedinţa la Fălticeni. O parte dintre localităţi au alte nume astăzi, o altă parte le au doar uşor actualizate în scrierea zilelor noastre. Traseul plimbării a fost: Halta Lucăceşti – Boteşti – Horodniceni – Rotopăneşti – Mihăieşti – Pocoleni – Fălticeni. Lăsăm în urmă halta camuflată de copacii care au crescut în voie în jurul ei şi după ce urcăm o coastă lejeră intrăm în Boteşti. Continuă lectura

Probota – Dolheşti

05 06 2011. Dimineaţa unei duminici liniştite m-a prins pe coasta unui deal, tolănit în iarbă printre flori, puţin mai sus de halta Probota, privind aiurea lunca Siretului. Schimbam vorbe tâmpe cu o duduie omorând timpul până când echipa avea să fie completă. Doi tovarăşi din Fălticeni aveau să ajungă abia peste vreo jumătate de oră. Deodată, cadrul natural este violat şi tihna mea întreruptă de o operaţiune în forţă marcă Siguranţă şi încredere. Poliţia română împreună cu nişte pădurari au prins pe nişte unii furând lemne în sfânta zi de duminică. Privitor ca la teatru eram pe acea coastă, iar din cauză că oamenii pe care-i aşteptam au ajuns la timp, nu am aflat nici în ziua de azi deznodământul acelei reprezentaţii cu miliţieni, pădurari şi hoţi de lemne. Continuă lectura