Mânăstirea Humorului – Pleșa – Solonețul Nou – Pârteștii de Sus

12 iulie 2009. Vara își intrase demult în drepturi, dar căldura nu deranja deloc. Ba chiar întreaga zi a stat sub amenințarea ploii care-și făcea de cap mai departe peste munți. Însoţit de câţiva tovarăşi am executat o drumeţie la picior pe traseul Gura Humorului – Mânăstirea Humorului – Pleşa – Soloneţul Nou – Pârteştii de Sus. În acea perioadă se țineau Zilele Humorului, însă fiind dimineaţă era amenajată doar scena şi în zona centrală găseai tarabagii care vindeau prostii. Din centrul oraşului staţiune se desprinde un drum care merge de-a lungul râului Humor spre nord. Pe nişte străduţe întortocheate şi cam prost întreţinute, cu clădiri diverse mai noi şi mai vechi, dar nepermis de multe părăginite (o faţa a Humorului ţinută ascunsă) se ajunge pe malul râului, al cărui nume din limba tătară se traduce Repede, adică e echivalentul Bistriței din slavă.

Continuă lectura