Leagănul României și cea dintâi capitală a tuturor românilor [4/71]

Iaşul nu a apărut des pe aici, mereu a fost undeva la jumătatea drumurilor mele către est şi sud, către Nistru şi Dunăre, la fel cum era odinioară pentru vechii negustori. Peste zece ani, perioada 2007-2019, am tot umblat prin Iaşi, însă am scris numai despre câteva plimbări într-un sfârşit de toamnă şi o incursiune la sud de Bahlui, care va avea o continuare firească. A venit timpul pentru cel mai amplu articol de pe blog şi va rămâne aşa multă vreme, poate până când voi izbuti ceva asemănător despre Suceava. Ocazie mai bună decât un veac de la Marea Unire nu se putea găsi, mai ales că cititorii care au trecut pe aici au avut prilejul să descopere cum o mâna de bărbaţi a făcut Mica Unire, croind o a patra cale pentru neamul românesc, sfidând cele trei imperii potrivnice. Oricât s-ar burica unii în zilele noastre, îndrugând verzi şi uscate despre o capitală a Moldovei, cel puțin pentru mine, Iaşul are mai multe în comun cu România, cu naşterea ei, cu izvoarele culturii române, decât cu gloria vechii Moldove. Că le place sau nu regionaliştilor ieşeni şi bucoviniştilor suceveni, istoria Moldovei care contează s-a făcut la Suceava în vremea Muşatinilor şi urmele ei încă mai dăinuiesc, deşi se tot străduiesc nişte caca întârziaţi să le umbrească. Continuă lectura

Locul unde România Mare trăieşte prin ziduri [3/71]

Seria Un veac de la Marea Unire a ajuns la Cernăuți. Al treilea oraș al României Mari a jucat un rol fundamental în împlinirea idealului națiunii noastre. Anul 1918 l-a urcat, împreună cu Chișinăul și Alba Iulia, pe scena istoriei românilor, însă, spre deosebire de celelalte două, nu se bucură de limba română și perspectiva revenirii între granițele țării ține mai mult de speranță. Între 2013 și 2017 am tot bătut Cernăuțul, această rană a României. M-a interesat moștenirea românească, cu precădere cea din perioada României Mari. Basmele cu nemți civilizatori și alte popoare alese nu au prins deloc la mine. Între cele două conflagrații mondiale ale secolului trecut, Cernăuții aveau puțin peste 111 mii de locuitori și erau reședința județului cu același nume, aflat în extremitatea nordică a țării, la granița cu Polonia, scăldat de Nistru, Prut și Ceremuș, ocupând o suprafață mai degrabă mică. Număra cam 300 de mii de locuitori, din care aproape jumătate erau de etnie ucraineană, românii erau a doua etnie, dar mai puțin de un sfert din total și concentrați mai ales la sud de Prut. O treime din populația județului se găsea în orașul Cernăuți, însă și aici românii erau a doua etnie ca număr, de data asta fiind depășiți de evrei. Cum s-a ajuns la această situație? Răspunsul e civilizarea austriacă de un veac și jumătate. Continuă lectura

La Chişinău în epoca Voronin

08 08 2008. La ora 3 jumate dimineaţa eram în Chişinău. Chiar dacă doi dintre noi mai fuseseră pe aici, habar nu aveau pe unde mergeam. Căutam cazare. Mai întâi am întrebat tot felul de zurbagii cum să ajungem pe Ştefan cel Mare. Pe la 4 eram lângă statuia voievodului. Beznă. Pustiu. O singură maşină de poliţie în faţa guvernului. Am stat aici puţin la sfat şi hai să căutăm un hotel. Cea mai buna variantă era hotelul Zarea. Am avut ceva probleme să-l găsim, fiindcă la ora aia cam toţi cei de pe stradă erau beţi. Până la urmă am dat peste nişte poliţişti care ne-au îndrumat. Hotelul era mascat de o clădire înaltă recent construită. Continuă lectura

Cele două feţe ale Hotinului şi alte atracţii cernăuţene

Tâlhari ştiuţi şi neştiuţi

În miez de noapte se strecoară

În cimitir la Cernăuţi

Şi mor a doua oară…

Tâlhari de gropi şi osemnite,

Urmând stăpânii lor ştiuţi, Continuă lectura