Storojineț și Fântâna Albă (Am așezat Tricolorul pe mormântul lui Iancu Flondor) [66/71]

Seria Un veac de la Marea Unire ajunge din nou pe niște meleaguri unde românii s-au putut bucura de apartenența la Patria Mamă doar 22 de ani în vreme de pace și trei ani în vreme de război. Peste românii rămași dincolo de sârma ghimpată a lui Stalin au trecut câteva valuri de deportări, două invazii sovietice, numeroase masacre pe nouă frontieră, jumătate de veac de cizmă rusească și, de aproape trei decenii, aceștia se văd aruncați într-un stat cu care nu au nimic în comun. Nu mai judec de ani de zile calitatea de român a unui autohton care trăiește în afara frontierelor țării de care este orfan, pentru că nu am trăit niciodată sub alt steag, și mi-a trebuit multă umblătură prin orașele și satele din apropiere, dar de afară, pentru a putea înțelege cât de greu e să rămâi român acolo și cu atât mai mult îi disprețuiesc pe cei din România, care-și bat joc de identitatea și de limba lor, intrând lefegii ai curentelor demitizatoare trecătoare sau fiind doar influențați de acestea. Așadar, ne vom plimba prin orașul Storojineț, ne vom reculege la troițele din locul însângerat numit Varnița, de lângă Fântâna Albă, ne vom abate prin câteva sate românești și, invocând geniul lui Iancu Flondor, voi evoca lupta pe care a dus-o pentru Tricolor și păstrarea identității românești sub jugul austriac, încununată, după anii crunți și istovitori ai Primului Război Mondial, cu Unirea Bucovinei întregi la Regatul României. Continuă lectura

Volovăţ, un sat de la începuturile Moldovei

25 10 2009. În acel an, obișnuita plimbare de toamnă de la Rădăuți a avut printre obiective și biserica lui Ștefan cel Mare de la Volovăţ, sat cu o istorie mult mai veche decât a oraşului de lângă el. O trecere succintă prin secole, ce porneşte din neolitic şi ajunge până în zilele noastre, are darul de-a ne lămuri că localitatea a trăit şi vremuri mai glorioase. De la geţi la Dragoş Vodă şi apoi la Ştefan cel Mare. După ce aţi citit legătura de mai sus, urmează să aflaţi şi istoria bisericii. Cea mai veche biserică din lemn din Moldova a fost aici, Ștefan cel Mare a dus-o la Putna și a ridicat-o pe cea de piatră în locul ei. Cea mai veche biserică de piatră din Moldova se păstreză la Rădăuți, deci la doi paşi de Volovăţ. Înainte să mergem către acest sat, am trecut pe la grădina zoologică din Rădăuți. Din 2009 până acum s-au schimbat multe lucruri pe acolo, însă două animale au rămas defavorizate în același spațiu.
Continuă lectura

Cu niște străini prin județul Suceava

03 07 2009. Era o zi de vineri. Așteptam doi străini racolați de un prieten pe Couchsurfing. Am avut și eu profil pe acel sait. L-am șters după ce au început niște utilizatori să-mi explice ce mare brânză e spiritul care guvernează acea comunitate virtuală. De atunci prefer hostelurile și hotelurile. Oamenii cărora aveam să le arăt minunățiile plaiurilor mele natale erau o poloncă și un irlandez. Prietenul racolator le-a arătat orașul Iași. Am așteptat zi de vară până-n seară degeaba. Deşi aveau numărul meu de telefon, m-au găsit abia sâmbătă aproape de amiază, după ce au pierdut degeaba o noapte pe la Humor într-o pensiune pe malul Moldovei.

Continuă lectura