Trei state în patru km şi două frontiere artificiale între români

07 08 2013. În povestirea precedentă am tot amintit de Dunăre şi faptul că apare ciudat de des în denumirile întâlnite în Cahul. Venise vremea să vedem fluviul pe teritoriul Republicii Moldova şi în acest caz nu există decât o singură opţiune, Giurgiuleşti, sat aflat la 50 de km de Cahul, care se laudă cu titulatura de cel mai sudic punct al statului. Indicaţia de pe parbrizul autobuzului are un sâmbure de adevăr, pentru că se spune că Giurgiuleşti a fost înfiinţat de câteva familii de giurgiuveni coborâte oleacă mai la vale pe Dunăre. Şoseaua merge spre sud paralel cu calea ferată şi Prutul. Voronin nu a fost deloc prost, după ce a terminat tronsonul Revaca – Căinari, despre care v-am spus că ocolea Smirnovia şi a scos din joc nodul feroviar Tighina, s-a apucat să construiască o linie nouă, pentru a lega pe drum de fier portul Giurgiuleşti de Cahul. În 2008 a fost inaugurată această linie ferată şi din 2010 s-a circulat pe toată lungimea ei. Continuă lectura

Reclame

Republica Cahul şi așezarea de tip urban Cantemir [63/71]

Se apropie CENTENARUL Marii Uniri şi m-am gândit să marchez acest lucru printr-o serie de postări care să aibă ca subiect plimbările mele prin fostele capitale de judeţ ale României Mari. Am folosit rezultatele recensământului din 1930 pentru a avea o imagine asupra oraşelor ţării din perspectiva numărului de locuitori. România Mare nu a fost paradisul pe pământ cum ne aburesc unii, însă a fost patria care a reuşit să cuprindă între graniţele sale cele mai multe teritorii în care românii sunt autohtoni. Nu a rezistat decât 22 de ani din cauze care se spun şi nu prea. M-am gândit să încep cu Bucureşti, cum ar fi fost normal, dar pentru că în ordinea povestirilor urma Cahul, voi începe cu numărul 63 din lista pe care o puteţi vedea mai jos. Un oraş care astăzi nu se află în România, dar care are şanse mari să fie, din nou, reşedinţă de judeţ într-un viitor nu foarte îndepărtat. Continuă lectura

Vârful Hovârla din Muntele Negru

02 08 2016. Cernăuţi. Pe la ora patru şi câteva minute am ieşit în strada Hmelniţki în dreptul atelierului regretatului sculptor Gorşcovschi, al cărui Eminescu emoționează orice român trecător prin, odinioară, a treia urbe ca număr de locuitori a României Mari. Din acea perioadă se păstrează inscripţia de deasupra intrării în clădire Str. Anastasie Crimca, 16. Pe nervoasa coborâre către gară ne claxonează o maşină şi nu putea fi decât Dragoş, partenerul şi ghidul nostru în călătoria din Carpaţii Păduroşi. O drumeţie către cel mai înalt vârf al Ucrainei pe care am plănuit-o de mai bine de un an. Prima etapă a călătoriei începea cu drumul până la Colomeea. Tren personal, preţ derizoriu, 12 grivne, adică undeva pe la 2 lei. Durata călătoriei depăşeşte cu puţin două ore. De la naş am aflat unele informaţii care ne dădeau bătăi de cap. Continuă lectura

Copiii Unirii

01 06 2015. Un român din România picat prima oară în viaţa lui la Chişinău, mai ales dacă este de o ignoranţă revoltătoare, iar Istoria românilor nu a fost niciodată un punct de interes pentru el, se va plimba puţin pe la statuia lui Ştefan cel Mare, prin parcul de la biserica lui Căntărean, se va trage în două poze cu mâna-n şold sub arca ţaristă, va cumpăra cutii cu bomboane Bucuria, pentru el şi pentru încă vreo trei-patru proaste din ţară, care atât au auzit despre Chişinău, va lua vreo două-trei sticle de coniac Kvint, pentru şef, amantă şi naiba ştie mai cine, apoi va ajunge la târgul de suveniruri care sufocă statuia lui Eminescu, de unde-şi va procura vreo două-trei matrioşte, pentru colege, vecine şi alte prezenţe feminine care-l înconjoară, după care, obosit de descoperirile făcute, se va înfunda în prima crâşmă ieşită în cale, încântat fiind de cât de ieftine sunt ţigările. Continuă lectura