Oltul la Cozia

19 08 2010. Ora 2 după-amiază mă găsea într-un personal care urca pe valea Oltului. Nu am avut timp să mă aşez, pentru că aveam să cobor repede. Între Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti sunt doar 16 km pe calea ferată. Vârful principal al Munţilor Cozia, la cei 1668 m ai săi, devenise reperul preumblării mele pe Olt în sus. Râul a fost amenajat într-o salbă de largi acumulări de apă ce servesc sistemului energetic al ţării. Vizionarii socialismului multilateral dezvoltat au gândit ca toată energia electrică produsă de apele Oltului să hrănească fabrica de aluminiu de la Slatina. Aluminiul se obţine din alumină numai prin electroliză. De ALRO Slatina se ştie că a încăput pe mâna mafiei ruse cu complicitatea preşedintelui ţării, mare antirus în declaraţii şi că s-a pus batista pe ţambal în acest caz, în care au murit posesori de prea multe informaţii. Continuă lectura

Reclame

Oraşul Imnului

19 08 2010. Avea să fie o zi lungă şi al naibii de solicitantă. La puţine minute după ora 5 dimineaţa, părăseam Roşiorii de Vede cu destinaţia Râmnicu Vâlcea. Ultima parte a călătoriei printre vestigiile de la sud de Carpaţi urma să fie una solitară. Nu mai aveam ghid, nu mai aveam obiective clar definite, în afară de Cozia. Cum drumul către vestita mânăstire trece prin Râmnicu Vâlcea, am hotărât, în gara Roşiori Nord, să petrec câteva ore în urbea de pe Olt. Până acolo am schimbat trei trenuri. Mai întâi m-am deplasat către vest cu un personal până la Caracal, unde am şi mâncat ceva în cele 20 de minute de aşteptare, apoi am schimbat direcţia de deplasare către nord. Un alt personal m-a dus până la Piatra Olt, de unde, după câteva minute de plimbat pe peron, m-am urcat în acceleratul Craiova – Sibiu şi, după ce am aţipit puţin, am coborât la ieşirea Oltului din munţi. Continuă lectura