Leagănul României și cea dintâi capitală a tuturor românilor [4/71]

Iaşul nu a apărut des pe aici, mereu a fost undeva la jumătatea drumurilor mele către est şi sud, către Nistru şi Dunăre, la fel cum era odinioară pentru vechii negustori. Peste zece ani, perioada 2007-2019, am tot umblat prin Iaşi, însă am scris numai despre câteva plimbări într-un sfârşit de toamnă şi o incursiune la sud de Bahlui, care va avea o continuare firească. A venit timpul pentru cel mai amplu articol de pe blog şi va rămâne aşa multă vreme, poate până când voi izbuti ceva asemănător despre Suceava. Ocazie mai bună decât un veac de la Marea Unire nu se putea găsi, mai ales că cititorii care au trecut pe aici au avut prilejul să descopere cum o mâna de bărbaţi a făcut Mica Unire, croind o a patra cale pentru neamul românesc, sfidând cele trei imperii potrivnice. Oricât s-ar burica unii în zilele noastre, îndrugând verzi şi uscate despre o capitală a Moldovei, cel puțin pentru mine, Iaşul are mai multe în comun cu România, cu naşterea ei, cu izvoarele culturii române, decât cu gloria vechii Moldove. Că le place sau nu regionaliştilor ieşeni şi bucoviniştilor suceveni, istoria Moldovei care contează s-a făcut la Suceava în vremea Muşatinilor şi urmele ei încă mai dăinuiesc, deşi se tot străduiesc nişte caca întârziaţi să le umbrească. Continuă lectura

Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 4

25 05 2013. O plimbare cu mașina pe marginea vestică a Podișului Sucevei, dinspre sud către nord, în vecinătatea Munţilor Stânişoarei și Obcinei Mari. Prima oprire: Baia. Locul unde s-a născut Moldova, cum spuneam după prima vizită acolo. În curtea bisericii lui Petru Rareş l-am găsit pe nea Costică. Bucuros ne-a povestit istoria neoficială a monumentului şi ca să ne arate cu ce se ocupă pe acolo, ne-a făcut o demonstraţie de tras clopotele, păcălind astfel satul că i s-a mai dus un fiu dreptcredincios. La plecare mi-a confirmat povestea celor două gropi comune din curtea bisericii. În prima au fost aşezate oasele găsite în jurul lăcaşului, unde se îngropau morţii în vechime, iar în cealaltă nişte femei ucise de bravii ostaşi ai glorioasei Armate Roşii, condusă de generalisimul Stalin, cel mai genial conducător de oşti din câţi a dat istoria. Tot unul dintre aceşti viteji i-a făcut o gaură în cap învăţătorului erou Nicolae Stoleru. Din fericire el a murit mult mai devreme, iar cu gaura s-a ales statuia lui, confundată de un lunetist beat cu un om viu. Continuă lectura

Valea Moldovei – Slatina

19 06 2011. Unde apa Moldovei iese din munţi şi Podişul Sucevei este legat de Munţii Stânişoarei printr-un pod avariat binişor de ultimele inundaţii, înainte de închegarea statului medieval Moldova, se pripăşise un tătar pe nume Bercîş. De la el ne-a rămas numele localităţii Berchişeşti, punct strategic pe harta judeţului Suceava, deoarece acolo se află puţurile care alimentează reşedinţa de judeţ cu apă potabilă. Prin comună trece calea ferată cea nouă care leagă Suceava de Gura Humorului. Noi am coborât în gara Berchişeşti, aflată în afara localităţii, undeva pe malul râului, într-o zi de vară cu mult vânt şi nori purtaţi haotic. Continuă lectura

Cenușăreasa stațiunilor sucevene

04 09 2010. Gura Humorului. Pe cei obişnuiţi să citească doar titlul şi din când în când primele rânduri, îi trimit direct la ultimul paragraf, pentru a nu rămâne şocaţi de numele postării, pe ceilalţi îi invit să o luăm uşurel cu povestea metamorfozei oraşului Gura Humorului. Calendaristic tocmai trecusem în toamnă, dar vremea nu ştie de calendare şi alte convenţii umane, aşa că frigul se instalase mult mai repede la ieşirea Moldovei din munţi. În acea perioadă, o paranghelie asemănătoare zilelor oraşului se ţinea şi la început de septembrie. Vremea nu prea era de acord şi greul în materie de bâlci era dus de luna iulie. Localitatea care poartă numele vărsării Humorului în Moldova ne-a primit cu atmosferă pâcloasă, plafonul de nori destul de jos şi reprize timide de ploaie măruntă. Continuă lectura