Leagănul României și cea dintâi capitală a tuturor românilor [4/71]

Iaşul nu a apărut des pe aici, mereu a fost undeva la jumătatea drumurilor mele către est şi sud, către Nistru şi Dunăre, la fel cum era odinioară pentru vechii negustori. Peste zece ani, perioada 2007-2019, am tot umblat prin Iaşi, însă am scris numai despre câteva plimbări într-un sfârşit de toamnă şi o incursiune la sud de Bahlui, care va avea o continuare firească. A venit timpul pentru cel mai amplu articol de pe blog şi va rămâne aşa multă vreme, poate până când voi izbuti ceva asemănător despre Suceava. Ocazie mai bună decât un veac de la Marea Unire nu se putea găsi, mai ales că cititorii care au trecut pe aici au avut prilejul să descopere cum o mâna de bărbaţi a făcut Mica Unire, croind o a patra cale pentru neamul românesc, sfidând cele trei imperii potrivnice. Oricât s-ar burica unii în zilele noastre, îndrugând verzi şi uscate despre o capitală a Moldovei, cel puțin pentru mine, Iaşul are mai multe în comun cu România, cu naşterea ei, cu izvoarele culturii române, decât cu gloria vechii Moldove. Că le place sau nu regionaliştilor ieşeni şi bucoviniştilor suceveni, istoria Moldovei care contează s-a făcut la Suceava în vremea Muşatinilor şi urmele ei încă mai dăinuiesc, deşi se tot străduiesc nişte caca întârziaţi să le umbrească. Continuă lectura

Reclame

Locul unde România Mare trăieşte prin ziduri [3/71]

Seria Un veac de la Marea Unire a ajuns la Cernăuți. Al treilea oraș al României Mari a jucat un rol fundamental în împlinirea idealului națiunii noastre. Anul 1918 l-a urcat, împreună cu Chișinăul și Alba Iulia, pe scena istoriei românilor, însă, spre deosebire de celelalte două, nu se bucură de limba română și perspectiva revenirii între granițele țării ține mai mult de speranță. Între 2013 și 2017 am tot bătut Cernăuțul, această rană a României. M-a interesat moștenirea românească, cu precădere cea din perioada României Mari. Basmele cu nemți civilizatori și alte popoare alese nu au prins deloc la mine. Între cele două conflagrații mondiale ale secolului trecut, Cernăuții aveau puțin peste 111 mii de locuitori și erau reședința județului cu același nume, aflat în extremitatea nordică a țării, la granița cu Polonia, scăldat de Nistru, Prut și Ceremuș, ocupând o suprafață mai degrabă mică. Număra cam 300 de mii de locuitori, din care aproape jumătate erau de etnie ucraineană, românii erau a doua etnie, dar mai puțin de un sfert din total și concentrați mai ales la sud de Prut. O treime din populația județului se găsea în orașul Cernăuți, însă și aici românii erau a doua etnie ca număr, de data asta fiind depășiți de evrei. Cum s-a ajuns la această situație? Răspunsul e civilizarea austriacă de un veac și jumătate. Continuă lectura

Lupta fraților Vasile și Ioniță Bumbac pentru păstrarea identității românești în Bucovina

Între 1768 și 1774 se poartă unul dintre obișnuitele războaie ruso-turce din zona Mării Negre. De data asta turcii pierd rușinos și la Cuciuc-Cainargi (azi în Bulgaria) se încheie la 21 iulie 1774 o pace care-i va umili cum nu au mai pățit-o niciodată. Pentru că a preferat neutralitatea, care i-a avantajat categoric pe ruși, Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, din 1806 Imperiul Habsburgic, primește o bucată din Moldova, țară aflată la cheremul Înaltei Porți. Mareșalul rus Rumeanțev lasă trupele nemțești să intre în Moldova în octombrie 1774 și acestea înaintează până la Roman, însă granița este fixată mai apoi în zona Sucevei, la sud în apropiere de Fălticeni și la est între Burdujeni și Ițcani. Înainte de a ceda austriecilor nordul Moldovei, mareșalul Rumeanțev face un recensământ din care aflăm că la 1774 satul Costâna, atestat documentar din vremea lui Ștefan cel Mare, avea 30 de gospodării. După ce intră sub ocupație nemțească, pământului anexat i se dă numele Bucovina, un cuvânt slav care înseamnă pădure de fag. Continuă lectura

Centrul Vechi de pe vremea lui Eminescu sporeşte farmecul patriarhal al Botoşanilor [21/71]

Când am scris prima dată despre Botoşani, am pus semnul de egalitate între oraş şi Eminescu. Atunci am descoperit un adevărat cult pentru românul absolut şi acea vizită a continuat în codrii Ipoteştilor, unde se află lacul cu nuferi şi izvorul lângă care adormea, ocrotit de lumina lunii, copilul Mihai. A fost mai mult o fugă prin oraş, o trecere în revistă a principalelor obiective. Centrul Vechi era în plin şantier, iar la Sf. Nicolae Popăuţi nu am reuşit să ajung. Au urmat două revederi cu Botoşanii, 13 08 2013 şi 22 11 2015, în care am încercat să înţeleg specificul aşezării şi să observ ce o diferenţiază de celelalte oraşe importante ale bucăţii de Moldova rămasă, după destrămarea României Mari, în componenţa ţării. Descrierea reşedinţelor de judeţ interbelice, la Un veac de la Marea Unire, continuă cu al 21-lea oraş ca număr de locuitori în 1930, Botoşani. Continuă lectura