02 08 2016. Cernăuţi. Pe la ora patru şi câteva minute am ieşit în strada Hmelniţki în dreptul atelierului regretatului sculptor Gorşcovschi, al cărui Eminescu emoționează orice român trecător prin, odinioară, a treia urbe ca număr de locuitori a României Mari. Din acea perioadă se păstrează inscripţia de deasupra intrării în clădire Str. Anastasie Crimca, 16. Pe nervoasa coborâre către gară ne claxonează o maşină şi nu putea fi decât Dragoş, partenerul şi ghidul nostru în călătoria din Carpaţii Păduroşi. O drumeţie către cel mai înalt vârf al Ucrainei pe care am plănuit-o de mai bine de un an. Prima etapă a călătoriei începea cu drumul până la Colomeea. Tren personal, preţ derizoriu, 12 grivne, adică undeva pe la 2 lei. Durata călătoriei depăşeşte cu puţin două ore. De la naş am aflat unele informaţii care ne dădeau bătăi de cap. Continuă lectura
Vârful Hovârla din Muntele Negru
9