Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 7

25 09 2016. Șirul povestirilor despre oamenii și locurile Podișului Sucevei se mută în partea sudică a acestuia, pe valea Siretului, într-o zi mohorâtă de toamnă. Hărțile ne arată că Podișul Sucevei se termină la Roman, unde Moldova se varsă în Siret, dar nu ne spun unde începe, pentru că granița cu Ucraina seamănă confuzie. De la halta Probota și până la mânăstirea lui Petru Rareș, drumul e același cu cel din 2011, atunci am ales să urcăm pe valea Șomuzului Mare până la Dolheștii Mari. De data asta am vrut un itinerariu mult mai îndrăzneț, care a traversat câteva sate și două păduri, scoțându-ne în față peisaje minunate, surprize plăcute, diferențe neașteptate și oameni care mai de care. Pe scurt: Probota – Tătăruși – Uda – Homița – Cristești. Direcție aproximativă: nord – sud, de pe valea Siretului până pe valea Moldovei. Prima schimbare față de plimbarea trecută a fost să descopăr halta Probota arsă. Știam de la știri de incendiu și de trista soartă a unei familii ce-și găsise adăpost în interiorul clădirii de care CFR nu mai avea nevoie. Continuă lectura

Leagănul României și cea dintâi capitală a tuturor românilor [4/71]

Iaşul nu a apărut des pe aici, mereu a fost undeva la jumătatea drumurilor mele către est şi sud, către Nistru şi Dunăre, la fel cum era odinioară pentru vechii negustori. Peste zece ani, perioada 2007-2019, am tot umblat prin Iaşi, însă am scris numai despre câteva plimbări într-un sfârşit de toamnă şi o incursiune la sud de Bahlui, care va avea o continuare firească. A venit timpul pentru cel mai amplu articol de pe blog şi va rămâne aşa multă vreme, poate până când voi izbuti ceva asemănător despre Suceava. Ocazie mai bună decât un veac de la Marea Unire nu se putea găsi, mai ales că cititorii care au trecut pe aici au avut prilejul să descopere cum o mâna de bărbaţi a făcut Mica Unire, croind o a patra cale pentru neamul românesc, sfidând cele trei imperii potrivnice. Oricât s-ar burica unii în zilele noastre, îndrugând verzi şi uscate despre o capitală a Moldovei, cel puțin pentru mine, Iaşul are mai multe în comun cu România, cu naşterea ei, cu izvoarele culturii române, decât cu gloria vechii Moldove. Că le place sau nu regionaliştilor ieşeni şi bucoviniştilor suceveni, istoria Moldovei care contează s-a făcut la Suceava în vremea Muşatinilor şi urmele ei încă mai dăinuiesc, deşi se tot străduiesc nişte caca întârziaţi să le umbrească. Continuă lectura

Turist în Ciurea. Pelerin la sud de Bahlui

02 03 2014. Iaşi. Cer plumburiu de primăvară timpurie. Noroi peste tot. Din staţia de peste drum de monumentul Independenţei ne-am urcat în autobuzul 41b. Acesta leagă cartierul Copou de satul Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea şi opreşte la câţiva paşi de gara Ciurea, într-o zonă cu blocuri de locuit, considerată un fel de suburbuie a municipiului Iaşi. Gara pare părăsită de ani buni şi singurele linii lucioase sunt cele două principale. Celelalte sunt lăsate pradă bălăriilor şi magneţilor bipezi, care au început timid opera de demontare a şinelor. Clădirea gării este construită din cărămidă şi se aseamănă cu mai toate gările mai răsărite de pe linia de cale ferată Iaşi – Vaslui. Locul a rămas în istorie pentru cea mai mare catastrofă feroviară din istoria României.

Continuă lectura