Cetățile dacilor din vârfurile munților de pe valea Orăștiei

26 08 2014. Costești, județul Hunedoara. Nu cred să existe vreun român a cărui imaginație să nu fi zburdat liber când vine vorba de daci. În general, nu există cale de mijloc în raportarea noastră, la două milenii distanță, față de civilizația celor care au stăpânit aceste pământuri. Ori se vorbește de dacii care sunt originea tuturor lucrurilor în Europa, ori de niște sălbatici care locuiau în scorburi. Prea puțini sunt dispuși să înțeleagă acest neam și realizările sale așa cum au fost. O certitudine există: dacii aveau mult aur și asta i-a adus pe romani aici. Eu m-am plictisit de romani civilizatori, austrieci și mai civilizatori, ruși eliberatori, americani democratizatori și europeni integri. De două mii de ani și mai bine, poate de la Darius a lui Istaspe și până la Roșia Montană Gold Corporation, un singur fir roșu unește toată această înșiruire de binevoitori: JAFUL. Continuă lectura

Minunăţiile Ţării Haţegului (Domnu’ Nicu, ochii de sfinţi şi hoţul de pietre romane)

27 08 2014. După o frumoasă surpriză între zidurile celor două biserici reformate din Cetatea Orăștiei, am plecat, oarecum îngrijoraţi de vremea nu tocmai prietenoasă care, dacă s-ar fi ţinut de amenințările iniţiale, ne-ar fi ruinat ziua. Destinaţia era Ţara Hațegului, tărâmul care a păstrat cele mai importante vestigii ale operaţiunii romane de jefuire a aurului dacilor şi cele mai vechi biserici ale perioadei medievale româneşti. Harta de mai jos ne lămureşte cu privire la acele denumiri istorice încă utilizate la nord şi est de Carpaţi. Acestea sunt cu adevărat istorice şi nu politice, cum sunt Basarabia şi Bucovina, care nu au în ele decât sensuri ca: furt, rapt, anexare. Ţările au fost primele închegări consistente ale organizării româneşti în Ardeal în perioada medievală. Continuă lectura

Poate cel mai trist loc din România

28 08 2014. Părăseam culmile împădurite întinse de o parte şi de alta a Crişului Alb, numite Ţara Zarandului, pentru a ne aventura în Ţara Moţilor, partea Apusenilor udată de Arieş. Lăsam în urmă Bradul şi împrejurimile sale cu o destinaţie certă, Turda, dar pe unde avea să ne ducă drumul prin munţi, nu ştiam nici noi. Intram în porţiunea turei pe care nu o pregătisem deloc şi întâmplarea avea să joace rolul cel mai important. Între Brad şi Crişcior a fost cândva un combinat, acum a mai rămas în picioare un coş şi se mai păstrează o cale ferată industrială cu ecartament îngust, pe care circulă rar o mocăniţă în scop turistic. Între timp, sistemul de navigaţie a fost setat să ne ducă la Geamăna, unul dintre cele mai triste locuri din România. Continuă lectura