Leagănul României și cea dintâi capitală a tuturor românilor [4/71]

Iaşul nu a apărut des pe aici, mereu a fost undeva la jumătatea drumurilor mele către est şi sud, către Nistru şi Dunăre, la fel cum era odinioară pentru vechii negustori. Peste zece ani, perioada 2007-2019, am tot umblat prin Iaşi, însă am scris numai despre câteva plimbări într-un sfârşit de toamnă şi o incursiune la sud de Bahlui, care va avea o continuare firească. A venit timpul pentru cel mai amplu articol de pe blog şi va rămâne aşa multă vreme, poate până când voi izbuti ceva asemănător despre Suceava. Ocazie mai bună decât un veac de la Marea Unire nu se putea găsi, mai ales că cititorii care au trecut pe aici au avut prilejul să descopere cum o mâna de bărbaţi a făcut Mica Unire, croind o a patra cale pentru neamul românesc, sfidând cele trei imperii potrivnice. Oricât s-ar burica unii în zilele noastre, îndrugând verzi şi uscate despre o capitală a Moldovei, cel puțin pentru mine, Iaşul are mai multe în comun cu România, cu naşterea ei, cu izvoarele culturii române, decât cu gloria vechii Moldove. Că le place sau nu regionaliştilor ieşeni şi bucoviniştilor suceveni, istoria Moldovei care contează s-a făcut la Suceava în vremea Muşatinilor şi urmele ei încă mai dăinuiesc, deşi se tot străduiesc nişte caca întârziaţi să le umbrească. Continuă lectura

Copiii Unirii

01 06 2015. Un român din România picat prima oară în viaţa lui la Chişinău, mai ales dacă este de o ignoranţă revoltătoare, iar Istoria românilor nu a fost niciodată un punct de interes pentru el, se va plimba puţin pe la statuia lui Ştefan cel Mare, prin parcul de la biserica lui Căntărean, se va trage în două poze cu mâna-n şold sub arca ţaristă, va cumpăra cutii cu bomboane Bucuria, pentru el şi pentru încă vreo trei-patru proaste din ţară, care atât au auzit despre Chişinău, va lua vreo două-trei sticle de coniac Kvint, pentru şef, amantă şi naiba ştie mai cine, apoi va ajunge la târgul de suveniruri care sufocă statuia lui Eminescu, de unde-şi va procura vreo două-trei matrioşte, pentru colege, vecine şi alte prezenţe feminine care-l înconjoară, după care, obosit de descoperirile făcute, se va înfunda în prima crâşmă ieşită în cale, încântat fiind de cât de ieftine sunt ţigările. Continuă lectura

MDCCCLIX (O mână de bărbați sau A patra cale)

O casă veche de piatră, dar cam strâmtă, e totuși mai bună decât un palat de hârtie franțuzească. (Mihai Eminescu)

În biblioteca mea zăceau neatinse şi îngălbenite de vreme două volume ale cărţii Prinţul Ghica, apărută în anii ’80 ai secolului trecut. Erau volumele II şi III. Probabil din acest motiv nu le deschisese nici persoana care a scăpat de ele. După mai bine de un an de căutări prin anticariatele electronice am găsit primul volum. Beletristica speculativă cu parfum istoric a Danei Dumitriu m-a îndreptat pentru ajustări de aureolă către Istoria loviturilor de stat în România, volumul I, în care Alex Mihai Stoenescu a prins perioada domniei lui Cuza cu mecanismele realizării Micii Uniri, iar apoi a implementării forţate a primelor reforme, care au dus la ridicarea plalatului de hârtie franţuzească în care au trăit Eminescu şi contemporanii lui. Continuă lectura

Turist în Ciurea. Pelerin la sud de Bahlui

02 03 2014. Iaşi. Cer plumburiu de primăvară timpurie. Noroi peste tot. Din staţia de peste drum de monumentul Independenţei ne-am urcat în autobuzul 41b. Acesta leagă cartierul Copou de satul Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea şi opreşte la câţiva paşi de gara Ciurea, într-o zonă cu blocuri de locuit, considerată un fel de suburbuie a municipiului Iaşi. Gara pare părăsită de ani buni şi singurele linii lucioase sunt cele două principale. Celelalte sunt lăsate pradă bălăriilor şi magneţilor bipezi, care au început timid opera de demontare a şinelor. Clădirea gării este construită din cărămidă şi se aseamănă cu mai toate gările mai răsărite de pe linia de cale ferată Iaşi – Vaslui. Locul a rămas în istorie pentru cea mai mare catastrofă feroviară din istoria României.

Continuă lectura