Naţiunea civică moldovenească, fază intermediară în revenirea de la homo sovieticus la român [2/71]

La un veac de la Marea Unire, un sfert în cadrul Regatului României, jumătate la cheremul samavolniciei sovietice şi ultimul sfert de independenţă cu trupe ruse de ocupaţie pe fâşia estică a teritoriului Republicii Moldova, populaţia românească de peste Prut se află în halta naţiunea civică moldovenească. O fază intermediară a revenirii convulsive şi greoaie de la homo sovieticus la român. Cu prilejul câtorva vizite pe care le-am făcut în capitala Republicii Moldova, în 2013, 2015 şi 2016, am căutat să înţeleg viteza şi ritmul acestui proces. Simbolurile homo sovieticus sunt încă puternice, deşi în disoluţie, iar cele româneşti îşi fac loc, oarecum timid pentru aşteptările unui unionist declarat cum sunt, în umbra celor dintâi. În perioada României Mari, Chişinăul avea 117 mii de locuitori, era al doilea oraş al ţării şi reşedinţa judeţului Lăpuşna. Un judeţ Lăpuşna, cu reşedinţa la Hânceşti, a existat pe harta Republicii Moldova între 1998 şi 2003, an în care s-a trecut din nou la raioanele atât de dragi lui Voronin. Continuă lectura

Copiii Unirii

01 06 2015. Un român din România picat prima oară în viaţa lui la Chişinău, mai ales dacă este de o ignoranţă revoltătoare, iar Istoria românilor nu a fost niciodată un punct de interes pentru el, se va plimba puţin pe la statuia lui Ştefan cel Mare, prin parcul de la biserica lui Căntărean, se va trage în două poze cu mâna-n şold sub arca ţaristă, va cumpăra cutii cu bomboane Bucuria, pentru el şi pentru încă vreo trei-patru proaste din ţară, care atât au auzit despre Chişinău, va lua vreo două-trei sticle de coniac Kvint, pentru şef, amantă şi naiba ştie mai cine, apoi va ajunge la târgul de suveniruri care sufocă statuia lui Eminescu, de unde-şi va procura vreo două-trei matrioşte, pentru colege, vecine şi alte prezenţe feminine care-l înconjoară, după care, obosit de descoperirile făcute, se va înfunda în prima crâşmă ieşită în cale, încântat fiind de cât de ieftine sunt ţigările. Continuă lectura

Captiv între tuneluri

01 12 2010. După o noapte minunată cu poveşti frumoase şi voie bună într-un vagon de tren plin cu români de pe ambele maluri ale Prutului, ajungeam la Alba Iulia pentru a doua oară de Ziua Naţională. Am aşteptat doi ani acest eveniment. Prima experienţă a fost copleşitoare şi am rămas impresionat de sărbătoarea Marii Uniri între acele ziduri atât de pline de istorie pentru neamul românesc. Văzduhul mohorât, temperatura scăzută şi ploaia iminentă nu anunţau cea mai frumoasă zi. Numărul celor care urcau către cetate nu era deloc încurajator. Ne-am oprit mai întâi la statuile lui Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, unde s-au depus coroane de flori. Cred că la Alba Iulia a fost dezvelită prima statuie din România a bardului care a făcut pactul cu diavolul. Continuă lectura

Cel mai frumos marş unionist de la Chişinău

27 03 2010. La 4 şi ceva aveam tren spre Iaşi. Din cauza unei probleme de comunicare am ajuns să iau din Iaşi, cu trei ore mai târziu, microbuzul care pleca din Suceava spre Chişinău la 6:30. Profitând de cele două ore şi ceva pe care eram nevoiţi (eram însoţit) să le petrecem în Iaşi, ne-am dus în Parcul Copou. Mi-era dor de el. Nu îl mai văzusem dintr-o toamnă frumoasă a anului 2007. Am descoperit, pe lângă teiul lui Eminescu şi chipurile eternizate în bronz, statuia lui Grigore Vieru, apărută de câteva luni. Era deja înclinată, dovadă a seriozităţii celor care au lucrat soclul. Între timp câteva statui de acolo au fost sparte cu barosul şi duse la fier vechi. A lui Grigore Vieru a scăpat. Continuă lectura