Trei state în patru km şi două frontiere artificiale între români

07 08 2013. În povestirea precedentă am tot amintit de Dunăre şi faptul că apare ciudat de des în denumirile întâlnite în Cahul. Venise vremea să vedem fluviul pe teritoriul Republicii Moldova şi în acest caz nu există decât o singură opţiune, Giurgiuleşti, sat aflat la 50 de km de Cahul, care se laudă cu titulatura de cel mai sudic punct al statului. Indicaţia de pe parbrizul autobuzului are un sâmbure de adevăr, pentru că se spune că Giurgiuleşti a fost înfiinţat de câteva familii de giurgiuveni coborâte oleacă mai la vale pe Dunăre. Şoseaua merge spre sud paralel cu calea ferată şi Prutul. Voronin nu a fost deloc prost, după ce a terminat tronsonul Revaca – Căinari, despre care v-am spus că ocolea Smirnovia şi a scos din joc nodul feroviar Tighina, s-a apucat să construiască o linie nouă, pentru a lega pe drum de fier portul Giurgiuleşti de Cahul. În 2008 a fost inaugurată această linie ferată şi din 2010 s-a circulat pe toată lungimea ei. Continuă lectura

Reclame

Traversând Voivodina

23 04 2011. O cafea tare pe terasa unui OMV din apropierea gării Timişoara Nord, consideram că e remediul cel mai potrivit după o noapte în care am traversat ţara de la est la vest cu Foamea. Timpul a trecut mai repede după prima trecere a Carpaţilor, când mi s-a alăturat Suciu. Nu am terminat bine cafeaua că a apărut Jax însoţit de o americancă. În această formulă am traversat câmpurile pline cu rapiţă înflorită ale Banatului până la Jimbolia. Câteva minute pierdute la frontieră şi eram în Serbia, provincia autonomă Voivodina, dar tot în Banat. Direcţia de depelasare devine S-V şi facem o primă oprire la Becicherecu Mare, oraş de vreo 70 de mii de locuitori, botezat de sârbi Zrenjanin, în memoria unui lider comunist ucis de nazişti.

Continuă lectura

În patria Moromeţilor

17 08 2010. A rămas în urmă Târgovişte cu ruinele sale şi umbrele domnitorilor valahi. După-amiză târziu către seară soseam în capitală. Îmi era dor de vara bucureşteană cu trotuare înmuiate de căldură, de care nu mai avusesem parte din 2005. Nu ştiu cum se potrivea, dar ajungeam în Bucureşti cu treabă, mai mult în perioada rece a anului. Ultima oară nimerisem odată cu zăpada. Aveam de stat vreo două ore până la următorul tren şi am profitat de acest interval pentru o scurtă plimbare în zona Pieţii Universităţii, un loc în care istoria nu aparţine doar trecutului, ci este scrisă an de an. De atunci s-au mai consumat câteva episoade, dintre care amintesc: protestele anti Băsescu din iarna lui 2012 şi mişcarea de protest contra mineritului cu ceanuri de la Roşia Montană din toamna lui 2013. Continuă lectura

Între Orient şi Occident

21 03 2010. Deși credeam că voi fi obosit și voi dormi ceva mai mult, a doua zi, după concertul Rammstein, pe la 6 și ceva, deja îmi sărise somnul. Așa că am plecat într-o plimbare solitară prin Belgrad. Îmi plac la nebunie astfel de preumblări urbane. Eram într-o zonă relativ centrală, nu chiar centru, dar destul de aproape. Cum am ieșit din hostel, mi-am fixat ca reper niște blocuri roșiatice înalte și am pornit. Faptul că majoritatea inscripțiilor erau în grafie chirilică nu m-a deranjat deloc. A urmat vreo jumate de oră de preumblare pe tot felul de străduțe înguste și foarte înguste, ticsite de mașini și umbrite de clădiri, mai vechi sau mai noi, cu tencuiala șubredă gata gata să cadă în capul vreunui nefericit de trecător. Pe aici era exact ca în București pe Cobălcescu sau pe Berzei înainte de demolările lui Oprescu. Nimic nou și spectaculos pentru mine, totul excesiv de familiar. Continuă lectura