Naţiunea civică moldovenească, fază intermediară în revenirea de la homo sovieticus la român [2/71]

La un veac de la Marea Unire, un sfert în cadrul Regatului României, jumătate la cheremul samavolniciei sovietice şi ultimul sfert de independenţă cu trupe ruse de ocupaţie pe fâşia estică a teritoriului Republicii Moldova, populaţia românească de peste Prut se află în halta naţiunea civică moldovenească. O fază intermediară a revenirii convulsive şi greoaie de la homo sovieticus la român. Cu prilejul câtorva vizite pe care le-am făcut în capitala Republicii Moldova, în 2013, 2015 şi 2016, am căutat să înţeleg viteza şi ritmul acestui proces. Simbolurile homo sovieticus sunt încă puternice, deşi în disoluţie, iar cele româneşti îşi fac loc, oarecum timid pentru aşteptările unui unionist declarat cum sunt, în umbra celor dintâi. În perioada României Mari, Chişinăul avea 117 mii de locuitori, era al doilea oraş al ţării şi reşedinţa judeţului Lăpuşna. Un judeţ Lăpuşna, cu reşedinţa la Hânceşti, a existat pe harta Republicii Moldova între 1998 şi 2003, an în care s-a trecut din nou la raioanele atât de dragi lui Voronin. Continuă lectura

Copiii Unirii

01 06 2015. Un român din România picat prima oară în viaţa lui la Chişinău, mai ales dacă este de o ignoranţă revoltătoare, iar Istoria românilor nu a fost niciodată un punct de interes pentru el, se va plimba puţin pe la statuia lui Ştefan cel Mare, prin parcul de la biserica lui Căntărean, se va trage în două poze cu mâna-n şold sub arca ţaristă, va cumpăra cutii cu bomboane Bucuria, pentru el şi pentru încă vreo trei-patru proaste din ţară, care atât au auzit despre Chişinău, va lua vreo două-trei sticle de coniac Kvint, pentru şef, amantă şi naiba ştie mai cine, apoi va ajunge la târgul de suveniruri care sufocă statuia lui Eminescu, de unde-şi va procura vreo două-trei matrioşte, pentru colege, vecine şi alte prezenţe feminine care-l înconjoară, după care, obosit de descoperirile făcute, se va înfunda în prima crâşmă ieşită în cale, încântat fiind de cât de ieftine sunt ţigările. Continuă lectura

Circ cu babe comuniste

23 11 2014. România nu e independentă, e undeva între protectorat şi colonie a SUA. Vecinii României sunt teren nesigur pentru Washington. Unirea nu mai e un vis frumos, cum era în 2006 când am intrat în mişcarea unionistă. E aproape palpabilă şi nu are legătură cu Acţiunea 2012 sau alte jocuri de sunete şi lumini, are legătură cu Ucraina şi nu pot decât să mă bucur că acea nouă cortină de fier, de care îmi era frică să nu cadă pe Prut sau pe Nistru, a căzut dincolo de Nipru. Ucraina a pierdut şi Donbasul, după ce a în primăvară pierduse Crimeea. Dacă ai noştri ştiu să negocieze şi SUA înţeleg sensibilitatea românilor pentru Republica Moldova, atunci vor da la schimb recunoaşterea Donbasului şi Crimeei în interiorul Rusiei pe plecarea ruşilor din Nistrenia. Continuă lectura

Basarabia e-n Ucraina (Cetatea vândută de la Limanul Nistrului)

05 08 2010. Ajuns de puţină vreme în Chişinău, am aterizat într-un apartament din sectorul Botanica şi admiram de la etajul 9 al unui bloc P+15 de pe Bulevardul Dacia, fost Prospekt Mira (Bulevardul Păcii), din interiorul urbei, celebrele blocuri numite Porţile oraşului şi Stadionul Zimbru, aflat peste drum. În 1974, când însuşi Leonid Brejnev a venit să verifice cam câte tancuri ar putea pătrunde simultan prin una dintre cele două intrări dinspre sud ale capitalei fostei Republici Socialiste Sovietice Moldoveneşti, acum Republica Moldova, stat încă aflat sub ocupaţie rusească în câteva raioane, artera care avea să fie rebotezată aproape două decenii mai târziu de primarul român Costin, a fost lărgită corespunzător. Continuă lectura

Cel mai frumos marş unionist de la Chişinău

27 03 2010. La 4 şi ceva aveam tren spre Iaşi. Din cauza unei probleme de comunicare am ajuns să iau din Iaşi, cu trei ore mai târziu, microbuzul care pleca din Suceava spre Chişinău la 6:30. Profitând de cele două ore şi ceva pe care eram nevoiţi (eram însoţit) să le petrecem în Iaşi, ne-am dus în Parcul Copou. Mi-era dor de el. Nu îl mai văzusem dintr-o toamnă frumoasă a anului 2007. Am descoperit, pe lângă teiul lui Eminescu şi chipurile eternizate în bronz, statuia lui Grigore Vieru, apărută de câteva luni. Era deja înclinată, dovadă a seriozităţii celor care au lucrat soclul. Între timp câteva statui de acolo au fost sparte cu barosul şi duse la fier vechi. A lui Grigore Vieru a scăpat. Continuă lectura