O plimbare pe Lipscani într-o zi gri de februarie

12 02 2010. După o noapte de somn/nesomn cu un neamţ dobitoc, ce cunoştea un singur cuvânt în altă limbă, şi anume ”Si”, care respira de parcă era un aspirator de praf înfundat, într-o cuşetă a acceleratului Vatra Dornei-Băi – Bucureşti Nord, singurul tren care circulă fără întârziere, m-am trezit într-un oraş învăluit în ceaţă, cu trotuare pline de apă, gheaţă şi zăpadă marunţită, astfel cel mai primitor loc mi s-a părut un veceu pentru handicapaţi din Cişmigiu. După ce am terminat cu treaba pe care o aveam, am plecat la o plimbare prin oraş. Am luat-o la vale pe Dâmboviţa până la Hanul lui Manuc şi de acolo m-am pierdut prin paragină. Iniţial m-am oprit pe pod şi mă uitam la pescăruşii care se jucau pe luciul râului. Mă întrebam cum de nu mor şi în urechi auzeam cântecul lui Tudor Gheorghe: Dâmboviţă apă dulce / Cin’ te bea, nu se mai duce şi îmi ziceam câtă dreptate are cel care a făcut versurile, păi dacă ai băut o gură de apă din Dâmboviţa, ai crăpat în 5 minute.
Continuă lectura

Reclame

Piața Revoluției

18 11 2009. Mi s-a înmânat de către instituția unde lucrez un dosar la care s-a muncit prea mult pentru a fi trimis cu poșta normală sau rapidă, după cum mi s-a comunicat. Trebuia să ajungă la o instituție din capitală. Era o zi de miercuri la fel de mohorâtă ca aceea când am umblat pe urmele partizanilor vicoveni. Aveam doi ani de când nu mai călcasem prin Bucureşti. Am rezolvat obligațiile într-o oră cu tot cu drumul la picior de la gară prin zona trecută în istorie astăzi de primarul Oprescu. Am rămas cu două ore libere până la întoarcere şi le-am fructificat printr-o plimbare pe care o aveam în minte de câțiva ani. Continuă lectura

Orient Express, Arcul de Triumf, Parcul Herăstrău şi Lake of Tears

08 09 2007. Început de toamnă. Pentru că în primăvara anului 2006 am văzut pe viu Lake Of Tears la Bucureşti şi mi-a plăcut mult, am zis să mai văd o dată. Ocazia s-a ivit la două săptămâni după aventura cu ucrainenii prin România. Plecat-am din Suceava şi nimerit-am într-un compartiment cu oameni posaci. Un cuplu de căpşunari adormiţi şi o duduie apatică. Noroc mare, la Dolhasca s-au urcat o tanti trecută recent de 50 de ani şi un nene, pensionar ceferist din Dolheşti, un sat de lângă Dolhasca. Încă o dată avea să se adeverească pentru mine că rapidul de 8 e trenul marilor dezvăluiri, după ce de la un colonel în rezerva aflasem ce învârtea Patriciu pe vremea lui Ceauşescu şi cam de câte ori pe an pleca afară şi de la un vechi liberal cu carnet încă din anii 1930, care trecuse pe la canal şi alte lagăre de muncă, aflasem despre impostura fostului deţinut de drept comun Ticu Dumitrescu şi cum a fost el infiltrat de servicii între deţinuţii politici. Continuă lectura