După blocurile gri sunt bisericile voievozilor valahi [1/71]

Când m-am gândit la Un veac de la Marea Unire, ştiam că ajungând la Bucureşti trebuie să evit împotmolirea în generalitate. Pe parcursul celor mai recente vizite în capitală mi-a venit ideea acestui material, ivită din dificultăţile întâmpinate în găsirea obiectivelor importante. Orice oraş caută să-şi expună cât mai la vedere istoria. Nu e cazul Bucureştilor, iar vina o poartă Cel mai iubit fiul al poporului, care s-a pus pe demolat şi reconstruit după genialele sale planuri. Nu-i plăceau bisericile, nici măcar cele ale voievozilor cu care poeţii de curte îl comparau, aşa că s-a apucat să le ascundă după blocurile Victoriei Socialismului. Asta mult după ce buldozerele au distrus monumente valoroase. Cum ţinea la imaginea sa de băiat bun al lagărului comunist, când au apărut presiuni din exterior, i-a dat mână liberă unui inginer providenţial să mute bisericile medievale în spatele blocurilor ce urmau a fi ridicate. De la Marea Unire până în prezent, Bucureştii şi-au triplat numărul de locuitori şi au suferit metamorfoze profunde. Vă invit să descoperim ce se ascunde după înaltele blocuri gri ale Iepocii de Aur. Plimbările mele au avut loc în: 2013, 2015 şi 2016. Continuă lectura

Urmărindu-l pe Markus

16 03 2013. Bucureşti. Două evenimente pe care le aşteptam de mulţi ani au făcut ca într-o sâmbătă cu lapoviţă, vânt puternic şi soare cu dinţi să cobor, în zori, din trenul Vatra Dornei-Băi – Bucureşti Nord, pe care îl folosesc mult mai des pe ruta Vatra Dornei-Băi – Suceava. La Gara de Nord ne-a aşteptat un cetăţean, care ne-a dus direct la Cimitirul Bellu, să facem un tur programat cu multe luni înainte. Scurtat oarecum, pentru că chestiuni arzătoare la ordinea zilei îl presau. A fost momentul în care vremea şi-a arătat colţii şi s-a încăpăţânat să-mi demonstreze că la Bucureşti poate fi mai rece decât la Suceava. Continuă lectura

MDCCCLIX (O mână de bărbați sau A patra cale)

O casă veche de piatră, dar cam strâmtă, e totuși mai bună decât un palat de hârtie franțuzească. (Mihai Eminescu)

În biblioteca mea zăceau neatinse şi îngălbenite de vreme două volume ale cărţii Prinţul Ghica, apărută în anii ’80 ai secolului trecut. Erau volumele II şi III. Probabil din acest motiv nu le deschisese nici persoana care a scăpat de ele. După mai bine de un an de căutări prin anticariatele electronice am găsit primul volum. Beletristica speculativă cu parfum istoric a Danei Dumitriu m-a îndreptat pentru ajustări de aureolă către Istoria loviturilor de stat în România, volumul I, în care Alex Mihai Stoenescu a prins perioada domniei lui Cuza cu mecanismele realizării Micii Uniri, iar apoi a implementării forţate a primelor reforme, care au dus la ridicarea plalatului de hârtie franţuzească în care au trăit Eminescu şi contemporanii lui. Continuă lectura

În patria Moromeţilor

17 08 2010. A rămas în urmă Târgovişte cu ruinele sale şi umbrele domnitorilor valahi. După-amiză târziu către seară soseam în capitală. Îmi era dor de vara bucureşteană cu trotuare înmuiate de căldură, de care nu mai avusesem parte din 2005. Nu ştiu cum se potrivea, dar ajungeam în Bucureşti cu treabă, mai mult în perioada rece a anului. Ultima oară nimerisem odată cu zăpada. Aveam de stat vreo două ore până la următorul tren şi am profitat de acest interval pentru o scurtă plimbare în zona Pieţii Universităţii, un loc în care istoria nu aparţine doar trecutului, ci este scrisă an de an. De atunci s-au mai consumat câteva episoade, dintre care amintesc: protestele anti Băsescu din iarna lui 2012 şi mişcarea de protest contra mineritului cu ceanuri de la Roşia Montană din toamna lui 2013. Continuă lectura