Leagănul României și cea dintâi capitală a tuturor românilor [4/71]

Iaşul nu a apărut des pe aici, mereu a fost undeva la jumătatea drumurilor mele către est şi sud, către Nistru şi Dunăre, la fel cum era odinioară pentru vechii negustori. Peste zece ani, perioada 2007-2019, am tot umblat prin Iaşi, însă am scris numai despre câteva plimbări într-un sfârşit de toamnă şi o incursiune la sud de Bahlui, care va avea o continuare firească. A venit timpul pentru cel mai amplu articol de pe blog şi va rămâne aşa multă vreme, poate până când voi izbuti ceva asemănător despre Suceava. Ocazie mai bună decât un veac de la Marea Unire nu se putea găsi, mai ales că cititorii care au trecut pe aici au avut prilejul să descopere cum o mâna de bărbaţi a făcut Mica Unire, croind o a patra cale pentru neamul românesc, sfidând cele trei imperii potrivnice. Oricât s-ar burica unii în zilele noastre, îndrugând verzi şi uscate despre o capitală a Moldovei, cel puțin pentru mine, Iaşul are mai multe în comun cu România, cu naşterea ei, cu izvoarele culturii române, decât cu gloria vechii Moldove. Că le place sau nu regionaliştilor ieşeni şi bucoviniştilor suceveni, istoria Moldovei care contează s-a făcut la Suceava în vremea Muşatinilor şi urmele ei încă mai dăinuiesc, deşi se tot străduiesc nişte caca întârziaţi să le umbrească. Continuă lectura

Reclame

Locul unde România Mare trăieşte prin ziduri [3/71]

Seria Un veac de la Marea Unire a ajuns la Cernăuți. Al treilea oraș al României Mari a jucat un rol fundamental în împlinirea idealului națiunii noastre. Anul 1918 l-a urcat, împreună cu Chișinăul și Alba Iulia, pe scena istoriei românilor, însă, spre deosebire de celelalte două, nu se bucură de limba română și perspectiva revenirii între granițele țării ține mai mult de speranță. Între 2013 și 2017 am tot bătut Cernăuțul, această rană a României. M-a interesat moștenirea românească, cu precădere cea din perioada României Mari. Basmele cu nemți civilizatori și alte popoare alese nu au prins deloc la mine. Între cele două conflagrații mondiale ale secolului trecut, Cernăuții aveau puțin peste 111 mii de locuitori și erau reședința județului cu același nume, aflat în extremitatea nordică a țării, la granița cu Polonia, scăldat de Nistru, Prut și Ceremuș, ocupând o suprafață mai degrabă mică. Număra cam 300 de mii de locuitori, din care aproape jumătate erau de etnie ucraineană, românii erau a doua etnie, dar mai puțin de un sfert din total și concentrați mai ales la sud de Prut. O treime din populația județului se găsea în orașul Cernăuți, însă și aici românii erau a doua etnie ca număr, de data asta fiind depășiți de evrei. Cum s-a ajuns la această situație? Răspunsul e civilizarea austriacă de un veac și jumătate. Continuă lectura

Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 4

25 05 2013. O plimbare cu mașina pe marginea vestică a Podișului Sucevei, dinspre sud către nord, în vecinătatea Munţilor Stânişoarei și Obcinei Mari. Prima oprire: Baia. Locul unde s-a născut Moldova, cum spuneam după prima vizită acolo. În curtea bisericii lui Petru Rareş l-am găsit pe nea Costică. Bucuros ne-a povestit istoria neoficială a monumentului şi ca să ne arate cu ce se ocupă pe acolo, ne-a făcut o demonstraţie de tras clopotele, păcălind astfel satul că i s-a mai dus un fiu dreptcredincios. La plecare mi-a confirmat povestea celor două gropi comune din curtea bisericii. În prima au fost aşezate oasele găsite în jurul lăcaşului, unde se îngropau morţii în vechime, iar în cealaltă nişte femei ucise de bravii ostaşi ai glorioasei Armate Roşii, condusă de generalisimul Stalin, cel mai genial conducător de oşti din câţi a dat istoria. Tot unul dintre aceşti viteji i-a făcut o gaură în cap învăţătorului erou Nicolae Stoleru. Din fericire el a murit mult mai devreme, iar cu gaura s-a ales statuia lui, confundată de un lunetist beat cu un om viu. Continuă lectura

Piatra Neamţ şi mânăstirile voievodale de pe valea Bistriţei

10 08 2009. Pe la opt şi ceva, într-o dimineaţă însorită şi rece, am pus piciorul, pentru a doua oară în viaţă, în oraşul de sub Pietricica, aşa cum am auzit că îi spuneau Vasile Arhire şi Ilie Dobre, la Fotbal minut cu minut, municipiului Piatra Neamţ. L-am reperat pe Treblinka-n dosul gării şi după ce am băut o cutie de Quick Cola, mândră rămăşiţă a Iepocii de Aur, resuscitată vremelnic în capitalismul de cumătrie, am aruncat privirile după cablurile telegondolei, care în acea zi de luni nu mergea decât începând cu ora 14. Telegondola pleacă de la gară şi urcă până pe dealul Cozla. Continuă lectura