Copiii Unirii

01 06 2015. Un român din România picat prima oară în viaţa lui la Chişinău, mai ales dacă este de o ignoranţă revoltătoare, iar Istoria românilor nu a fost niciodată un punct de interes pentru el, se va plimba puţin pe la statuia lui Ştefan cel Mare, prin parcul de la biserica lui Căntărean, se va trage în două poze cu mâna-n şold sub arca ţaristă, va cumpăra cutii cu bomboane Bucuria, pentru el şi pentru încă vreo trei-patru proaste din ţară, care atât au auzit despre Chişinău, va lua vreo două-trei sticle de coniac Kvint, pentru şef, amantă şi naiba ştie mai cine, apoi va ajunge la târgul de suveniruri care sufocă statuia lui Eminescu, de unde-şi va procura vreo două-trei matrioşte, pentru colege, vecine şi alte prezenţe feminine care-l înconjoară, după care, obosit de descoperirile făcute, se va înfunda în prima crâşmă ieşită în cale, încântat fiind de cât de ieftine sunt ţigările. Continuă lectura