După blocurile gri sunt bisericile voievozilor valahi [1/71]

Când m-am gândit la Un veac de la Marea Unire, ştiam că ajungând la Bucureşti trebuie să evit împotmolirea în generalitate. Pe parcursul celor mai recente vizite în capitală mi-a venit ideea acestui material, ivită din dificultăţile întâmpinate în găsirea obiectivelor importante. Orice oraş caută să-şi expună cât mai la vedere istoria. Nu e cazul Bucureştilor, iar vina o poartă Cel mai iubit fiul al poporului, care s-a pus pe demolat şi reconstruit după genialele sale planuri. Nu-i plăceau bisericile, nici măcar cele ale voievozilor cu care poeţii de curte îl comparau, aşa că s-a apucat să le ascundă după blocurile Victoriei Socialismului. Asta mult după ce buldozerele au distrus monumente valoroase. Cum ţinea la imaginea sa de băiat bun al lagărului comunist, când au apărut presiuni din exterior, i-a dat mână liberă unui inginer providenţial să mute bisericile medievale în spatele blocurilor ce urmau a fi ridicate. De la Marea Unire până în prezent, Bucureştii şi-au triplat numărul de locuitori şi au suferit metamorfoze profunde. Vă invit să descoperim ce se ascunde după înaltele blocuri gri ale Iepocii de Aur. Plimbările mele au avut loc în: 2013, 2015 şi 2016. Continuă lectura

Buzăul fantastic

17 08 2013. Primul popas în judeţul Buzău l-am făcut la Râmnicu Sărat, fostă capitală de judeţ interbelic şi localitate vestită în toată România pentru gara minunată şi puşcăria sinistră prin care au trecut deţinuţii politici pe vremea dictaturilor regală şi comunistă. Am vizitat penitenciarul chiar în perioada demascării torţionarului Vişinescu. De la Râmnicu Sărat ne-am înscris pe valea Buzăului şi am urcat până la Pleşcoi. Am tras la Vila Speranţa, la doamna Mariana. Satul a dat umanităţii celebrii cârnaţi picanţi din carne de oaie şi patriei una dintre acele favorite ale conducătorilor care poartă numele Elena. La doamna Mariana poţi mânca divinul platou buzoian, adică mămăligă, brânză de oi, cârnaţi de Pleşcoi, pastramă de oaie şi murături. Dacă vorbim de aceşti cârnaţi, cei mai buni se găsesc chiar în mijlocul satului, asta înseamnă să nu vă lăsaţi amăgiţi de gheretele din zona DN10, ci să treceţi râul, să mergeţi puţin către Berca, apoi să faceţi dreapta şi tot înainte încă vreo doi-trei km spre Pleşcoi. Continuă lectura

Centrul Vechi de pe vremea lui Eminescu sporeşte farmecul patriarhal al Botoşanilor [21/71]

Când am scris prima dată despre Botoşani, am pus semnul de egalitate între oraş şi Eminescu. Atunci am descoperit un adevărat cult pentru românul absolut şi acea vizită a continuat în codrii Ipoteştilor, unde se află lacul cu nuferi şi izvorul lângă care adormea, ocrotit de lumina lunii, copilul Mihai. A fost mai mult o fugă prin oraş, o trecere în revistă a principalelor obiective. Centrul Vechi era în plin şantier, iar la Sf. Nicolae Popăuţi nu am reuşit să ajung. Au urmat două revederi cu Botoşanii, 13 08 2013 şi 22 11 2015, în care am încercat să înţeleg specificul aşezării şi să observ ce o diferenţiază de celelalte oraşe importante ale bucăţii de Moldova rămasă, după destrămarea României Mari, în componenţa ţării. Descrierea reşedinţelor de judeţ interbelice, la Un veac de la Marea Unire, continuă cu al 21-lea oraş ca număr de locuitori în 1930, Botoşani. Continuă lectura

Trei state în patru km şi două frontiere artificiale între români

07 08 2013. În povestirea precedentă am tot amintit de Dunăre şi faptul că apare ciudat de des în denumirile întâlnite în Cahul. Venise vremea să vedem fluviul pe teritoriul Republicii Moldova şi în acest caz nu există decât o singură opţiune, Giurgiuleşti, sat aflat la 50 de km de Cahul, care se laudă cu titulatura de cel mai sudic punct al statului. Indicaţia de pe parbrizul autobuzului are un sâmbure de adevăr, pentru că se spune că Giurgiuleşti a fost înfiinţat de câteva familii de giurgiuveni coborâte oleacă mai la vale pe Dunăre. Şoseaua merge spre sud paralel cu calea ferată şi Prutul. Voronin nu a fost deloc prost, după ce a terminat tronsonul Revaca – Căinari, despre care v-am spus că ocolea Smirnovia şi a scos din joc nodul feroviar Tighina, s-a apucat să construiască o linie nouă, pentru a lega pe drum de fier portul Giurgiuleşti de Cahul. În 2008 a fost inaugurată această linie ferată şi din 2010 s-a circulat pe toată lungimea ei. Continuă lectura