Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 5

16 06 2013. Aproape de ieşirea Moldovei din munţi, în mijlocul câmpului înflorit, încă dimineaţă, deja foarte cald. Personalul de Câmpulung Moldovenesc ne-a lăsat în staţia Lucăceşti, cunoscută cititorilor blogului ca unul dintre punctele de pornire în plimbările mele la pas prin Podişul Sucevei. De data asta drumul ne-a dus către vest, cumva pe conturul infamei frontiere ce a rezistat aproape 150 de ani. Mai jos un fragment dintr-o hartă de la 1897 a judeţului Suceava cu reşedinţa la Fălticeni. O parte dintre localităţi au alte nume astăzi, o altă parte le au doar uşor actualizate în scrierea zilelor noastre. Traseul plimbării a fost: Halta Lucăceşti – Boteşti – Horodniceni – Rotopăneşti – Mihăieşti – Pocoleni – Fălticeni. Lăsăm în urmă halta camuflată de copacii care au crescut în voie în jurul ei şi după ce urcăm o coastă lejeră intrăm în Boteşti. Continuă lectura

Anunțuri

Lupta fraților Vasile și Ioniță Bumbac pentru păstrarea identității românești în Bucovina

Între 1768 și 1774 se poartă unul dintre obișnuitele războaie ruso-turce din zona Mării Negre. De data asta turcii pierd rușinos și la Cuciuc-Cainargi (azi în Bulgaria) se încheie la 21 iulie 1774 o pace care-i va umili cum nu au mai pățit-o niciodată. Pentru că a preferat neutralitatea, care i-a avantajat categoric pe ruși, Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, din 1806 Imperiul Habsburgic, primește o bucată din Moldova, țară aflată la cheremul Înaltei Porți. Mareșalul rus Rumeanțev lasă trupele nemțești să intre în Moldova în octombrie 1774 și acestea înaintează până la Roman, însă granița este fixată mai apoi în zona Sucevei, la sud în apropiere de Fălticeni și la est între Burdujeni și Ițcani. Înainte de a ceda austriecilor nordul Moldovei, mareșalul Rumeanțev face un recensământ din care aflăm că la 1774 satul Costâna, atestat documentar din vremea lui Ștefan cel Mare, avea 30 de gospodării. După ce intră sub ocupație nemțească, pământului anexat i se dă numele Bucovina, un cuvânt slav care înseamnă pădure de fag. Continuă lectura

După blocurile gri sunt bisericile voievozilor valahi [1/71]

Când m-am gândit la Un veac de la Marea Unire, ştiam că ajungând la Bucureşti trebuie să evit împotmolirea în generalitate. Pe parcursul celor mai recente vizite în capitală mi-a venit ideea acestui material, ivită din dificultăţile întâmpinate în găsirea obiectivelor importante. Orice oraş caută să-şi expună cât mai la vedere istoria. Nu e cazul Bucureştilor, iar vina o poartă Cel mai iubit fiul al poporului, care s-a pus pe demolat şi reconstruit după genialele sale planuri. Nu-i plăceau bisericile, nici măcar cele ale voievozilor cu care poeţii de curte îl comparau, aşa că s-a apucat să le ascundă după blocurile Victoriei Socialismului. Asta mult după ce buldozerele au distrus monumente valoroase. Cum ţinea la imaginea sa de băiat bun al lagărului comunist, când au apărut presiuni din exterior, i-a dat mână liberă unui inginer providenţial să mute bisericile medievale în spatele blocurilor ce urmau a fi ridicate. De la Marea Unire până în prezent, Bucureştii şi-au triplat numărul de locuitori şi au suferit metamorfoze profunde. Vă invit să descoperim ce se ascunde după înaltele blocuri gri ale Iepocii de Aur. Plimbările mele au avut loc în: 2013, 2015 şi 2016. Continuă lectura

Buzăul fantastic

17 08 2013. Primul popas în judeţul Buzău l-am făcut la Râmnicu Sărat, fostă capitală de judeţ interbelic şi localitate vestită în toată România pentru gara minunată şi puşcăria sinistră prin care au trecut deţinuţii politici pe vremea dictaturilor regală şi comunistă. Am vizitat penitenciarul chiar în perioada demascării torţionarului Vişinescu. De la Râmnicu Sărat ne-am înscris pe valea Buzăului şi am urcat până la Pleşcoi. Am tras la Vila Speranţa, la doamna Mariana. Satul a dat umanităţii celebrii cârnaţi picanţi din carne de oaie şi patriei una dintre acele favorite ale conducătorilor care poartă numele Elena. La doamna Mariana poţi mânca divinul platou buzoian, adică mămăligă, brânză de oi, cârnaţi de Pleşcoi, pastramă de oaie şi murături. Dacă vorbim de aceşti cârnaţi, cei mai buni se găsesc chiar în mijlocul satului, asta înseamnă să nu vă lăsaţi amăgiţi de gheretele din zona DN10, ci să treceţi râul, să mergeţi puţin către Berca, apoi să faceţi dreapta şi tot înainte încă vreo doi-trei km spre Pleşcoi. Continuă lectura