Locul unde România Mare trăieşte prin ziduri [3/71]

Seria Un veac de la Marea Unire a ajuns la Cernăuți. Al treilea oraș al României Mari a jucat un rol fundamental în împlinirea idealului națiunii noastre. Anul 1918 l-a urcat, împreună cu Chișinăul și Alba Iulia, pe scena istoriei românilor, însă, spre deosebire de celelalte două, nu se bucură de limba română și perspectiva revenirii între granițele țării ține mai mult de speranță. Între 2013 și 2017 am tot bătut Cernăuțul, această rană a României. M-a interesat moștenirea românească, cu precădere cea din perioada României Mari. Basmele cu nemți civilizatori și alte popoare alese nu au prins deloc la mine. Între cele două conflagrații mondiale ale secolului trecut, Cernăuții aveau puțin peste 111 mii de locuitori și erau reședința județului cu același nume, aflat în extremitatea nordică a țării, la granița cu Polonia, scăldat de Nistru, Prut și Ceremuș, ocupând o suprafață mai degrabă mică. Număra cam 300 de mii de locuitori, din care aproape jumătate erau de etnie ucraineană, românii erau a doua etnie, dar mai puțin de un sfert din total și concentrați mai ales la sud de Prut. O treime din populația județului se găsea în orașul Cernăuți, însă și aici românii erau a doua etnie ca număr, de data asta fiind depășiți de evrei. Cum s-a ajuns la această situație? Răspunsul e civilizarea austriacă de un veac și jumătate. Continuă lectura

Anunțuri

Naţiunea civică moldovenească, fază intermediară în revenirea de la homo sovieticus la român [2/71]

La un veac de la Marea Unire, un sfert în cadrul Regatului României, jumătate la cheremul samavolniciei sovietice şi ultimul sfert de independenţă cu trupe ruse de ocupaţie pe fâşia estică a teritoriului Republicii Moldova, populaţia românească de peste Prut se află în halta naţiunea civică moldovenească. O fază intermediară a revenirii convulsive şi greoaie de la homo sovieticus la român. Cu prilejul câtorva vizite pe care le-am făcut în capitala Republicii Moldova, în 2013, 2015 şi 2016, am căutat să înţeleg viteza şi ritmul acestui proces. Simbolurile homo sovieticus sunt încă puternice, deşi în disoluţie, iar cele româneşti îşi fac loc, oarecum timid pentru aşteptările unui unionist declarat cum sunt, în umbra celor dintâi. În perioada României Mari, Chişinăul avea 117 mii de locuitori, era al doilea oraş al ţării şi reşedinţa judeţului Lăpuşna. Un judeţ Lăpuşna, cu reşedinţa la Hânceşti, a existat pe harta Republicii Moldova între 1998 şi 2003, an în care s-a trecut din nou la raioanele atât de dragi lui Voronin. Continuă lectura

După blocurile gri sunt bisericile voievozilor valahi [1/71]

Când m-am gândit la Un veac de la Marea Unire, ştiam că ajungând la Bucureşti trebuie să evit împotmolirea în generalitate. Pe parcursul celor mai recente vizite în capitală mi-a venit ideea acestui material, ivită din dificultăţile întâmpinate în găsirea obiectivelor importante. Orice oraş caută să-şi expună cât mai la vedere istoria. Nu e cazul Bucureştilor, iar vina o poartă Cel mai iubit fiul al poporului, care s-a pus pe demolat şi reconstruit după genialele sale planuri. Nu-i plăceau bisericile, nici măcar cele ale voievozilor cu care poeţii de curte îl comparau, aşa că s-a apucat să le ascundă după blocurile Victoriei Socialismului. Asta mult după ce buldozerele au distrus monumente valoroase. Cum ţinea la imaginea sa de băiat bun al lagărului comunist, când au apărut presiuni din exterior, i-a dat mână liberă unui inginer providenţial să mute bisericile medievale în spatele blocurilor ce urmau a fi ridicate. De la Marea Unire până în prezent, Bucureştii şi-au triplat numărul de locuitori şi au suferit metamorfoze profunde. Vă invit să descoperim ce se ascunde după înaltele blocuri gri ale Iepocii de Aur. Plimbările mele au avut loc în: 2013, 2015 şi 2016. Continuă lectura

Centrul Vechi de pe vremea lui Eminescu sporeşte farmecul patriarhal al Botoşanilor [21/71]

Când am scris prima dată despre Botoşani, am pus semnul de egalitate între oraş şi Eminescu. Atunci am descoperit un adevărat cult pentru românul absolut şi acea vizită a continuat în codrii Ipoteştilor, unde se află lacul cu nuferi şi izvorul lângă care adormea, ocrotit de lumina lunii, copilul Mihai. A fost mai mult o fugă prin oraş, o trecere în revistă a principalelor obiective. Centrul Vechi era în plin şantier, iar la Sf. Nicolae Popăuţi nu am reuşit să ajung. Au urmat două revederi cu Botoşanii, 13 08 2013 şi 22 11 2015, în care am încercat să înţeleg specificul aşezării şi să observ ce o diferenţiază de celelalte oraşe importante ale bucăţii de Moldova rămasă, după destrămarea României Mari, în componenţa ţării. Descrierea reşedinţelor de judeţ interbelice, la Un veac de la Marea Unire, continuă cu al 21-lea oraş ca număr de locuitori în 1930, Botoşani. Continuă lectura