Ziua naţională la Suceava, în sfârşit o sărbătoare

01 12 2014. Cum mi-am petrecut ultimele şase Zile naţionale puteţi vedea aici. În acest an a fost altfel. A fost pur şi simplu normal. Programul de anul trecut a fost corectat şi completat. A lipsit intonarea imnului de către o personalitate capabilă. Purtarea drapelului nu a mai fost motiv de îngrijorare pentru nimeni şi după tranziţia de trei ani de la ceremonialul tern marca Flutur, în sfârşit am avut, la Suceava, o Zi naţională plină de evenimente. Ce a ieşit bine trebuie păstrat, ce nu, corectat, pentru ca tradiţia unei sărbători, fie şi pe ger, să se împământenească în conştiinţele cetăţenilor şi autorităţilor. De data asta am fost simplu cetăţean participant la paradă, fără camere, fără interviuri şi fără apeluri la normalitate. Normalitatea era deja pe străzile oraşului meu. Continuă lectura

Călătorie prin groapa de gunoi a Sucevei

07 11 2010. Era pe vremea când al doilea mandat al ungătorului de rulmenţi în fruntea Sucevei tocmai trecuse de jumătate. Acesta slobozise poruncă să se unească, printr-o uliţă, unicul cinematograf din ţară transformat în biserică, de blocul de garsoniere din dosul noului edificiu creştin-ortodox, unde tartor era un slujitor al Domnului cu mare grijă duhovnicească faţă de enoriașele măritate. Porunca a fost îndeplinită în mare grabă de slujbaşi beţi şi fără simţ de răspundere. A rămas marcat cu roşu în cartea de istorie a cartierului George Enescu faptul că uliţa de 200 de m, arăta după câteva luni, mai rău ca străzile vecine, care nu mai simţiseră căldura asfaltului de la inaugurarea cartierului, undeva pe la mijlocul deceniului opt al secolului trecut. Continuă lectura

Bucovineni pe 28 noiembrie, români pe 1 decembrie

01 12 2013. O zi de ţinut minte pentru suceveni. Am avut parte de cea mai importantă paradă ca număr de participanți, militari și civili, din 1989 încoace. Pe vremea lui Flutur, ce se întâmpla la Suceava de Ziua națională era o rușine, iar prezența cu drapelul național la leșinata manifestare era motiv de îngrijorare pentru brațul armat al clasei politice corupte, recte Jandarmeria Română. În 2012, în primul an de mandat, Nechifor a arătat mai mult respect față de Ziua națională decât predecesorul său, însă discursul slab și bătaia de joc față de istoria orașului, pe care o practică primarul Lungu de trei mandate, au umbrit un eveniment frumos. Continuă lectura

Locul lui Petru I Mușat e în centrul orașului, nu la marginea cimitirului

Statuia lui Petru I Mușat a fost realizată de sculptorul Paul VASILESCU și dezvelită în anul 1976. Monumentul elogiază personalitatea voievodului Petru I Mușat (1375-1391), cel care a mutat capitala Moldovei de la Siret la Suceava și din vremea căruia datează primul document de atestare a Cetății de Scaun a Moldovei (10 Februarie 1388), precum și a orașului Suceava (18 August 1388). De numele său sunt legate o serie de ctitorii sucevene din veacul al XIV-lea: Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Șcheia, Curtea Domnească și Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuți). Continuă lectura

Ultima sărbătorire a Unirii Bucovinei cu Ţara

28 11 2008. Zi de mare importanţă pentru orice sucevean care-şi cunoaşte trecutul. Se împlineau 90 de ani de când Bucovina intra în componenţa României. Era al doilea pas al întregirii neamului românesc. Cele mai importante figuri ale acestui act au fost expuse pe un perete al Palatului Administrativ din Suceava. Ele încadrau un desen care reprezenta Monumentul Unirii ridicat odinioară la Cernăuţi, din care se mai păstrează un fragment la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Pentru pătimaşii bucovineni din Suceava, acele figuri şi acele nume rămân şi azi un subiect tabu. Continuă lectura