Ineuțul și Ineul din Pasul Rotunda

18 08 2017. DN18 urcă domol spre Maramureș întovărășind Bistrița Aurie prin pustietatea verde de după Cârlibaba, unde singurele așezări durabile sunt colibele culegătorilor de bureți, folosite doar pe timpul verii. Când ajungem în dreptul cazărmilor părăsite ale unei baze dezafectate a vânătorilor de munte, trecem râul și urcăm spre Pasul Rotunda. Pe hartă acest drum se numește DN17D și coboară din trecătoare către Sângeorz-Băi și Năsăud pe valea Someșului Mare. De pe valea Bistriței și până în pas, cam 5 km, drumul e unul pietruit și pare a nu avea nicio legătură cu titulatura de drum național. Am tras la Cabana Croitor, în vârful pasului, unde e hotarul între județele Suceava și Bistrița-Năsăud. Am început drumeția când luna se ducea la culcare. Știam că, în august, în munții din nordul patriei, rare sunt zilele în care o dimineață splendidă nu anunță o după-amiază umedă și zgomotoasă. Continuă lectura

Olachi et Siculi [71/71]

Un veac de la Marea Unire întâlnește cea mai mică reședință de județ din câte au fost în România Mare. Miercurea Ciuc rămâne și pe harta actuală a României cea mai mică dintre capitalele județelor. Atunci avea vreo 5 mii de locuitori și era reședința județului Ciuc, ce respecta oarecum granițele fostului comitat maghiar cu același nume. După reforma administrativă din 1968, în vigoare încă, Miercurea Ciuc a devenit reședința județului Harghita care, pe lângă fostul județ Ciuc, a mai înglobat teritorii de la fostul județ Mureș și aproape întregul județ Odorhei, azi dispărut, pierzând puțin pământ în favoarea județelor Bacău și Neamț. Se menține ponderea populației maghiare, și atunci și acum reprezentând peste 80 de procente din totalul locuitorilor județului. În zilele noastre, Miercurea Ciuc numără aproape 40 de mii de suflete și e o altă cetate muncitorească a Iepocii de Aur, care păstrează două străzi ce amintesc de vremea scaunelor secuiești.

Continuă lectura

Prefectura lui Romanu-Vivu

10 08 2014. Reghin, județul Mureș. O splendidă duminică leneșă cu mult soare. Am lăsat în urmă un Târgu Mureș adormit, care nici nu a băgat de seamă când l-am părăsit și în niciun ceas de vreme admiram Monumentul Viorilor, de lângă Biserica Evanghelică din Reghin. Cam toată lumea știe despre orășelul de pe Mureș că are o fabrică de instrumente muzicale botezată Hora. Înființată în 1951, a oferit la prețuri accesibile chitare și viori părinților care aveau odrasle cu aplecare către muzică sau pur și simplu doreau să le dea o ocupație mai puțin golănească decât fotbalul. Hora a crescut, a supraviețuit căderii comunismului, a fost privatizată și, în 2017, a ajuns fabrica de instrumente din Europa cu cei mai mulți angajați. Reghinul, de la începuturile sale ca oraș, a fost o afacere mixtă săseasco-maghiară, dar, cum știm deja, ungurii suferă de separatisme și au rupt Reghinul în partea săsească și partea maghiară. A trebuit să vină România Mare și să termine cu aceste mofturi etnice. Continuă lectura

Minunatul munte sufocat pe nume Ceahlău

19 09 2015. Stațiunea Durău, județul Neamț. Venise vremea să urc pe Ceahlău. De prea mult timp lăsam ocaziile să treacă pe lângă mine. Farmecul acestui munte și miturile țesute în jurul său l-au făcut căutat și umblat de orășeni încă din timpuri romantice. Dacă ai ghinionul să-l urci într-un sfârșit de săptămână, dai nas în nas cu meclele cele mai bizare sau cele mai familiare. Pe Ceahlău ai mai multe șanse să te întâlnești cu foști colegi de muncă, foste gagici, vecini de cartier și tot felul de trecători și trecătoare prin viața ta, decât în orașul de unde vii. Oare când maestrul Sadoveanu se uita din turnul casei sale la Ceahlău, muntele se uita la el? Nu vom ști niciodată și, înainte să pornim la drum, cumva în trena articolului precedent, să vedem descrierea făcută de George Călinescu, în Ion Creangă, minunatului munte, nesufocat încă pe atunci.

Continuă lectura