Pe Obcina Mestecănișului până la Ciocănești și pe Bistrița Aurie până la Iacobeni

02 07 2016. Plimbare din Pasul Mestecăniș până la Ciocănești pe creasta Obcinei Mestecănișului. În luna iulie, la munte, diminețile sunt splendide și crezi că a coborât raiul pe pământ. De obicei, în câteva ceasuri, raiul se transformă în iad și treci prin tot soiul de purgatorii până când revine tihna pierdută. Acest joc continuă săptămâni întregi. Abia după jumătatea lui august vremea se stabilizează și poți avea două zile la rând însorite. Imediat ce am coborât din tren în gara Mestecăniș, aflată la puțin sub 1000 de metri altitudine, urcăm deasupra tunelurilor, la aproximativ 1100 de metri, până ne intersectăm cu traseul bandă roșie și apoi ne deplasăm către trecătoare, adică spre nord. Tunelurile de la Mestecăniș fac legătura pe calea ferată între văile Moldovei și Bistriței Aurii. Între Republica Câmpulungului și Țara Dornelor. Trecătoarea rutieră aflată în apropiere este granița dintre Masivul Giumalău și Obcina Mestecănișului. Continuă lectura

Ineuțul și Ineul din Pasul Rotunda

18 08 2017. DN18 urcă domol spre Maramureș întovărășind Bistrița Aurie prin pustietatea verde de după Cârlibaba, unde singurele așezări durabile sunt colibele culegătorilor de bureți, folosite doar pe timpul verii. Când ajungem în dreptul cazărmilor părăsite ale unei baze dezafectate a vânătorilor de munte, trecem râul și urcăm spre Pasul Rotunda. Pe hartă acest drum se numește DN17D și coboară din trecătoare către Sângeorz-Băi și Năsăud pe valea Someșului Mare. De pe valea Bistriței și până în pas, cam 5 km, drumul e unul pietruit și pare a nu avea nicio legătură cu titulatura de drum național. Am tras la Cabana Croitor, în vârful pasului, unde e hotarul între județele Suceava și Bistrița-Năsăud. Am început drumeția când luna se ducea la culcare. Știam că, în august, în munții din nordul patriei, rare sunt zilele în care o dimineață splendidă nu anunță o după-amiază umedă și zgomotoasă. Continuă lectura

Olachi et Siculi [71/71]

Un veac de la Marea Unire întâlnește cea mai mică reședință de județ din câte au fost în România Mare. Miercurea Ciuc rămâne și pe harta actuală a României cea mai mică dintre capitalele județelor. Atunci avea vreo 5 mii de locuitori și era reședința județului Ciuc, ce respecta oarecum granițele fostului comitat maghiar cu același nume. După reforma administrativă din 1968, în vigoare încă, Miercurea Ciuc a devenit reședința județului Harghita care, pe lângă fostul județ Ciuc, a mai înglobat teritorii de la fostul județ Mureș și aproape întregul județ Odorhei, azi dispărut, pierzând puțin pământ în favoarea județelor Bacău și Neamț. Se menține ponderea populației maghiare, și atunci și acum reprezentând peste 80 de procente din totalul locuitorilor județului. În zilele noastre, Miercurea Ciuc numără aproape 40 de mii de suflete și e o altă cetate muncitorească a Iepocii de Aur, care păstrează două străzi ce amintesc de vremea scaunelor secuiești.

Continuă lectura

Prefectura lui Romanu-Vivu

10 08 2014. Reghin, județul Mureș. O splendidă duminică leneșă cu mult soare. Am lăsat în urmă un Târgu Mureș adormit, care nici nu a băgat de seamă când l-am părăsit și în niciun ceas de vreme admiram Monumentul Viorilor, de lângă Biserica Evanghelică din Reghin. Cam toată lumea știe despre orășelul de pe Mureș că are o fabrică de instrumente muzicale botezată Hora. Înființată în 1951, a oferit la prețuri accesibile chitare și viori părinților care aveau odrasle cu aplecare către muzică sau pur și simplu doreau să le dea o ocupație mai puțin golănească decât fotbalul. Hora a crescut, a supraviețuit căderii comunismului, a fost privatizată și, în 2017, a ajuns fabrica de instrumente din Europa cu cei mai mulți angajați. Reghinul, de la începuturile sale ca oraș, a fost o afacere mixtă săseasco-maghiară, dar, cum știm deja, ungurii suferă de separatisme și au rupt Reghinul în partea săsească și partea maghiară. A trebuit să vină România Mare și să termine cu aceste mofturi etnice. Continuă lectura