CERNOBÎL sau drumul de la atomul pașnic la un Disneyland radioactiv

03 05 2013. Probabil că mulţi dintre cei care ajung pe acest blog se întreabă: De ce Râmnicu Sărat, Sighet, Ţiganca, Tiraspol, Auschwitz ori Srebreniţa? Răspunsul e cât se poate de simplu: Să înţeleg OMUL. De ce Tarniţa ori Geamăna? Răspunsul e acelaşi. Urâtul e realitatea, umanitatea (dacă aş adăuga rea, ar fi pleonasm). Frumosul, concretizat prin artă, e fuga de realitatea necruţătoare, surogatul care ne face să uităm de moarte şi că suntem răi. Pe lista de mai sus venea destul de firesc rândul Cernobîlului, mai ales că nu e foarte departe de Suceava sau poate e. Încă de acum 10 ani, când am citit prima oară pe un sait rudimentar povestea unei călătorii prin oraşul părăsit Prîpiat, din apropierea Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, mi-am propus ca, mai devreme sau mai târziu, să ajung acolo. Ştiam despre ce e vorba, nu aveam frici ivite din ignoranţă, FIZICĂ am făcut destulă în liceu şi am mai dobândit cunoştinţe în facultate, când un semestru am studiat aproape exclusiv domeniul cu care ne vom întâlni în postarea de faţă. Continuă lectura

Suceava – Kiev (via Timișoara, Mestecănești, Liov)

01 05 2013. Suceava, România. Vreme splendidă, bună dispoziţie cât încape. Cinci oameni într-o maşină pornesc către nord şi nu ar fi trebuit să schimbe deloc direcţia, doar să facă o mică pauză la Cernăuţi. Era timpul uneia dintre cele mai aşteptate plimbări, o tură plănuită de ani buni şi în ciuda unei schimbări de efectiv, ivită îngrijorător de aproape de plecare, lucrurile păreau a merge minunat. Asta până la Siret, când unul dintre noi a scos la frontieră un paşaport expirat, cel valid se găsea tocmai la Timişoara. Mă felicitam pentru că insistasem să programăm o zi în plus între sosirea la Kiev şi excursia la Cernobîl. Continuă lectura

Distracția de la granița sârbo-bosniacă

26 04 2011. Saraievo. Ne-am propus să fim până după amiază la Timişoara, de unde să iau trenul de noapte către Suceava. În teorie planul suna bine. Practica a dovedit că optimismul este vecin cu prostia. Ne-am trezit relativ devreme, dar destul de indispuşi şi terminaţi după zilele şi nopţile de hălăduială pe drumurile de munte ale Alpilor Dinarici. Nu ne plăcea deloc vremea. Un Saraievo pâclos care dădea senzaţia că abia aşteaptă să scape de noi. Aproape de ieşirea estică a oraşului, ne încadrăm greşit mai devreme cu o străduţă şi în loc să fim în tunel, urcăm accentuat până ne trezim la fortăreaţa de pe deal. Nu-mi părea rău, dar trenul, chestii, socoteli şi de sus, când am privit către est, dincolo de intrarea în oraş, mi s-a părut dubios de liberă şoseaua. Continuă lectura

Noapte de Paști pe un teren minat de lângă Srebrenița

23 04 2011. În naivitatea noastră, credeam că vom ajunge la Saraievo până la miezul nopţii, când ne vom duce la o biserică să vedem cum e o slujbă de Înviere într-un oraş musulman. Până acolo mai aveam pe agendă două opriri. Prima imediat cum treceam Sava la Şabăţ şi a doua imediat cum treceam Drina la Srebreniţa în Bosnia-Herţegovina. Şabăţ e un oraş în partea Serbiei care a fost permanent sub turci şi rar a ajuns să fie stăpânit de creştinii supuşi papei de la Roma. Ştiam că oraşul are o cetate cam prăpădită, dar fiind în drum, am zis să o vedem. Am ajuns oarecum greu la ea, pentru că niciun indicator nu am zărit, iar navigatorul nu avea chef să ne ajute. Continuă lectura