Trenul cu trei călători și Moș Artiom din Fântâna Albă

28 05 2017. Gara Suceava, cândva Burdujeni. Plouase serios în ultima perioada și mult plănuita incursiune la câțiva kilometri dincolo de granița actuală cu Ucraina a stat sub semnul incertitudinii până cu câteva ore înainte de plecare. De câțiva ani fuseseră introduse două perechi de trenuri pe relația Suceava – Vadul Siret, una dintre ele prelungită până la București, la care se atașa, o dată pe săptămână, un vagon cu destinația Kiev. După Maidan, trenul Moscova – Sofia a fost suprimat de autoritățile ucrainene. Nici la agenția CFR din centrul Sucevei și nici din gară nu ți se elibera bilet, așa că erai constrâns să te înțelegi cu nașu’. În acea duminică a fost prima și ultima oară când am dat mâna cu polițistul care avea să fie omorât pe peronul gării Burdujeni. Călătoria am plănuit-o împreună cu Florin Paiu de la Monitorul de Suceava. El a scris la cald și impresiile sunt dominate de modul cum am fost percepuți de autorități. Continuă lectura

Storojineț și Fântâna Albă (Am așezat Tricolorul pe mormântul lui Iancu Flondor) [66/71]

Seria Un veac de la Marea Unire ajunge din nou pe niște meleaguri unde românii s-au putut bucura de apartenența la Patria Mamă doar 22 de ani în vreme de pace și trei ani în vreme de război. Peste românii rămași dincolo de sârma ghimpată a lui Stalin au trecut câteva valuri de deportări, două invazii sovietice, numeroase masacre pe nouă frontieră, jumătate de veac de cizmă rusească și, de aproape trei decenii, aceștia se văd aruncați într-un stat cu care nu au nimic în comun. Nu mai judec de ani de zile calitatea de român a unui autohton care trăiește în afara frontierelor țării de care este orfan, pentru că nu am trăit niciodată sub alt steag, și mi-a trebuit multă umblătură prin orașele și satele din apropiere, dar de afară, pentru a putea înțelege cât de greu e să rămâi român acolo și cu atât mai mult îi disprețuiesc pe cei din România, care-și bat joc de identitatea și de limba lor, intrând lefegii ai curentelor demitizatoare trecătoare sau fiind doar influențați de acestea. Așadar, ne vom plimba prin orașul Storojineț, ne vom reculege la troițele din locul însângerat numit Varnița, de lângă Fântâna Albă, ne vom abate prin câteva sate românești și, invocând geniul lui Iancu Flondor, voi evoca lupta pe care a dus-o pentru Tricolor și păstrarea identității românești sub jugul austriac, încununată, după anii crunți și istovitori ai Primului Război Mondial, cu Unirea Bucovinei întregi la Regatul României. Continuă lectura

Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 7

25 09 2016. Șirul povestirilor despre oamenii și locurile Podișului Sucevei se mută în partea sudică a acestuia, pe valea Siretului, într-o zi mohorâtă de toamnă. Hărțile ne arată că Podișul Sucevei se termină la Roman, unde Moldova se varsă în Siret, dar nu ne spun unde începe, pentru că granița cu Ucraina seamănă confuzie. De la halta Probota și până la mânăstirea lui Petru Rareș, drumul e același cu cel din 2011, atunci am ales să urcăm pe valea Șomuzului Mare până la Dolheștii Mari. De data asta am vrut un itinerariu mult mai îndrăzneț, care a traversat câteva sate și două păduri, scoțându-ne în față peisaje minunate, surprize plăcute, diferențe neașteptate și oameni care mai de care. Pe scurt: Probota – Tătăruși – Uda – Homița – Cristești. Direcție aproximativă: nord – sud, de pe valea Siretului până pe valea Moldovei. Prima schimbare față de plimbarea trecută a fost să descopăr halta Probota arsă. Știam de la știri de incendiu și de trista soartă a unei familii ce-și găsise adăpost în interiorul clădirii de care CFR nu mai avea nevoie. Continuă lectura

Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 6

17 05 2015. Suceava. Doar starea vegetaţiei trăda faptul că mai aveam puţin şi venea vara. Ziua mohorâtă, cu vânt şi ameninţări de ploaie, era cât pe ce să ne descurajeze în a mai porni la plimbarea neprevăzută, dar plănuită. Am zeci de trasee pregătite, numai doritori de drum să fie. Curând am lăsat dealul pe care odinioară erau case ale satului Sfântu Ilie, înlocuite, în Iepoca de Aur, cu blocuri al căror acoperiş era atipic. Ţuguiat din ţiglă şi nu plat din carton asfaltat şi smoală, cum vedeai în tot oraşul. Cartierul a fost botezat previzibil Obcini şi limita sa cu satul peste care s-a prăvălit nici în ziua de azi nu este cunoscută, pentru că sunt case în care omul are buletin de Suceava şi femeia de Şcheia. Încă din prima poză se observă reperele Sucevei: coşul de la fosta IFA, ajuns decor pentru molul ridicat pe ruinele acesteia şi catedrala ortodoxă, începută imediat ce Ceauşeştii au fost coborâţi în groapă cu corpurile pline de gloanţe. Reperul principal al zilei, vom face o buclă în jurul său, va fi releul de televiziune de pe Teişoara (528 m). Unul dintre cele mai însemnate dealuri ale Podişului Sucevei. Continuă lectura

Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 5

16 06 2013. Aproape de ieşirea Moldovei din munţi, în mijlocul câmpului înflorit, încă dimineaţă, deja foarte cald. Personalul de Câmpulung Moldovenesc ne-a lăsat în staţia Lucăceşti, cunoscută cititorilor blogului ca unul dintre punctele de pornire în plimbările mele la pas prin Podişul Sucevei. De data asta drumul ne-a dus către vest, cumva pe conturul infamei frontiere ce a rezistat aproape 150 de ani. Mai jos un fragment dintr-o hartă de la 1897 a judeţului Suceava cu reşedinţa la Fălticeni. O parte dintre localităţi au alte nume astăzi, o altă parte le au doar uşor actualizate în scrierea zilelor noastre. Traseul plimbării a fost: Halta Lucăceşti – Boteşti – Horodniceni – Rotopăneşti – Mihăieşti – Pocoleni – Fălticeni. Lăsăm în urmă halta camuflată de copacii care au crescut în voie în jurul ei şi după ce urcăm o coastă lejeră intrăm în Boteşti. Continuă lectura