Lagărul de prizonieri din mlaștina Răutului

Pe când se împlineau 655 de ani de la proclamarea statalității moldovenești de către Vova și ciracii săi, Filea și Dodon, am ajuns undeva la marginea orașului Bălți din Republica Moldova. Miștocarii îi spun capitala de nord. Bălți a fost capitală de județ pe vremea României Mari și la începuturile Republicii Moldova. În prezent, localitatea numără aproape o sută de mii de locuitori, ceea ce o face cea mai importantă așezare după Chișinău de pe teritoriul pe care-l controlează autoritățile Republicii Moldova. Pentru că Bălți a fost prima așezare care a cerut unirea Basarabiei cu Regatul României încă înainte de 1918, rușii s-au răzbunat cu vârf și îndesat pe acest oraș. În vremea URSS l-au făcut pur și simplu enclavă rusolingvă, din care cu greu își revine la românism. Despre experimentele și anomaliile bălțene voi vorbi în alte materiale.

Continuă lectura

Storojineț și Fântâna Albă (Am așezat Tricolorul pe mormântul lui Iancu Flondor) [66/71]

Seria Un veac de la Marea Unire ajunge din nou pe niște meleaguri unde românii s-au putut bucura de apartenența la Patria Mamă doar 22 de ani în vreme de pace și trei ani în vreme de război. Peste românii rămași dincolo de sârma ghimpată a lui Stalin au trecut câteva valuri de deportări, două invazii sovietice, numeroase masacre pe nouă frontieră, jumătate de veac de cizmă rusească și, de aproape trei decenii, aceștia se văd aruncați într-un stat cu care nu au nimic în comun. Nu mai judec de ani de zile calitatea de român a unui autohton care trăiește în afara frontierelor țării de care este orfan, pentru că nu am trăit niciodată sub alt steag, și mi-a trebuit multă umblătură prin orașele și satele din apropiere, dar de afară, pentru a putea înțelege cât de greu e să rămâi român acolo și cu atât mai mult îi disprețuiesc pe cei din România, care-și bat joc de identitatea și de limba lor, intrând lefegii ai curentelor demitizatoare trecătoare sau fiind doar influențați de acestea. Așadar, ne vom plimba prin orașul Storojineț, ne vom reculege la troițele din locul însângerat numit Varnița, de lângă Fântâna Albă, ne vom abate prin câteva sate românești și, invocând geniul lui Iancu Flondor, voi evoca lupta pe care a dus-o pentru Tricolor și păstrarea identității românești sub jugul austriac, încununată, după anii crunți și istovitori ai Primului Război Mondial, cu Unirea Bucovinei întregi la Regatul României. Continuă lectura

CERNOBÎL sau drumul de la atomul pașnic la un Disneyland radioactiv

03 05 2013. Probabil că mulţi dintre cei care ajung pe acest blog se întreabă: De ce Râmnicu Sărat, Sighet, Ţiganca, Tiraspol, Auschwitz ori Srebreniţa? Răspunsul e cât se poate de simplu: Să înţeleg OMUL. De ce Tarniţa ori Geamăna? Răspunsul e acelaşi. Urâtul e realitatea, umanitatea (dacă aş adăuga rea, ar fi pleonasm). Frumosul, concretizat prin artă, e fuga de realitatea necruţătoare, surogatul care ne face să uităm de moarte şi că suntem răi. Pe lista de mai sus venea destul de firesc rândul Cernobîlului, mai ales că nu e foarte departe de Suceava sau poate e. Încă de acum 10 ani, când am citit prima oară pe un sait rudimentar povestea unei călătorii prin oraşul părăsit Prîpiat, din apropierea Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, mi-am propus ca, mai devreme sau mai târziu, să ajung acolo. Ştiam despre ce e vorba, nu aveam frici ivite din ignoranţă, FIZICĂ am făcut destulă în liceu şi am mai dobândit cunoştinţe în facultate, când un semestru am studiat aproape exclusiv domeniul cu care ne vom întâlni în postarea de faţă. Continuă lectura

Mărășești, Podul Înalt, Războieni

15 08 2012. Încă pe răcoare am lăsat în urmă un mitic cartier muncitoresc din partea de sud a municipiului Focşani, unde am făcut popas la întoarcere de pe litoral şi printre vii ne-am strecurat până la Odobeşti, apoi pe sub poalele Subcarpaţilor de Curbură, traversând râul Putna, ne-am arătat la Panciu, pentru ca mai spre amiază să fim la Mărăşeşti. La mausoleu am intrat şi când am coborât către Marea cea Mare şi când am urcat spre Ţara de Sus a Moldovei, însă de fiecare dată l-am găsit închis, cu muncitori lucrând la finisaje. Nu m-am dat bătut şi peste un an, pe 17 08 2013, înainte de a vizita puşcăria de la Râmnicu Sărat, m-am abătut pe la Mausoleul de la Mărăşeşti. Continuă lectura

Noapte de Paști pe un teren minat de lângă Srebrenița

23 04 2011. În naivitatea noastră, credeam că vom ajunge la Saraievo până la miezul nopţii, când ne vom duce la o biserică să vedem cum e o slujbă de Înviere într-un oraş musulman. Până acolo mai aveam pe agendă două opriri. Prima imediat cum treceam Sava la Şabăţ şi a doua imediat cum treceam Drina la Srebreniţa în Bosnia-Herţegovina. Şabăţ e un oraş în partea Serbiei care a fost permanent sub turci şi rar a ajuns să fie stăpânit de creştinii supuşi papei de la Roma. Ştiam că oraşul are o cetate cam prăpădită, dar fiind în drum, am zis să o vedem. Am ajuns oarecum greu la ea, pentru că niciun indicator nu am zărit, iar navigatorul nu avea chef să ne ajute. Continuă lectura