Prima Horă a Unirii la Chișinău nu se uită niciodată

01 12 2009. Chișinău, Republica Moldova. De la prima mea vizită în capitala statului vecin avusese loc 7 aprilie și Voronin ieșise aparent din scenă. La putere au venit forțele proeuropene sau maldavropeniste. Pe vremea aia eram membru al grupului Noii Golani. Acest grup desfășura campania Basarabia Pământ Românesc. Mi-a plăcut ideea și am susținut campania mai ales la Suceava. La acea manifestare de 1 decembrie și-au dat mâna toate grupurile de dincolo de Prut care militau pentru reîntregirea neamului românesc. 2009 și 2010 au fost ani romantici. Începând cu 2011 apele s-au limpezit și se poate observa și acum cine în slujba cui este și căror scopuri servește.

Continuă lectura

La Alba Iulia la 90 de ani de la Marea Unire

01 12 2008. Visul meu de a ajunge la 90 de ani de la Marea Unire în toate cele trei oraşe simbol ale anului 1918, din păcate aflate de prea mult timp în trei ţări diferite, devenea realitate. Coboram din tren, în sfârşit, la Alba Iulia prin care trecusem de atâtea alte ori. Din 2006 mă alăturasem campaniei Basarabia Pământ Românesc susţinută de grupul de acţiune Noii Golani. În vara lui 2008 devenisem membru al grupului. Am fost mulţi care am venit din tot spaţiul românesc şi am surprins oarecum autorităţile, deşi înainte să plec din Suceava fusesem sunat de un nene de la jandarmi. Ceea ce a devenit cu trecerea anilor un lucru banal şi încă persistă. Continuă lectura

O paradă ca o paradă şi un centru al Sucevei golit de istorie

Întrerup firul drumurilor anului 2008 pentru a relata cum am petrecut 01 12 2012. În 2011, după o pauză de trei ani, am hotărât ca de Ziua Naţională să rămân în Suceava. Atunci le-am pregătit o mică supriză autorităţilor. A fost primită bine de presă. Rezumatul aici. În acest an puteam surprinde doar prin număr. Am fost totuşi mai mulţi decât anul trecut, dar nu câţi mi-am dorit. Am pornit din Obcini şi am făcut un popas la monumentul dedicat unirii Bucovinei cu România. În mod curios, cineva şi-a amintit de 28 noiembrie şi a pus două coroane de flori. Din câte ştiu, unirea e un moment de bucurie, de sărbătoare, nu o comemorare. Continuă lectura

„Filmează-i pe ăştia ai lui Spetcu de la Noii Golani!”

01 12 2011. Aşa a sunat ordinul unuia de la Jandarmerie către un subaltern care se ocupa cu filmatul participanţilor la ceremonialul Zilei Naţionale desfăşurat la Suceava. Nu mai fac parte din defunctul grup de acţiune „Noii Golani” din august 2010. Probabil, jandarii nu au primit încă informarea de la 2:15 şi am rămas în continuare etichetat astfel în catastifele lor. Ăştia măcar s-au abţinut, că ştiau cine sunt şi de obicei mă sunau înainte să plec la Alba Iulia să vadă cu ce mă deplasez şi câţi suntem. Nu a putut să se abţină un trepăduş de la armată, care a simţit nevoia să se bage în seamă. Încă mai râde şi acum lumea de el. Îl vedeţi în ştirea Intermedia TV. Continuă lectura