Casa lui Crișan de lângă Brad

Românii ardeleni au fost bătaia de joc a stăpânilor lor grupați în Unio Trium Nationum. Puțini au dat semne că nu le plăcea. Veacuri bune au trecut până să aibă curajul să se trezească. Ecouri ale iobăgiei se aud curios și deranjant la un secol de la Marea Unire. Eu le spun vome ardeleniste și nimic nu e mai grețos decât să auzi urmași de iobagi valahi, care au în familie și semne de binecuvântare horthystă, vorbind de multiculturalismul transilvan, de miticii care fac și dreg și de moldovenii răpănoși care vin în civilizatul Ardeal. Mulți fiind urmașii celor fugiți peste munți că nu mai puteau de bine în robie. Până la revolta moților condusă de Horia, Cloșca și Crișan, românii ardeleni au răbdat și au tot răbdat. Se mai trezesc unele corcituri slobozind că regretă anul 1918. Abia atunci toate jignirile cu care îi gratulează maghiarimea capătă greutate.

Trezirea românilor s-a produs greu. Prin greco-catolicii din Blaj care, ajungând la Roma, au priceput cine sunt și prin aromânii refugiați la Budapesta, Debrețin și Viena, după distrugerea reședinței lor din Balcani, Moscopole. Dintre aceștia pot fi menționați Gojdu și Șaguna, ajuns mitropolit la Sibiu. Prin fondurile secrete pe care le dirijau IC Brătianu și Eugeniu Carada de peste munți pentru înarmarea românilor ardeleni și pregătirea Marii Uniri. Locul unde românimea a rezistat nealterată a fost Țara Moților sau Cetatea Apusenilor. Nu miră pe nimeni că revoltele românilor împotriva jugului maghiar au pornit din acest loc și că martirii neamului românesc din Ardeal s-au ales dintre moți. Bătaia de joc a iobăgiei pe plan social, dublată de completa umilire pe plan național și religios, au zguduit Apusenii pentru prima dată.

Iobagii români scriau petiții peste petiții la împărăție. Ba Mariei Tereza, ba lui Iosif al II-lea. Ăștia le răspundeau cu vorbe goale și le dărâmau bisericile cu tunurile. Românii din Transilvania au fost mereu folosiți de Viena pentru a șantaja nobilii maghiari din Ardeal, apoi Budapesta, după declararea imperiului bicefal. Sigur că pe împărați fix în borta curului îi durea de iobagii valahi, așa că unii mai luminați dintre aceștia au spus că au ordin de la împărăție să se ridice împotriva asupririi maghiare. Era luna octombrie a anului 1784. În satul Curechiu, care se găsește la o distanță aproximativ egală între Brad și Zlatna, s-a produs scânteia declanșatoare a revoltei. Cele două localități menționate spun un singur lucru: aur. Mare parte din cel scos din Apuseni este admirat astăzi de urmașii iobagilor valahi în palatele din Viena.

Cel care a declanșat ostilitățile a fost Gheorghe Crișan din Vaca. Satul îi poartă numele azi. A fost ridicată o casă memorială pentru el, cu rol mai mult de muzeu țărănesc. Satul Crișan se găsește pe valea Crișului Alb, între Brad și Țebea. Curechiu, unde s-a declanșat răscoala, se află în apropiere. Gheorghe Crișan era un om de acțiune și când a văzut blegeala iobagilor, pe care cu greu i-a adunat la Mesteacăn, lângă Brad, le-a arătat o cruce aurită, pe care Horea ar fi primit-o de la împărat, ca semn al libertății lor de a-și croi singuri soarta. Crișan a pornit spre Alba Iulia cu gloata sa, dar la Curechiu s-a produs o ciocnire cu husarii maghiari, astfel s-a întors la Brad, după ce i-a învins și dezarmat, unde s-a dat o nouă luptă. Revolta se extinde, urmează jafuri și distrugeri ale proprietăților grofilor, execuții și lupte.

Trupele imperiale se regrupează, în timp ce reprezentanții Vienei trag de timp cu amăgiri. Jucau la două capete, profitau că ungurii sunt loviți, dar nu voiau ca românii să se ridice prea mult din glodul iobăgiei. În decembrie 1784 deja răscoala era înăbușită. Crișan este prins la o lună după Horea și Cloșca. Este vândut de niște români, în frunte cu preotul lor. Căpeteniile au fost închise la Alba Iulia, unde a urmat o anchetă. Pe imperialii austrieci îi interesa foarte mult modul de acțiune, pentru ca asemenea revolte să nu se mai întâmple. Horia și Cloșca nu au spus nimic, pe când Crișan a început să vorbească. Atenționat de un român, Crișan se spânzură cu nojițele de la opinci, pricepând ce vor austriecii. Această răscoală a fost trezirea neamului românesc din Ardeal. După cum vedem, românii ardeleni încă nu sunt ridicați cu totul în picioare, mai au instinctul de a se pleca și de aia spun atât de des Servus!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.