Cele trei morminte de la Dulcești

După ce ieși din Roman spre sud și treci podul peste Moldova, faci dreapta către Piatra Neamț și te înscrii pe DN 15D. În puțin mai mult de zece kilometri ajungi în localitatea Dulcești, întinsă pe malurile abrupte ale unui pârâu. Toponimul amintește de un boier poreclit Limbădulce, trăitor în vremea voievodului Petru Aron. La drumul național, stingheră pe un deal, se vede silueta zveltă a unei biserici albe. Duce în spate patru secole, fiind ridicată de marele paharnic Caraiman, boier din vremea lui Ieremia Movilă, cel fugit în Cetatea Hotinului de frica lui Mihai Viteazul. Așezarea ajunge pe mâna boierilor din neamul Sturdza, iar după 1848, conacul de aici a fost unul din cuiburile moldovenești în care s-a fiert Mica Unire. Oamenii muncii din sat au ajuns la concluzia că acel conac plin de istorie nu le e de niciun folos și l-au dărâmat.

Biserica Pogorârea Sf. Duh a fost mai norocoasă. Cel mai probabil piatra marelui paharnic Caraiman nu corespundea standardelor de edificare a grajdurilor CAP-ului. Mărturie a unor vremuri apuse, care ne-au dat țara, stau trei morminte aflate într-o stare nici rea, dar nici bună. Își duc somnul aici trei din cei șapte copii ai boierului moldovean Doxachi Hurmuzachi de la Cernăuca, sat ajuns sub ocupație de tristă amintire după ce nemții au câștigat nordul Moldovei la barbutul istoriei. Familia Hurmuzachi a ținut sus steagul românismului în Bucovina și prin Eudoxiu a reușit să scoată provincia de sub Galiția și să o declare ducat, țară de coroană separată. Deja era târziu, partea transpruteană a Bucovinei fusese aproape complet slavizată. Sub comanda Liovului întreaga provincie ar fi fost curățată definitiv de românime.

Elisa, una dintre cele două fiice ale lui Doxachi, se căsătorește cu logofătul Gheorghe Sturdza, unionist aprig. La conacul de la Dulcești veneau frații Hurmuzachi, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, George Sion și Vasile Alecsandri, a cărui moșie era destul de aproape, la Mircești, peste apa Moldovei. Hurmuzăcheștii se știau bine cu unioniștii moldoveni încă de când aceștia și-au găsit refugiul la Cernăuca, în casa tatălui lor, după prigoana iscată în urma înăbușirii Revoluției din 1848 la Iași. Constantin Hurmuzachi, cel mai mare dintre frați, a părăsit definitiv Bucovina și s-a stabilit în Moldova, unde a făcut parte din Divanul ad-hoc și Adunarea Electivă a Moldovei. Având pregătire juridică, a ocupat numeroase funcții la Iași și, după Mica Unire, la București. Moartea l-a prins în scaunul de președinte al Curții de Casație.

La Cernăuți au rămas pe frontul politic Eudoxiu și pe cel cultural Alexandru, al patrulea fiu al lui Doxachi, cunoscut mai mult ca Alecu. Gheorghe, cel de-al treilea, pendula între politică și cultură. Alexandru și Gheorghe scot ziarul Bucovina (1848-1850) și mai apoi Foaia Soţietăţii pentru cultură şi literatură română în Bucovina (1862). Alexandru Hurmuzachi va rămâne veșnic în istorie ca membru fondator a Societății Academice Române, ce avea să devină ulterior Academia Română. Eudoxiu Hurmuzachi a adunat ani de zile, cu mari cheltuieli, documente de arhivă cu privire la istoria românilor. Dorea să le valorifice într-o carte, dar moartea l-a luat prea devreme. Această colecție monumentală se află în grija Academiei Române, fiind donată de către Gheorghe lui Titu Maiorescu în 1874. Documentele au fost traduse și publicate.

Elisa Sturdza, foarte apreciată de Vasile Alecsandri pentru preocupările sale, a strâns folclor împreună cu sora sa Eufrosina Petrino. Cântecele au fost aranjate pe note de Carol Miculi, adus la Dulcești de Constantin Hurmuzachi. Compozitorul avea legături strânse cu familia Hurmuzachi. Poetul Dimitrie Petrino a fost fiul Eufrosinei și a rămas în istorie mai mult pentru procesul intentat lui Mihai Eminescu la Iași, decât pentru realizările sale poetice. Nicolae a fost al cincilea fiu al lui Doxachi și vedem că el s-a ocupat de piatra funerară a surorii sale. E îngropat, ca și nepotul său Eudoxiu (Doxuță), fiul lui Gheorghe, în cimitirul din Cernăuți. E singurul dintre frații Hurmuzachi care a avut o existență mai liniștită. A fost o perioadă când toate mormintele Hurmuzăcheștilor s-au aflat într-o singură țară și aceasta s-a numit România Mare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.