Azi o vedem și nu e (Cabana Gigi Ursu)

Există în Centrul Vechi al Bucureștilor o crâșmă cu aspect de muzeu al Iepocii de Aur. Cine a făcut-o a botezat-o Bodega „La Mahala”. Ce se pune pe masă acolo e tot timpul gustos și mult mai ieftin decât în jur. Clondirele și carpetele au farmecul lor, dar mult mai interesant am găsit un indicator către Cabana Gigi Ursu. Distanța e corectă, dacă ruta merge prin Bacău, Spătărești, Mestecăniș. Dilema mea e dacă acest indicator vine la pachet cu celelalte exponate și te trimite în trecut sau se referă la ceva presupus a fi încă în picioare. Cabana Gigi Ursu a ars până la temelii pe 1 noiembrie 2019. În presa locală s-a insistat mai mult asupra evenimentului, pe posturile naționale de televiziune s-a vorbit doar despre un banal incendiu produs undeva lângă Vatra Dornei. Se spune că a fost prima cabană privată din Republica Socialistă România.

În vara anului 2020 am urcat pe Pietrosul Bistriței dinspre Rusca. Dincolo de cota 1400 se deschide o priveliște minunată către nord-vest. În planul doi avem unul din picioarele Giumalăului care coboară spre Vatra Dornei, numit Bârnărel, în planul trei se vede toată creasta Suhardului, de la Oușoru până la Omu, iar hăt în depărtare, abia detectabil, Ineul din Munții Rodnei. În planul doi, în partea dreaptă a imaginii, se vede o poiană nu foarte întinsă, aflată la o altitudine între 1200 și 1300 de m. În apropiere, cum vii dinspre Vatra Dornei, fie că urci pe cruce roșie, fie pe bandă albastră, fie pe pârâul Chilia, se găsește Vârful Obcina Mică (1322 m). După ce-l treci, vei vedea Giumalăul în toată măreția sa și imediat cobori puțin către acea poiană, unde azi mai găsești numai locul pe care a fost ridicată cabana. Schitul vecin nu a fost afectat.

Pe unele hărți poienii i se spune Obcina Mică, după vârful din apropiere. Folosind un zoom optic serios, se observă că în poiană a rămas numai schitul, iar împrejurul temeliilor fostei cabane se văd niște acareturi cu funcție incertă. Din Vatra Dornei se ajunge fără mari dificultăți în poiană. Când drumul nu e rupt de ploi, mașinile normale pot urca cu brio, doar să fie ceva mai înalte. În 2020 am urcat Giumalăul venind dinspre Rarău, fiind prima oară când am legat cele două vârfuri într-o singură zi. Am coborât în Rusca pe triunghi roșu, traseul cel mai scurt, astfel am trecut departe de poiană. Urcușul către Pietrosul Bistriței mi-a permis să văd concludent urmările incendiului, chiar dacă de pe un munte pe altul, peste valea Bistriței și folosind zoom-ul aparatului foto. Locul are un farmec aparte și merită repus în valoare.

Pentru că din Vatra Dornei traseele te cam frăgezesc până ajungi pe Giumalău, în ultimii ani am preferat doar să cobor, cu o excepție în 2013. În 2017 am fentat puțin, cineva ne-a urcat pe TransRarău până la intersecția cu traseul care leagă Rarăul de Giumalău și de acolo am fost în puțin peste două ore pe vârf. Coborârea spre Vatra Dornei e lungă și plăcută. Atunci mi-a părut bine că am găsit traseul bandă albastră marcat proaspăt și ne-am hotărât să coborâm pe el, cu toate că până pe Bârnărel mai e o porțiune de urcat, dar nu scoate în cale mari dificultăți. Am găsit poiana foarte vie, iar la cabană plin de mașini. Nimeni nu intuia atunci că se trec ultimii ani de viață boemă ai cabanei care purta numele unui dispărut. Amintirea fostului proprietar era menținută de indicatoarele răspândite în Giumalău, de hărțile montaniștilor și de poveștile trecătorilor.

Singura mea amintire legată de cabana dispărută vine din vara anului 2013. Atunci am încercat o drumeție spre Giumalău, cu toate că vremea se arăta potrivnică, dar la munte poți avea noroc chior. Totuși, ghinionul se arată mult mai des. De atunci am învățat multe din particularitățile climei Carpaților Orientali, dovadă că ploaia nu mi-a mai stricat nicio drumeție în anul 2020. În 2013, după ce am trecut de Obcina Mică, un perete de ploaie s-a pus între noi și Giumalău. Ploaia nu era dintre cele de speriat și nici descărcările electrice nu s-au arătat. Am avut timp să ajungem până în pridvorul cabanei, apoi s-a dezlănțuit văzduhul. Nu a fost ceva ieșit din comun, dar nici pe Giumalău nu am mai ajuns atunci. Mai multe amintiri legate de această construcție efemeră a avut Adrian Păunescu, un om considerat de-al casei la Cabana Gigi Ursu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.