Valea Trotușului de la Borzeşti la Târgu Ocna

05 07 2014. Bacău. Nu mă aşteptam ca oraşul de la vărsarea Bistriţei în Siret să mă întâmpine cu fanfară la coborârea din tren. Ca orice bucovinean adivarat nu puteam solicita altceva decât Cântă cucu’, timp în care şi-a făcut apariţia ghidul nostru. Programul zilei cuprindea o excursie pe valea Trotuşului, de la Borzeşti până la Târgu Ocna, cu incursiuni pe afluenţii acestuia, unde se găsesc vestigii istorice, peisaje frumoase şi urme ale Primului Război Mondial, pe care, noi românii, îl numim Războiul Întregirii Neamului. În acea zi toridă de vară se desfăşurau două dintre sferturile Mondialului brazilian din 2014. A meritat să pierd aceste meciuri pentru a descoperi nişte locuri în care mult prea mulţi români şi-au dat viaţa în numele unui ideal naţional, batjocorit azi de tot felul de scârboşi prin înjositoarea găselniţă lexicală Românica.

Înainte să ne deplasăm către locurile trecute în agendă, am zis să facem un mic popas la casa poetului Vasile Alecsandri din Bacău. Ocazia nu era de ratat, pentru că data viitoare e foarte posibil să nu o mai găsim în picioare. În acest imobil s-a născut Vasile Alecsandri în vara anului 1821. A rămas în proprietatea familiei până în perioada României Mari, apoi trece la un general care, după venirea comuniştilor, este expropriat. Aceştia îi dau tot felul de întrebuinţări publice, iar după 1989 este retrocedat urmaşilor generalului. Ajunge dubios în proprietatea unui italian, mai interesat de teren decât de casă, şi se degradează accentuat. În momentul de faţă nu mai poate fi salvată şi demoralea acesteia este iminentă.

Cu toată viteza înainte am părăsit Bacăul spre Măgura, iar MiG-ul 21, cocoţat la ieşire, mi-a amintit că există o fabrică de avioane în oraş. În curând l-am văzut jos de pe primele serpentine ale pasului ce traversează Culmea Pietricica a Subcarpaţilor Moldovei, mărginită la nord de Bistriţa în dreptul oraşului Buhuşi şi la sud de Trotuş în zona Adjudului. Atingem valea Tazlăului la Sănduleni şi trecem Trotuşul la Oneşti. Ne-am oprit abia la Borzeşti, dincolo de Oneşti, în zona Platformei Petrochimice care, prin imensitatea ei, face ca fostul oraş Gheorghe Gheorghiu-Dej să pară o anexă a sa. Nu degeaba i se spunea în glumă oraşul de la poalele rafinăriei.

Platforma industrială se întinde de la Oneşti până dincolo de Borzeşti, socotit cartier al municipiului. Este compusă din trei mari combinate: CAROM, RAFO, Chimcomplex şi două CET-uri. Ce mai funcţionează? Greu de spus. Biserica lui Ştefan cel Mare de la Borzeşti, ridicată pe locul stejarului din copilăria voievodului, în care tovarăşul lui de joacă a fost omorât de tătari, după cum spune legenda, se găseşte pe la jumătatea lungimii mamutului industrial. Ştefan cel Mare s-a născut pe aceste meleaguri şi aici a trăit până să înţeleagă că e os domnesc şi să intre în hora măcelurilor muşatine pentru a-şi încerca norocul la tronul Moldovei. După mai bine de trei decenii de domnie, în 1494, a construit biserica Adormirea Maicii Domnului în amintirea prietenului Mitruţ şi a evenimentului care l-a marcat în copilărie. A făcut-o numai după ce l-a pedepsit exemplar pe acel han tătar. În afara pisaniei, zidurile nu mai păstrează nimic din vremea lui Ştefan cel Mare. Minusculul cimitir de lângă biserică are ca principal mormânt pe cel al fiicei lui Vasile Alecsandri care, în ultima parte a vieţii, a locuit la Borzeşti. O clădire aflată în apropierea drumului naţional, în care a funcţionat şcoala aşezării, adăposteşte un muzeu dedicat obiectelor bisericeşti vechi, între care cele mai valoroase sunt cărţile de cult, unele fiind tipărite cu mai mult de trei secole în urmă.

Municipiul Oneşti este locul unde se întâlnesc patru râruri: Trotuş, Oituz, Caşin, Tazlău, două formaţiuni montane: Munţii Berzunţi şi Nemira şi două formaţiuni subcarpatice: Culmea Pietricica şi Dealul Ouşoru-Zăbrăuţi, care face trecerea de la Subcarpaţii Moldovei la Subcarpaţii Curburii. Astfel, oraşul fiind centrul Depresiunii Tazlău-Caşin, oferă numeroase posibilităţi de incursiune pe văile râurilor a căror confluenţă este şi asta vom face mai departe. Toate aceste aspecte geografice dau greutate strategică localităţii şi oferă un răspuns la întrebarea: De ce a fost atât de importantă valea Trotuşului în Primul Război Mondial? A fost râvnită şi pentru bogăţiile subsolului: petrol şi sare. Mai puţin astăzi, dar mai mult în trecutul apropiat, pe vremea când se numea Gheorghe Gheorghiu-Dej, între 1965 şi 1990, oraşul a fost un foarte important centru petrochimic pe harta Republicii Socialiste România. Atât de importantă era urbea industrială pentru partidul conducător, încât i-a avut ca osapeţi pe Hruşciov şi Tito. Gheorghiu-Dej s-a ocupat personal de latura industrială a oraşului, astfel că, după moartea sa, i-a împrumutat numele.

La căderea comunismului atinsese 60 de mii de locuitori, numărul acestora a coborât astăzi sub 40 de mii, ceea ce face ca, în mai puţin de un sfert de veac, localitatea să fi pierdut o treime din populaţie. Cum şi cât a fost prăduit colosul industrial se ştie sau se presupune, însă nu voi intra în aceste detalii. Pe valea Trotuşului mi-au atras atenţia monumentele şi mausoleele eroilor atent îngrijite şi tratate cu respectul cuvenit, cum altundeva nu am mai văzut în ţară. În Oneşti sunt două monumente abstracte deosebite: Voievodul şi Mihai Eminescu. Cel de-al doilea este arhicunoscut şi considerat genial prin simplitatea sa atât de grăitoare. Autorul celor două opere şi al altora expuse în Oneşti este Eremia Grigorescu, un focşănean ajuns în oraşul de pe Trotuş la vreo 30 de ani. Şi-a făcut mâna de artist confecţionând materiale de propagandă şi care alegorice pentru defilările oamenilor muncii de pe platforma industrială. Dacă Borzeştii l-au dat românimii pe Ştefan cel Mare, Oneştii le-au dat lumii pe Nadia Comăneci şi cocălărimii pe Loredana Groza. Pe vremea unui efemer Puiu, echipa FC Oneşti a jucat două sezoane în Divizia A.

De la Oneşti ne înscriem pe valea Caşinului, având înaintea ochilor Măgura Caşinului, şi urcăm către cel mai sudic punct al excursiei noastre. Mânăstirea Caşin se găseşte aproape de graniţa dintre judeţele Bacău şi Vrancea, la limita dintre grupele montane Nemira şi Vrancei. Trecem prin localitatea Caşin şi observ modul în care sunt dispuse gospodăriile. Aduce a sat ardelenesc şi aflu că mare parte dintre locuitorii aşezării sunt urmaşii mocanilor, ciobani ardeleni din Rucăr şi Ciuc, refugiaţi pe valea Caşinului din calea binecuvântării ungurilor. Mânăstirea Caşin este o comună separată de Caşin, iar locuitorii ei sunt moldoveni get-beget. Numele comunei vine de la o fostă mânăstire ridicată de voievodul Moldovei Gheorghe Ştefan în 1655. Acesta a fost om de nădejde al lui Vasile Lupu, dar, la intrigile lui Matei Basarab, i-a suflat tronul trufaşului voievod, iniţial doar pentru câteva săptămâni şi apoi definitiv, domnind aproape cinci ani. Jocurile politice de la nivelul Europei îl scot de pe tron şi, după o pribegie de zece ani, moare în străinătate. Este înmormântat în biserica fostei mânăstiri.

Din ce a fost mânăstirea se mai păstrează biserica impozantă, o copie simplificată a Goliei din Iaşi şi turnul clopotniţei, unde este amenajat un minimuzeu în memoria voievodului Gheorghe Ştefan (aprilie – mai 1653 şi iulie 1653 – martie 1658). Pe valea Caşinului era cel mai scurt drum către Transilvania, iar trecătoarea era aproape de cea numită astăzi Oituz, într-un loc cunoscut drept Masa lui Vodă. Aşa a fost botezat un megalit spectaculos din dreptul căruia Gheorghe Ştefan a văzut pentru ultima dată pământul Moldovei şi, după ce a prânzit, a trecut în Ardeal la aliatul său Gheorghe Rakoczy al II-lea. În acel loc se presupune că s-au desfăşurat evenimentele din balada Mioriţa. La sud de Mânăstirea Caşin se află localităţile vrâncene Soveja şi Lepşa, iar înspre sud-vest cele covăsnene Breţcu şi Târgu Secuiesc. De la Soveja a cules Alecu Russo cea mai cunoscută versiune a Mioriţei.

Ne întoarcem la Oneşti şi imediat apucăm valea Oituzului pe drumul naţional care face legătura între Bacău şi Braşov prin Pasul Oituz. Ne oprim în localitatea Oituz, numită Grozești până după Primul Război Mondial. Noul nume a fost primit în amintirea luptelor din 1916-1917, petrecute în împrejurimile satului. După ce nemții au înțeles că nu pot pătrunde în Moldova prin sud, adică pe la Mărășești, au decis să încerce prin vest, pe văile Oituzului și Trotușului. Cum acestea erau apărate, au hotărât s-o ia peste munți, astfel cele mai cumplite bătălii s-au dat pe vârfurile Coșna și Cireșoaia din Munţii Nemira, aflate între Oituz și Trotuș, despărţite de Slănic. Cele două documentare de mai jos vă vor lămuri cu vârf şi îndesat despre ce a fost vorba în cele trei bătălii de la Oituz. Am urcat pe Coşna până la Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial, de unde m-am bucurat de privelişte şi am înţeles că cine deţinea această înălţime controla atât valea Oituzului, cât şi pe cea a Trotușului. Nu avea cum să nu-mi sară în ochi uriașul domeniu al dubiosului afacerist Căşuneanu, intrat într-un con de umbră de când Băsescu şi-a încheiat mandatele la Cotroceni. Mai există o localitate cu numele Oituz, aflată câţiva km mai sus pe râu, imediat cum se trece în județul Covasna, chiar la începutul seriei de serpentine către Pasul Oituz.

Nu am mai revenit la Oneşti, ci am luat-o pe un drum judeţean pe la poalele Coşnei, având în faţă Măgura Berzunţiului, componentă a munților aflaţi între Trotuș şi Tazlău. Unde Slănicul se varsă în Trotuș ne-am reîntâlnit cu râul de care ne despărţeam din vreme în vreme. Am trecut pe lângă locul unde a fost conacul lui Costache Negri, distrus de un cutremur la începutul secolului trecut. După abdicarea lui Cuza, Costache Negri, întâiul diplomat al Principatelor, înainte şi după Mica Unire, aflat în cărţi pentru tronul Moldovei în 1859, s-a retras la Târgu Ocna, unde şi-a petrecut ultimii zece ani ai vieţii.

Prima oprire în Târgu Ocna, oraşul care s-a ridicat pe exploatarea sării încă din perioada medievală, am făcut-o la Mânăstirea Răducanu, locul unde este îngropat Costache Negri. O ctitorie tipic moldovenească înconjurată cu zid înalt, care are ca particularitate pisania în limba franceză, lucru nemaiîntâlnit în ţara noastră. Peste o construcţie anterioară risipită, operă a marelui logofăt Ion Buhuş, în 1763, ginerele acestuia, Radu Racoviţă, a ridicat actuala biserică. Trecută prin multe cumpene, a rezistat şi poartă în vorbirea curentă numele ctitorului său. La Târgu Ocna mai sunt biserici vechi, însă nu am reuşit să mai văd decât una. Orașul cu peste 11 mii de locuitori merită bătut la pas, nu doar un popas în fuga maşinii.

În partea de nord a oraşului, în apropierea gării care o deserveşte, pe pârâul Vâlcele, se află gura de intrare în Mina Trotuş. Tot Dealul Feţele Târgului e scobit în grote adânci, de forma unui clopot, de unde s-a extras sare. Aceste cavităţi se numesc ocne şi au dat numele oraşului. În salina de aici cobori cu autobuzul şi durează ceva până se adună lume suficientă. Căscând gura pe acolo, apre un grec cam gârbov, cu care nu stătea nimeni de vorbă. M-a nimerit pe mine şi într-o engleză greu de priceput mi-a spus că îl interesează Sf. Varvara. Se referea la capela săpată în sare la vreo 200 de m adâncime în măruntaiele dealului. Drumul cu autobuzul durează ceva mai mult de 10 minute şi apoi eşti lăsat liber prin galerii. Eu nu am avut această şansă, grecul nu se dezlipea de mine. L-am dus la Sf. Varvara, însă nu a fost suficient, după o bucată iar mă trezesc cu grecul, îşi cumpărase lumânări, dar nu avea cu ce să le aprindă. Mă duc pe la femeile de serviciu din salină şi îi fac rost de chibrite. Bucuros şi împlinit, grecul a stat numai în capelă întreaga perioada cât a fost sub pământ. Satisfăcute nevoile spirituale şi materiale ale acestuia, de acum puteam vizita salina în voie.

Obişnuit cu sălbăticia şi întunericul de la Cacica, am găsit salina de la Târgu Ocna şocant de modernă, luminată, populată şi zgomotoasă. E ca un oraş subteran în care nu lipsesc facilităţile obişnuite. În afară de îmbrăcămintea adecvată temperaturii de 12 grade Celsius, nu există niciun impediment care să creeze disconfort omului modern dependent de ecranul luminos. Terenuri de joacă, piste de biciclete şi maşinuţe, televizoare, expoziţii, sală de spectacole, magazine cu produse alimentare şi suveniruri. Din perspectiva abundenţei acestora, Târgu Ocna e peste Turda, dar dezavantajul salinei de pe Trotuş deschisă publicului e că nu a fost organizată într-o ocnă, cum e cazul celei ardelene. Astfel nu există locuri care să-ţi taie respiraţia şi unde să testezi ecoul. Informaţii interesante despre istoricul exploatării sării la Târgu Ocna găsiţi aici.

Nu am avut timp să urcăm pe pintenul dinspre oraş al muntelui Cireşoaia, numit Măgura Ocnei, unde se găsesc monumentul şi cimitirul eroilor plus o mânăstire care se ocupă de îngrijirea acestora. În Târgu Ocna, în preajma unei biserici cu secole bune în spate, dar cu o soartă vitregă de care nici cele bucureştene nu se pot plânge, a fost amenajat, în Primul Război Mondial, un cimitir în care sunt îngropaţi 69 de ostaşi morţi pe Coşna şi Cireşoaia. Pe acest ultim munte a căzut Ion Grămadă, român bucovinean, cărturar, ofiţer în armata austro-ungară din care a dezertat şi s-a înrolat voluntar în armata română. Până în 1926 oasele i-au stat într-o poiană sus pe munte, unde a fost înmormântat de camarazii săi, apoi au fost aduse la Suceava şi îngropate la Pacea, cimitirul principal al oraşului. Ion Grămadă a devenit prin moartea sa eroică simbolul jertfei românilor bucovineni pentru Unirea de la 28 noiembrie 1918. Biserica Sf. Nicolae se află într-o stare atât de rea, că atunci când o vezi te miri cum de mai rezistă în picioare. În cazul ei nici istoricii nu s-au pus de acord asupra primei construcţii, se vehiculează anii 1568 şi 1758.

Având Coşna în stânga şi Cireşoaia în dreapta, urcăm pe valea Slănicului până în inima Munţilor Nemira, unde se găseşte Slănic-Moldova. În perioada în care nordul Moldovei era ocupat de austrieci, staţiunea s-a numit Băile Slănic şi a fost cea mai importantă a ţării din care au fost rupte Bucovina şi Basarabia şi, mai apoi, între cele mai importante ale României Mici. A trecut ceva vreme de la descoperirea primelor izvoare minerale, la 1800, de către un anume Mihăilucă, şi până la amenajarea staţiunii balneare. Frontiera cu Imperiul Austro-ungar era la numai câţiva km în amonte. Denumirea Slănic-Moldova a fost adoptată în 1968 şi, pe lângă staţiune, oraşul mai cuprinde două localităţi, Cireşoaia şi Cerdac, toate la un loc numărând puţin peste 4000 de locuitori. Cele trei aşezări sunt lipite şi bine lungite pe valea râului, astfel că singura porţiune sălbatică se întâlneşte imediat ce ieşi din Târgu Ocna. Cea mai reprezentativă clădire a staţiunii este fostul cazinou, dat în folosinţă în 1894.

Staţiunea a fost supranumită Perla Moldovei şi şi-a construit renumele pe apa minerală, folosită mai ales pentru tratarea problemelor digestive. Băile sunt recomandate pentru ameliorarea reumatismelor şi bolilor respiratorii. Protipendada ieşeană îşi găsea refugiu la aceste băi în verile călduroase. Unii îmbinau utilul cu plăcutul, adică odihna cu tratamentul. E celebră o poză de la Băile Slănic, datată 1885, în care apar Ion Creangă, AC Cuza şi NA Bogdan. În ziua de azi există complexuri balneare, dotate cu echipamente moderne, care tratează o gamă largă de afecţiuni. În ultimii ani au fost construite o pârtie de schi, numeroase locuri de cazare şi restaurante de fiţe pentru nunţi deşănţate, ceea ce arată că se doreşte ca profilul staţiunii să se diversifice.

Am mers în zona izvoarelor cu apă sărată şi a mofetelor. Sunt numerotate şi chiar există trasee care le leagă. Te poţi plimba pe acolo mult şi bine, în schimb apa se consumă în doze mici şi numai la indicaţia medicului. Am gustat dintr-un izvor şi am găsit-o sărat-sălcie, cu totul diferită de burcutul din Călimani sau din Ciomatu. Fiind o fundătură, în sensul că nu există trafic de maşini care să meargă mai departe, specificul zonei e dat de liniştea atipică, imediat simţită de o persoană care vine dintr-un oraş mai răsărit. Cu mare greutate ne-am desprins de această staţiune cu împrejurimi de un verde ireal şi la întoarcere am mers pe drumul cel mai scurt de la Târgu Ocna la Oneşti, prin Târgu Trotuș. Acum un simplu sat, dar în trecut reşedinţa ținutului Trotuș în vremea lui Ştefan cel Mare. Localitatea a fost înfiinţată de unguri prin secolul XIII pentru a apăra Ardealul de invaziile tătare. A fost şi a rămas un fief al catolicilor şi mai păstrează vagi urme din perioada medievală. Din perspectiva decăderii pot compara Târgu Trotuș cu Baia, cu menţiunea că satul sucevean şi-a conservat mult mai bine vestigiile medievale şi legendele care le înconjoară.

Va urma, într-un an sau doi, partea a doua a acestei incursiuni pe valea Trotuşului. Va avea punct de pornire Târgu Ocna, oraşul ale cărui urme din Primul Război Mondial nu am avut suficient timp să le descopăr, va continua cu pionierii extragerii şi rafinării ţiţeiului şi se va încheia la mormântul lui Emil Rebreanu, aflat 50 de km în amonte. Dacă nu voi reuşi nici atunci să cuprind toate obiectivele, va urma cu certitudine o a treia parte. Vă las cu o emisiune TVR Iaşi care prezintă câteva atracţii ale văii Trotuşului.

Anunțuri

4 gânduri despre „Valea Trotușului de la Borzeşti la Târgu Ocna

  1. Am citit articolul imbinand curiozitatea de a afla lucruri noi cu placerea de a-mi aduce aminte de locuri pe care le-am vizitat in 2015. Am fost atunci si pe Magura Ocnei (nu stiam ca e de fapt Ciresoaia!) la manastire si la monumentul eroilor. Cand terminasem vizita la monument a venit un nene cu un sac plin cu ramasite metalice din vremea Razboiului Intregirii Neamului gasite in zona ca sa le vanda muzeografului. Cum acesta din urma facea o lista cu asemenea obiecte, banuiesc ca totul se petrecea legal.
    Si mai am o amintire mai speciala la biserica fostei Manastiri Casin (pe care am gasit-o inchisa :( ) unde aproape un autobuz intreg de pelerini daduse iama in prunele nepazite din vecinatatea bisericii. Halal pelerini!
    In rest, tine-o tot asa, nene Spetcule, si mai da-ne din cand in cand cate un articol!

    • Noi am avut noroc să găsim biserica deschisă la Mânăstirea Caşin, însă era o înmormântare şi nu am făcut fotografii în interior. De pe Măgura Ocnei voi începe următoarea excursie pe valea Trotuşului, sper să o fac vara asta.

  2. In amintirea eroilor cazuti in bataliile de la Oituz-Cosna-Ciresoaia, complexul memorial ar trebui construit prin donatie publica nationala, un tele don.
    Glorie eterna ostasilor romani, cazuti la datorie pe aceste meleaguri romanesti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s