Lupta fraților Vasile și Ioniță Bumbac pentru păstrarea identității românești în Bucovina

Între 1768 și 1774 se poartă unul dintre obișnuitele războaie ruso-turce din zona Mării Negre. De data asta turcii pierd rușinos și la Cuciuc-Cainargi (azi în Bulgaria) se încheie la 21 iulie 1774 o pace care-i va umili cum nu au mai pățit-o niciodată. Pentru că a preferat neutralitatea, care i-a avantajat categoric pe ruși, Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, din 1806 Imperiul Habsburgic, primește o bucată din Moldova, țară aflată la cheremul Înaltei Porți. Mareșalul rus Rumeanțev lasă trupele nemțești să intre în Moldova în octombrie 1774 și acestea înaintează până la Roman, însă granița este fixată mai apoi în zona Sucevei, la sud în apropiere de Fălticeni și la est între Burdujeni și Ițcani. Înainte de a ceda austriecilor nordul Moldovei, mareșalul Rumeanțev face un recensământ din care aflăm că la 1774 satul Costâna, atestat documentar din vremea lui Ștefan cel Mare, avea 30 de gospodării. După ce intră sub ocupație nemțească, pământului anexat i se dă numele Bucovina, un cuvânt slav care înseamnă pădure de fag.

001-001

În 1784 numărul gospodăriilor satului Costâna ajunge la 98, iar în 1782 boierii Ilie și Ion Cârste anunță noua administrație că jumătate de sat e a lor, cealaltă jumătate fiind a mânăstirilor. Înainte de anul 1800 apare documentată prezența unui Bumbac în Costâna, după cum va arăta cartea pe care o pregătește Petrea Tabarcea. Pe perioada primei sute de ani de ocupație nemțească elementul românesc predominant al provinciei a avut cumplit de suferit. Bucovina a fost încorporată în Galiția, nordul provinciei a fost colonizat masiv cu ucraineni și boierii români au fost încurajați să plece. În mai puțin de un secol de la ocupație, elementul ucrainean devine majoritar între Prut și Nistru. Limba română are puternic de suferit, administrația o folosește pe cea germană, iar conducerea de la Liov, devenit Lemberg în Imperiu, caută să polonizeze și să catolicizeze.

Din această perioadă numele capătă sufixe ca: -evschi și –ovschi. În biserică lucrurile sunt și mai dezastroase, românii ortodocși sunt separați de cei rămași în Moldova, însă nu sunt lăsați să se asocieze cu cei din Ardeal, aflați tot în Imperiu, ci sunt băgați la grămadă cu ortodocșii sârbi din Voivodina, al căror păstor era mitropolitul de la Carloviț. Astfel sârbizarea numelor prin adăugarea sufixului –ovici devine un fapt banal. În ziua de azi se întâlnesc des în zona Sucevei aceste nume schimonosite în perioada în care clerul sârbesc avea mână liberă asupra credincioșilor români. Pentru a rezista acestui tăvălug, românii din Bucovina au recurs la soluția numelor vechi bizantine: Eudoxiu, Epaminonda, Dorimedont etc, exact cum în Ardeal, pentru a rezista maghiarizării, au fost preferate de către români numele latine: Iuliu, Liviu, Flaviu etc.

Pe la 1870 situaţia privind învăţământul primar în Bucovina a fost catastrofală. Încă la 11 august 1805, la indicaţia autorităţilor austriece, organizarea şcolilor populare din Bucovina i-a fost încredinţată Consistoriului romano-catolic din Lvov, care încuraja învăţământul în limba germană, dar permitea învăţătorilor să predea lecţii în română şi polonă. În anul 1816, acelaşi consistoriu a dat o dispoziţie, în baza căreia nici un român nu putea fi primit în învăţământ dacă nu trecea la catolicism. E lesne de înţeles că aceştia, nedorind să-şi părăsească legea strămoşească, au fost înlocuiţi pretutindeni cu învăţători poloni. Elevilor, care erau surprinşi că vorbeau româneşte, li se atârnau la gât tăbliţe cu chipuri de măgari, pe care le purtau zile întregi, iar colegii lor de alte etnii erau siliţi să-i scuipe în obraz. Din cartea “Eudoxiu Hurmuzachi, omul providenţial al Bucovinei” de Dumitru Covalciuc.

Procesul de anihilare a caracterului românesc al provinciei a făcut ca un boier român din zona aflată între Prut și Nistru a Bucovinei să nu se mulțumească doar cu rezistența, ci să acționeze. Doxachi Hurmuzachi și-a crescut fiii în dragoste de românism și i-a educat în spiritul luptei de păstrare a identității românești a Bucovinei. În casa sa de la Cernăuca s-au refugiat pașoptiștii de la Iași atunci când revoluția lor din Moldova a fost înfrântă. Eudoxiu Hurmuzachi obține în 1862 separarea Bucovinei de Galiția și statutul de ducat al provinciei. Din acest moment până la unirea cu țara de la 28 noiembrie 1918 lucrurile se schimbă în bine pentru populația românescă, însă deja era prea târziu, în nordul Bucovinei elementul etnic ucrainean era majoritar.

Habsburgii au socotit că orașul Cernăuți e cel mai potrivit pentru a fi reședința Bucovinei și acolo au construit la 1808 prima instituție de învățământ liceal din Bucovina, Obergymnasium. Învățământul se făcea numai în limba germană. Hurmuzăcheștii au insistat pentru o catedră de limbă română la Cernăuți și abia în 1848 li se îndeplinește dorința. Averile mânăstirilor voievodale din Moldova au fost confiscate de Imperiu și au format Fondul Religionar Ortodox Român al Bucovinei, însă prea puțin se întorcea la populația românescă. Hurmuzăcheștii solicitau ca finanțarea catedrei de limba română să se facă din acesta.

gimnaziul_00-rezolutia-desktop-ului

Catedra i se dă lui Aron Pumnul, ardelean care a trebuit să părăsească Blajul pentru a-și salva viața, deoarece a scris Prochiemarea la Adunarea de la Blaj. Aron Pumnul se va ocupa de catedra de limba română a gimnaziului cernăuțean din 1849 până la moartea sa din 1866. A compus prima antologie de literatură română rămasă în istorie sub numele de Lepturar, în care a adunat cam tot ce însemna literatură română până la el. În acea perioada limba română abia trecea de la alfabet chirilic la cel latin, Academia Română apare puțin mai târziu, deci nu avea cine face ordine în scrierea limbii române și în lexicul ei. Existând dispute între grupurile de intelectuali ale românimii fragmentate, modul de a scrie în limba română al lui Aron Pumnul a fost denumit limba pumnuliană sau purism bucovinean. I se reproșa lui Pumnul latinizarea excesivă a unor cuvinte și eliminarea celor slave. Frații Vasile și Ioniță Bumbac împreună cu IG Sbiera, foști elevi ai lui Pumnul, au insistat mult în folosirea acestei limbi pumnuliene. Abia în 1904 ortografia limbii române a devenit unitară.

aron_pumnul_casa-rezolutia-desktop-ului

mormant_aron

Vasile Bumbac se naște la 7 februarie 1837. Învață să scrie și să citească la curtea boierului Cârste, de el ocupându-se bucătarul Iordache. Școala din Costâna avea să se înființeze abia în 1861. În 1854 termină şcoala primară la Suceava, iar părinţii îl duc la Cernăuţi, unde va urma cursurile gimnaziale. Pleacă din Costâna împreună cu Vasile Cocârlă, cel care va deveni preot și toată averea și-o va dona pentru construirea Internatului pentru băieți din Suceava, inaugurat în 1906. A fost remarcat de profesorul Aron Pumnul, care l-a luat în gazdă şi l-a lăsat să se ocupe de biblioteca sa. Ioniță Bumbac se naște la 31 ianuarie 1843 și urmează același parcurs. Ambii frați aveau să-i întâlnească pe Eminescu la Cernăuți și mai apoi pe Slavici la Viena. Ioniță a fost chiar coleg de cameră cu Eminescu. Cei doi au mai avut un frate învățat, pe nume Toader, care apare în documente la 1876 preot în satul Bilca.

Profesorul Mihai Bocancea din Părhăuți împreună cu nepotul său Ionuț-Mihai Nacu au publicat în 2016 cartea Vasile Bumbac – Profesor, literat și patriot român – Scurtă biografie. O apariție care umple jumătatea rămasă goală după cartea Alături de Luceafăr în care profesorul Emil Talianu a adunat mare parte din poeziile lui Vasile Bumbac împrăștiate în revistele vremii. Din prima voi cita în continuare destul de consistent, pentru că sunt informații deosebit de prețioase.

După cum amintea și Nicolae Iorga, Mihai Eminescu fiind mai mic ca vârstă, a fost dat în seama fraților Vasile și Ion Bumbac care cu toții locuiau în gazdă la profesorul Aron Pumnul. Cu ei mai locuiau și Șerban, Nicu, Iorgu și Ilie, frați ai lui Mihai. La început rezultatele la învățătură ale copilului Mihai Eminovici erau bune și foarte bune, fiind sub stricta supraveghere a fraților Vasile și Ion Bumbac care erau meditatori („Instructoren”) în casa lui Aron Pumnul. Din această perioada Vasile Bumbac își amintește că Mihai i-a recitat o elegie a lui Vasile Alecsandri și că la vârsta de opt ani, el: „era naiv, veșnic râzând și recitând pe de rost balade populare. Avea o memorie excelentă și era de toți agreat” (Aurel Vasiliu). Între Vasile Bumbac și Mihai Eminescu se va lega o trainică prietenie pentru timp îndelungat.

Mai jos catalogul cu primul semestru al anului de studiu 1856/1857 al elevului Vasile Bumbac, în vârstă de 18 ani și catalogul cu primul semestru al anului de studiu 1858/1859 al elevului Ioniță Bumbac, în vârstă de 13 ani. Copiile sunt obținute de la Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți, fondul F-228, Gimnaziul “Aron Pumnul”, inventar 4, dosare 16-24.

catalog_vb

catalog_ib

Când au avut loc alegerile pentru Dieta Bucovinei în 1861, unul dintre frații Hurmuzaki a candidat pentru județul Suceava. Vasile Bumbac a făcut propagandă pentru acest candidat. Fiind găsit în apropierea unui grup de români care manifestau în Piața centrală din Cernăuți și strigau „Trăiască România”, a fost arestat și exmatriculat din școală. Urma anul școlar 1861/1862 și era promovat în clasa a opta. Despre acest moment din viața sa a scris în Junimea literară an. II (1905) nr. 5 care apărea la Cernăuți: „Ca elevi din clasa a șeptea ne amestecarăm în politică și ne merse rău, căci luând parte la cele dintâi alegeri dietale, furăm arestați, eu în Suceava, iar Burlă în Cernăuți. Amestecul lui Burlă la alegerile dietale nu avu pentru el nicio urmare dăunoasă, deoarece era privatist, eu însă ca elev public avui de suferit. Clasa a opta liceală nu o frecventai în Cernăuți, ci în Transilvania, anume în Blaj”.

Vasile Burlă s-a remarcat ulterior la Iași ca filolog și a fost unul dintre cei mai apreciați profesori ai Colegiului Național, predând și la Universitate. Printre elevii săi au fost Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu. Câțiva ani mai târziu Eminescu va lua și el drumul Blajului. Clubul este întregit de Simion Florea Marian care, tot la Blaj, va putea scăpa de atitudinea dușmănoasă a administrației austriece. De ce acolo? Multă vreme director al Gimnaziului din Blaj a fost Timotei Cipariu, înfocat patriot român, iar în urma unei scrisori a lui Aron Pumnul, l-a primit pe Vasile Bumbac să facă ultima clasă a gimnaziului.

Se întoarce la Cernăuți, unde în anul 1863 se întâlnește cu Mihai Eminescu care a venit aici pentru a-și ridica „Testimoniul” cu situația la învățătură, care i-a fost eliberat, cu semnătura directorului liceului. Împreună, în același an, ajung la Costâna, la casa părintească a lui Vasile Bumbac. Aici stau o zi sau două, poartă discuții variate, dar mai ales despre creațiile folclorice pe care Vasile Bumbac le avea adunate în mai multe caiete și pe care le-a dăruit lui Mihai Eminescu. Apoi, cei doi prieteni pleacă pe jos prin Mihoveni și Șcheia la Suceava. Credem că Mihai Eminescu a dorit să viziteze acest sat și datorită faptului că familia sa, începând cel puțin cu străbunicul dinspre tată, Petrea Eminovici (născut probabil între 1732 – 1736) este de origine bucovineană. Familia Eminovici a trăit fie în satul Călinești, fie pe moșia boierilor Cârstea. În luna decembrie a aceluiași an, Eminescu îi trimite o scrisoare de mulțumire lui Vasile Bumbac și o poezie.

img_1077

img_1079

Vasile Bumbac este trimis în 1864 bursier la Viena din partea Fondului pentru a fi profesor la Gimnaziul din Suceava, unde se asociază cu românii din Imperiu care studiau acolo. După cinci ani drumurile sale şi ale lui Eminescu se întâlnesc din nou, de această dată în capitala Imperiului. Participă la adunările studenţilor români din societatea “România Jună” şi deţine unele funcţii de conducere. Se pare că perioada petrecută la Viena este ce mai fructuoasă din viaţa sa poetică. Se implică activ în organizarea festivităţilor de la Putna prilejuite de împlinirea a 400 de ani de la întemeierea mânăstirii. Ioniță Bumbac ajunge de asemenea la Viena, face parte din aceeași societate studențească, îmbrățișează ideile latiniste și se împrietenește cu Slavici. Nicolae Iorga spune că atunci când ajunge la Viena, printre cei mai buni prieteni ai lui Eminescu era Ioniță Bumbac.

La întoarcerea studenților români la Viena, după evenimentele de la Putna, s-a ajuns ca o parte dintre aceștia, între care și Ioniță Bumbac, să nu fi fost de acord cu acel „comitet improvizat” care a organizat acea mare serbare și cu unele personalități invitate. Majoritatea studenților moldoveni între care Mihai Eminescu, la care s-a adăugat și Ioan Slavici, urmau din punct de vedere politic Direcția nouă junimistă și profesau un „naționalism în limitele adevărului”. Pe de altă parte era grupul studenților ardeleni, care manifestau în mod radical ideile naționalismului. Ioniță Bumbac, prin poziția sa, a ajuns la contradicție cu Mihai Eminescu. În noiembrie 1871 s-a ales un nou comitet al Societății „România Jună”, avându-l ca președinte pe Ioniță Bumbac, iar din birou făceau parte Slavici și Eminescu. În această situație conflictul dintre Ioniță Bumbac și Mihai Eminescu s-a adâncit.

Tensiunile dintre cei doi ating apogeul în episodul dintr-o cafenea vieneză relatat de Ștefanelli și preluat apoi de toți eminescologii. Într-o discuție care nu ducea la niciun rezultat, Eminescu își lasă căciula pentru a-i vorbi Ioniță Bumbac și pleacă. De atunci nu se vor mai împăca niciodată. După zece ani petrecuţi la Viena, Vasile Bumbac se va stabili pentru totdeauna la Suceava în anul 1874, unde va fi profesor de limbi clasice şi limba română la Gimnaziul din localitate, astăzi Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”. Colaborează în diferite domenii cu colegii săi de la Gimnaziul sucevean printre care se numărau: Simion Florea Marian, Ștefan Dracinschi, Ștefan Ştefureac, Samuil Isopescu, Eusebie Popovici și A. Dașchievici. Publică în continuare în revistele şi ziarele locale din Cernăuţi, Pesta şi Viena. Călătoreşte în Bucovina, dar şi în Regatul României. Leagă prietenii cu Vasile Alecsandri şi Bogdan Petriceicu Haşdeu.

La Gimnaziul din Suceava îl găsește pe Ioniță Bumbac care, între 1872 și 1875 a fost profesor de limba latină și română. Acesta pleacă înapoi la Viena în 1875, pentru ca mai apoi să se stabilească la Cernăuți. În 1875 Eminescu tocmai fusese destituit din postul de revizor școlar pe județele Iași și Vaslui. Mai departe din minunata carte a profesorului Bocancea și a nepotului său Nacu: În anul 1875, Mihai Eminescu, care a făcut o vizită la Suceava, a fost găzduit în casa poetului Vasile Bumbac. Cu toate că în Suceava locuia și sora sa, Aglae, căsătorită cu Ioan Drogli, numit inspector școlar districtual peste Suceava și Câmpulung, Eminescu fiind certat cu acesta, îl evita. Își vizita sora când Drogli era plecat pe teren. Motivul neînțelegerii a fost că Drogli fiind „cheluitor și cartofor lipsea multă vreme de acasă” și, mai mult, și-a dat socrii în judecată pe motive de dotă.

Vasile Bumbac, veche cunoștință și prieten cu Eminescu, îi propune să predea la liceul din Suceava. Întors la Iași, Eminescu îi trimite o scrisoare și îi explică de ce nu poate veni la Suceava și motivele acestui refuz: „Întors la masa mea am stat și am chibzuit bine. Nu, nu pot, pentru că eu nu pot!… Nu mă interesează de un Ioniță Bumbac. Nu cunosc un astfel de Ioniță Bumbac! Și apoi alt motiv este că niciodată nu voi accepta să fiu inspectat de unul ca Drogli”. Ioniță Bumbac ajunge profesor al Gimnaziului din Cernăuți și într-o perioadă ocupă funcția de director. Înfiinţează Societatea Filarmonică “Armonia” şi Societatea Culturală “Concordia”, ambele menite să apere şi să promoveze valorile spirituale ale românilor din Bucovina. Editează revista “Aurora Română” în care a publicat împreună cu Vasile Bumbac, Simion Florea Marian, Dimitrie Dan și Constantin Morariu.

A reușit să scrie doar două cânturi dintr-o epopee naţională pe care a numit-o “Florinta”. S-a ocupat de problemele Bucovinei, și-a consumat mare parte din timp încercând să deslușească istoria limbii române, iar chestiunea ortografiei acesteia l-a preocupat permanent, a conceput manuale școlare și a scris articole istorice. Poeziile sale au apărut în revista “Familia” și în calendarele bucovinene. Dacă pentru Eminescu nu exista Ioniță Bumbac, nici pentru Ioniță Bumbac nu a existat Eminescu, astfel că în manualele concepute de el nu l-a inclus decât abia în 1894 și atunci cu o singură poezie „Ce te legeni, codrule?”, asta mult după moartea poetului național. Mai jos fotografia lui Ioniță Bumbac pe care am găsit-o în aceeași carte. Printre elevii lui au fost Leca Morariu și Teodor Bălan. Făcând parte dintr-o comisie de aprobare a manualelor, a ajuns să refuze un manual al lui Ștefan Ștefureac pentru că acesta nu dorea să scrie cu u mut final.

img_1081

Poeziile lui Vasile Bumbac sunt în general inspirate din mediul arhaic ţărănesc şi descriu activităţi rurale, dar şi natura, primăvara fiind anotimpul favorit al poetului. O serie de poezii sunt numite “Cântec” şi unele chiar au fost puse pe note de Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor, Isidor Vorobchievici și Constantin Mandicevschi. A mai scris şi numeroase fabule, unele foarte reuşite şi amuzante, numele său fiind recent inclus într-o antologie a fabulei româneşti. Câteva titluri: “Şoarecele şi ghinda”, ”Răutatea şi bunătatea”, “Iepurele şi broasca”, “Ţăranul şi leul”. Poemul istoric de largă întindere şi chiar epopeea au fost abordate de Vasile Bumbac: “Regele Sobieski şi cei optsprezece plăieşi români”, “Descălecarea lui Dragoş în Moldova”, “O dimineaţă pe ruinele Sucevei, reşedinţa lui Ştefan cel Mare” şi “Umbra lui Traian în Dacia”. A scris şi ode: “Odă lui Ştefan cel Mare” şi “Odă – eroului Avram Iancu” şi a versificat unele legende populare culese de el sau de alţii. A studiat şi a făcut traduceri din operele scriitorilor antici Horaţiu şi Vergiliu. A scris şi publicat însemnări de călătorie şi a luat apărarea limbii române în diferite articole în faţa poluării acesteia cu barbarisme.

Cu Mihai Eminescu avea să se revadă în ultimii ani de viață ai poetului național în casa sa din Suceava, unde îl va găzdui. Când avea 75 de ani a fost vizitat de Nicolae Iorga, care avea să-l menţionze în mai multe dintre monumentalele sale scrieri. La Suceava, poate cea mai importantă activitate a lui Vasile Bumbac este legată de Societatea „Școala română”, pusă pe roate în 1883 de un grup de intelectuali suceveni pentru a accelera procesul de românizare a învățământului din Bucovina. Această societate ajuta elevii cu rezultate bune la învățătură care nu aveau posibilități materiale și tipărea manuale în limba română. Primul președinte al acestei societăți a fost Gheorghe Popovici din Stroiești, cel care avea să intre în posesia averii boierilor Cârste din Costâna. Mai jos casa în care a locuit Vasile Bumbac în Suceava, astăzi dispărută.

casa_vb

Pentru a înțelege lumea în care au trăit frații Bumbac și mai ales importanța luptei lor pentru păstrarea identității românești în Bucovina, recurg la două citate de la cumpăna veacurilor XIX și XX, atunci când se spune că situația românilor din ducat ar fi fost una privilegiată. Tot atât de grav este că ţara unde se află Suceava, Putna, Voroneţ, Suceviţa, Cozmin etc., cu monumentele sale, să înveţe copilul de şcoală despre Friedric Barbă-Roşie, lupta de la Varşovia etc. şi nici habar să nu aibă despre Dumbrava Roşie sau despre eroul ale cărui oseminte zac la Putna sau despre Domniţa al cărei păr se păstrează cu pietate la mănăstirea din Suceviţa. (George Tofan în revista “Patria”)

Aşa merg treburile la noi, în vesela grădină. De porţi o cravată tricoloră, îţi periclitezi existenţa. Nici bumb naţional nu poţi purta, doar numai la jiletcă, ascuns. Căci, de te zăreşte vreun muftişor, pe loc te pune la condică drept „daco-român“. Ciudat lucru acesta! Dar sunt altele şi mai ciudate. Avem, de pildă, ici-colea, câte un Român care e de absurda părere că a fi naţional e o crimă. Cu astfel de oameni nu poţi sta de vorbă. Cum se vede, stăm bine. Românilor li s-a dat, în Suceava, sfatul să înveţe din răsputeri limba germană. Cea românească n-o ştiu şi aceasta le era de recomandat. Poate că se va face recomandarea la o altă sfinţire, de pildă când vom căpăta un gimnaziu românesc în Cernăuţi. Parcă văd cum râzi, dragă cititorule! Ştiu că nu crezi că ni se va încuviinţa. Românilor li se ia ce au, de dat – nici vorbă! Poate se va schimba şi timpul şi vom căpăta un gimnaziu românesc în Cernăuţi. Se întâmplă şi minuni la noi: câteodată, se iau în considerare şi cererile întemeiate ale Românilor. Se înţelege, cam răruţ. (Mihai Teliman “Foiletoane”, Suceava, 1906)

Scriind în limba română într-o perioadă în care germana era limbă oficială, aminitind mereu de istoria românilor din toate provinciile, cu precădere de cea a Moldovei și a voievozilor ei, Vasile Bumbac a indus ideea că spiritul românesc este același, indiferent de stăpânirea sub care se află românii. Poeziile sale pot părea astăzi simple versificări, însă au fost mană cerească pentru românii din acele vremuri în care graiul le era amenințat cu dispariția. Limba folosită este surprinzător de actuală, iar modul de comunicare și exprimare pare a arăta că unirea politică a românilor într-un singur stat nu e decât o formalitate și se va petrece într-un viitor relativ apropiat.

Ioniță Bumbac a murit la Glichemberg în 1902 și a fost înmormântat la Cernăuți, mormântul nu i l-am aflat, în schimb, tot căutând prin cimitirul vechi al fostei capitale de ducat austro-ungar, am găsit mormintele lui George și Nicolae Cârste. Biserica din Costâna a fost construită în 1811-1812 de George și Ioan Cârste. În 1876 Nicolae Cârste moștenește drepturile și obligațiile patronale asupra bisericii din Costâna.

2015-04-14-cernauti-070-carsteg

2015-04-14-cernauti-071-carsten

Vasile Bumbac moare la sfârșitul lui februarie 1918 la Suceava, iar în ziua înmormântării trupele române, aflate la Suceava într-o efemeră incursiune, dau onorul trecerii cortegiului funerar. Mormântul său rezistă în Cimitirul “Pacea”, o stradă din centrul orașului și una din Rădăuți îi poartă numele. Școala din Costâna, după multele insistențe, atunci când a fost director, ale profesorului Nicolai Mateiciuc, cel care și-a făcut lucrarea de licență având ca temă Vasile Bumbac, poartă numele poetului din 1996. În ultimii ani, datorită profesoarei Lăcrămioara Cocîrlă, se organizează la fiecare început de februarie „Zilele Vasile Bumbac” la școala din Costâna. În acest an s-au marcat 180 de ani de la nașterea lui Vasile Bumbac, iar evenimentul a fost unul mai special și au participat invitați din afara școlii. Doar câteva luni mai trebuaia să trăiască Vasile Bumbac pentru a fi martor al împlinirii idealului românilor din Bucovina și sunt sigur că ar fi spus asemenea lui Dionisie Bejan, în vârstă de 86 de ani în 1918: Acum slobozește, Doamne, pe robul tău, căci îmi văzură ochii mântuirea neamului.

mormant_vb-rezolutia-desktop-ului

Închei cu un citat din aceeași carte: Amândoi frații Vasile și Ion Bumbac au luptat pentru drepturile românilor din Bucovina. Dacă Vasile Bumbac milita pentru unirea Bucovinei cu România, Ion Bumbac se arată un „înfocat austriac și preamărește evenimentele patriotice în legătură cu istoria habsburgică”, exprimându-și dorința ca Bucovina să rămână în cadrul imperiului. Citatul din citat e din Constantin Loghin și poate fi oarecum subiectiv, caracterele celor doi frați fiind total diferite, unul și-a făcut prieteni peste tot, celălalt numai dușmani.

Anunțuri

Un gând despre „Lupta fraților Vasile și Ioniță Bumbac pentru păstrarea identității românești în Bucovina

  1. Pingback: Locul unde România Mare trăieşte prin ziduri [3/71] | Drumurile lui Spetcu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s