Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 4

25 05 2013. O plimbare cu mașina pe marginea vestică a Podișului Sucevei, dinspre sud către nord, în vecinătatea Munţilor Stânişoarei și Obcinei Mari. Prima oprire: Baia. Locul unde s-a născut Moldova, cum spuneam după prima vizită acolo. În curtea bisericii lui Petru Rareş l-am găsit pe nea Costică. Bucuros ne-a povestit istoria neoficială a monumentului şi ca să ne arate cu ce se ocupă pe acolo, ne-a făcut o demonstraţie de tras clopotele, păcălind astfel satul că i s-a mai dus un fiu dreptcredincios. La plecare mi-a confirmat povestea celor două gropi comune din curtea bisericii. În prima au fost aşezate oasele găsite în jurul lăcaşului, unde se îngropau morţii în vechime, iar în cealaltă nişte femei ucise de bravii ostaşi ai glorioasei Armate Roşii, condusă de generalisimul Stalin, cel mai genial conducător de oşti din câţi a dat istoria. Tot unul dintre aceşti viteji i-a făcut o gaură în cap învăţătorului erou Nicolae Stoleru. Din fericire el a murit mult mai devreme, iar cu gaura s-a ales statuia lui, confundată de un lunetist beat cu un om viu.

2013 05 25 (judetul Suceava) 002 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 003 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 012 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 011 [Rezolutia desktop-ului]

Baia a fost prin secolele XIII – XIV cea mai mare aşezare de la est de Carpaţi, formată fiind din saşi fugiţi peste munţi pentru a scăpa de invazia mongolă sau colonizaţi de teutoni. Se ocupau cu mineritul în sensul culegerii metalelor preţioase din albiile pâraielor şi prelucrării lor. Pentru a-şi apăra ţara de tătari, ungurii îl trimit pe Dragoş, un vasal al lor din Maramureș, să pună bazele unui stat tampon fidel lor. Pe la 1360, un alt maramureşean, Bogdan I, trece Carpaţii, îi fugăeşte pe urmaşii lui Dragoş şi se declară independent faţă de maghiari. Îşi începe domnia în 1363. Reşedinţa statului apare menţionată drept Civitas Moldoviae în documente şi Târgul Moldovei în vorbirea curentă. De la acest târg de pe apa Moldovei provine numele ţării care, până la unirea cu Valahia din 1859, va avea puţine momente în care va gusta neatârnarea.

Gloria i-au adus-o Muşatinii. În amintirea faptelor lor, judeţul care în perioada României Mari a avut reşedinţa la Fălticeni a fost botezat Baia. Acest judeţ respecta în mare măsură graniţele județului Suceava cu reşedinţa la Fălticeni din perioada în care nordul Moldovei a aparţinut austriecilor şi s-a numit Bucovina. Fiind un fief al catolicilor, ca şi Siretul, iar prima sa soţie fiind catolică, Alexandru cel Bun ridică la 1410 o biserică, devenită centru al tuturor papistaşilor din Moldova. Datorită importanţei ei, şi astăzi i se spune catedrală. Acea doamnă Margareta a fost îngropată la Baia. Secole la rând rămăşiţele bisericii catolice au fost simple ruine părăsite. Așa le-am găsit la prima vizită, însă lucrurile s-au schimbat şi astăzi ruinele sunt centrul unui parc cochet, îngrădit, amenajat deosebit de plăcut ochiului.

2013 05 25 (judetul Suceava) 023 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 025 [Rezolutia desktop-ului]

Catedrala a avut cumplit de suferit în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467. Atunci s-a petrecut ceea ce în istorie a rămas drept Bătălia de la Baia. Ştefan cel Mare a dat foc oraşului în care Matei Corvin şi oştile sale se instalaseră în drum către Suceava, pentru a-i aplica o corecţie voievodului Moldovei. Din această cumpănă cu greu a scăpat cel mai brav rege al maghiarilor, singur craiul, rănit de săgeată foarte rău, deabea au hălăduit pe poteci, de-au ieșit în Ardeal, cum ne spune cronicarul Ureche. Au murit 12 mii de unguri, dar şi oraşul a fost complet distrus. Putem spune că în acea noapte s-a terminat cu Baia catolică, deşi Ştefan cel Mare şi Petru Rareş au mai cârpit catedrala. Ulterior Ştefan cel Mare a ridicat ce cunoaștem azi ca fiind Biserica Albă. Edificiul a rezistat cu greu şi puţin a fost să nu aibă soarta catedralei. Astăzi nu mai e alb, are o pictură plăcută în care episodul arderii oraşului este reprezentat inspirat. Localitatea a funcţionat mai departe ca târg, iar Petru Rareş a ridicat biserica unde nea Costică trage clopotele, tocmai pentru nevoia ortodocșilor care s-au stabilit în Baia după risipirea catolicilor. A decăzut la nivel de comună, deoarece în apropiere s-au ridicat Fălticenii pe contrabanda de frontieră cu Imperiul.

2013 05 25 (judetul Suceava) 030 [Rezolutia desktop-ului]

În 2014 Baia a umplut jurnalele de ştiri din întreaga ţară cu o descoperire arheologică impresionantă. Undeva în câmp au fost scoase la lumină urmele unei locuinţe de 92 de metri pătraţi datând din perioada pre-Cucuteni, adică 5200 – 5100 înainte de Hristos. Am plecat pe Moldova în sus către nord, trecând peste ce a fost infama graniţă care despărţea românii, dorită şi cultivată artificial de anumiţi CaCa întârziaţi şi astăzi. Mă mir cum de locuitorii acestor comune şi ai Fălticenilor nu-i scuipă pe sulfuroşii şi detestabilii bucovinişti care le tot vorbesc cu fudulie de această rană a românimii şi nu înţeleg cum de încă stă în picioare, la intrarea în județul Suceava de la Drăguşeni, caricatura din lemn pe care scrie Bucovina.

2013 05 25 (judetul Suceava) 031 [Rezolutia desktop-ului]

De la ieșirea Moldovei din munţi, am mers pe marginea Obcinei Mari prin Păltinoasa şi Pârteştii de Sus până la Solca. A doua oprire. Consider că în această zonă sunt unele dintre cele mai frumoase peisaje din ţară. Merită să te plimbi pe aceste drumuri cu maşina, cu viteză mică, doar pentru a admira locurile.

2013 05 25 (judetul Suceava) 032 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 040 [Rezolutia desktop-ului]

Solca e unul dintre cele mai mici oraşe ale ţării. Încă nu e sat, deşi începe să arate ca unul. Dacă Baia şi-a avut apogeul în perioada medievală, Solca a dobândit faimă europeană în secolul al XIX-lea, în perioada Imperiului. Ultima lovitură a primit-o în 2007, când Poieni-Solca s-a transformat în comună separată şi a lăsat Solca cu puţin peste 2000 de locuitori şi o grămadă de probleme. Odată cu Revoluţia din 1989 s-a semnat lichidarea staţiunii balneoclimaterice Solca. Un evreu din Cernăuţi cu studii la Viena, de profesie medic, responsabil cu sănătatea populaţiei în zona Rădăuţilor, dr. Poras, a remarcat multitudinea de izvoare cu ape minerale cloruro-sodice de pe valea pârâului Solca şi a afluentului său Solcuţa. Drept urmare, în 1876, înfiinţează un sanatoriu cu băi medicinale în localitate. Pentru terapie, în jurul sanatoriului plantează conifere aduse din Alpii elveţieni şi astfel ia naştere Parcul Staţiunii Solca, cunoscut în ţară datorită densităţii crescute de ozon din aer, a doua din Europa şi prima din România actuală.

La dr. Poras se tratau tot felul de boli, însă cu timpul accentul a fost pus pe cele pulmonare. În jurul sanatoriului şi parcului său au apărut vile de vacanţă ale unor importante familii din Imperiu şi restaurante renumite. Solca se transformă până la sfârşitul veacului al XIX-lea în cea mai importantă staţiune a Bucovinei. Vatra Dornei s-a dezvoltat ceva mai târziu, dar după ce a făcut-o, Solca a pierdut definitiv statutul de Perla Bucovinei. Până în anul 2000 a funcţionat sanatoriul care, începând din perioada comunistă, trata doar bolnavii de TBC. Apoi a devenit spital orăşenesc până în 2004, când este transformat în spital de boli cronice. În 2011 Boc îl închide cu totul, ne amintim bine acea perioadă cruntă. Închis nu stă foarte mult, dar nu mai este spital, ci azil de bătrâni care, permanent, are probleme cu finanţarea, fiind pasat când la CJ Suceava, când la Ministerul Sănătăţii. Cu dispariţia sanatoriului s-a cam oflit totul în jur.

Din opera doctorului Poras mai rămăsese parcul, părăginit şi părăsit de pacienţi, ce-i drept. Până când alt cetăţean venit de la Viena la Rădăuţi, Schweighofer pe numele lui, unde a ridicat o fabrică tocătoare de păduri, la fel cum odinioară făceau strămoşii lui care deţineau de iure Bucovina. În anul 2012 au început să se usuce coniferele pur şi simplu din picioare. Specialiştii au găsit responsabil un gândac. Cum a ajuns această insectă în pădurile noastre? Gurile rele spun că numai Schweighofer ştie. Aşa că în 2013, Parcul Sanatoriului Solca a devenit o colecţie de cioate, între care se văd mai bine acum nişte morminte ale unor soldaţi sovietici. La începutul anilor 1990, când eram în clasa I, am trecut prin Solca într-o excursie şi am rămas impresionat de parcul pe care nu l-am mai văzut de atunci, iar la momentul revederii, regretul că nu am ajuns mai devreme a fost imens.

2013 05 25 (judetul Suceava) 047 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 049 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 050 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 053 [Rezolutia desktop-ului]

Ne revenim din şocul descoperirii noii înfăţişări a parcului abia când găsim poarta mânăstirii închisă. Solca a aparţinut multă vreme de moşia Arbore a hatmanului cu acelaşi nume, acum un sat vecin cu o biserică pictată aflată pe lista celor incluse în patrimoniul UNESCO, în care marele boier îşi doarme somnul de veci. Voievodul Ştefan Tomşa al II-lea, de-a lungul celor două domnii ale sale, a ridicat la Solca biserica în care şi-a făcut mormântul, dar din cauza valurilor istoriei, nu a ajuns să-l mai ocupe, murind hăt departe de Moldova. Din 1622 Solca are mânăstire şi nu mai depinde de Arbore. Biserica impresionază prin înălţime (36 m), fiind a doua după Dragomirna la acest capitol dintre toate ctitoriile Moldovei medievale.

Dacă în Imperiu era cunoscută ca staţiune balneoclimaterică, în România renumele i l-a adus berea Solca. Austriecii au desfiinţat aproape toate mânăstirile, îi încurcau rău în procesul de ştergere a indentităţii româneşti a nordului furat al Moldovei. La Solca au lăsat doar biserica, iar restul complexului a fost folosit pentru darea în funcţiune a unei fabrici de bere în 1810. În Moldova producerea berii în mânăstiri este atestată de pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Biserica devenită parohială a fost îngrijită de autorităţi înainte să se risipească, mai întâi un iconostas nou marca Epaminonda Bucevschi, iar mai apoi o restaurare, inclusiv cu acoperiş din ţiglă emailată, marca Romstorfer. Cititorii blogului s-au mai întâlnit cu aceste nume.

Austriecii au socotit că singura activitate profitabilă pentru ei ce se petrecea în preajma mânăstirii închise era producerea berii. De fabrică s-a ocupat Fondul Bisericesc greco-ortodox al Bucovinei prin tot felul de arendaşi. A funcţionat bine merci un secol şi jumătate, iar după ce comuniştii au retehnologizat-o, berea produsă aici a ajuns căutată şi apreciată în întreaga ţară şi peste graniţă. După cum ne informa Petre Roman cu privire la industria românească imediat după ce FSN a luat puterea în 1989, fabrica de la Solca a devenit un morman de fiare vechi în 1997, pe care un mafiot din Rădăuţi l-a tăiat şi l-a vândut începând cu 2004.

Prima întrebuinţare pentru beciurile mânăstirii pe care nemţii au găsit-o a fost depozit de sare. O aduceau de peste munţi şi apoi o vindeau în întreaga Bucovină. Mai apoi au venit cu o armată de geologi ca să vadă ce e de prădat, scuze! de civilizat în noua provincie. După ce au găsit sare la Cacica, au înfiinţat la Solca un oficiu de exploatare a sării. Pentru exploatarea propriu zisă aveau nevoie de specialişti şi astfel au umplut zona cu nemţi la Solca şi polonezi la Cacica, Soloneţul Nou şi Pleşa. Aceştia fiind catolici, la Solca a fost construită în 1868 o biserică romano-catolică, iar din 1869 aşezarea este ridicată la rangul de târg. Despre mina de sare de la Cacica şi polonezii din judeţul Suceava am scris anterior.

2013 05 25 (judetul Suceava) 058 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 059 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 061 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 062 [Rezolutia desktop-ului]

De la Solca pornim către nord şi după ce trecem de Clit, înainte de a intra în Marginea, ni se deschide panorama asupra Depresiunii Rădăuţilor, unde ochiul fuge imediat pe coşurile fumegânde ale fabricii lui Schweighofer. După Marginea urmează Horodnicul de Sus, Voitinel şi Vicovu de Jos, unde lăsăm drumul împărătesc şi prin Bivolărie o luăm spre Putna pe drumul voievodal. Am atins valea Sucevei şi ne umple tristeţea că nu mai răsună de zgomotul trenului din motive de mafia dubelor. Drumul care lega Cernăuţi, capitala Bucovinei, de Transilvania, prin trecătoarea Tihuţa, s-a numit în popor drumul împărătesc. Sarea a fost argumentul cel mai greu care a pus Solca şi Cacica pe traseul acestui drum construit între 1783 şi 1808 de către inginerul genist Hora von Ozelowitz.

2013 05 25 (judetul Suceava) 066 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 084 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 086 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 087 [Rezolutia desktop-ului]

A treia oprire: Putna. De fiecare dată când trec pragul mânăstirii simt o emoţie aparte. Nu are legătură cu religia şi trăirile mistice, lucruri de care sunt străin. Are cu istoria şi legendara figură a voievodului care şi-a pus la respect toţi vecinii şi a dobândit admiraţia puterilor vremii. De la prima mea vizită aici s-au produs mai multe schimbări. Biserica are o pictură interioară nouă şi a fost schimbată complet fresca de deasupra mormântului lui Ştefan cel Mare. În şase ani copăceii plantaţi pe muntele din apropiere au crescut, astfel că numele domnitorului e vizibil de departe şi de sus. În legătură cu gropniţa voievodală din biserica mânăstirii sunt multe enigme rămase parţial neelucidate, dar nu este aici locul aprofundării lor. Putna este un nume cu greutate pentru toţi românii, este un loc simbolic, străinii nu prea înţeleg mare lucru, de aceea pentru ei e indicat să admire bisericile pictate ale nordului Moldovei. Harta din muzeul mânăstirii a născut mari temeri în conducerea de partid şi de stat în perioada în care lumina venea de la răsărit, dar totuşi miturile puteau fi româneşti atunci.

2013 05 25 (judetul Suceava) 105 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 095 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 099 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 102 [Rezolutia desktop-ului]

Urmând mirosul răşinii am urcat câţiva km pe pârâul Putna şi ne-am oprit la Sihăstria Putnei. Acolo se tot construiesc biserici, bisericuţe şi tot felul de dependinţe. Cum stăteam şi priveam, un călugăr s-a dat jos dintr-un ML şi ne-a luminat ce va fi acolo peste câţiva ani. Ne întreabă dacă e bine, răspundem că e bine. Nu m-am putut abţine să nu-l fotografiez pe Pimen. Pictat, nu în realitate. E un fel de naş şi tocmai din cauza bubelor de la dosar nu a putut urca mai mult în ierarhia mafiei ortodoxe, dar şi-a scos pârleala umplând bisericile judeţului Suceava cu neamuri de ale sale în sutană. Gurile rele spun că bogăţia şi opulenţa Putnei au trecut de mult limita, iar ca unele lucruri să nu mai fie aşa la vedere, a apărut această Sihăstrie a Putnei. Aici termenul duhovnic atinge sensul de consultant imobiliar care-şi primeşte mereu comisionul după o tranzacţie reuşită. Cel puţin asta mi-a spus o duduie cu care am dialogat o singură dată şi care atunci când are dileme în afaceri se duce la Sihăstria Putnei pentru consultări.

2013 05 25 (judetul Suceava) 106 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 107 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 108 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 110 [Rezolutia desktop-ului]2013 05 25 (judetul Suceava) 115 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 116 [Rezolutia desktop-ului]

Ajunşi la Putna nu puteam sări peste Chilia lui Daniil Sihastrul. Numai de dragul acelui manual intrat în istorie în care am văzut şi poza cu Oltul la Cozia. Grota săpată în piatră are rol de tarabă de unde un călugăr vinde acatiste, cărţulii, magneţi şi cruciuliţe.

2013 05 25 (judetul Suceava) 117 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 123 [Rezolutia desktop-ului]

Am trecut Suceava la Bilca şi a patra oprire a fost la Frătăuţii Noi. E satul în care Iraclie Porumbescu a slujit în ultima parte a vieţii sale şi unde a fost îngropat până ca rămăşiţele sale să fie mutate la Stupca. Doar o singură dată mai fusesem în această localitate şi atunci am înţeles trauma celor care au fost despărţiţi de graniţa negociată la Berlin şi Moscova. Frontiera care ne doare desparte românii şi uneşte contrabandiştii de ţigări. De pe imaşul satului se vede Fântâna Albă cu acea poiană în care au fost mitraliaţi mii de români de către sovietici. Memoria acestora nu este prea importantă, pentru că dacă ar fi, la Siret, Consiliul Judeţean Suceava ar construi un mezeu al lor, nu al evreilor.

2013 05 25 (judetul Suceava) 140 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 25 (judetul Suceava) 141 [Rezolutia desktop-ului]

Ne-am întors către amurg prin Rădăuţi şi hazardul ne-a dat la radio Trenul pierdut. Pe zi ce trece sunt tot mai sigur că linia ferată Dorneşti – Putna va avea soarta fabricii de bere de la Solca. Sectorul Gura Putnei – Nisipitu e deja istorie.

Anunțuri

2 gânduri despre „Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 4

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s