Jocul cu ploaia în Giumalău

06 07 2013. Vatra Dornei. Ploile şi furtunile din fiecare zi au generat o perioadă complicată pentru drumețiile montane. Am tot amânat tura în Giumalău din acel an sperând să găsesc un interval în care să fentez ploile. Lunile iunie şi iulie sunt foarte problematice pentru plimbările pe creste din cauza descărcărilor electrice. De aceea, cea mai bună perioadă a anului pentru drumeţii montane este august – septembrie, până la căderea primei zăpezi sau instalarea ploilor mocăneşti. Partea proastă e că seara vine mult mai devreme decât în iunie şi astfel e nevoie de ceva atenţie la calcularea timpilor pentru a nu pica în capcana întunericului. Nu aveam un plan clar şi nu ştiam ce traseu vom urma. Coborând pe Bistriţa priveam spectacolul ridicării ceţii de pe vale.

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 012 [Rezolutia desktop-ului]

Aveam opţiunea urcării pe Giumalău din Rusca, petrecerii nopţii la cabană şi a doua zi să o luăm către Rarău ori coborârii înapoi în Vatra Dornei sau în Valea Putnei sau în Pojorâta. Cum nicio maşină nu a oprit să ne ia până la Rusca, am zis să urcăm pe traseul bandă albastră, apărut în faţa noastră. Acesta face parte dintre cele câteva trasee din Rarău – Giumalău care apar pe hărţi, dar în teren sunt lăsate de izbelişte. Un alt exemplu este traseul cruce albastră care urcă din estul Câmpulungului Moldovenesc pe pârâul Şandru către satul Slătioara prin Pasul Prihodiște. Traseul bandă albastră din Giumalău ar fi trebuit să ne ducă la Cabana Gigi Ursu prin Vârful Bârnărel (1321 m), însă după vreo trei semne jerpelite, abia vizibile, am pierdut marcajul. Ştiam că undeva o ia spre dreapta, dar nu am identificat locul, iar localnicii întrebaţi nu ne-au fost de niciun ajutor, ba chiar ne recomandau drumul forestier care urcă până în zona Vârfului Obcina Mare (1243 m) şi apoi coboară în Argestru pe valea pârâului cu acelaşi nume.

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 013 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 024 [Rezolutia desktop-ului]

Nu am mai insistat pentru că ştiam că dacă urmăm drumul, vom întâlni marcajul cruce roşie, iar acel traseu îl cunoșteam pentru că venisem dinspre Giumalău către Vatra Dornei pe el în 2010. Drumul urcă pe pârâul Chilia, nu e deloc greu, starea lui era bună. O singură mare grijă mă apăsa, culoarea cerului. Putea să şi plouă, numai să nu apară descărcările electrice. Dimineaţă a fost destul de rece, dar, cu toate că urcam, se încălzea accentuat. Când zărim Oușorul (1639 m) din Suhard, dăm şi de marcajul cruce roşie, în stare foarte bună.

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 025 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 026 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 027 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 028 [Rezolutia desktop-ului]

Lăsăm drumul şi urmăm marcajul cruce roşie, care ne ghidează tot pe un drum forestier. Ne bucurăm de peisajul montan, însă lipsa vântului duce la o atmosferă grea şi umedă. Din zona Vârfului Obcina Mare (1243 m) zărim Vatra Dornei şi pârtiile sale aflate la poalele Călimanilor, chiar sub Vârful Diecilor (1301 m). La un moment dat, marcajul cruce roşie merge către stânga pe o potecă, iar un indicator ne arată către dreapta direcţia spre Cabana Gigi Ursu mai departe pe drumul forestier.

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 029 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 030 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 031 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 032 [Rezolutia desktop-ului]

În câteva sute de metri ar fi trebuit să ne reîntâlnim cu marcajul bandă albastră pe care-l pierdusem încă în zona caselor de pe pârâul Chilia. Aveam să dăm de el mult mai târziu, când deja nu mai conta. Urcăm puţin până atingem Vârful Obcina Mică (1322 m) şi de aici ar fi trebuit să ne bucurăm de măreţia Giumalăului. Numai că îl zărim cu greutate printr-o perdea groasă de ploaie, iar până la Cabana Gigi Ursu mai era ceva de mers. Deja aveam pelerinele pe noi şi ne deplasam cu toată viteza printr-un peisaj de basm în sensul cel mai înspăimântător. Ploaie iminentă, trunchiuri de copac uscate sau cu rădăcinile în sus, luminozitate foarte scăzută pentru perioada zilei.

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 044 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 045 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 046 [Rezolutia desktop-ului]

Am ajuns la timp la Cabana Gigi Ursu. Imediat s-a pornit o ploaie liniştită, dar abundentă, care a durat mai bine de jumătate de oră. Nu am găsit pe nimeni la cabană, dar nici nu am insistat foarte mult. Ne-am bucurat de adăpost şi am contemplat în tihnă ploaia privind către biserica unui schit aflat în apropiere. Cum a dat soarele am pornit mai departe pe drumul care, de la cabană înspre Giumalău, se transformă într-o potecă modestă. Ne-am uitat după marcajele bandă albastră, dar nu am găsit decât foarte târziu unul deteriorat.

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 047 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 048 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 049 [Rezolutia desktop-ului]

Unde întâlnim marcajul de creastă bandă roşie suntem la jumătatea traseului Vatra Dornei – Vârful Giumalău prin muntele Drăncani, şase ore la urcare, patru ore şi jumătate – cinci la coborâre. Locul se numeşte Poiana Ticseni (Ţicşeni). Spre Giumalău cerul arăta bine, dar un puternic zgomot de tunet ce a făcut să răsune tot muntele ne-a temperat curajul de a merge mai departe şi ne-am întors. O ploaie parşivă a venit dinspre nord, dinspre Iacobeni şi Ciocăneşti, de data asta cu mult zgomot şi precipitaţii mai nimic. Pentru coborâre am optat pentru marcajul cruce roşie. Poteca merge prin Poiana Penteni, alternativa la drumul ce trece pe la Cabana Gigi Ursu, pe care ne-am aventurat la urcare. Ne-am adăpostit în zona unui izvor, am mâncat ceva şi cu toate că soarele strălucea pe cer, am decis să coborâm către Vatra Dornei.

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 050 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 051 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 052 [Rezolutia desktop-ului]

A fost decizia potrivită pentru că nu bine începusem să ne relaxăm şi dinspre nord a început iar să se întunece şi tunetele să facă pădurea să vuiască. Mereu cu ploaia în coastă, dar cu soarele în faţă, am parcurs în grabă cele peste două ore până în Vatra Dornei. Era frustrant şi sâcâitor jocul ploii cu noi, însă nu avea niciun rost să riscăm inutil şi să fim prinşi de vreo furtună sus pe creastă. Cea mai mare altitudine pe care am atins-o a fost în jurul a 1300 m.

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 053 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 054 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 055 [Rezolutia desktop-ului]

La momentul urcării era al doilea eșec din trei tentative de a cuceri Giumalăul. M-am revanşat anul următor când am parcurs toată creasta de la nord către sud. Acum bilanțul e de două atingeri ale vârfului din patru încercări. Ştiam că fiecare pas pe care-l făceam ne îndepărta de pericol şi aproape de stațiunea de interes naţional ne-am permis câteva momente de răgaz în care ne-am bucurat de peisaj. Asta ne-a costat pierderea ultimului personal către Suceava la nici zece minute.

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 056 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 057 [Rezolutia desktop-ului]

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 058 [Rezolutia desktop-ului]

Jos era cald şi soare din plin. Norii negri se zăreau pe creste, dar acum nu ne mai puteau face nimic. Eram plini de glod într-un oraş în care oamenii păreau atât de curaţi pe lângă noi, astfel că vreun sfert de oră a durat numai desnoroierea bocancilor. Am prins o ocazie care ne-a adus la Suceava şi de atunci mă gândesc bine înainte să hotărăsc să urc pe vreme capricioasă, iar dacă ploile nu se mai termină, încerc spre sfârșitul perioadei, când temperaturile scad suficient de mult încât să nu mai am parte de descărcări electrice.

2013 07 06 (Vatra Dornei - Obcina Mare) 059 [Rezolutia desktop-ului]

Citeşte şi celelalte drumeţii ale mele în Giumalău:

2009 – Pe Bistriţa-n jos până pe Giumalău

2010 – Trasee în Giumalău

2014 – Creasta Giumalăului

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s