Kievul în preajma Maidanului

04 05 2013. Cea mai potrivită introducere pentru postarea de faţă se găseşte în ultimele paragrafe ale celei în care rememoram călătoria cu peripeţii de la Suceava la Kiev. Cam aceea era atmosfera în capitala Ucrainei, atunci când m-am plimbat pentru întâia dată (deocamdată singura) pe Maidan. Am plecat de dimineţă din extremitatea sud-estică a Kievului, zona Aeroportului Borispil, unde am avut cazarea. În apropierea Kievului sunt două aeroporturi mari, unul în sud şi altul în nord, nu ca la Bucureşti, unde ambele sunt în nord. Un cetăţean ne-a dus cu maşina până la cea mai apropiată staţie de metrou, numită Borispilska, cu toate că de suburbia cu aeroportul ne despart vreo 20 de km, dintre care jumătate prin pădure. Aceasta se află într-un imens sens giratoriu în Piaţa Harkivska, graniţa dintre pădurile seculare şi imensele structuri din beton ale Kievul nou, ridicat în stânga Niprului.

Metroul are trei magistrale, cu aproximativ 20 de staţii fiecare. Toate se intersecteză în zona centrală a oraşului, după cum puteţi vedea mai jos. O călătorie costa 2 grivne, ceea ce la momentul acela înseamna 60 de bani, iar acum, din cauza războiului, vreo 35 de bani. Cu 2 grivne cumpărai un jeton din plastic de culoare albastră, pe care-l introduceai într-o poartă care, la prima vedere, părea goală, deci puteai trece. Dacă încercai fără să plăteşti, te opreau, destul de dureros, nişte fiare ieşite instantaneu pentru a bloca trecerea. Din februarie 2015 o călătorie costă 4 grivne, vreo 65 de bani, iar jetoanele din plastic au devenit verzi. La orice intrare în metrou găseşti automate de la care le poţi cumpăra. De curând au fost introduse şi alte metode de plată.

2013 05 01-05-K01 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K02 [Rezolutia desktop-ului]

Ştiind cum stă treaba cu procurarea biletelor de tren în Ucraina, ne-am dus mai întâi la gară, cu gândul să luăm bilete până la Suceava la trenul Moscova – Sofia. Pentru asta am mers 13 staţii pe magistrala M3. Am coborât la Zoloti Vorota, adică Poarta de Aur, staţie ce aminteşte de Kievul de acum un mileniu, decorată fiind cu candelabre şi mozaicuri în care sunt reprezentate episoade din istoria ruşilor kieveni. Faţă de metroul bucureştean, cel kievean este mai adânc, plafoanele staţiilor sunt ceva mai scunde, iar culoarele mai strâmte şi joase. Această Zoloti Vorota este probabil cea mai frumos decorată staţie a metroului kievean. De aici am schimbat magistrala şi din staţia Teatralna (Teatrului) am mai mers încă două pe M1 până la Vakzalna (Gara).

2013 05 01-05-K03 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K04 [Rezolutia desktop-ului]

În gările mari din Ucraina sunt mai multe feluri de case de bilete. Unele pentru trenuri internaţionale, altele pentru trenuri naţionale şi cele mai prăpădite pentru trenurile regionale. De multe ori e complicat să-ţi dai seama la ce coadă trebuie să te aşezi. Nu-ţi iese mereu din prima, aşa că ne-am aşezat la o coadă de vreo 5-6 inşi. Unii de acolo s-au prins că nu stăm unde trebuie, dar bariera lingvistică îi oprea să ne spună, ne făceau doar semne timide. Între timp, undeva lângă noi am zărit un bagaj abandonat. Vreun sfert de oră nu s-a apropiat nimeni de el. Am început să facem glume cu bombă. Cuvântul ăsta l-au priceput partenerii de coadă şi râdeam cu ei. Când mai erau doar trei, unul îşi face curaj şi-mi zice că în altă parte e casa pentru biletele de care aveam nevoie.

În vorbirea curentă, la Kiev nu se folosesc doar ucraineană şi rusa, ci o combinaţie între aceste limbi numită surjîk. Mulţumim frumos şi mergem la altă coadă. Aici mai liber şi când cer bilelte până la Suceava, să-mi sară plombele din gură şi paşapoartele din mână. 600 şi ceva de grivne biletul. Şedinţă, rapid ne sfătuim şi cer cinci bilete până la Cernăuţi, de acolo până la Suceava nu mai e mult şi deşi e Paştele, ne descurcăm noi. 160 de grivne biletul, aşa mai vii de acasă. Nu bine primesc biletele, casieriţa închide rapid ghişeul şi ne spune ceva panicată. Alarmă din cauza unui bagaj suspect! Gara evacuată. Evenimentul s-a produs prea târziu pentru a ne mai afecta şi am înţeles că era vorba de bagajul buclucaş de care făceam noi mişto mai devreme.

2013 05 01-05-K05 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K06 [Rezolutia desktop-ului]

Agitaţie mare pe acolo, miliţie la greu, garduri, trupe antitero, noi ne-am dus să mâncăm. Fiecare şi-a luat ce a dorit de unde a găsit în zonă. Erau ultimele momente moarte, pentru că imediat urma să punem în aplicare planul pentru acea zi. De bagaje scăpasem încă înainte de a ne procura biletele. Eu am preferat o şaorma cu morcov coreean în loc de varză. La noi e o raritate, însă în spaţiul ex-sovietic se găseşte mai peste tot. În timpul ăsta priveam nişte peruani sau ecuadorieni cum cântau la naiurile lor Ciobănaşul singuratic a lui Zamfir. Am văzut asemenea grupuri şi prin Suceava, dar nu ştiau decât Condorul. Înainte să coborâm din nou la metrou, mi-a atras atenţia o aburoasă sovietică funcţională. Făcea tururi pentru amatori.

2013 05 01-05-K07 [Rezolutia desktop-ului]

Cu metroul am mers trei staţii pe M1 până la Hreşciatik, de unde am schimbat magistrala şi de la Maidan am mers încă două staţii pe M2 până la Kontraktova Ploşcea (Piaţa Contractului). La suprafaţă am dat de un spaţiu larg, cu ceva verdeaţă, în care atenţia ne-a fost atrasă de o clădire cu coloane, veche de 200 de ani, opera unui arhitect britanic. În acest loc a fost centrul comercial cel mai vestit al Kievului, iar clădirea cu coloane era spaţiul unde se încheiau contractele între negustori. De aici denumirea de Piaţa Contractului. Pe noi nu ne interesa atunci nici piaţa, nici cartierul Podil şi nici îngusta uliţă populată cu artişti Coborârea Andriivski. Noi căutam continuarea poveştii despre isprăvile atomului paşnic scăpat din Reactorul nr. 4 şi ne uitam după Muzeul Naţional al Ucrainei Cernobîl, despre care ştiam că e acolo, dar numai nu-l dibuiam. Piaţa s-a numit aşa secole la rând, doar sovieticii au preferat să o redenumească Roşie, contractul era ceva ce ţinea de capitalismul descompus şi duşmănos, iar asemenea reminiscenţe ale epocii burgheze nu erau tolerate în URSS.

2013 05 01-05-K08 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K09 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K10 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K11 [Rezolutia desktop-ului]

L-am găsit ascuns în dosul Teatrului de Operă şi Balet. Dacă nu vedeam vehiculele lichidatorilor parcate în faţa sa, treceam pe lângă. Nu mai ţin minte cât a fost intrarea, o sumă modică oricum. Ne întâmpină un culoar al localităţilor dispărute, ornat cu semnele de intrare şi ieşire din / în acestea. Şi cu semnele şi cu ideea eram deja familiarizat de la memorialul din centrul orăşelului Cernobîl. Spaţiul expoziţional nu e deloc mare, e încărcat, bogat în informaţii şi destul de intim. Nu era tare multă lume, aşa că am putut studia în voie tot ce era de văzut.

2013 05 01-05-K12 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K13 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K14 [Rezolutia desktop-ului]

De departe am găsit ca fiind cea mai interesantă reprezentarea succesiunii evenimentelor care au avut loc la Reactorul nr. 4 în acea zi de aprilie a anului 1986. Exploziile, consecinţele imediate şi construirea noului sarcofag, toate într-o dioramă. Pe nişte ecrane puteai vedea, oră cu oră, cum s-a răspândit în lume norul radioactiv de la Cernobîl. În dioramă se văd toate cele şase reactoare ale atomocentralei, primele patru în prim plan, iar cele mai noi, care nu au funcţionat niciodată, în planul îndepărtat.

2013 05 01-05-K15 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K16 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K17 [Rezolutia desktop-ului]

Colecţia cuprinde documente, fotografii, echipamente, statistici, decupaje din ziarele timpului, portrete de eroi ale unor lichidatori, portrete de oameni afectaţi de radiaţii, sunt indicaţi şi vinovaţii. Muzeul pare a se concentra mai mult pe urmările dezastrului şi poate fi o opţiune pentru cineva mult prea leneş sau temător să viziteze Zona de excludere. Informaţie pură, nimic teatral, doar anumite aranjamente se doresc a fi abureli artistice menite să umble la sensibilitatea unora mai impresionabili. Aveau la vânzare magneţi de frigider inscripţionaţi RADIOAKTIVNOST.

2013 05 01-05-K18 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K19 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K20 [Rezolutia desktop-ului]

După vizitarea muzeului aveam timp şi pentru Piaţa Contractului. Mai impozantă decât clădirea în care se semnau actele între negustori e sediul Academiei Moviliene. Instituţie înfiinţată la 1633 de Petru Movilă, fost mitropolit al Kievului. De la Movileşti, neam cu mare influenţă la tronul Poloniei, ai cărui reprezentanţi s-au duşmănit şi măcelărit reciproc până la dispariţie, ne-au rămas între hotarele ţării Mânăstirea Suceviţa, iar în afara ţării memoria acestui însemnat mitropolit. Este o figură importantă pentru că în momentul în care LA MARGINEA aflată sub controlul polonez era la modă să te uneşti cu Roma, el, implicându-se în jocurile de putere, a obţinut recunoaştere şi protecţie pentru ortodocşi şi astfel, din poziţiile de stareţ la Pecersk şi mitropolit de Kiev, pune bazele primei academii ortodoxe din lume, organizată ca uiversităţile apusene, cu limba de predare latina. Petru Movilă este unul dintre cei mai importanţi oameni născuţi la Suceava, dacă nu cel mai important pe care l-a dat oraşul de-a lungul existenţei sale. Petru Movilă a avut un traseu destul de sinuos, la care a contribuit din plin Mihai Viteazul, iar despre cum şi ce a lăsat în urmă la Liov, în postarea despre acel oraş minunat.

În piaţă ai senzaţia că vezi o biserică. A fost cândva biserica greacă, însă nu mai există de mult, e acum înglobată în clădirile din jur şi toate la grămadă sunt sediul Băncii Naţionale a Ucrainei. Statuia nu foarte impozantă cocoţată pe o movilă de pământ îl reprezintă pe hatmanul Petru Konaşevici-Sahaidacinîi. Nu e o figură nouă pentru cititorii acestui blog, l-au mai întâlnit la Hotin, unde statul ucrainean îl prezintă ca figura cea mai strălucită dintre cele care s-au perindat prin cetatea moldovenească de pe Nistru. A fost hatmanul care a transformat gloata cazacă într-o armată de temut şi folosindu-se de ortodoxie a reuşit să dea o linie identitară poporului care mai târziu îşi va spune ucrainean, tocmai pentru a se diferenţia de cel muscălesc, care şi-a asumat numele de rus, subtilizând astfel gloria ruşilor kieveni. Pe partea de ortodoxie e considerat un fel de precursor al lui Petru Movilă, deoarece s-a opus cât a putut transformării cazacilor în supuşi ai Vaticanului, ceea ce rutenii din Galiţia sunt de câteva sute de ani.

2013 05 01-05-K22 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K21 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K23 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K24 [Rezolutia desktop-ului]

Luaţi de valul descoperirilor am făcut o confuzie nasoală. În loc să urcăm către impozanta biserică Sf. Andrei pe ulicioara numită Coborârea Andriivski, care face legătura între zona comercială şi oraşul vechi, am luat-o pe strada Andriivska, apoi către Nipru pe strada Sahaidacinîi, astfel, la prima mea vizită în capitala Ucrainei, am ratat cam tot ce înseamnă Kievul vechi. Pe malul Niprului am ajuns în Piaţa Poştei, numită aşa după oficiul deschis în cartierul Podil la 1846. Atrage atenţia biserica Naşterea Domnului, care e numai o palidă reconstrucţie a ceea ce a fost cândva. Am fi putut ajunge în oraşul vechi cu funicularul, dar am zis că totuşi e mai bine să mergem pe Nipru la vale.

2013 05 01-05-K25 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K26 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K27 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K28 [Rezolutia desktop-ului]

Am făcut popas la o terasă fără clienţi şi la o bere rece am reconfigurat traseul. Niprul este exagerat de lat, asta datorându-se lucrărilor hidrotehnice din perioada sovietică. Sunt câteva poduri, nu foarte multe, care-l traversează. Aproape de noi era chiar cel pieteonal, aşa că nu am ratat şansa să admirăm de pe el râul şi cartierul Podil. În depărtare, către nord, se vede şantierul unui pod nou, început de ani buni şi care nici în ziua de azi nu e gata. Lucrările au fost stopate în 2011 din cauza unui accident de amploare şi nu s-au mai reluat, invocându-se litigii de proprietate nesoluţionate.

2013 05 01-05-K29 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K30 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K31 [Rezolutia desktop-ului]

Malul drept al Niprului este înalt şi foarte abrupt. Mare parte împădurit, pe el se află numeroase parcuri, baze sportive şi cam toate memorialele Kievului. Noi am urcat printr-o zonă uitată, pe unde cu greu ne-am făcut loc. În cele din urmă am ajuns într-o parte mai prietenoasă a Parcului Hreşciatik şi de pe un pod pietonal cu lacăte prinse pe el, am zărit vîrful Monumentului Independenţei din centrul Maidanului. Ne-am tras sufletul cu un pahar de cvas în faţa stadionului echipei Dinamo Kiev, numit Valeri Lobanovski, după antrenorul intrat în legendă al acesteia. Furaţi de panorama care se deschidea asupra văii Niprului, am ratat de puţin Palatul Mariinski, reşedinţa preşedintelui Ucrainei.

2013 05 01-05-K32 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K33 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K34 [Rezolutia desktop-ului]

Plimbarea noastră a continuat în lungul Niprului, însă la înălţime, de undă căutam locuri cât mai propice pentru a cuprinde o privelişte cât mai largă. În zona unui centru expoziţional am avut pentru prima oară prilejul să vedem peste râu jumătatea estică a Kievului. Mai apoi, în Parcul Slavei (Gloriei) ni s-au arătat monştri de beton care formează nesfârşitele cartiere muncitoreşti ale oraşului cu aproape 3 milioane de locuitori. De aici se poate vedea metroul care iese la suprafaţă numai pe perioada cât traversează Niprul şi împarte podul cu traficul rutier. Acel pod l-am traversat cu maşina când am mers către cazare şi cu metroul când ne-am îndreptat spre gară.

2013 05 01-05-K35 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K36 [Rezolutia desktop-ului]

Parcul Gloriei este locul unde doarme Eroul Necunoscut al Ucrainei şi la mormântul lui se ajunge pe Aleea Eroilor Căzuţi. În apropiere, un monument în formă de lumânare aminteşte de cele câteva milioane de ucraineni morţi în urma foametei artificiale organizată de Stalin, intrată în vorbirea curentă sub numele de Holodomor. Privind la cifre şi cinism, pot spune că românii, ucrainenii, evreii şi alte naţionalităţi conlocuitoare ale României Mari, au avut noroc cu carul că au trăit într-un alt stat decât URSS în perioada interbelică. Totuşi, mă mir că ucrainenii omit prima foamete organizată pe pământurile lor de către austrieci. Bucovina s-a umplut cu ucraineni din Galiţia datorită civilizaţiei austriece care, cu nimic mai puţin cinică decât Stalin, a pus la punct un mecanism de înfometare a populaţiei, o adevărată sursă de inspiraţie pentru viitorul generalisim, ulterior ajuns cel mai genial conducător de oşti din istorie. Zeci de mii de ucraineni au venit în Bucovina numai cu familia şi animalele, iar sute de mii au plecat în Canada şi SUA doar cu valiza în mână.

2013 05 01-05-K37 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K38 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K39 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K40 [Rezolutia desktop-ului]

După cum putem observa, nebunia turlelor aurite a cuprins şi popimea de la noi. Căruţe de bani sunt cerute de la enoriaşi pentru a lua drumul Ucrainei, de unde se aduc cruci şi tablă aurite. Cea mai opulentă comunitate ortodoxă din Ucraina este Lavra Pecerska, în traducere Mânăstirea Peşterilor. Pe malul înalt al Niprului, în această zonă plină de galerii şi caverne, încă de pe la anul 1000 după Hristos au început să se instaleze călugări. Ruşii kieveni au fost creştinaţi la ordin în 988 de cneazul lor Vladimir, azi sfânt, care, dorind să şi-i facă prieteni pe bizantini şi intuind pericolele tot mai serioase dinspre est, a renunţat la credinţa sa păgână. Ca an al fondării este dat 1051, iar unul dintre cei mai străluciţi stareţi pe care i-a avut mânăstirea de-a lungul vremii a fost Petru Movilă. Cel mai tare îi doare pe ucraineni că bogăţia de aici e gestionată de banda de kaghebişti de la Moscova. Această mânăstire este sediul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei supusă Patriarhiei Moscovei. De vizitat nu prea am avut ce, pentru că era sâmbăta dinaintea Paştelui şi locul era pregătit pentru slujba care avea să înceapă în câteva ore.

2013 05 01-05-K41 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K42 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K43 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K47 [Rezolutia desktop-ului]

Peste turlele aurite o hidoşenie străpunge cerul. E statuia Patriei Mamă, are 102 m înălţime şi poartă cu mândrie pe scut secera şi ciocanul. A fost ridicată în 1981, la fix 50 de ani de la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai nou, Ucraina a îmbrăţişat această titulatură, Republica Moldova a rămas tot la Marele Război de Apărare a Patriei. Care patrie? Naşa, adică a noastră, cum îmi explica o babă pe la Cetatea Albă. Statuia este centrul unui memorial sovietic dedicat eroilor acelui război, iar, între timp, statul ucrainean l-a transformat în muzeu. Monstrul este între primele cinci cele mai înalte statui ale lumii.

2013 05 01-05-K44 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K45 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K46 [Rezolutia desktop-ului]

Am mai fi continuat mult şi bine plimbarea prin Kiev, însă soarele ne dădea semne că vine seara. Cea mai apropiată staţie de metrou era Arsenalna, botezată după o fabrică de armament ce a funcţionat câteva secole. Primele hale ale acesteia se mai văd peste stradă. De la mânăstire ai de mers vreun sfert de oră până la staţie, asta dacă o apuci pe cel mai scurt drum, pe străzile Lavrei şi Mazepa. Arsenalna e una dintre atracţiile Kievului, pentru că este sigur cea mai adâncă staţie de metrou din Europa şi probabil din lume, Fenianul se laudă cu una mai adâncă, dar nu ştie nimeni cu exactitate dacă e adevărat sau pură propagandă. Ca să ajungi la 105,5 m sub pământ e nevoie de mai multe rânduri de scări rulante, iar coborârea durează undeva pe la şapte minute. Arsenalna e pe M1, aşa că până la gară nu aveam de schimbat nicăieri, ci doar de mers patru staţii.

2013 05 01-05-K48 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K49 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K50 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K51 [Rezolutia desktop-ului]

Pe seară am părăsit Kievul. Urma o nouă noapte de Paşte petrecută într-un mijloc de transport. Traseul trenului către Cernăuţi nu merge pe ruta cea mai scurtă, ci înconjoară pe la Liov şi Ivano Frankivsk, astfel că am plecat pe lumină şi am ajuns tot pe lumină. Tovarăş de călătorie am avut un neamţ cu treabă la Colomeea, cu care am schimbat câteva vorbe. Era bavarez şi ne-a explicat că echipa fanion a landului nu e Bayern Munchen, ci FC Nürnberg, al cărei suporter s-a declarat. Am avut locul sus şi în timpul somnului am crezut că voi fi aruncat de pe banchetă de smunciturile vagonului, astfel că nu m-am odihnit prea bine.

2013 05 01-05-K52 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K53 [Rezolutia desktop-ului]

Ajunşi nu foarte dimineaţă în Cernăuţi, am lăsat bagajele la gară şi am plecat să ne plimbăm puţin. Restul echipei era pentru prima dat în acest oraş şi dorea să-l vadă. Eu eram a doua oară. Vremea ne-a cam zgribulit, pentru că plouase peste noapte şi temperatura scăzuse cu vreo cinci grade faţă de cum ne obişnuisem la Kiev. L-am găsit pustiu după Înviere şi mi s-a părut cam ponosit. Prima mea vizită a fost în 2008, când se împlineau 600 de ani de la cea mai veche atestare a oraşului, menţionat la pachet cu Iaşi şi Tighina într-un document emis de cancelaria lui Oleksandr Dobrî, un oarecare pentru ucraineni, care se codesc să spună că e Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei, stat în care Cernăuţul şi-a petrecut cea mai întinsă perioadă a existenţei sale. Cu prilejul acelei aniversări, statul ucrainean a spoit oraşul, de arăta aproape ca pe vremea României Mari. După cinci ani i-am găsit vopseaua spălăcită şi pe ici pe colo coşcovită de-a binelea. Dacă vă faceţi griji pentru tanc, aflaţi că nici evenimentele de după Maidan nu au reuşit să-l urnească de pe postament, doar un glumeţ a scris pe el Na Moskva, maimuţărind celebrul Na Berlin.

2013 05 01-05-K54 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K55 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K56 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K57 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K58 [Rezolutia desktop-ului]

Oboseala şi frigul ne-au făcut să scurtăm vizita şi să ne gândim cum ajungem la Suceava. Ştiam că există doar un singur autobuz pe zi şi acela la 7:10 în fiecare dimineaţă, deci nu avea rost să ne facem mari speranţe la autogară. În zona acesteia stau taximetrişti şi cum era prima zi a Paştelui, nu prea aveau muşterii. L-am împins pe Treblinka la negocieri, singurul capabil să spună propoziţii în limba rusă. A găsit un tip pe la vreo 150 de kile cu o Lada bej de pe vremea lui Brejnev. Ne-a zâmbit şi a exclamat România Mare! Apoi a râs cu poftă. Genul acesta de reacţie este întâlnit des la ucrainenii de rând din Cernăuţi atunci când intră în contact cu turişti români, alţii decât clienţii bazarului. A negociat ce a negociat şi ne-am înţeles să ne ducă până la frontiera de la Siret pentru 200 de grivne şi 10 euro, undeva pe la 80 de lei la cotaţiile de atunci. Distanţa e de 40 de km. Ne-am înghesuit cinci inşi plus şoferul corpolent în bătrâna Ladă, care abia pe serpentinele de la Codrii Cosminului ne-a arătat de ce era capabilă şi zbura peste gropi cu 120 de km/h de nu credeam că se poate aşa ceva.

2013 05 01-05-K59 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05-K60 [Rezolutia desktop-ului]

Nu am mai văzut niciodată punctul de trecere a frontierei de la Siret atât de gol. Eram numai noi şi era prima dată când treceam o graniţă la pas. Pe partea ucraineană formalităţile au decurs neaşteptat de repede şi toţi funcţionarii întâlniţi au vorbit româneşte. Pe partea românească am stat mai mult, nu pentru că ar fi existat probleme, ci ne-am întins la vorbă. Unul dintre lucrători ne-a spus că dacă mai aşteptăm puţin ne duce el până în Suceava după ce iese din tură. Prea multe întrebări nu au avut, pentru că atunci când a deschis Suciu paşaportul, i-au căzut toate biletele de tren şi intrare la obiective, astfel că poliţistul de frontieră nu mai era interesat de nimic. Până în Siret sunt patru km şi de acolo speram să găsim o maşină către Suceava, de care ne despărţeau alţi 40 de km. La cam un km după frontieră, cum vii spre Siret, este o parcare de tiruri cu restaurant, am intrat să bem un suc şi din vorbă în vorbă, până la urmă, un nene întâlnit acolo a acceptat să ne ducă. I-am plătit 80 de lei şi când intram în Suceava, am observat pe linia ferată paralelă cu drumul, cum trenul nostru, cel cu care venisem de la Kiev, se apropia de gara Suceava Nord.

2013 05 01-05-K61 [Rezolutia desktop-ului]

Cel puţin o dată vreau să mai trec prin Kiev, mai ales că între timp s-a mai scris o pagină sângeroasă a istoriei acestui oraş. Ucraina abia acum plăteşte tributul de sânge pe care l-a dat orice ţară care a dorit să fie independentă. Pe morţii de pe Maidan şi din Donbas se clădeşte statul schiţat de Stalin şi se legitimează frontierele sale care, în orice moment, pot să mai sufere ajustări.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s