CERNOBÎL sau drumul de la atomul pașnic la un Disneyland radioactiv

03 05 2013. Probabil că mulţi dintre cei care ajung pe acest blog se întreabă: De ce Râmnicu Sărat, Sighet, Ţiganca, Tiraspol, Auschwitz ori Srebreniţa? Răspunsul e cât se poate de simplu: Să înţeleg OMUL. De ce Tarniţa ori Geamăna? Răspunsul e acelaşi. Urâtul e realitatea, umanitatea (dacă aş adăuga rea, ar fi pleonasm). Frumosul, concretizat prin artă, e fuga de realitatea necruţătoare, surogatul care ne face să uităm de moarte şi că suntem răi. Pe lista de mai sus venea destul de firesc rândul Cernobîlului, mai ales că nu e foarte departe de Suceava sau poate e. Încă de acum 10 ani, când am citit prima oară pe un sait rudimentar povestea unei călătorii prin oraşul părăsit Prîpiat, din apropierea Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl, mi-am propus ca, mai devreme sau mai târziu, să ajung acolo. Ştiam despre ce e vorba, nu aveam frici ivite din ignoranţă, FIZICĂ am făcut destulă în liceu şi am mai dobândit cunoştinţe în facultate, când un semestru am studiat aproape exclusiv domeniul cu care ne vom întâlni în postarea de faţă.

Ucraina a autorizat în 2011 excursiile pentru grupuri de turiști în Zona de excludere. Se făceau și înainte, dar nu reglementat de stat, ci pe bază de trafic de permise de intrare. Turul ne-a costat 170 de dolari de căciulă, 50 plătiţi în avans, când am dat şi datele din paşapoarte, iar restul imediat ce am fost luaţi de la gară. Am ieşit oarecum greu dintr-un Kiev care devenea furnicar şi ne-am înscris pe direcţia N-V, lăsând în urmă suburbiile capitalei Ucrainei şi întâlnind sate din ce în ce mai mici, mai rare şi mai nesemnificative, despărţite de largi întinderi de păduri de mesteacăn. Relieful este puţin vălurit, însă senzaţia e că te afli la câmpie. Înaintam către nord pe valea Niprului, ajunsă un imens lac de acumulare în urma unor lucrări hidrotehnice mamut, ctitorite în perioada sovietică. Apoi am urmat valea Prîpiatului. Centrala atomoelectrică a fost construită pe acest afluent al Niprului, la vreo 30 de km în amonte de confluenţă. În dreptul centralei a fost amenajat un lac artificial de dimensiuni mari, de unde să se tragă apă pentru răcire.

Voi încerca să-mi temperez pornirile ivite din formaţia tehnică şi nu voi insista prea mult pe date, mărimi, nivele şi fenomene, însă voi face câteva referiri, pentru ca un cititor căruia nu i-a plăcut fizica de clasa a XII-a, să priceapă ce sunt radiațiile ionizante, de ce sunt atât de periculoase şi de ce poate peste un secol se va putea locui din nou la Prîpiat fără nicio grijă pentru sănătate, dar asta numai dacă noul sarcofag va fi unul durabil. În acelaşi timp voi fugi de tonul senzaţionalist pe care l-am evitat mereu, cu riscul de a merge pe calea reducţionismului. În general, consider că lucrurile nu sunt complicate, doar anumite conjuncturi le fac să pară astfel, restul e fantezia noastră ivită din nevoia de a ne considera importanţi în trecerea pe lume şi disperarea de a ne agăţa de eternitate.

Ca să ne inducă în atmosfera locului, pe drum, cei doi tipi cu care ne-am deplasat, ne-au pus un documentar sumbru despre evenimentul petrecut în 1986. Ştiam povestea, nu m-a prea interesat filmul, am preferat să privesc pe geam locurile prin care treceam. Zona de excludere este o suprafaţă circulară cu raza de 30 de km şi centrul Reactorul nr. 4. Această arie este aparent păzită de armată. Se află la graniţa Ucrainei cu Belarusul, fiecare dintre cele două ţări gestionând suprafeţe aproximativ egale. Pentru a pătrunde în ea legal, ai nevoie de aprobare specială. De hârţogăraie s-au ocupat ghizii noştri, aşă că atunci când am ajuns la punctul de control de la Dîtiatki, nu am avut decât de aşteptat câteva minute şi de trecut prin nişte formalităţi tipice unui control de trecere a frontierei.

2013 05 01-05 (Cernobil)-001 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-002 [Rezolutia desktop-ului]

Vreo 10 km am mers pe un drum în stare excelentă, pustiu, exclusiv prin pădure şi foarte rar am văzut urme antropice. După ce ne-am intersectat cu două linii de înaltă tensiune ce mergeau paralel şi mai apoi am trecut râul Uj, care se varsă în Prîpiat lângă orăşelul Cernobîl, semne ale unor localităţi şi colhozuri erau tot mai vizibile, dar mascate bine de vegetaţie. Au apărut şi intersecţiile, dar nu puteai vedea unde duc, cu toate că drumurile dădeau impresia că sunt circulate. Deodată, ghizii noştri întorc microbuzul şi ne spun că vizita s-a încheiat. Nu prea apreciem gluma, entuziasmul şi nerăbdarea erau mari de tot. Şoferul intră cu microbuzul pe un drum pe care rupe crengile copacilor cu maşina şi opreşte. Ghidul ne spune că ne putem plimba puţin şi să facem poze, dar nu ne dă mai multe informaţii. Eram în satul Zalisia sau mai bine spus printre rămăşiţele acestui sat părăsit, care a fost evacuat cu alte câteva zeci în 1986. Trecem pe lângă un fost magazin şi câteva case părăsite, apoi descoperim un fost loc de joacă pentru copii.

2013 05 01-05 (Cernobil)-003 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-004 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-005 [Rezolutia desktop-ului]

Cu cât se taie mai mult din programa şcolară, cu atât e mai uşor de manipulat un absolvent, pentru că nu va pricepe nimic din ce-l înconjoară, atunci când se va confrunta cu lumea reală. Tocmai individul care fuge de şcoală va fi credulul de mâine şi clientul şarlatanilor. Aceştia-i vor induce felurite spaime care au la baza radiaţiile şi apoi îi vor vinde tot felul de aparate minune şi medicamente care vindecă orice. Cu cât ghiozdanul copilului e mai gol, cu atât adultul va fi mai tolomac. Mai toată lumea ştie sau intuieşte ce sunt radiaţiile. Emitere şi propagare de energie sub formă de unde sau de corpusculi, ori ambele concomitent. Mai departe de această definiţie urmează o imensă confuzie. Nu are rost să intru în detalii, urmez linia radiaţiilor care interesează aici.

În natură şi obţinute artificial există elemente chimice instabile, adică se descompun în altele mai uşoare, spontan sau ajutate de om. Acest fenomen se numeşte fisiune nucleară şi stă la baza energiei obţinută în reactoarele nucleare. Fisiunea nucleară degajă căldură, folosită pentru a produce energie electrică la fel ca în termocentrale. Dacă la acestea din urmă se utilizează combustibili precum cărbunele, păcura ori gazele naturale pentru a încălzi apa şi a produce abur, care prin presiune învârte turbina şi generează energie electrică, în cazul atomocentralelor apa este încălzită de energia degajată de fisiunea nucleară. Fenomenul este folosit pentru a produce o reacţie în lanţ controlată, astfel ca energia degajată să fie constantă. Locul unde se întâmplă toate astea poartă numele de reactor nuclear.

Reacţia începe prin bombardarea unor elemente grele şi instabile, cum ar fi Uraniul-235, cu neutroni. Acestea se vor rupe în elemente mai uşoare și o serie de particule puternic energizate. La rândul lor, elementele mai uşoare nu sunt toate stabile şi urmează o nouă spargere şi o generare de noi particule. Această rupere a atomilor cu eliberare de particule puternic energizate are ca principal rezultat CĂLDURACând un element chimic nu este stabil şi se rupe în altele mai uşoare plus radiaţie, spunem că este radioactiv. În urma exploziei Reactorului nr. 4 de la Cernobîl, zona a fost contaminată cu o serie de elemente folosite în reacţia în lanţ, care nu ar fi trebuit niciodată să ajungă în exteriorul său. Unele dintre acestea se descompun şi azi, generând radioactivitate. Termenul l-a introdus Marie Curie, care s-a jucat cu astfel de elemente instabile până au ucis-o. Un cântecel şi mergem mai departe.

Cele mai periculoase elemente, din punct de vedere al sănătății umane, ajunse în afara Reactorului nr. 4 sunt: Cesiu-137, Stronţiu-90 şi Iod-131. Acestea fac parte din ceea ce se numește combustibil nuclear uzat. Sunt radioactive, dar nu mai ajută deloc reacția. Aici trebuie să introduc timpul de înjumătăţire. Această mărime indică perioada în care o cantitate de substanță radioactivă se înjumătățește. Adică timpul în care jumătate din atomii unui element greu şi instabil se tranformă în atomii altuia mai uşor şi stabil. Până la transformarea completă va exista radioactivitate. Să vedem în mod particular în ce constă aceasta la Cernobîl.

Iod-131 are un timp de înjumătățire de 8 zile și suferă două descompuneri până ajunge Xenon-131. Eliberează radiații beta și gamma. Acest element a fost foarte periculos în primele zile după explozie și pe seama ingerării lui, mai ales în produsele lactate, s-a pus creșterea nemaiîntâlnită de cancere tiroidiene în URSS și Polonia. Tiroida absoarbe iodul, iar dacă acesta este radioactiv, atunci duce la cancer. Pentru a preveni acest lucru, se dă, copiilor mai ales, iodură de potasiu (KI), astfel tiroida absoarbe Iod-127 până la saturație și nu mai lasă loc radioactivului Iod-131. Cum aveam trei ani când s-a produs catastrofa de la Cernobîl, toată școala generală, lunar, am primit câte o pastilă de iodură de potasiu.

Cesiu-137 şi Stronţiu-90 sunt elementele radioactive și acum. Au un timp de înjumătățire de aproximativ 30 de ani, deci, în momentul de față, jumătate din cantitatea eliberată din Reactorul nr.4 deja s-a consumat. Faptul că în zilele noastre nivelul radiațiilor e mult mai mic față de cum ar fi trebuit, se datorează acelor eroi numiți lichidatori, care au murit la câteva săptămâni după incident, fără a înțelege prea bine de ce. Stronțiu-90 se transformă în Itriu-90 și apoi se stabilizează în Zirconiu-90. Ambele transformări eliberează radiații beta. Stronțiu-90 are un comportament asemănător cu calciul și se acumulează în oase, mai precis în măduva oaselor, ceea ce provoacă leucemie și cancere osoase.

Cesiu-137 este principala sursă de radiație din jurul Cernobîlului. Este elementul care a contaminat cea mai mare suprafață și în cea mai mare cantitate. Se transformă în Bariu-137 cu emisie de radiații beta și gamma. Se dizolvă în apă, are un comportament asemănător potasiului și se acumulează în țesuturile moi. Cu precădere în inimă, pancreas, rinichi și glandele endocrine. Dozele mari provoacă moartea, cele neletale duc la afecțiuni ale organelor amintite. Un profesor din Belarus a realizat studii întinse pe câțiva ani asupra consecințelor contaminării cu Cesiu-137, a făcut descoperiri care au contrazis datele cunoscute la nivel mondial până atunci, care spuneau că acest element se acumulează uniform în tot organismul. Când a văzut concluziile cercetării, Lukașenka l-a arestat. Radiațiile beta sunt fluxuri de electroni, radiațiile gamma sunt undele electromagnetice de cea mai înaltă frecvență și sunt produse de interacțiunile componentelor atomului. Ambele au o putere mare de penetrare.

2013 05 01-05 (Cernobil)-006 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-007 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-008 [Rezolutia desktop-ului]

Care-i șmecheria cu bolile astea și de ce se produc ele? Pentru că aceste radiații distrug sau vatămă celulele organismului uman, cu precădere organele unde se instalează substanțele radioactive. Particulele emise de elementele radioactive sunt capabile să disloce atomii și moleculele în care se izbesc. Astfel avem radiații ionizante, cele a căror energie este suficient de mare pentru a rupe legături atomice și moleculare și radiații neionizante, cum sunt undele radio și microundele, care nu vor avea niciodată energia necesară ruperii acestor legături. Aici apare una dintre marile confuzii care duc la un adevărat talmeș-balmeș în mintea omului de rând. Microundele nu sunt capabile decât să încălzească apa, s-o facă să se vaporizeze, adică îi schimba starea de agregare, dar nu să o transforme în altă substanță.

Radiațiile ionizante produc cancer atunci când reușesc să distrugă sau să altereze legăturile din interiorul moleculelor care compun celulele organelor corpului uman. De exemplu, aceste radiații ionizante distrug legăturile moleculelor din componența ADN-ului și vor duce la o funcționare improprie a celulelor. Când un număr suficient de celule nu mai funcționează corect, atunci apar afecțiunile sau chiar moartea. Pe seama radiațiilor ionizante sunt puse și bolile genetice cum ar fi Sindromul Down. În timp ce restul echipei inspecta o casă şi cu această ocazie a făcut un film senzaţional şi denigrator la adresa românilor, eu căutam altceva, despre care ştiam că am şanse să găsesc în astfel de sate părăsite.

2013 05 01-05 (Cernobil)-009 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-010 [Rezolutia desktop-ului]

Cum zmeii din basmele româneşti adulmecau de departe mirosul oamenilor ascunşi, la fel am început să-mi pun la lucru toate simţurile pentru a detecta vreo fiinţă umană. Am luat-o pe o uliţă năpădită de vegetaţie, dar nu blocată. Apoi am observat că devine tot mai bătută. În haosul de acolo se zărea ceva organizare, iar când am văzut de departe o grămadă de lemne crăpate la o poartă, mi-am dat seama că sunt în apropierea uneia dintre cele aproximativ 200 de persoane care locuiesc în Zona de excludere. M-am apropiat, casa bătrânească îngrijită, flori, însă nimeni pe acolo. Nu am intrat în ogradă, în schimb am început să înconjur gospodăria pe lângă gard şi am văzut o babă care rărea căpşunile crescute în dosul casei. Îmi căutam cuvintele ucraineşti auzite pe la Măriţei, un sat de lângă Suceava în care numai babele mai vorbesc o ucraineană arhaică. Nu eram capabil să fac o propoziţie coerentă cu ele. Totuşi, am zis ceva din care sigur se înţelegea Bojî, adică Dumnezeu, ceva ce s-ar fi vrut un Doamne ajută! Baba tresare şi vine la gard, începe să vorbească, numai că nu o înţeleg şi dau din cap aprobator, orice ar fi spus.

Pricep că-mi pune nişte întrebări, dar ridic din umeri. Îi dau de înţeles că nu are cu cine sta de vorbă, deşi sunt sigur că era dorită. Îi arăt aparatul că vreau să-i fac o poză, refuză categoric şi se întoarce cu spatele. O fi dintre acele persoane care încă mai consideră că dacă le faci poze le furi sufletul. Ceilalţi mă aşteptau la microbuz, încă puţin şi mă dădeau dispărut. În 1986, când au văzut că au fost minţiţi în privinţa duratei evacuării, mulţi localnici au ignorat autorităţile şi s-au întors acasă clandestin. Erau descoperiţi şi evacuaţi din nou şi jocul acesta a tot durat. Aceşti oameni trăiau în satele aflate în Zona de excludere pe o rază cuprinsă între 10 şi 30 de km de la Reactorul nr. 4 către exterior. Nu le-a păsat de radiaţii. Autorităţile, sătule să se mai joace cu ei, le-au dat permise speciale să poată locui legal în casele lor. În 1986 erau 1200 de astfel de locuitori, în 2007 mai rămăseseră 314, iar acum numărul lor nu depăşeşte 200. Sunt babe care-şi aşteaptă sfârşitul într-o izolare deplină. Rar sunt deranjate şi atunci de turişti indiscreţi, aşa cum a fost cazul meu. S-a făcut un documentar despre ele, care se numeşte chiar Babele de la Cernobîl.

2013 05 01-05 (Cernobil)-011 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-012 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-013 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-014 [Rezolutia desktop-ului]

Satul Zalisia este vecin cu oraşul Cernobîl şi le despart numai câţiva km. Acesta din urmă e locuit de vreo șapte sute de oameni care nu sunt rezidenți. Ei lucrează în diferite structuri ale statului, în cercetare și la construcția noului sarcofag. Stau în Cernobîl între 5 și 15 zile, apoi pentru două săptămâni pleacă la casele lor. Ne-am oprit la expoziția tehnicii utilizată la lichidarea consecințelor catastrofei. Am trecut fără a opri pe lângă baza pompierilor, în fața căreia există un monument în memoria celor care au ajuns primii la Reactorul nr. 4 în noaptea dezastrului. Pompierii nu au fost informați despre natura accidentului și au fost victime sigure. Încă din timpul intervenției s-au plâns că simt un fel de înțepături în corp și în gură au un gust metalic. S-au curățat toți în orele și zilele următoare.

Autoritățile sovietice au început să priceapă dimensiunile dezastrului și au trimis vehicule telecomandate prin unde radio să adune resturile puternic radioactive împrăștiate de cele două explozii. Nivelul nemaiîntâlnit al radiațiilor a făcut praf electronica utilajelor de intervenție teleghidate și acestea nu mai erau capabile să răspundă comenzilor. Au fost trimiși tot oameni pentru a aduna din jurul reactorului resturile radioactive și a le depozita in interiorul său. Li s-a spus bioroboți și le era permis să lucreze maximum 40 de secunde și apoi erau trimiși acasă. În 40 de secunde încasau o doză de radiație mult mai mare decât cea la care un om obișnuit se expune în întreaga viață. O secundă în plus de expunere putea însemna moarte.

În jur de 600 de mii de oameni din toate colțurile Uniunii Sovietice au fost aduși pentru a lichida consecințele dezastrului de la Cernobîl. Probabil nici 1% dintre ei nu știau ce fac și la ce se expun, mai ales că nu au primit costume de protecţie. O parte a murit în lunile următoare, o altă parte în anii următori, iar cei care au supraviețuit nu au putut scăpa de boli cronice provocate de expunerea la radiații. Tot din cauza radiațiilor încasate au avut copii cu boli genetice. În acest loc ne-am întâlnit cu niște papițoi îmbrăcați în costume de protecție. Am aflat de la ghizii noștri că sunt mulți fraieri care vin în Zona de excludere pe prețuri mult mai mari decât noi și pentru efect li se dau acele costume albe. Din această categorie fac parte tot felul de vedete, cel mai probabil tipii de lângă noi erau vreo trupă care concerta la Kiev în acele zile. Printre lichidatori au fost și 3500 de români din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Urmăriți neapărat clipul pentru a înțelege dimensiunile minciunii și halul în care își trata URSS cetățenii.

2013 05 01-05 (Cernobil)-015 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-016 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-017 [Rezolutia desktop-ului]

Ultimul sat înainte de centrala atomoelectrică a fost Kopaci. Contaminat într-un asemenea hal, casele sale au fost rase de pe fața pământului și resturile lor îngropate. Au mai rămas în picioare: grădinița, monumentul eroilor căzuți în Marele Război de Apărare a Patriei și niște grajduri de colhoz. A fost singurul sat din Zona de excludere care a avut soarta asta. Un experiment nefericit cu rezultat contaminarea puternică a pânzei freatice cu Cesiu-137 și Stronțiu-90. Există multe mărimi introduse de fizicieni care caracterizează radiația ionizantă. Aceste mărimi au tot atâtea unități de măsură și au fost inventate aparate capabile să determine niveluri, calibrate să țipe atunci când detectează riscuri. Interesează aici doar mărimea care se referă la doza de radiații ionizante pe care un om o poate încasa fără a-și pune sănătatea în pericol.

Efectul radiației ionizante asupra corpului omenesc se măsoară în Sievert, dar numai atunci când dozele nu sunt considerate a fi mari. În Zona de excludere nivelul radioactivității este foarte variabil și doar anumite puncte sunt periculoase. Datorită lichidatorilor, mare parte din această suprafață se poate vizita pentru câteva ore fără niciun risc. Doza fatală este cuprinsă între 3 – 5 Sievert pe oră. O vizită de câteva ore în Zona de excludere te expune la câțiva microSievert pe oră, adică de un milion de ori mai puțin decât doza fatală. Turiștii care vin de pe alte continente absorb mai multe radiații în călătoria cu avionul, decât efectiv la Cernobîl.

Știam încă de acum 10 ani de când am citit povestea motociclistei că mersul pe asfalt sau beton e mult mai sigur decât pășitul pe iarbă ori prin zone cu praf și pământ. De obicei, cum te depărtai de axul drumului și te apropiai de zona murdară sau cu vegetație, dozimetrul începea să țipe. Lângă monument, la intrare în grădinița părăsită există o alee. Acolo am întâlnit cel mai mare nivel măsurat al radiațiilor în toată vizita în Zona de excludere: 12 microSievert pe oră. Pentru comparație, nivelul unei radiografii dentare e 5 microSievert pe oră. Jucăriile au fost puse ulterior, pentru efect, după cum vom vedea că stau lucrurile și la Prîpiat. La ieșire din Kopaci am luat-o spre dreapta pentru a intra pe teritoriul atomocentralei, drumul înainte duce direct în orașul părăsit. Ne aflam la doar 20 de km sud de granița Ucrainei cu Belarus.

2013 05 01-05 (Cernobil)-018 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-019 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-020 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-021 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-022 [Rezolutia desktop-ului]

În 1970 a început construcţia atomocentralei botezată V.I. Lenin. Temelia primului reactor s-a pus în 1972 şi în 1977 acesta a început să funcţioneze. Au urmat: Reactorul nr. 2 în 1978, Reactorul nr. 3 în 1981 şi Reactorul nr. 4 în 1983. Din cauza proiectării cu probleme a tipului de reactor nuclear RBMK, pe care factorii sovietici s-au făcut că nu le observă pentru a nu ştirbi legenda ATOMULUI PAŞNIC, una din temele propagandei epocii brejneviste, deşi specialiştii lor au adus argumente şi au cerut îmbunătăţiri, la Cernobîl belelele s-au ţinut lanţ. În 1982 a avut loc o topire parţială a miezului Reactorului nr. 1. Accidentul a fost ţinut secret. S-a reuşit repararea şi repunerea în funcţiune. În 1996 a fost oprit şi închis. În 1986 au avut loc cele două explozii la Reactorul nr. 4 şi distrugerea totală a acestuia. În 1991 Reactorul nr. 2 a fost cuprins de un puternic incendiu şi s-a hotărât închiderea lui.

Singurul fără probleme majore a fost Reactorul nr. 3, închis în 2000, la mai puţin de 20 de ani de la punerea în funcţiune. În momentul de faţă au loc operaţiuni de demontare a echipamentelor din reactoarele închise şi se urmăreşte dezafectarea completă a atomocentralei. La un km distanţă de cele patru reactoare erau în construcţie încă două. Reactorul nr. 5 era terminat în proporţie de peste 70% şi urma să fie pus în funcţiune în toamna anului 1986. După catastrofă a fost abandonat, deşi au tot existat discuţii până în 1989 privind soarta lui. Şantierul Reactorului nr. 6 a fost lăsat de izbelişte imediat după exploziile de la Reactorul nr. 4. În perioada cât au funcţionat toate, cele patru reactoare produceau 10% din energia electrică necesară Republicii Sovietice Socialiste Ucraina.

2013 05 01-05 (Cernobil)-023 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-024 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-025 [Rezolutia desktop-ului]

Un reactor RBMK are un miez format din tije de uraniu radioactiv – COMBUSTIBIL, blocuri de grafit – MODERATOR şi tije de bor – CONTROL. Agentul de răcire este apa normală pompată sub presiune. După trecerea prin miez, aceasta se transformă în abur cu o temperatură foarte mare, care este împins în turbine și datorită presiunii produce energia electrică.

25 aprilie 1986. Pentru acea sâmbătă era programat un test de rutină. Ceva ce mai fusese făcut înainte, dar cu rezultate nesatisfăcătoare și de data asta se aduseseră unele îmbunătățiri procedeului. Voiau să observe cât timp turbinele pot continua producerea energiei, după ce nu mai sunt alimentate cu energie electrică. Reactorul a intrat pe mâna unei echipe neexperimentate care a făcut greșeală după greșeală. Pentru ca testul să se poată desfășura, capacitatea de producție a reactorului trebuia redusă la 30%. Autoritățile sovietice au refuzat, pentru că patria avea nevoie de lumină și reactorul a rămas la 50%. Sistemele de siguranță au fost închise înainte, pentru ca testul să poată fi efectuat, altfel acestea ar fi oprit reactorul în cazul apariției de anomalii în funcționare.

26 aprilie 1986. Puțin după miezul nopții s-a primit aprobarea de la autoritățile sovietice pentru a reduce capacitatea de producție a reactorului. De aici începe seria de greșeli criminale. Scăderea s-a făcut vertiginos, fără a fi asistată de echipamentele de siguranță, astfel încât capacitatea a ajuns la 1% oarecum neașteptat, ceea ce era total insuficient pentru scopul testului. Pentru a ridica nivelul de producție la 7% pe repede înainte, au fost îndepărtate mare parte din tijele de control. Apoi au fost reintroduse toate deodată cu scopul de a stabiliza reacția. Această joacă nesăbuită cu tijele de bor a unor oameni neexperimentați, a dus la o creștere extraordinară a nivelului de energie, care a produs abur în exces. Presiunea colosală a aburului a aruncat în aer acoperișul Reactorului nr. 4 la ora 1:22.

Învelișul din beton armat fiind spart, aerul a pătruns în miezul reactorului și a interacționat cu grafitul radioactiv deosebit de fierbinte. Monoxidul de carbon degajat a produs incendiul care a cuprins întreg reactorul. Hidrogenul generat a declanșat a doua explozie. Aceasta a aruncat în afară materialul radioactiv, cel gazos total, cel solid în diferite proporții. Grosul a fost purtat de vânt peste împrejurimi, iar o mică parte la mii de km depărtare. Fără a mai putea fi răcit, ce a mai rămas din miezul reactorului format din uraniu și produșii săi de fisiune, cam 150 de tone, s-a topit și s-a scurs în subsol. Pompierii au pompat apă în miezul încins pentru a opri incendiul și a stopa reacția necontrolată. Nu au reușit mare brânză și riscau să inunde celelalte reactoare vecine.

În acest timp, oamenii din Prîpiat erau ieșiți la balcoane și se minunau cât de frumos arde reactorul, habar neavând în ce pericol se află. Orașul a fost evacuat abia pe 27 aprilie. Următoarea încercare de a stinge incendiul a constat în aruncarea peste Reactorul nr. 4 a 2400 tone de plumb și 1800 tone de nisip. La 5 mai incendiul continua să se desfășoare, temperatura în reactor a crescut și cantitatea de radiații degajată s-a mărit îngrijorător. Deja se vorbea despre iminența unei explozii termonucleare, adică fuziune nucleară, două elemente ușoare se transformă într-unul mai greu cu degajare extraordinară de energie. Fuziunea nucleară nu este controlată nici în prezent de om. O poate provoca și atât. Bomba cu hidrogen este cel mai bun exemplu de explozie termonucleară. Energia pe care o primim de la soare și care întreține viața pe Terra este rezultatul fuziunii nucleare, transformării hidrogenului în heliu.

S-a reușit răcirea miezului cu azot, iar radioactivitatea ținută sub control cu acid boric. Incendiul a fost stins abia pe 10 mai. Toate aceste cantități uriașe de substanțe au fost aruncate peste reactorul în flăcări de elicoptere militare. Din echipa care s-a jucat cu reactorul, doi au fost omorâți pe loc, iar ceilalți au murit la spital. Bilanțul imediat a fost 31 de morți. Se estimează că 300 de mii de persoane au primit doze de radiații de peste 0,5 Sievert pe oră. De la 2 Sievert pe oră încolo doza poate fi letală, peste 5 Sievert pe oră nu mai scapă nimeni. Ca să poată fi oprite emisiile radioactive din interiorul reactorului explodat, s-a construit peste el un sarcofag din beton armat. Problema acestuia, ridicat în grabă și cu sacrificii care pot fi cântărite în vieți, este că a început să cedeze și scapă radiație în exterior. Deocamdată nivelul este neglijabil, dar pe viitor nu se știe ce se poate întâmpla.

Când a fost construit, sarcofagul a fost prevăzut cu uși, pentru ca oamenii să poată pătrunde în interior și să facă anumite cercetări. În interiorul reactorului, în camera de comandă, nivelul radiației este de 34 Sievert pe oră, adică un om care încasează doza asta se curăță rapid. Noi am ajuns lângă monumentul din fața Reactorului nr. 4 și am făcut un experiment. În expunere directă, nivelul radioactivității se duce spre 5 microSievert pe oră, noi am măsurat 3,5 microSievert pe oră. Când ne ascundeam după monument, nivelul scădea sub 2 microSievert pe oră. Momentan sarcofagul își face treaba. În interiorul său, scurs la subsol și întărit, se află cel mai periculos obiect de pe planetă. O chestie numită labă de elefant, datorită formei sale, rezultatul topirii miezului reactorului. Oamenii de știință l-au botezat cernobîlit. Este un mineral tehnologic foarte greu și extrem de dens, compus din silicat de zirconiu cu conținut de uraniu până spre 10%. Este atât de radioactiv încât o persoană aflată în apropiere ar suporta echivalentul a 4,5 milioane de radiografii pulmonare. Ar muri în câteva minute.

Pentru că sarcofagul este fisurat și vulnerabil, de câțiva ani se construiește unul nou, care ar trebui să reziste cel puțin un secol. La el lucrează 2000 de muncitori. Unei persoane îi este îngăduit să muncească în această zonă între 5 și 15 zile, apoi face pauză două săptămâni. Din cauza evenimentelor din Ucraina sunt ceva întârzieri. Inițial era înaintat anul 2015 pentru montarea sarcofagului nou, acum se vorbește despre 2017. Este o structură mamut care va fi deplasată pe linii ferate special construite pentru asta. Se speră ca după instalare să fie înlăturat definitiv pericolul scurgerilor radioactive din interiorul Reactorului nr. 4. Din 2011 avem termen de comparație, după accidentul nuclear provocat de cutremur și țunami la Fukușima. Catastrofa de la Cernobîl a fost de câteva ori mai dezastroasă decât cea din Japonia, unde situația a fost stabilizată fără pierderile din URSS, iar pentru curățarea mediului înconjurător se avansează 30 – 40 de ani, deci nu sute, ca în Ucraina.

2013 05 01-05 (Cernobil)-026 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-027 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-028 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-029 [Rezolutia desktop-ului]

De la atomocentrală am revenit pe drumul care face legătura între Kopaci şi Prîpiat. Am oprit la intrare în oraşul părăsit în zona numită Pădurea Roşie. Suprafaţa dintre oraş şi atomocentrală era acoperită în momentul catastrofei de o pădure de pin. Aici s-a produs cea mai serioasă contaminare radioactivă din toată Zona de excludere. Partea cea mai importantă a prafului şi gazeleor radioactive aruncate din Reactorul nr.4 a fost dusă de vânt exact în direcţia pădurii. Din cauza nivelului de radioactivitate uriaş, copacii s-au uscat după câteva luni şi în lumina soarelui pădurea avea o nuanţă roşiatică. Aşa a primit numele de Pădurea Roşie, însă în picioare nu a mai stat mult. Lichidatorii au tăiat mare parte din copaci şi i-au îngropat, iar peste ei au aşezat un strat de nisip. Acest loc este şi acum unul dintre cele mai radioactive din întreaga Zonă de excludere şi de pe întreaga planetă. Nu era nevoie decât să ne deplasăm din mijlocul drumului asfaltat către margini, ca dozimetrul să înceapă să urle. A ne fi aventurat pe iarbă ar fi fost o nebunie. Încă o dată, ca atunci când eram pe acel câmp minat de lângă Srebreniţa, asfaltul era locul cel mai sigur.

2013 05 01-05 (Cernobil)-030 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-031 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-032 [Rezolutia desktop-ului]

Primele planuri ale conducătorilor Ucrainei sovietice prevedeau ca atomocentrala să fie construită la 25 de km de Kiev. S-au opus oamenii de ştiinţă şi au fost ascultaţi. S-a ales acest loc acoperit în mare parte de păduri, cu o populaţie rară, aflat la peste 100 de km de capitală. Pentru persoanele care lucrau în cadrul atomocentralei şi pentru familiile lor, a început, în 1970, construcţia unui nou oraş, proiectat pentru o populaţie de 50 de mii de locuitori. Amplasamentul acestuia a fost peste satul Ianov şi împrejurimile lui. Numele a fost ales după al râului din apropiere. Prîpiat. De vechiul sat aminteşte doar gara care a deservit noul oraş. Aceasta a fost abandonată după catastrofă cu tot cu vagoanele rămase pe şine. Linia ferată face legătura între localităţile ucrainene Cernigău, est şi Ovruci, vest, cu traversarea pe câţiva km a teritoriului statului Belarus.

Intrarea în oraş se făcea pe un bulevard larg, cu câte două benzi pe sens, despărţite de un scuar înierbat, în care erau montaţi stâlpii de iluminat. Se numeşte Lenin şi sunt curios dacă va pica sub incidenţa Legii desovietizării intrată anul trecut în vigoare în Ucraina. Acum se circulă pe o singură bandă de pe un singur sens, în rest vegetaţie viguroasă din care greu se mai observă câte un stâlp ruginit. Bulevardul desparte două cartiere ale căror blocuri abia se mai zăresc din cauza copacilor crescuţi în voie şi se termină în piaţa centrală a oraşului, una de dimensiuni considerabile. Este dominată de blocul turn cu 16 etaje, în vârful căruia rezistă cocoţată stema URSS.

O serie de intervenţii târzii strică atmosfera de oraş fantomă. Mai întâi, pravoslavnicii au ţinut neapărat să înalţe o cruce pe care e răstignit Hristos. Nu ştiu ca Hristos să aibă vreo legătură cu ATOMUL PAŞNIC şi nici să poată curăţa locul de Cesiu-137 şi Stronţiu-90. Nostalgicii URSS nu s-au lăsat mai prejos şi au ridicat pe catarg drapelul frăţiei popoarelor în faţa clădirii unde a funcţionat magazinul universal al oraşului. Nu puteau să lipsească masturbatorii urbani, care au mâzgălit câţiva pereţi cu nişte chestii care ar trebui să fie fantome sau zombi, adică să priceapă şi unul căruia îi curge scuipatul din gură că acolo nu mai stau decât stafiile. Aceste prime impresii m-au făcut să-mi pun întrebarea: Mai este Prîpiat un oraş fantomă?

2013 05 01-05 (Cernobil)-033 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-034 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-035 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-036 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-037 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-038 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-056 [Rezolutia desktop-ului]

Pe latura nordică a întinsei pieţe se găsesc: casa de cultură, hotelul Polesia cu restaurantul aferent şi clădirea administraţiei oraşului. Polesia e numele regiunii împădurite de la graniţa Ucrainei cu Belarusul, care se întinde din Polonia, la vest, până în Rusia, la est. De departe aceste clădiri arată acceptabil, dar când te apropii înţelegi dimensiunea jafului care a avut loc acolo după evacuare. Era într-o margine a uneia dintre clădiri o stivă de calorifere pregătită să ia drumul unui centru de colectare a fierului vechi. Hoţii au fost prima categorie a vizitatorilor oraşului părăsit Prîpiat şi cei care au distrus cel mai mult. Nu au iertat nimic, nici măcar veceurile. Între vizitatorii Zonei de excludere ponderea cea mai mare o au actualmente fotografii. De furat nu prea mai este ce, însă de distrus se mai găseşte câte ceva. Când unele decoruri rămân prea sărace, are cine să le completeze.

De multe ori când se vorbeşte de Zona de excludere se face paralela cu cartea Picnic la marginea drumului a fraţilor Strugaţki, ecranizată de Tarkovski în filmul Călăuza (Stalker – denumirea originală). Nu merg mai departe cu ideea, e deja fumată, însă să vedem cine-s distrugătorii actuali. Orice prost cu DSLR este artist fotograf şi are pagină numită Sulică Frânaru Photography. Ăştia se adună în comunităţi, au forumuri, organizează tabere de împerechere sub pretextul fotografiatului. Între aceştia, cea mai populară destinaţie este Prîpiat, dacă nu ajungi acolo să faci aceleaşi poze pe care le-au făcut alte mii înaintea ta, nu eşti valid ca fotograf. În obsesia lor de a obţine poza vieţii, adunătoare de 10k laicuri, ăştia strică, distrug, calcă, mută, în concluzie compromit oraşul fantomă. Am cunoscut o persoană din congregaţia asta care vorbea despre Prîpiat mai ceva ca femeile la menopauză despre Ierusalim şi ţara sfântă. Dacă doriţi să mergeţi la Prîpiat, asiguraţi-vă că o veţi face într-un grup cât mai mic, în care, de preferat, să nu existe artişti fotografi.

2013 05 01-05 (Cernobil)-039 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-040 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-057 [Rezolutia desktop-ului]

Casa de Cultură Energetik a fost prinsă de catastrofă în febra pregătirilor pentru importanta zi de 1 mai, ziua celor ce muncesc. Oamenii muncii din domeniul energiei aveau pregătite sute de pancarte cu meclele conducătorilor URSS şi mesaje din arsenalul de propagandă al PCUS. Am intrat într-o încăpere a casei de cultură unde am descoperit depozitate aceste pancarte, însă erau vraişte, aruncate de colo colo, rupte, fărmate. Cu greu am găsit unele întregi. Sunt prea mari pentru a fi furate de cleptomani şi prea fără valoare pentru a fi ţinta hoţilor, dar sunt o atracţie pentru distrugători, mai ales că nu prea mai ai astăzi pe unde să-ţi bagi picioarele în faţa lui Lenin.

2013 05 01-05 (Cernobil)-042 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-043 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-044 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-045 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-046 [Rezolutia desktop-ului]

De la cărţi şi filme nu mai e mult până la jocurile pe calculator. Am vorbit de fotografii distrugători, acum e timpul să vorbim de gheimării maniaci. Aceştia din urmă sunt prea leneşi să se desprindă de calculator şi nu se deplasează până la Prîpiat, însă cunosc oraşul mai bine ca oricine din seria de jocuri S.T.A.L.K.E.R.: Shadow of Cernobyl, Clear Sky şi Call of Prypat. Parcul de distracţii, aflat în spatele casei de cultură, spun gheimării maniaci, este foarte fidel redat în joc. Eu m-am oprit la: GTA III, Postal 2, Duke Nukem şi FIFA 2002, de atunci nu am mai jucat nimic nou. Rugină multă şi distrugeri iremediabile pentru un oraş fantomă. De multe ori maşinuţele sunt scoase de pe pista lor sau sunt răsturnate. Ce e metalic e mai greu de distrus, cel mult poate fi îndoit, dar ce e lemn trebuie neapărat rupt. Pot spune că mă bucur că am găsit parcul de distracţii într-o formă încă nealterată faţă de cum a fost. E foarte posibil ca în anii următori roata să cadă. Hoţii de fier vechi se feresc de acest loc, pentru că e unul dintre cele mai radioactive ale oraşului părăsit.

2013 05 01-05 (Cernobil)-047 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-048 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-049 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-050 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-051 [Rezolutia desktop-ului]

În Prîpiat, una dintre cele mai contaminate zone este parcul oraşului care, într-o parte a sa, cuprinde parcul de distracţii. Noi am măsurat 6,80 microSievert pe oră, cea mai mare indicaţie, însă, în mod normal, valorile sunt cuprinse între 0,5 şi 9,5 microSievert pe oră. În cea mai mare parte a oraşului nivelul radiaţiei nu depăşeşte 1 microSievert pe oră. Există două puncte problematice: cimitirul, care se pare că nu a fost curăţat de lichidatori şi se spune că în zona lui au fost îngropate resturi radioactive provenite din miezul expulzat al reactorului. În cimitir radioactivitatea este cuprinsă între 14 şi 22 microSievert pe oră. În lipsa unor măsuri de decontaminare, pentru ca valorile radiaţiilor din zona cimitirului să ajungă la 0,5 microSievert pe oră, valoare considerată normală, e nevoie să treacă 150 de ani.

Recordul de radioactivitate se înregistrează în subsolul clădirii principale a spitalului, 386 microSievert pe oră. Acolo au fost depozitate hainele pompierilor expuşi radiaţiilor în ziua catastrofei. Dacă s-ar face lucrări de decontaminare în punctele din oraş în care se înregistrează valori importante ale radioactivităţii, oamenii s-ar putea întoarce în Prîpiat, problema cea mai serioasă ar rămâne alimentarea cu apă, dublată de plantele care cresc în zonă. Vă amintiţi de isteria iscată de incendiul de pădure din Zona de excludere, produs în 2015? Cea mai mare parte a materialului radioactiv degajat de cele două explozii se află în sol, de unde este absorbit de plante sau trece în pânza freatică. O nouă contaminare este exclusă atât timp cât sarcofagul rămâne intact. De o întoarcere a oamenilor ca locuitori nu poate fi vorba momentan, de aceea, în acest an, Zona de excludere a fost transformată în rezervaţie radiologică a biosferei.

Oamenii de ştiinţă folosesc deja oraşul părăsit Prîpiat şi zonele limitrofe, ca pe un laborator în care observă dispersia materialului radioactiv, pe termen lung, în urma exploziei unei bombe atomice şi cum s-ar comporta o zonă urbană contaminată după un astfel de atac. 9,03 microSievert pe oră pe aleea Comsomolului Leninist din parc, unde se mai păstrează câteva afişe de propagandă. Marele lor noroc că au fost pictate cu vopsea pe metal, altfel erau distruse de ani buni. În orice zonă cu radioactivitate normală de pe planetă, un om, în decursul unui an, este expus unei radiaţii de 3,5 miliSievert, ceea ce corespunde unui nivel de 0,5 microSievert pe oră. Mare parte din Prîpiat se încadrează în această categorie, dar în acele puncte amintite mai sus, nivelul radiaţiei creşte între 30 şi 40 de ori.

2013 05 01-05 (Cernobil)-052 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-053 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-054 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-055 [Rezolutia desktop-ului]

După plimbarea prin parc am revenit în piaţa centrală şi apoi ne-am dus pe strada Kurciatova, direcţia est. Două lucruri m-au marcat. Liniştea ireală şi modul în care natura reia ce i-a răpit omul. Copacii cresc din orice loc în care asfaltul sau betonul nu au fost turnate cum trebuie sau unde au apărut crăpături. Am respectat toate indicaţiile citite şi primite. Am evitat, pe cât a fost posibil, zonele cu lut sau vegetaţie, am căutat mereu asfaltul sau betonul. Pot spune că am fost lăsaţi de capul nostru de ghizi. De fapt, unul a rămas la maşină şi doar unul a venit cu noi. Am comunicat atât cât a fost necesar. Au fost multe momente când grupul s-a dispersat şi fiecare s-a dus către ce-l interesa mai mult sau ce-i atrăgea atenţia. De multe ori mă gândesc că statuia lui Ştefan cel Mare din Suceava s-ar potrivi de minune la Prîpiat, copacii crescuţi pe ea, la coada calului domnitorului, sunt cam la fel de viguroşi ca aceia din pozele de faţă.

2013 05 01-05 (Cernobil)-041 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-058 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-059 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-060 [Rezolutia desktop-ului]

Strada Kurciatova uneşte piaţa centrală cu gara fluvială. Limanul Ianov se desprinde din râul Prîpiat şi formează un luciu de apă de dimensiuni medii. Pe malul acestui liman au fost construite gara fluvială şi un port pentru mărfuri. Peste liman, înspre râu, era o suprafaţă pregătită pentru a fi construită cu câteva cartiere de locuinţe. Momentul catastrofei a prins această suprafaţă eliberată de vegetaţie, cu solul descoperit şi predispusă la inundaţii. Fiind puternic contaminată, a fost considerată vulnerabilă la vânt şi apă, astfel s-a decis acoperirea ei cu beton. Gara fluvială este inundată în mare parte. Lângă ea se afla restaurantul Prîpiat, acum atât de devastat, că prea puţine indicii te duc cu gândul la călătorii care poposeau câteva minute să bea o cafea înainte să se îmbarce către Kiev.

2013 05 01-05 (Cernobil)-061 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-062 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-063 [Rezolutia desktop-ului]

În zonă, dar înspre est, în partea dreaptă a străzii amintite, pe o suprafaţă mare, se întinde complexul spitalicesc al oraşului, care cuprinde aproximativ 20 de clădiri. Deja ne pierduserăm de ghid şi nici în efectiv complet nu mai eram. Ştiam că putem intra în clădiri, dar nu avem voie pe scări. În ultima vreme se produseseră accidente din cauza clădirilor şubrede şi statul ucrainean interzisese accesul pe scările din interiorul celor de la Prîpiat. Orice vibraţie putea declanşa căderi ale tencuielii, tavanelor şi chiar a scărilor cu tot cu persoana aflată pe ele. Din cauza umezelii infiltrate, a ciclurilor îngheţ-dezgheţ şi a modului stahanovist cum şi-au făcut treaba oamenii muncii din URSS, unele clădiri au început să cadă pur şi simplu. Prima a cedat o şcoală, în 2005 s-a prăbuşit casa scărilor, iar în 2015 încă o parte a ei. E doar o chestiune de timp până când întregul oraş va fi o colecţie de mormane de moloz din care vor creşte mesteceni. Când această metamorfoză va fi gata, atunci în Prîpiat nu va mai exista urmă de Cesiu-137. Ştiam şi povestea hainelor pompierilor din ziua catastrofei abandonate în subsolul clădirii principale a spitalului. Am intrat în aceasta, doar la parter şi numai în câteva încăperi. Mare lucru nu am descoperit. Aceeaşi harababură ca în celelalte locuri pe unde mi-am vârât nasul, numai că aici umezeala era de departe cea ridicată şi din cauza ei pereţii se descompuneau pur şi simplu.

2013 05 01-05 (Cernobil)-064 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-065 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-066 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-067 [Rezolutia desktop-ului]

De la spital, pentru că mai era timp, ghizii ne-au luat cu maşina şi ne-au dus în partea de nord a oraşului. Iniţial, am crezut că am ajuns într-un parc, dar abia când am zărit tribuna am priceput că suntem pe stadionul Avangard. Copacii viguroşi crescuţi pe gazon m-au uimit de-a dreptul. Formau o pădure tânără de 27 de ani. Stadionul a avut o singură tribună, însă uimitor e că băncile de la Prîpiat arată mai bine decât majoritatea băncilor de pe stadionul Areni din Suceava. Din seria lucrurilor plantate pentru efect, aici am găsit o minge şi le-am făcut pe plac celor care au lăsat-o, jucând, pe ceea ce a fost pista stadionului, o miuţă radioactivă cu Suciu.

2013 05 01-05 (Cernobil)-068 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-069 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-070 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-071 [Rezolutia desktop-ului]

Am lăsat în urmă Prîpiatul fără regretul că nu am văzut mai mult şi nu am nici dorinţa de a-l mai revedea. Am mers către Cernobîl pe drumul cel mai scurt, fără a mai intra pe la atomocentrală. La vest de Kopaci se mai văd nişte instalaţii militare care, din cauza catastrofei, au fost abandonate înainte de a-şi arăta potenţialul în plin Război rece. Cea mai spectaculoasă componentă a acestui sistem a fost radarul de tip OTH numit Duga. Nu a mai fost timp pentru el. Din microbuz am văzut în faţa sediului pompierilor monumentul care aminteşte de acei inocenţi jertfiţi pe altarul incompetenţei secretomaniste sovietice şi portul abandonat cu tot cu nave. În chiar buricul orăşelului ne smulge zâmbete Lenin. Oare mai e acolo în anul 2016? De dragul mitului întoarcerii în timp acesta ar trebui cruţat.

2013 05 01-05 (Cernobil)-072 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-073 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-074 [Rezolutia desktop-ului]

Oraşul Cernobîl, al cărui nume înseamnă pelin negru, avea 14 mii de locuitori în momentul accidentului de la Reactorul nr. 4. Mare parte este părăsit, însă în câteva blocuri stau cei detaşaţi pentru câteva zile pe lună aici. Numărul lor nu trece de o mie. Istoria oraşului este la fel de zbuciumată ca a oricărei localităţi de la graniţa ucraineano-bielorusă. Evreii din oraş, care nu erau deloc puţini, au fost omorâţi de Hitler, polonezii, care nici ei nu erau puţini, au fost trimişi în Kazahstan de Stalin, astfel că populaţia oraşului era formată în momentul catastrofei din ucraineni şi ruşi, urmaşi ai celor care au scăpat de Holodomor. Pentru evacuaţii din Prîpiat şi Cernobîl a fost construit un oraş nou, lângă Cernigău, un fel de URSS în miniatură, botezat Slavutici, după vechiul nume al râului Nipru. Am coborât în centrul Cernobîlului pentru a lua masa la cantina muncitorilor, unde toate grupurile de turişti se opresc. Această zonă este plină de monumente, unul mai simbolic decât altul, grupate într-un memorial numit Steaua Pelin, cu referire la un verset din Apocalipsă şi care, conform unor minţi bigote, ar fi fost o prevestire a catastrofei din 1986. Monumentele sunt: Barza care se întoarce la cuib, Îngerul care trâmbiţează căderea stelei ce va otrăvi o treime din apele pământului şi Aleea localităţilor dispărute.

2013 05 01-05 (Cernobil)-075 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-076 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-077 [Rezolutia desktop-ului]

Memorialul a fost construit peste o zonă demolată din cauza contaminării. Aleea aşezărilor dispărute este formată dintr-o înşiruire de semne de circulaţie de intrare în şi ieşire din localitate, pe care sunt inscripţionate numele celor trei oraşe şi ale satelor din care populaţia a fost evacuată după catastrofă. Aceste semne sunt instalate de aşa manieră încât să poată fi considerate cruci funerare. Fără doar şi poate e un loc, ca atâtea altele din Zona de excludere, care te îndeamnă la meditaţie.

2013 05 01-05 (Cernobil)-078 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-079 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-080 [Rezolutia desktop-ului]

Entuziasmul consumat, nerăbdarea dispărută, oboseala şi-a intrat în drepturi. Multe gânduri mă bântuiau şi înţelegeam că Prîpiat NU mai este un oraş fantomă, că NU am călătorit înapoi în 1986. La Cernobîl timpul NU s-a oprit în loc. Curge în ritmul său, însă curge. Eram satisfăcut şi bucuros că am ajuns în preajma Reactorului nr. 4, că am văzut cum stau lucrurile în Zona de excludere, că am înţeles la ce duce scăparea din lesă a ATOMULUI PAŞNIC. Am înţeles şi că, aşa cum spun manualele de prostit turistul, e nevoie de legende ţesute pentru a-l atrage. Poveştile sunt mai eficiente decât realitatea, iar eficienţa înseamnă profit. Am ajuns un pic cam târziu la Prîpiat, deja vegetaţia este în avantaj şi umezeala lucrează la transformarea oraşului într-o sumă de uriaşe mormane de moloz radioactiv risipite în nesfârşita pădure de mesteacăn de la graniţa ucraineano-bielorusă. Totuşi, la timp pentru a prinde blocurile în picioare şi Reactorul nr. 4 încă neacoperit de noul sarcofag. Am plecat către Kiev cu aceste gânduri și fiind foarte obosit, nu am mai ieșit cu ceilalți seara la plimbare. A fost o alegere pe care o regret, pentru că l-aș fi prins pe Lenin pe soclu în Piața Basarabiei.

2013 05 01-05 (Cernobil)-081 [Rezolutia desktop-ului]

2013 05 01-05 (Cernobil)-082 [Rezolutia desktop-ului]

Veţi citi în multe locuri abureli de genul: înapoi în 1986, locul unde timpul s-a oprit, oraşul fantomă. Prîpiat e un DISNEYLAND RADIOACTIV. Un loc care atrage hoarde de fotografi mai ceva ca un closet roiuri de muşte. În 2011, pentru că afacerea era atât de profitabilă, a pus mâna pe ea detestatul Ianukovici, a reglementat-o, a dublat preţurile pentru vizitatori şi a eliminat concurenţa. Pentru a perpetua legenda oraşului fantomă unde te întorci în timp, atât de dragă naivilor din vestul Europei, anumite locuri sunt reamenajate după ce trec fotografii cu nevoi speciale, concretizate în schimbări ale decorului cu preţul distrugerii obiectelor ieşite în calea lor şi cleptomanii amatori de suveniruri radioactive de dimensiuni mici, ce pot fi ascunse în rucsacul pe care nu ţi-l controlează nimeni la ieşire din Zona de excludere. În ultimul cincinal, în Prîpiat au ajuns cam 10 mii de turişti pe an. În afara clădirilor care sunt încă în picioare, nimic nu mai e ca în acel sfârşit de aprilie 1986. Un oraş fantomă nu este un oraş întreţinut, amenajat. Prîpiat e o afacere de peste 1,5 milioane de euro pe an.

Anunțuri

Un gând despre „CERNOBÎL sau drumul de la atomul pașnic la un Disneyland radioactiv

  1. Pingback: Kievul în preajma Maidanului | Drumurile lui Spetcu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s