Mărășești, Podul Înalt, Războieni

15 08 2012. Încă pe răcoare am lăsat în urmă un mitic cartier muncitoresc din partea de sud a municipiului Focşani, unde am făcut popas la întoarcere de pe litoral şi printre vii ne-am strecurat până la Odobeşti, apoi pe sub poalele Subcarpaţilor de Curbură, traversând râul Putna, ne-am arătat la Panciu, pentru ca mai spre amiază să fim la Mărăşeşti. La mausoleu am intrat şi când am coborât către Marea cea Mare şi când am urcat spre Ţara de Sus a Moldovei, însă de fiecare dată l-am găsit închis, cu muncitori lucrând la finisaje. Nu m-am dat bătut şi peste un an, pe 17 08 2013, înainte de a vizita puşcăria de la Râmnicu Sărat, m-am abătut pe la Mausoleul de la Mărăşeşti.

_DSC7762 [Rezolutia desktop-ului]

Între octombrie 1912 şi mai 1913 a avut loc Primul Război Balcanic. Bulgarii, sârbii, grecii şi muntenegrinii s-au bătut cu turcii. Cel mai bine au ieşit bulgarii. Nemulţumiţi, în 1913, iunie – iulie, sâbii, grecii şi muntenegrinii îi atacă pe bulgari. Turcii se implică şi ei pentru a lua ceva din ce pierduseră. Românii, în schimbul neutralităţii, cer Silistra. Nu primesc răspuns şi intră în Bulgaria. Nu pierd oameni de glonţ, însă holera face ravagii. După mişcarea asta, Al Doilea Război Balcanic se termină cu un tratat semnat la Bucureşti, în luna august, prin care România lua Cadrilaterul. Peste numai 10 luni avea să înceapă Primul Război Mondial, care a găsit România într-o oarecare euforie, iar refuzul lui Ionel Brătianu de a implica ţara în război alături de Puterile Centrale, deşi Carol I se obligase să facă acest lucru printr-un tratat secret încheiat cu Imperiul Austro-Ungar încă din 1883, a dus la moartea de inimă rea a regelui.

România intră în Primul Război Mondial în august 1916 cu Ferdinand pe tron. Teritoriile locuite de români, care nu făceau parte din Regatul României, erau de doi ani scena unor lupte crunte între Antanta şi Puterile Centrale. După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forţe austro-ungare copleşite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce va forţa autorităţile statului să se refugieze în Moldova, permiţând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul naţional, inclusiv capitala Bucureşti. Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, de forţe germane şi austro-ungare semnificativ inferioare numeric, au fost ingerinţele politice majore în actul conducerii militare, incompetenţa, impostura şi laşitatea unei părţi semnificative a eşalonului militar de conducere, precum şi lipsa de adecvare a pregătirii şi dotării trupelor pentru tipul de război purtat.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 598 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 597 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 605 [Rezolutia desktop-ului]

Urmează o iarnă teribilă. Nevoia de reorganizare a armatei îi aduce în lumina scenei pe generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu şi Văitoianu care, cu sprijinul puternic al Misiunii Militare Franceze, condusă de generalul Henri Berthelot, trec la o instrucţie pe baze moderne adaptate cerinţelor războiului. Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reuşindu-se, în faza iniţială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăşti, Oituz şi Mărăşeşti. Planificatorii militari români intenţionau ca în continuare să dezvolte această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluţiei în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri şi trecerea din nou la defensiva strategică.

Situaţia pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încât după ce Rusia a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistiţiul şi apoi să fie nevoită să iasă din război şi să semneze o pace separată în condiţii umilitoare, în primăvara lui 1918. Din fericire, refuzul regelui Ferdinand, care a amânat la nesfârşit gestul formal de a semna acest tratat, a făcut posibilă reînceperea ostilităţilor în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul României de stat beligerant la Conferinţa de Pace de la Paris.

_DSC7830 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 010 [Rezolutia desktop-ului]

1918 a fost un an cumplit de complicat. Filogermanii, în frunte cu Constantin Stere, aflaţi la Bucureşti sub ocupaţie nemţească, au tras sforile pentru ca pe 27 martie, Sfatul Ţării din Republica Democratică Moldovenească, fosta Gubernia Basarabia a Imperiului Ţarist, să voteze UNIREA cu Regatul României. Această republică a fost prima entitate românească al cărei imn de stat a fost Deşteaptă-te, române! La sfârşitul toamnei, când situaţia s-a schimbat radical, omul momentului s-a dovedit a fi Ionel Brătianu. Pe rând, la 28 noiembrie şi mai apoi la 1 decembrie, se unesc cu Regatul României, Ducatul Bucovina din partea austriacă şi Transilvania din partea ungurească a Imperiului Austro-ungar. 1919 nu aduce liniştea, armata română are de luptat pe toate fronturile cu ungurii şi ruşii deveniţi comunişti între timp. Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamaţiile de unire, în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declaraţia celor 14 puncte ale preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson. Citatele sunt de aici. Astfel s-a format România Mare prin aducerea în trupul ţării, în ordine cronologică, a Cadrilaterului, Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei.

_DSC7824 [Rezolutia desktop-ului]

_DSC7825 [Rezolutia desktop-ului]

Fiind la Mărăşeşti mă întorc la Bătălia de la Mărăşeşti din vara anului 1917, momentul decisiv al existenţei României ca stat în secolul XX. Acum aproape un veac, în aceeaşi perioadă a anului, nemţii au decis să dea lovitura de graţie Regatului României, din care mai rămăseseră neocupate câteva judeţe. Românii au rezistat mai mult singuri, pentru că aliaţii lor, ruşii, erau preocupaţi de revoluţie. La 6 august, nemţii au atacat în dreptul ruşilor şi au rupt frontul pe o lungime de 10 km, românii au intervenit şi au reuşit să-i oprească pe nemţii care doreau să ocupe trecerile peste Siret. Pe 7 august, însuşi von Mackensen dă ordin ca soldaţii săi să atace direct către nord şi satul Doaga este cucerit de aceştia. Pe 8 şi 9 august nemţii atacă puternic şi produc pierderi însemnate trupelor româno-ruse. Pe 10 august au loc lupte sângeroase, trupele româno-ruse încercând fără succes să recucerească localitatea Doaga. Apar mari neînţelegeri între români şi ruşi, generalul Christescu este înlocuit cu generealul Eremia Grigorescu. Se înfiinţează un comandament unic româno-rus, al cărui comandant este desemnat generalul rus Ragoza care, peste numai doi ani, avea să fie executat de bolşevici, pentru că nu a dorit să intre în Armata Roşie.

La 13 august, nemţii atacă în apropiere de Panciu, Ragoza cere ca soldaţii români să fie mutaţi acolo, ceea ce ar fi însemnat cedarea localităţii Mărăşeşti. Apare o nouă neînţelegere serioasă între români şi ruşi. Ragoza este demis, iar la conducere vine Grigorescu. Pe 14 august, von Mackensen atacă din nou în zona Chicera şi e aproape de străpungerea frontului. Românii contraatacă şi sprijinindu-i pe ruşi reuşesc să-i oprească pe nemţi. În aceeaşi zi, generalul german von Morgen atacă soldaţii români care protejau podul de la Cosmeşti, aceştia se retrag şi dinamitează podul. Pe 19 august, nemţii lansează un atac general pe toată linia frontului dintre Panciu şi Mărăşeşti, apărată de români. Cea mai intensă bătălie s-a dus în arealul pădurii Răzoare pentru cota 100, care domina zona şi asigura controlul ultimei terase spre Siret. Aici s-a remarcat compania de mitraliere condusă de Grigore Ignat, care, rezistând cu stoicism până la ultimul om, a întârziat avansarea inamicului, în vreme ce unităţile mari române au reuşit să reziste tuturor atacurilor.

Revista “Time”: “Apărarea frontului la Mărăşeşti a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârşită vreodată de români”. La sfârşitul războiului, generalul Kurt von Morgen, consemna în memoriile sale: „Rezistența dușmanului, în special a românilor, a fost neobișnuit de dârză și s-a manifestat prin 61 de contraatacuri, în decursul celor 14 zile de luptă. Ele au condus mai ales la lupta cu baioneta.” În imaginarul românesc, bătălia rămâne o piatră de hotar a istoriei pentru eroismul de care au dat dovadă soldaţii români, remarcându-se atât căpitanul Grigore Ignat şi generalul Eremia Grigorescu, precum şi eroina de la Mărăşeşti, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu.

Bătălia de la Mărăşeşti a durat 28 de zile, dintre care 15 au fost de luptă, iar 13 de acalmie relativă. În timpul confruntărilor, Armata I română a pierdut 27.410 oameni – anume 16% din efectivul trupelor române la începutul luptelor – dintre care 5.125 de morţi, 9.818 de dispăruţi şi 12.467 de răniţi. Armata IV rusă a suferit şi ea pierderi umane semnificative, aproximate la 25.650 de oameni – 7.083 de morţi, 10.400 de răniţi şi 8.167 de dispăruţi. În tabăra germană, Armata IX a totalizat un număr cuprins între 60.000-65.000 de oameni morţi, răniţi şi dispăruţi. Citat de aici.

_DSC7786 [Rezolutia desktop-ului]

_DSC7803 [Rezolutia desktop-ului]

În 1919 s-a hotărât ridicarea unei biserici a neamului pe locul unde s-au dat luptele în vara anului 1917, în amintirea celor câteva mii de morţi şi dispăruţi. În 1921, un anume Georges Ulise Negropontes, socrul generalului Grigorescu, donează terenul necesar construcţiei care, deja se dorea a fi mai mult decât o biserică. Regina Maria s-a implicat puternic în acest demers şi prezidează concursul pentru proiect, care este câştigat de arhitecţii George Cristinel şi Constantin Pomponiu, dar e nevoie de 11 reproiectări până când lucrarea să poată fi acoperită de suma adunată în urma colectei publice. În vara lui 1923 s-a pus piatra de temelie, iar un an mai târziu a început reînhumarea a peste 5000 de militari căzuţi. Tot atunci sunt aduse osemintele generalului Eremia Grigorescu, decedat în 1919. În 1936, la 12 ani de la inaugurarea criptelor, s-a ridicat Cupola Gloriei, cu basoreliefuri sculptate de Cornel Medrea şi Ion Jalea la exterior şi la interior pictată de Eduard Săulescu. Abia la 18 septembrie 1938, are loc ceremonia de inaugurare a Mausoleului de la Mărăşeşti, în prezenţa regelui Carol al II-lea. În 154 de cripte individuale şi 9 comune sunt îngropaţi 5073 de ostaşi şi ofiţeri români. În 1923, la Mărăşeşti, a fost stabilit Eroul necunoscut de către un orfan, copil de trupă, din 10 sicrie cu oseminte ale ostaşilor căzuţi.

_DSC7794 [Rezolutia desktop-ului]

IMGP3438 [Rezolutia desktop-ului]

În curtea mausoleului se află statuile principalelor figuri ale Primului Război Mondial. În interior, pe lângă generalul Grigorescu, sunt nume cu care m-am mai întâlnit. O povestire despre fetiţa Măriuca Zaharia era în manualele de şcoală primară. La 12 ani, cocoţată într-un nuc din satul Haret, transmitea armatei române informaţii despre înaintarea nemţilor. Un lunetist a ucis-o. Apoi maiorul Grigore Ignat care, în Botoşani, are o statuie foarte frumoasă, denumită Compania de mitraliere maior Ignat în atac, devenită locul din oraş în care se comemorează eroii neamului. De la generalul Eremia Grigorescu a rămas deviza Pe aici nu se trece, clişeu al comentariilor sportive în zilele noastre.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 009 [Rezolutia desktop-ului]

Mausoleul este despărţit de oraş de calea ferată, DN2 şi Canalul Siret – Bărăgan. Acesta din urmă ar fi fost cea mai bună sursă pentru irigarea Bărăganului şi ar fi drenat apa în exces venită pe Siret. Ar fi trebuit să aibă 200 de km şi ar fi unit lacul de acumulare Călimăneşti de pe Siret cu lacul de acumulare Dridu de lângă Urziceni, pe Ialomiţa. Sunt finalizaţi abia 20 de km în capătul nordic şi se tot vorbeşte de reluarea lucrărilor. Noi am trecut Siretul şi în apropiere de Tecuci am urmat valea Bârladului către nord. Nu ne-am oprit decât la câţiva kilometri sud de Vaslui.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 006 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 612 [Rezolutia desktop-ului]

Când spui Vaslui, spui Bătălia de la Podul Înalt. Pe locul unde s-a dat aceasta, la 500 de ani de la eveniment, a fost inaugurat un ansamblu monumental dominat de statuia lui Ştefan cel Mare. Nu am fost foarte încântaţi de cum arăta acest ansamblu, cu toate că statuia şi soclul arătau bine, dacă e să facem comparaţie cu ce văd la Suceava de ani de zile.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 615 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 618 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 619 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 620 [Rezolutia desktop-ului]

La jumătatea secolului al XV-lea, Mahomed al II-lea şi-a adăugat titlul de Cuceritorul, pentru că a luat Constantinopolul şi aproape toată Peninsula Balcanică. În întreaga lui domnie, singura problemă avută a fost cu Moldova lui Ştefan cel Mare, pe care nu a reuşit să şi-o treacă în palmares. După episodul Târgovişte 1462, când Mahomed al II-lea a scăpat doar pentru că nu s-a aflat în cort când Vlad Ţepeş s-a dus să-i ia gâtul, voievodul valah este atras într-o cursă şi luat prizonier de către Matei Corvin. Radu cel Frumos, favoritul sultanului din mai multe puncte de vedere, va ocupa tronul Ţării Româneşti mai mult de 10 ani. În această perioadă Ştefan cel Mare s-a întărit bine pe tronul de la Suceava şi l-a pus la respect pe Matei Corvin care, la Baia în 1467, venise să supună Moldova.

Înainte de Bătălia de la Podul Înalt, au fost câţiva ani în care interesele Moldovei, Ungariei, Transilvaniei şi Imperiului Otoman s-au ciocnit pe teritoriul Ţării Româneşti. Mai întâi, Radu cel Frumos îl atacă pe Ştefan cel Mare şi arde Moldova până la Bârlad, apoi Ştefan cel Mare trece în Valahia şi face acelaşi lucru. Voievodul moldovean pune pe tronul Valahiei un aliat, Laiotă Basarab. Acesta nu poate rezista mult presiunilor turceşti şi trece în slujba sultanului. Radu cel Frumos nu acceptă ca Laiotă Basarab să stea pe tronul Ţării Româneşti şi urmează o luptă pentru domnie care are drept consecinţă rotirea de câteva ori a celor doi la cârma voievodatului.

Ştefan cel Mare mută din nou şi-l urcă pe tronul Ţării Româneşti pe Basarab cel Tânăr zis Ţepeluş, dar acesta fuge din faţa lui Suleiman Paşa, trimis de Mahomed al II-lea să facă ordine în ţările române. Mai întâi îl reînscăunează pe Laiotă Basarab şi apoi porneşte, în plină iarnă, contrar obiceiurilor turceşti, la luptă în Moldova. Pe de o parte avem spre 100 de mii de turci ai lui Suleiman Paşa, 17 mii de români munteni ai lui Laiotă Basarab şi încă vreo 20 de mii de bulgari pe post de salahori. De cealaltă parte, în ciuda numeroaselor scrisori trimise către apărătorii creştinătăţii, Ştefan cel Mare s-a putut baza numai pe 40 de mii de români moldoveni, 5 mii de secui, nici 2 mii de unguri şi ceva mai mult de 2 mii de polonezi.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 622 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 623 [Rezolutia desktop-ului]

La 10 ianuarie 1475, vremea a fost cam ca acum, deşi atunci nu vorbea nimeni de încălzire globală. Ştiind că este clar în inferioritate numerică, Ştefan cel Mare le-a întins o cursă turcilor, valorificând foarte bine terenul şi ajutându-se de ceaţa deasă. Au fost arse satele de pe valea Siretului şi lăsate întregi cele de pe valea Bârladului. Turcii căutând să prade, au condus toată armata pe Bârlad în sus, exact ce dorea voievodul moldovean. La vărsarea Racovei în Bârlad, într-o zonă mlăştinoasă înconjurată de păduri, transformată într-o mocirlă adâncă după trecerea primelor care ale oştii lui Suleiman Paşa, turcii au fost păcăliţi de semnalele de luptă ale moldovenilor şi s-au îndreptat înspre acestea, în timp ce grosul oştii lui Ştefan cel Mare a atacat dintr-o parte.

A fost un măcel şi o înfrângere cum turcii nu mai suferiseră niciodată. 45 de mii au pierit, au fost capturaţi 4 luptători cu rang de paşă şi mulţi luptători obişnuiţi. A fost cruţat doar un turc, singurul fiu al unui fost aliat al lui Mircea cel Bătrân, pentru a-i duce lui Mahomed al II-lea vestea înfrângerii. Cei care au scăpat neprinşi au fost urmăriţi până au trecut Dunărea. Muntenii şi ungurii nu au mai apucat să participe la luptă. Oastea lui Ştefan cel Mare a pierdut numai 4500 de oameni. Ştiind că turcii vor reveni, voievodul moldovean trimite scrisori către domnii creştini şi papa de la Roma, cerând ajutor în bani şi oşti.

Locul luptei nu a fost ales la întâmplare, Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare, a învins tot acolo o oaste polonă în 1450. Se spune că în acea bătălie, pe când avea doar 17 ani, Ştefan ce Mare a luptat cot la cot cu Vlad Ţepeş, fiind aliaţi. Acel pod care dă numele locului era aşezat la trecerea râului prin zona cea mai mlăştinoasă. Era din lemn şi destul de îngust, fiind singura posibilitate sigură de a trece. În zilele noastre aici se află localitatea Băcăoani, iar configuraţia terenului a fost schimbată mult de lucrările făcute pentru ca acesta să fie întrbuinţat cât mai eficient în agricultură.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 631 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 635 [Rezolutia desktop-ului]

Am mai urcat puţin pe valea Bârladului, apoi prin inima Podişului Central Moldovenesc, prin codri şi sate răsfirate pe dealuri, am ajuns din nou la valea Siretului, pe care l-am trecut în dreptul oraşului Roman.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 626 [Rezolutia desktop-ului]

De la Roman urcăm pe valea Moldovei vreo 30 de km pe DN2, iar în dreptul Hanului Ancuţei facem stânga. Există şi un indicator anemic. Se trece Moldova pe la Tupilaţi şi se urmează drumul până la Războieni de Jos, unde un alt indicator anemic arată dreapta. De aici nu mai e mult şi chiar la intrare în Războieni, puţin mai sus de balamuc, se vede biserica lui Ştefan cel Mare. Seamănă cu cele de la Borzeşti şi Piatra Neamţ, ctitorii ale aceluiaşi domn. Judeţul Neamţ are mare parte din obiectivele turistice semnalizate corespunzător, însă biserica de la Războieni nu se bucură de acest privilegiu.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 641 [Rezolutia desktop-ului]

Radu cel Frumos ocupă tronul Ţării Româneşti, din care Laiotă Basarab fugise. În vara lui 1475 avea să moară, după o luptă cu oştile lui Ştefan cel Mare, care făceau ordine din nou în Valahia. Pentru a-l slăbi pe Ştefan cel Mare, Mahomed al II-lea a trimis cetele tătăreşti la prădat în Moldova în primăvara lui 1476, anul următor dezastrului de la Podul Înalt. Voievodul moldovean i-a zdrobit pe tătari la Ştefăneşti, pe Prut, actualmente în judeţul Botoşani şi mare parte din oastea sa s-a dus în urmărirea cetelor care se retrăgeau jefuind. Normal că de la fraţii creştini nu a primit decât vorbe goale, astfel că în vara lui 1476, când însuşi Mahomed al II-lea cu 200 de mii de turci şi 11 mii de munteni ai lui Laiotă Basarab, repus pe tronul de la Târgovişte, au intrat în Moldova, Ştefan cel Mare s-a trezit că are de rezistat cu o oaste de numai 20 de mii de oameni.

Domnul Moldovei s-a mulţumit doar să-i hărţuiască în înaintare şi orice modalităţi de a-i atrage în zone favorabile lui au eşuat. În cele din urmă, după o hărţuială mai serioasă, dorind să prindă un pâlc de moldoveni, câteva mii de turci sunt atraşi într-o poiană de pe Pârâul Alb, pregătită pentru ambuscadă. Dorind să termine totul într-o singură bătălie, Mahomed al II-lea atacă şi ca rezultat al acestei mişcări întreaga sa cavalerie uşoară este zdrobită. La atacul infanteriei, Ştefan cel Mare răspunde cu arcaşii. Nervos, însuşi Mahomed al II-lea cu spahiii din dotare, trupele de elită, se aruncă în luptă. În ziua de 26 iulie 1476, către seară, abia la al treilea atac, rezistenţa moldoveană este străpunsă, iar Ştefan cel Mare se retrage cu oastea ce i-a mai rămas.

Au pierit 30 de mii de turci şi mare parte dintre moldoveni, între care 11 boieri din Sfatul ţării. O mie de moldoveni care au întârziat înaintarea sultanului au fost luaţi prizonieri. Rămăs fără cavaleria uşoară care procura hrana oştii, Mahomed al II-lea asediază fără succes cetăţile Neamţ, Suceava şi Hotin. Foametea şi ciuma ucid mare parte dintre turcii rămaşi în viaţă. Deşi a câştigat la Războieni, preţul plătit a fost mult prea mare pentru Mahomed al II-lea ca să poată cuceri Moldova. Ştefan cel Mare şi-a refăcut oastea alimentată cu răzeşi din nordul voievodatului şi a pornit în urmărirea lui Mahomed al II-lea, care şi-a dat seama că pierde timpul cu asedierea unor cetăţi mult prea puternice pentru armata suferindă pe care o mai avea.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 653 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 651 [Rezolutia desktop-ului]

După luptă, turcii l-au lăsat în pace pe Ştefan cel Mare o perioadă şi acesta a intervenit din nou în Ţara Românească, unde l-a readus pe tron pe Vlad Ţepeş, după o înţelegere cu Matei Corvin. Laiotă Basarab revine şi cu ajutorul turcilor îl ucide pe Vlad Ţepeş. Ştefan cel Mare mizează a doua oară pe Basarab cel Tânăr zis Ţepeluş, dar nu peste mult este scos din nou de pe tron de acelaşi Laiotă Basarab. Cum Radu cel Frumos era mort din vara lui 1475, urmează o luptă între aceşti Basarabi. Laiotă moare în 1480 în Transilvania, iar Ţepeluş este ucis în Mehedinţi în 1482. Sătul de lupte şi neavând încredere în lumea creştină, care nu-i dăduse niciun semn că se putea baza pe ea, în 1484 Ştefan cel Mare face pace cu turcii şi le cedează cetăţile Chilia şi Cetatea Albă. Până la sfârşitul domniei nu va mai avea treabă cu turcii, ci numai cu polonezii, cărora le dă o lecţie, pe care nu o vor uita niciodată, la Codrii Cosminului. Având pace în ţară, construieşte Voroneţul în 1488, în memoria luptei de la Podul Înalt şi biserica de la Războieni în 1496, în jurul căreia va apărea localitatea cu acelaşi nume. Pentru fiecare luptă purtată, Ştefan cel Mare a ridicat o biserică pentru pomenirea morţilor şi amintirea evenimentului.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 640 [Rezolutia desktop-ului]

Pârâul Alb s-a transformat în Valea Albă din cauza puzderiei de ciolane umane rămase după luptă. La 20 de ani de la sângeroasa încleştare, Ştefan cel Mare a adunat ciolanele, le-a îngropat şi deasupra lor a ridicat biserica. Pisania se păstrează intactă: În zilele binecinstitorului şi de Hristos iubitorului Domn, Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forţele sale răsăritene, şi încă şi Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată ţara sa basarabească. Şi au venit să prade şi să ia Ţara Moldovei. Şi au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb… Şi noi, Ştefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieşit înaintea lor aici şi am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Şi cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânţi creştinii de către păgâni. Şi au căzut acolo mulţime mare de ostaşi ai Moldovei. Atunci şi tătarii au lovit Moldova din ceea parte. De aceea, a binevoit Io Ştefan Voievod, cu buna sa voinţă a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail şi întru rugă sieşi şi Doamnei sale Maria, şi fiilor săi Alexandru şi Bogdan şi pentru amintirea şi întru pomenirea tuturor dreptcredincioşilor creştini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8. Uşa de termopan nu m-a prea încâtat, în rest e plăcut şi liniştit, nu prea multă lume se abate pe la Războieni, că e cam peste mână. În 1857, tocmai din cauza aşezării, Dimitrie Bolintineanu a încurcat drumul şi a ajuns la biserică mult mai târziu decât îşi programase. Din secolul XVIII a funcţionat o mânăstire în jurul bisericii, desfiinţată de comunişti şi reînfiinţată în 1990.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 638 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 646 [Rezolutia desktop-ului]

Mai la vale de biserică şi balamuc se găseşte un loc special, amenajat ca un parc. În 1897, nişte ofiţeri ai Regimentului 15 Dorobanţi de la Piatra Neamţ au ridicat un monument în memoria luptelor de la Valea Albă. Mi-a făcut plăcere să-l descopăr îngrijit. Asta înseamnă că oamenii din Războieni încă mai au respect pentru istoria locului.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 663 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 666 [Rezolutia desktop-ului]

Am trecut înapoi Moldova cu gândul la acele vremuri când voievozii din dinastia Muşatinilor s-au folosit de ortodoxie pentru a putea fi liberi şi ţara lor neatârnată. Din acest motiv a mutat Petru I Muşat capitala statului la Suceava şi au urmat două secole în care Moldova a contat în Europa şi a evitat ruşinea de a fi fost paşalâc.

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 669 [Rezolutia desktop-ului]

2012 08 06-15 (La Mare Si Nu Numai) 670 [Rezolutia desktop-ului]

Cu cât urcam către nord, cu atât cerul devenea mai acoperit. La Suceava, unde ne-am oprit către seară, ploua de-a binelea.

Anunțuri

6 gânduri despre „Mărășești, Podul Înalt, Războieni

  1. Pingback: Şi avea un cal alb şi venea tâgâdâm, tâgâdăm, tâgâdâm | Drumurile lui Spetcu

  2. Pingback: Urmărindu-l pe Markus | Drumurile lui Spetcu

  3. Pingback: Centrul Vechi de pe vremea lui Eminescu sporeşte farmecul patriarhal al Botoşanilor [21/71] | Drumurile lui Spetcu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s