Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 3

01 07 2012. O dimineaţă plăcută anunţa o zi toridă pe dealurile Podişului Sucevei. Ultimele firicele de rouă ne-au găsit în gara Lucăceşti. Dacă te uiţi pe hartă, o vezi instalată anapoda undeva în mijlocul câmpului, la o aruncătură de băţ de valea Moldovei. Această linie ferată a fost construită, în anii ’50 ai secolului trecut, de deţinuţii politici luaţi din locuinţele lor pentru că au uneltit împotriva orânduirii oamenilor muncii. Linia face legătura între Suceava şi Gura Humorului, pe o rută mult mai accesibilă şi rapidă decât soluţia ocupantului austro-ungar. Aşa aruncată în câmp, această gară îmi e foarte utilă în drumeţii, deoarece poate fi punct de pornire în toate cele patru puncte cardinale.

De data asta a fost nord. Am refăcut, pe porţiunea iniţială, drumul din 2009, când am ajutat o fată din Polonia să-şi găsească strămoşii în cimitirul satului Măzănăeşti. Nu se zărea nimeni pe la iazuri şi nu ne-am mai abătut pe acolo. Localitatea a dat două nume importante: Vasile Găină, teolog, pe care l-am întâlnit în cimitirul din Cernăuţi şi Iftimie Bârleanu, sculptor, autor al multor monumente răsfirate în toată Moldova din graniţele României, cea mai celebră fiind statuia ecvestră a domnitorului Ştefan cel Mare de la Suceava, aflată în cea mai cruntă paragină, cu soclul în plin proces de dezmembrare. Măzănăeşti e unul dintre cele trei sate ale comunei Drăgoieşti şi cel mai tânăr dintre ele. Cândva erau cinci sate, dar Berchişeşti şi Corlata formează acum comuna Berchişeşti.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 004 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 012 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 024 [Rezolutia desktop-ului]

Se mai păstrează frumoase case cu cerdac, acoperite cu draniţă, specifice Podişului Sucevei. La Măzănăeşti a trăit, până în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, o comunitate de nemţi, care atingea cam a cincea parte din numărul locuitorilor satului. La intersecţia care ne arată 4 km până la Drăgoieşti, am părăsit traseul din 2009 şi ne-am avântat în necunoscut. Toate satele pe care le vom întâlni în povestirea de faţă se află pe dealuri şi văi. Nu există niciun metru de plat, chiar dacă uneori urcuşurile sunt domoale.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 018 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 026 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 028 [Rezolutia desktop-ului]

Trecem dealul şi intrăm în Drăgoieşti. Legenda spune că Drăgoi, vornicul de Tulova, adică de Vorniceni, avea un băiat, pe care l-a făcut stareţ la ctitoria lui, vechea Moldoviţa, şi o fată, pe care a făcut-o stăpână peste moşia de lângă Tulova – iar moşia băiatului se numeşte, de veacuri, Frumosu, tot aşa cum moşia fetei se numeşte, tot de pe atunci, Frumoasa; ceea ce înseamnă că frumoşi erau copiii lui Drăgoi Viteazul, ctitorul Drăgoieştilor. Dovezi se păstrează despre un pârcălab Drăgoi, care a fost boier la curtea lui Ştefan cel Mare, un strănepot al celui amintit în legendă. Săpăturile arheologice nu au fost complete şi pe viitor se aşteaptă multe răspunsuri. Până acum au fost descoperite: piatra de mormânt a pârcălabului, fundaţia unei biserici vechi, din piatra căreia s-a ridicat biserica din Vornicenii Mari, urmele zidurilor unei vechi mânăstiri şi bijuterii din perioada medievală. Drăgoieşti, Lucăceşti şi Măzănăeşti formează comuna Drăgoieşti. Primele două apar atestate documentar pentru întâia oară în 1462.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 030 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 034 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 038 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 040 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 048 [Rezolutia desktop-ului]

Mai trecem un deal şi coborâm în Stupca. După cum îi spune numele, satul a fost unul de apicultori români, pe lângă care s-au aciuat ţigani lăutari. Din 1954, Stupca se numeşte Ciprian Porumbescu. Comuna e formată dintr-un singur sat, locuit de aproape 2000 de locuitori, din care, urmaşii lăutarilor formează o minoritate de 10%. Cum a ajuns Stupca să poarte numele marelui compozitor şi patriot român, vom afla după o poveste mai lungă, care începe cu Iraclie Golembiovschi. În ciuda numelui polonez, cititorii acestui blog ştiu deja cum au fost impuse acestea în Bucovina, Iraclie a fost român, născut din părinţi români la Suceviţa. A învăţat cum a putut şi pe unde a putut, iar în cele din urmă a ajuns preot.

Încă de tânăr îşi semna scrierile cu Iraclie Porumbescu, iar în cele din urmă a adoptat şi din punct de vedere legal acest nume. Pentru că era român dedicat cauzei naţionale, drept pedeapsă, a fost trimis să slujească în satul Şipotele Sucevei, localitate populată cu huţuli, azi în Ucraina, separată de sârma lui Stalin de Izvoarele Sucevei. Pedeapsa i-a aplicat-o nătângul Eugenie Hacman, cel care s-a opus unirii tuturor credincioşilor ortodocşi români din Imperiu într-o singură biserică. Pentru acest lucru şi pentru multe altele în defavoarea românilor, însuşi Ianukovici i-a făcut un monument grandios la Cernăuţi. La Şipotele Sucevei s-a născut fiul său, Ciprian, în 1853.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 053 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 054 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 056 [Rezolutia desktop-ului]

Facem un salt în timp până în primăvara lui 2015. Din poza de mai sus alegem direcţia Gura Humorului. Drumul urcă prin sat, apoi trece prin pădure şi iese în DN17 undeva între Ilişeşti şi Păltinoasa. Intersecţia este evidenţiată printr-un monument denumit popular La liră. În ultimii ani, în Ciprian Porumbescu s-au întâmplat multe. Mai ales pe filiera franceză. Era vorba de o mare investiţie serioasă în eoliene, zise şi mori de vânt, rămasă doar la stadiul de proiect. Pe picioare s-a pus, totuși, un fel de tabără de recuperare a şocaţilor şi traumatizaţilor NATO, paraşutaţi sub pădurea satului Ciprian Porumbescu pentru odihnă şi tratament. Localnicii au semnalat, de-a lungul timpului, în special vara, câţiva locatari în tabără, însă ea rămâne pustie în cea mai mare parte a anului.

2015 04 26 (Ciprian Porumbescu) 022 [Rezolutia desktop-ului]

2015 04 26 (Ciprian Porumbescu) 020 [Rezolutia desktop-ului]

2015 04 26 (Ciprian Porumbescu) 008 [Rezolutia desktop-ului]

Revin la istoria preotului naţionalist român Iraclie Porumbescu. În 1865, ajunge la Stupca, în timpul unei perioade de foamete. E greu de crezut pentru bucovinişti, dar Imperiul civilizator trecea des prin asemenea perioade şi chiar le provoca atunci când îi erau utile. Constrâns de foame şi pentru că nu mai era capabil să cânte la ea, un lăutar bătrân i-a vândut preotului Iraclie o vioară Amati din 1626. Iraclie, priceput la muzică, era prieten bun cu Carol Miculi, muzician din Liov care venea des în Bucovina pentru a culege cântece româneşti, după ce a restaurat-o, i-a dat-o copilului Ciprian să se joace cu dânsa. Ciprian Porumbescu moare în 1883. Neîmpăcat cu acest gând, preotul părăseşte Stupca în care se aflau mormintele membrilor familiei sale şi se duce la Frătăuţii Noi, sat rămas ca prin minune României, după apariţia sârmei lui Stalin. A murit la 73 de ani şi a fost îngropat lângă vechea bisericuţă de lemn unde a slujit.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 057 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 058 [Rezolutia desktop-ului]

În preajma acelei intersecţii se află prima componentă a complexului muzeal dedicat memoriei lui Ciprian Porumbescu. O clădire mare, înconjurată de un parc, în care se găseşte statuia compozitorului şi patriotului român, adăposteşte Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu, inaugurat în 1971, deci în plină Iepocă de Aur. La intrare ne întâmpină Cântecul tricolorului. Între 1977 şi 1989 a fost imnul de stat al Republicii Socialiste România, a avut versurile adaptate liniei regimului şi a purtat numele de Trei Culori. Îmi plăcea să-l cânt în fiecare dimineaţă la grădiniţă.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 074 [Rezolutia desktop-ului]

În paralel cu muzica, a studiat la gimnaziul din Suceava, casa în care a locuit se mai păstrează, dar este în ultimul hal, iar mai apoi teologia la Cernăuţi. Se dedică total muzicii, obţinând o bursă la Viena. În perioada studenţiei la Cernăuţi a condus Societatea Arboroasa. A fost arestat împreună cu patru colegi şi în timpul detenţiei se îmbolnăveşte de tuberculoză. Moare la Stupca la aproape 30 de ani. Asupra episodului cu închisoarea voi reveni într-o postare viitoare dedicată Cerăuţului românesc. Biografia sa este cunoscută întregii suflări româneşti, mai ales datorită filmului artistic regizat de Gheorghe Vitanidis, contestat de unii pentru că este prea romanţat. De aia se numeşte film artistic şi nu documentar. La 400 de ani de la zidirea Putnei, în 1871, participă la festivităţi, uimind lumea cu talentul său. Aici îl întâlneşte pe Mihai Eminescu. La sfârşitul lui 1877, autorităţile austriece operează arestări şi la începutul lui 1878 are loc procesul Arboroasei. Ciprian Porumbescu va sta 11 săptămâni în celulă cu doi condamnaţi pentru omor. În 1881, Ciprian Golembiovschi devine, din punct de vedere legal, Ciprian Porumbescu.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 059 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 068 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 062 [Rezolutia desktop-ului]

Perioada petrecută la Viena s-a dovedit a fi foarte fructuoasă. Organizează şi dirijează corul Societăţii Studenţeşti România Jună şi scrie o serie de cântece reunite în Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români. Cele mai celebre sunt Cântecul tricolorului şi Imnul Unirii – Pe-al nostru steag. Acesta din urmă a fost cântat de către militarii români ai maiorului Anton Ionescu, atunci când au intrat în Suceava, la 6 noiembrie 1918. Acum muzica sa, fără versurile lui Bârseanu, este imnul de stat al Albaniei, care a privit mereu România ca pe un frate mai mare şi i-a luat exemplul.

În martie 1882, cum în Cernăuţi era persona non grata pentru Imperiu, cu mare greutate şi multe oprelişti, reuşeşte să pună în scenă, la Braşov, opereta Crai Nou, pe muzica sa şi versurile lui Alecsandri. Crai Nou s-a bucurat de cel mai neaşteptat succes şi a mai avut încă două reprezentaţii la Braşov şi una la Oraviţa.

Lucrările sale care degajă tristeţe sunt concepute în perioada detenţiei. Cea mai cunoscută este Balada pentru vioară şi orchestră.

La muzeu se păstrează pianul, violoncelul, bagheta şi husa viorii lui Ciprian Porumbescu. Colecţii de fotografii, piese personale care nu aparţin sferei muzicii şi multe informaţii utile. Foarte deschisă persoană care se ocupa de muzeu. Mi-a lăsat o impresie excelentă.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 064 [Rezolutia desktop-ului]

A doua componentă a complexului muzeal de la Stupca este cripta Porumbeştilor. În cimitirul satului, în apropierea bisericii, sunt îngropaţi toţi membrii familiei Porumbescu. Cei care au decedat în alte locuri, cum e cazul preotului Iraclie, au fost aduşi în 1971 şi îngropaţi la Stupca. Tricolorul este mereu prezent la crucea lui Ciprian, aşa cum şi-a dorit în Cântecul tricolorului.

Iar când, fraţilor, m’oi duce

De la voi ş’oi fi să mor

Pe mormânt, atunci să-mi puneţi

Mândrul nostru tricolor.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 083 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 077 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 080 [Rezolutia desktop-ului]

De la biserică urcăm puţin şi ajungem la Casa memorială Ciprian Porumbescu. Ultima componentă a complexului muzeal de la Stupca. E impropriu spus casă memorială, pentru că locuinţa părintelui Iraclie, în care s-a stins Ciprian, nu a rezistat celor două războaie mondiale. Ce a rămas în picioare e o dependinţă, folosită de preot pentru a primi enoriaşii, un fel de birou sau cancelarie, unde veneau neştiutorii de carte şi părintele Iraclie le scria diferite jalbe către administraţia austro-ungară. Această casă memorială a fost inaugurată în 1953, în anii democraţiei populare.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 086 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 087 [Rezolutia desktop-ului]

Am revenit în intersecţia de lângă muzeu şi optăm pentru direcţia Ilişeşti. Ciprian Porumbescu a bătut de multe ori acest drum. O perioadă l-a ajutat tatăl său, care ţinea locul învăţătorului la Stupca şi când învăţătorul de la Ilişeşti era ocupat, se ducea şi la şcoala de peste deal. Punea accent pe muzică şi a fost denumit învăţătorul de cântare. Un fost elev care a avut norocul să-l aibă dascăl ne-a lăsat următoarele cuvinte: Când a prins a proslăvi cântecul românesc şi a spune că noi, românii, neam de ţărani şi ciobani, avem cântări mai frumoase decât naţiile cele domnite, ochii i se umeziră de-a binele.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 089 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 092 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 098 [Rezolutia desktop-ului]

Ciprian a petrecut o parte din copilărie la bunicii săi în Ilişeşti. Aceştia aveau locuinţa aproape de casa parohială a pastorului Gorgon, pasionat de pian şi de muzica clasică germană. În Ilişeşti, în perioada Imperiului, numărul nemţilor era la paritate cu al românilor, însă, dintre aceştia, cei mai mulţi erau evanghelici, iar numai o minoritate o constituiau catolicii. Ciprian a crescut jucându-se cu fetele pastorului. Pasiunea pentru muzică a făcut, peste ani, ca vizitele în casa acestuia să fie dese şi obişnuite. În vara lui 1878 o întâlneşte pe Berta, cea mai mică dintre surori, de care se îndrăgosteşte. Cei doi sunt despărţiţi brutal de pastor din motive religioase. În 2012 drumul arăta ca în fotografii, acum e modernizat şi practicabil cu orice tip de maşină.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 102 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 106 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 118 [Rezolutia desktop-ului]

În drumurile sale peste dealul care desparte Stupca de Ilişeşti, Ciprian Porumbescu a admirat, nu de puţine ori, luna nouă, numită popular crai nou. Tocmai pentru că era simbolul dragostei, Ciprian Porumbescu şi-a intitulat opereta Crai Nou, având în suflet iubirea neîmplinită. Ani de zile, anunţarea trenurilor în gara Burdujeni (Suceava) era precedată de acordurile Crai Nou. După ce gara a fost modernizată, s-a renunţat la această tradiţie. În cele din urmă, de vreo doi ani, Crai Nou se aude iar în gara Burdujeni.

Coborâm domol şi ne strecurăm pe o uliţă pietruită. Dăm şi de asfalt în dreptul unei şcoli vechi. Poartă numele Simion Florea Marian. Cel mai mare folclorist român s-a născut la Ilişeşti. A intrat încă de pe băncile şcolii în conflict cu stăpânirea nemţească din cauza românismului. A fost preot în mai multe locuri, profesor la gimnaziul din Suceava, însă opera sa, neegalată nici azi, l-a adus în rândurile Academiei Române la o vârstă considerată fragedă. A cules folclor din toate zonele locuite de români, a dedicat monografii sărbătorilor şi datinilor româneşti, s-a ocupat de studiul păsărilor şi a cromaticii din perspectiva poporului român. Opera sa fundamentală este considerată Botanica poporană română. Cele aproximativ 12.000 de pagini, fişe şi un ierbar, din perioada 1867-1907 au fost tipărite în trei volume abia între 2008 şi 2010.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 119 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 120 [Rezolutia desktop-ului]

Nu doar drumul care leagă cele două sate a fost modernizat în ultimii ani, ci şi cimitirul soldaţilor sovietici aflat în apropierea unei intersecţii. În 2012 arăta ca mai jos, adică lăsat de izbelişte.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 122 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 125 [Rezolutia desktop-ului]

Nu urmăm uliţa directă spre DN17, ci una proaspăt betonată, care ne duce în zona bisericilor satului Ilişeşti. Prima întâlnită e cea catolică, închisă, nu ştiu cât va mai sta în picioare. A doua e fosta biserică evanghelică, transformată în biserică ortodoxă la câteva zeci de ani distanţă de plecarea nemţilor lutherani în Reich-ul de 1000 de ani.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 128 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 130 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 142 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 134 [Rezolutia desktop-ului]

Cea veche ortodoxă, aflată peste drum de cea fostă evanghelică, are cele mai puţine şanse de supravieţuire. Vecinătatea cu traficul greu de pe DN17 o şubrezeşte vizibil. E închisă şi aşteaptă cutremurul ce o va pune la pământ. Un boier moldovean, Ionaşcu Isăcescu, s-a gândit să facă o mânăstire la Ilişeşti. A început-o la 1709 şi a sfinţit-o abia la 1714. Biserica e unică în spaţiul românesc din cauza unei greşeli a meşterilor, care s-au gândit să facă două turle, ca la bisericile voievodale muntene, însă le-au făcut atât de apropiate, încât au socotit că un singur acoperiş pentru ambele se potrivişte de minune. Austriecii au închis mânăstirea şi au lăsat să funcţioneaze numai biserica.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 141 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 144 [Rezolutia desktop-ului]

Puţin mai la vale, aproape de primărie, se găseşte una dintre atracţiile judeţului. E punctul zoo al cetăţeanului Şoimaru. Ca număr de animale se poate bate cu mai mult de jumătate din grădinile zoologice ale patriei, însă spaţiul e total impropriu şi dureros de limitat. Nici nu mai ştiu cât am plătit, însă a fost o sumă ridicol de mică. Pasiunea omului e lăudabilă, efortul depus e unul imens, însă felul cum animalele priveau de dincolo de gratii m-a emoţionat. Tristeţea profundă pricinuită de lipsa libertăţii, care se vedea în ochii animalelor şi spaţiul infim în care stăteau înghesuite, m-au lămurit că un asemenea punct zoo nu are de ce să existe în secolul XXI într-o ţară europeană. A doua oară nu voi mai trece pe acolo. Cu rezervaţiile pot fi de acord, cu grădinile zoologice nu.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 152 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 153 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 156 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 165 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 172 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 173 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 178 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 180 [Rezolutia desktop-ului]

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 181 [Rezolutia desktop-ului]

Comuna Ilişeşti, pe lângă satul cu acelaşi nume, mai are în componenţă o localitate de câteva zeci de case numită Braşca, unde se păstrează o veche bisericuţă din lemn. Către seară am prins o ocazie şi ne-am întors în Suceava. Gândul îmi stătea la satele Podişului Sucevei şi la oamenii care au trăit şi mai trăiesc în ele. Mi-am propus ca măcar o dată să ajung în fiecare sat, oricât de mic şi neînsemnat ar fi.

2012 07 01 (Ciprian Porumbescu) 186 [Rezolutia desktop-ului]

Celelalte episoade ale seriei le puteţi citi AICI.

Anunțuri

Un gând despre „Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 3

  1. Pingback: Oameni și sate din Podișul Sucevei – episodul 5 | Drumurile lui Spetcu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s