MDCCCLIX (O mână de bărbați sau A patra cale)

O casă veche de piatră, dar cam strâmtă, e totuși mai bună decât un palat de hârtie franțuzească. (Mihai Eminescu)

În biblioteca mea zăceau neatinse şi îngălbenite de vreme două volume ale cărţii Prinţul Ghica, apărută în anii ’80 ai secolului trecut. Erau volumele II şi III. Probabil din acest motiv nu le deschisese nici persoana care a scăpat de ele. După mai bine de un an de căutări prin anticariatele electronice am găsit primul volum. Beletristica speculativă cu parfum istoric a Danei Dumitriu m-a îndreptat pentru ajustări de aureolă către Istoria loviturilor de stat în România, volumul I, în care Alex Mihai Stoenescu a prins perioada domniei lui Cuza cu mecanismele realizării Micii Uniri, iar apoi a implementării forţate a primelor reforme, care au dus la ridicarea plalatului de hârtie franţuzească în care au trăit Eminescu şi contemporanii lui.

Cartea are ca pretext întoarcerea acasă, după mai mult de 10 ani de exil, a fostului bei de Samos, plecat cu treabă la Înalta Poartă pe post de trimis al Revoluţiei de la 1848 şi implicarea sa în politica de pe Dâmboviţa, unde se afla în cărţi pentru luarea tronului Valahiei, fiind văzut ca un pion al coroanei britanice, dar până să se instaleze la moşia sa, un anume Cuza intră în Bucureşti ca domn ales de două ori şi dânsul se trezeşte şeful guvernului de la Iaşi. Ion Ghica, prietenul lui Bălcescu din perioada în care erau elevi, a fost o figură importantă şi după Cuza. Mai departe istoria e mai frumoasă decât literatura şi eu am pornit într-un periplu prin locurile unde aceşti bărbaţi au ştiut să fie oameni de stat şi nu o bandă de tâlhari. Suma eforturilor lor se numeşte astăzi România.

Totul s-a realizat cu mari sacrificii şi nu de multe ori Unirea a fost în pericol. Ion C. Brătianu rămâne încă o enigmă pentru memoria publică, deşi a fost creierul aproape tuturor evenimentelor din a doua jumătate a secolului XIX valah şi până la urmă viziunea sa s-a impus şi a avut ca rezultat Marea Unire de la 1918, desăvârşită de fiul său Ionel I. C. Brătianu. Cum era firesc, am luat-o pas cu pas şi pe 24 01 2015 am mers la Iaşi. Deşi 24 este data alegerii lui Cuza la Bucureşti, se sărbătoreşte la Iaşi în semn de recunoştinţă pentru locuitorii urbei care a renunţat la statutul de capitală în interesul naţional, chiar dacă era un oraş peste Bucureşti din toate punctele de vedere în anul 1859. A contat faptul că marile puteri aveau consulii la Bucureşti şi marele dezavantaj al Iaşilor a fost distanţa mult prea mică faţă de Prut, unde erau trupele ţariste, mereu poftind la încă o bucată de Moldova. Prima Hora Unirii s-a jucat exact în locul unde pe vremuri era Hanul lui Petrea Bacalu.

La 24 01 2015 România avea de foarte puţin timp un preşedinte nou. De obicei, la sărbătoarea Micii Uniri de la Iaşi se dădea tonul huiduielilor la adresa vremelnicilor conducători ai României ciopârţite, care nu mai este de mai mult de jumătate de veac cea pe care ne-au lăsat-o înaintaşii la 1918. De data asta entuziasmul era mare şi lumea în extaz la vederea Ficusului de la Cotroceni. În septembrie 1906, Carada l-a adus în secret pe Miron Cristea la moșia Florica, unde înaltul ierarh a depus un juramînt pe mormîntul lui Ion C. Brătianu împreuna cu fiul acestuia, Ionel I. C. Brătianu, primul angajîndu-se să unească Biserica națională, iar al doilea Statul național, sub pedeapsa blestemului lui Dumnezeu. Cei doi si-au îndeplinit juramîntul la 1 Decembrie 1918 la Alba lulia. Au fost vremuri când liberalii făceau istorie, acum sunt vremuri când liberalii fac pe ei.

La sărbătoarea din 2015 din Piaţa Unirii din Iaşi, prima care are statutul de sărbătoare legală şi prima la care am participat, am văzut cu ochii mei o reprezentaţie demnă de Caragiale: Gorghiu și-a tras ciucălău nou, MR Unguent exploateză încă SPP-iștii lui Boc, Ponta nu reuşeşte să treacă de discursurile stupide de şef de galerie, înţesate cu glumiţe de corporatist, Chirtoacă a ajuns chiar chelea pulii cum îl descria un cetățean din Chișinău în 2008, lăutarul politic Orban umbla cu banderolă inscripţionată autostrada Iași – Tg. Mureș, deși ca ministru nu a făcut nimic în acest sens, iar atmosfera din jurul lui Iohannis m-a dus cu gândul la cea din jurul lui Băsescu din 2005. Îl așteaptă o cădere deloc plăcută în anii următori, mai ales când a optat să fie încadrat de MRU și Flutur. Ăștia nu aduc absolut nimic bun. La data apariţiei acestei postări, deja nemulţumirea faţă de Holograma SRI cunoscută drept Ficusul de la Cotroceni începe să se arate timid şi încă neviolent.

2015 01 24 (Iasi) 006 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 016 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 018 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 024 [Rezolutia desktop-ului]

După ce am jucat Hora Unirii şi gloata umbla după Holograma SRI purtată mai ceva ca moaştele Sf. Parascheva pe Ştefan cel Mare, am spus că e înţelept să trecem pe la Muzeul Unirii, plasat pe pietonalul Lăpuşneanu, reşedinţa domnitorului dublu ales pe perioada cât a stat la Iaşi. În acest timp, jandarmii încercau să dea jos dintre Negri şi Kogălniceanu un beţiv care nu mai ştia de ce se urcase pe statuia lui Cuza. În faţa muzeului era organizată coada pentru fasole, însă jandarmii, prevăzători, au lăsat un spaţiu pe unde se intra în curtea muzeului. În acea zi specială, intrarea era liberă şi chiar dacă nu se fotografiază, fiind hărmălaie, am fotografiat nişte documente expuse, pe care tovarăşul Tipărituri Româneşti le-a pus la dispoziţia publicului, pentru a înţelege că această Mică Unire s-a făcut mult mai greu şi cu mult mai multe sacrificii decât ne putem imagina astăzi. Mica Unire nu înseamnă doar Moş Ion Roată şi Cuza Vodă.

Deşi Revoluţia de la 1848 din Moldova a fost ridiculizată pentru că nu a durat decât trei zile şi în mare parte a fost opera unor scriitori, ea a dat tonul celorlalte mişcări revoluţionare din statele române şi din acele zile ne-a rămas manifestul revoluţionar. Dorinţa românilor de a se uni a fost exprimată imediat după terminarea Războiului Crimeii, în 1857, în proclamaţia Divanului Ad-hoc din Moldova. Cuza atinge în 1861 principalul obiectiv pentru care a fost ales în ambele state române: RECUNOAŞTEREA UNIRII. Acea mişcare de la 1848 a făcut ca mulţi din oamenii care mai târziu aveau să construiască acel castel de hârtie franţuzească să fugă peste hotare pentru a-şi salva viaţa.

Dintre toate exponatele muzeului, cel mai mult am poposit în apropierea telegrafului. Acel instrument rudimentar a stat la baza securismului modern, care s-a născut odată cu România. Un inginer belgian, pe nume Cezar Liebrecht, a dezertat din armata ţării sale şi şi-a pierdut urma pe la Galaţi. Era un bun jucător de cărţi şi astfel s-a înţeles de minune cu Cuza, ajutându-l de multe ori să câştige sume importante. Având pregătirea tehnică necesară, a fost pus de principele dublu ales şef peste telegraf, astfel ştia în orice moment ce face oricine în ţară. Ca să-i intre şi mai mult în graţii lui Cuza, i-a livrat-o şi pe tânăra văduvă Obrenovici, născută Catargiu, pe care personal o testase. După ce domnitorul a fost debarcat, belgianul a înfundat puţin puşcăria, dar fiindcă ştia foarte multe, a fost expulzat din ţară. Coldea nu e nicio noutate, e continuatorul unei tradiţii de un veac şi jumătate. Dacă ne uităm în istorie, observăm că oricine a condus statul, indiferent că a fost principe, rege, secretar general, dictator sau preşedinte, s-a dotat cu o jigodie care se ocupa cu șantajul adversarilor.

2015 01 24 (Iasi) 095 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 041 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 038 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 040 [Rezolutia desktop-ului]

Fiind pe Lăpuşneanu nu puteam să nu mă opresc puţin pe la anticarii bucşiţi de cărţi valoroase. Am găsit Istoria Basarabiei a lui Ion Nistor la un preţ foarte bun. Am trecut peste pasajul devenit subiect de banc deoarece la intrări e foarte îngust şi autobuzele au probleme şi am luat-o la pas voiniceşte spre Dealul Copoului, unde în faţa corpului istoric al Universităţii Alexandru Ioan Cuza, fondată la 1860, l-am găsit pe conu’ Mihalache, despre care voi vorbi mai la vale.

2015 01 24 (Iasi) 044 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 046 [Rezolutia desktop-ului]

Am mai urcat puţin pe Carol I şi ne-am înfundat prin cotloanele giganticului campus universitar până în dreptul unei clădiri bine întreţinute care adăposteşte Muzeul Universităţii Alexandru Ioan Cuza. La parter este amenajată o secţiune dedicată Civilizaţiei Cucuteni. Localitatea care a dat numele acestei splendide exprimări ceramice a homo sapiens sapiens se află la câteva dealuri mai la nord. La etaj am descoperit Muzeul Academic. Aici sunt expuse portretele şi realizările multor somităţi care şi-au legat numele de universitatea ieşeană şi de destinul României. Pe lângă Ştefan Procopiu, al cărui magneton a fost şparlit de Bohr, după cum am învăţat la şcoală şi un antic HC 91 pe care se încărcau jocuri de pe benzi magnetice, am dat peste una din scrierile economice ale lui Ion Ghica, cel care avea astfel de preocupări când nu era implicat în conspiraţii şi aranjamente la nivel înalt. Cele mai multe au fost de bun augur, însă şi-a legat numele de o încercare a desfacerii Micii Uniri, dând mâna cu boierul Constantin D. Moruzi, cel ce-şi doarme somnul de veci în ctitoria de la Ungheni, oraş aflat la 20 de km distanţă de Iaşi, peste Prut, astăzi în Republica Moldova.

2015 01 24 (Iasi) 067 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 052 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 060 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 062 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 063 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 065 [Rezolutia desktop-ului]

Am traversat bulevardul Carol I în dreptul corpului istoric al universităţii şi am luat-o pe strada Asachi, până în dreptul casei precursorului paşoptiştilor, al cărui nume îl poartă universitatea tehnică ieşeană. Eram pe străzile cele mai liniştite ale Iaşilor, pe care de câte ori hoinăream, de fiecare dată ajungeam la bojdeuca lui Creangă. De data asta am luat-o la vale la timp pe Lascăr Catargiu şi după un viraj la stângă ne-am trezit pe Kogălniceanu, exact în dreptul Casei memoriale Mihail Kogălniceanu. Nu am avut prea mult noroc, fiindcă în salon era un concert de muzică clasică. Acei pereţi au văzut şi au auzit multe, dacă ar putea vorbi, istoria noastră ar fi mult mai pitorescă. Muzeul Kogălniceanu şi Muzeul Poni-Cernătescu au fost reamenajate şi redeschise în 2012. Cel de-al doilea este puţin mai la vale şi deţine la subsol copia unei mine în care sunt expuse diferite flori de mină şi alte atracţii geologice, iar la parter intri într-un adevărat laborator de chimie, unde poţi face experimente virtuale pe un ecran tactil. Casa lui Kogălniceanu are ca punct forte o hologramă cu chipul omului de stat, care rosteşte câteva discursuri rămase în istorie.

Legenda spune că Mihalache era fiul natural al domnitorului Mihail Sturdza (de unde prenumele de botez Mihail) și că în timpul domiciliului forțat din 1844 a fost subiectul următoarei anecdote: închis în chilia-celulă de la mânăstirea Rîșca, Mihail Kogălniceanu risca să se îmbolnăvească grav de plămâni. Tatăl său oficial, Ilie Kogălniceanu, cere audiență la domnitor și nu ezită să-și arate îngrijorarea: „Ce ne facem, doamne, că ne moare copilul!”… Mihail Kogălniceanu a fost cel dintâi român care s-a adaptat izvorului civilizației apusene, fără să-și amețească mintea cu proiecte care să-l dezrădăcineze din sufletul țării sale. … este omul care a dominat epoca reformelor până la marea guvernare liberală și rămâne un erou al istoriei noastre. … În prima sa guvernare din Moldova (30 aprilie 1860 – 17 ianuarie 1871) el dăduse o circulară către prefecți (18 noiembrie 1860) prin care interzicea bătaia aplicată țăranilor, împotriva acestui ordin s-a ridicat un val de proteste ale proprietarilor și a fost lansată o campanie de denigrare publică a primului ministru, sub acuzația de incitare la revoltă a țăranilor.

Părerile critice ale contemporanilor ni se par astăzi un reflex al neînțelegerii realității politice pe care o trăiam atunci, în timp ce Kogălniceanu, lucid, potent și hotărât, lupta izolat în mijlocul unei mulțimi confuze. Cuza a dorit de la început să-l numească în fruntea guvernului pe Kogălniceanu, însă acesta a condiționat acceptarea cu introducerea proiectului legii rurale. Cuza a considerat că e prematur și cei doi au convenit ca acest lucru să se producă după împlinirea Unirii și consolidarea statului. Momentul a venit pe 2 mai 1864. Kogălniceanu declanșase deja mecanismele secularizării averilor mănăstirești închinate, act politic primit, după unele opinii, cu satisfacție de Biserica Națională. … La începutul lunii aprilie 1864, Cuza a avut o întrevedere cu Kogălniceanu, al cărei conținut a fost dezvăluit în 1879: „M-a chemat Vodă Cuza și mi-a făcut întrebarea: Dai legea rurală? Și am zis: O dau. Mi-a adăugat însă că vrea să facă lovitura de stat cu ocazia legii rurale.”

Faptele conului Mihalache nu se vor opri cu plecarea lui Cuza. El va proclama INDEPENDENȚA României la 9 mai 1877 și va avea numeroase intervenții rămase în istorie care i-au creat aura de model și i-au șters păcatele lumești.

2015 01 24 (Iasi) 068 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 073 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 076 [Rezolutia desktop-ului]

2015 01 24 (Iasi) 086 [Rezolutia desktop-ului]

Pe seară am revenit în Piaţa Unirii. Din toată festivitatea au rămas doar coroanele de flori depuse la soclul statuii. De multe ori am admirat-o, însă povestea şi chinurile realizării ei le-am aflat mult mai târziu, iar pentru a înţelege de ce Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Creţulescu şi generalul Florescu îi ţin companie domnitorului Unirii, a fost nevoie să citesc acele două cărţi de care am amintit la începutul postării. Pentru ca 24 01 2015 să se termine frumos, o duduiţă ne-a racolat în faţa hotelului Astoria şi ne-a dat să bem bere gratis în scop de sondare a opiniei consumatorilor în vederea lansării unui nou sortiment de bere pe piaţă. După ce ne-a săturat de bere, ne-a dat şi un bon de masă de 10 lei. Să tot sărbătoreşti Mica Unire!

2015 01 24 (Iasi) 094 [Rezolutia desktop-ului]

Mergând pe firul dublei alegeri, pe 21 03 2015 am luat-o la picior prin Bucureşti însoţit de doi tovarăşi. Chiar lângă Gara de Nord, cum mergi spre centrul oraşului, se găseşte monumentul lui Dinicu Golescu şi al fiilor săi, cunoscuţi mai mult în istorie şi folclor ca Fraţii Goleşti. În Bucureşti mă plimb la pas ori iau metroul, foarte rar apelez la autobuz sau tramvai. De fiecare dată când cobor din tren şi o iau la picior, întâlnesc această statuie şi sunt iritat că e mult prea înghesuită între blocurile clasei muncitoare. Goleştii au sacrificat absolut totul pentru Mica Unire şi pentru România. Cei patru fraţi nu au avut niciun urmaş, însă faptele lor au contribuit la dăinuirea acelui palat de hârtie franţuzească şi umplerea formelor goale cu miez statal.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 001 [Rezolutia desktop-ului]

Am trecut rapid de mutilarea Berzei în stil chirurg Oprescu şi pe Cobălcescu am intrat în zona capitalei unde mă simt ca peştele în apă. Am ieşit la vuietul traficului nemilos în dreptul monumentului lui conu’ Mihalache, o piaţetă cu subsoluri de unde am numai amintiri plăcute şi am luat-o hotărât pe Regina Elisabeta până la intersecţia cu Calea Victoriei, dezamăgit fiind că reabilitarea clădirii care adăposteşte Primăria Capitalei nu s-a încheiat.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 015 [Rezolutia desktop-ului]

Această intersecţie a fost buricul târgului în secolul XIX. Reşedinţa domnească a fost puţin mai la deal de Palatul Telefoanelor, casele protipendadei erau împrăştiate pe aici, hotelurile unde erau cazaţi diferiţi intriganţi, spioni şi agitatori tot pe aceste artere erau. Crâşmele, cafenelele, cofetăriile şi mai toate locurile unde se punea ţara la cale la vedere sau ocult erau pe acestă arteră, care a devenit Calea Victoriei abia după cucerirea Independenţei în 1877. În 1859, la sala Slătineanu, devenită mai târziu Capșa, după ce a fost cumpărată de frații Capșa, a fost cantonată tabăra conservatorilor, care a renunțat la favoritul ei, numai după ce radicalii liberali au făcut același lucru. Pentru ca domnitorul Cuza să poată fi îndepărtat fără probleme șapte ani mai târziu, cu câteva luni înainte de abdicare a fost organizată o răzmeriţă tocmai pentru ca monstruoasa coaliţie să vadă cine îi este fidel domnului şi unde să mai acţioneze. Conspiratorii au înţeles că punctul forte al lui Cuza este armata şi au acţionat în consecinţă. În zilele noastre sunt foarte mulţi care nu pricep că nimic nu e nou sub soare şi că morţii nu se mai întorc de la groapă, aceştia sunt regaliştii. În România, principele străin a fost instalat după o lovitură de stat și regalitatea a fost abolită tot după o lovitură de stat. În Ardeal, biserica unită cu Roma a fost impusă cu forța și a fost abolită tot cu forța. Nu știu de ce există nostalgie. De fapt știu, e vorba de proprietăți şi de mulţi bani.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 026 [Rezolutia desktop-ului]

2015 03 21-22 (Bucuresti) 027 [Rezolutia desktop-ului]

Am părăsit iar vuietul traficului şi am trecut tangenţial pe lângă Centrul Vechi, unde aveam să ajungem mai pe seară. Deocamdată ne preocupa Ion Ghica. O stradă scurtă, dar bogată în palate, clădiri una şi una, toate cu rol de instituţii puternice în România Mare. Pe această stradă este oarecum ciudat plasat Centrul Cultural Ceh, locul unde acum câţiva ani, la o manifestare neortodoxă, se difuza în buclă Borâtorii. Oare cu ce o fi fascinat-o acest Ghica Ion pe scriitoarea dispărută prematur, de i-a dedicat ultimii săi ani de viaţă pentru a-l face şi mai nemuritor decât au reuşit faptele şi scrierile sale?

2013 03 16 (Bucuresti) 130 [Rezolutia desktop-ului]

2013 03 16 (Bucuresti) 131 [Rezolutia desktop-ului]

Am ieşit la Universitate, unde după terminarea lucrărilor la parcarea subterană, totul pare mai larg, iar cele patru statui nu reuşesc să umple eficient spaţiul. M-am oprit asupra lui Ion Heliade-Rădulescu, fondatorul Academiei Române, cel mai important om de cultură prepaşoptist şi cel care a fost aşezat de Bălcescu şi colaboratorii săi în fruntea Revoluţiei de la 1848, pentru că era o personalitate şi astfel se dorea adormirea vigilenţei turcilor. La intervenţia ruşilor, turcii lichidează revoluţia şi începe exilul pentru capii ei. Moldovenii fugiţi la Cernăuţi şi Brăila li se vor alătura muntenilor la Istanbul şi Paris, unde vor pune la cale planurile ce vor duce în cele din urmă la un stat independent cu numele România.

2013 03 16 (Bucuresti) 133 [Rezolutia desktop-ului]

După un mic popas în Piaţa Universităţii, loc de maximă încărcătură istorică pentru ultimul sfert de veac, în care se întâlnesc bulevardele Bălcescu, IC Brătianu, Regina Elisabeta şi Carol I, toate dominate de Caragiale şi personajele sale, am continuat periplul bucureştean pe cel care poartă numele urmaşului lui Cuza. Îl întâlnim imediat pe CA Rosetti, partenerul lui Brătianu şi Bălcescu, aprig republican, fondator al ziarului Românul, tot timpul gata de a scula masele, împreună cu Eugeniu Carada au scris într-o noapte constituţia cea mai liberală din Europa acelor vremi, despre care am învăţat la şcoală că era inspirată din cea a Belgiei. Gurile rele spun că doar au tradus-o. A dat multe bătăi de cap acea constituţie şi primii cinci ani ai domniei lui Carol I au fost o mare bâlbâială cu multe convulsii.

Pe CA Rosetti îl dezmierda Eminescu bulbucaţii ochi de broască, iar comuniştii au făcut un cult pentru el, deoarece îl considerau un socialist. Pe IC Brătianu nu l-au iubit deloc, deşi era la fel de radical ca Rosetache, dovadă că statuia lui din rondul de la Universitate a fost topită. Nici Rosetti şi nici Carada nu au reuşit să vadă instalată republica. Primul se căsătorește în 1847 cu Mary Grant, devenită Maria Rosetti, o scoțiancă. Aceasta a fost modelul tabloului România revoluționară, pictat de CD Rosenthal, prietenul lui Rosetti. Pictorul era un evreu născut la Budapesta, care s-a botezat ortodox și a intrat în mișcarea Frăția. Ulterior a fost omorât de poliția imperială pentru a scoate de la el ceva secrete. Mary Grant era sora consulului britanic la București, Effingham Grant, căsătorit cu o româncă, Zoia Racoviță, fiica lui Alexandru Racoviță.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 061 [Rezolutia desktop-ului]

Unde se termină Carol I întâlnim un părculeţ numit Izvorul Rece. În 2007 a fost instalată acolo statuia lui Bălcescu. E o lucrare din categoria de statui în descompunere care au fost risipite prin Bucureşti în ultimele două decenii, cea mai celebră este statuia lui Iuliu Maniu din Piaţa Revoluţiei. Despre Bălcescu ni se pare că ştim foarte multe, pentru că este omniprezent şi a fost un răsfăţat al propagandei naţionalist-comuniste. De fapt ştim foarte puţine. Acest articol de o lungime considerabilă merită citit, tocmai pentru că încearcă să ne ajute să înţelegem cine a fost omul Bălcescu şi mai ales revoluţionarul, care au fost idealurile lui, unde s-a grăbit şi unde nu a fost suficient de puternic. Moartea prematură l-a făcut un martir, mai întâi printre camarazii săi şi mai apoi pentru întreg neamul românesc.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 069 [Rezolutia desktop-ului]

Am mers câteva sute de metri pe Ferdinand I până la Foişorul de foc. Turnul este mult mai nou decât perioada care mă interesează, însă l-am introdus în povestire pentru a aminti de pompierii lui Zăgănescu zdrobiţi în Dealul Spirii de armatele otomane care au strivit în sânge orânduirea paşoptiştilor, după numai trei luni de existenţă. Turcii nu s-au oprit la Bucureşti, ci la Craiova, unde au lichidat ultimul nucleu revoluţionar format din trupele lui Gheorghe Magheru.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 073 [Rezolutia desktop-ului]

M-am învârtit prin Bucureştii lui Eliade din zona străzii Mântuleasa şi fără a fi în plan, am făcut câteva descopriri interesante în drumul către baza Dealului Mitropoliei. Prima e Casa Eliad, clădire de la 1789, renovată recent, adăposteşte o instituţie de cultură. În faţa unei clădiri pozate îndelung de nişte turişti străini, şade alt coleg de la Sf. Sava al lui Bălcescu, August Treboniu Laurian. A fost mână dreaptă a lui Bălcescu în Ardeal, unde a organizat mişcarea revoluţionară, iar ca preocupare principală a avut curăţarea limbii române de cuvintele maghiare. În curtea Bisericii Lucaci, deloc întâmplător aşezat, găsesc un monument închinat lui Anton Pann. Cu el m-am întâlnit la Râmnicu Vâlcea, unde a desfăşurat o activitatea revoluţionară susţinută. În Bucureşti s-a ocupat în special cu tipărirea cărţilor, mare parte bisericeşti.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 089 [Rezolutia desktop-ului]

2015 03 21-22 (Bucuresti) 092 [Rezolutia desktop-ului]

2015 03 21-22 (Bucuresti) 095 [Rezolutia desktop-ului]

Pe locul unde a fost cândva piaţa de legume ce purta numele domnului detronat de mişcarea paşoptiştilor, se află acum Piaţa Unirii. Într-un colţ al ei există o piaţetă Bibescu, tocmai pentru ca memoria locului să nu fi fost ştearsă odată cu dispariţia vechilor edificii sub buldozerele ceauşiste. Încorsetată de blocurile în care amazoanele securiste îşi trag de limbă victimele în timp ce le oferă plăcere, observ o operă de artă mult prea pretenţioasă pentru decorul în care se află. E statuia lui Barbu Catargiu, primul premier al României Mici de după recunoaşterea Unirii sub Cuza de către Poartă şi după ce parlamentele celor două principate s-au contopit. A fost asasinat în vârful dealului, însă caii speriaţi au putut fi opriţi abia în această zonă. Cum dispariţie lucidului om politic convenea mai multor grupări, niciodată nu a fost elucidată complet enigma asasinatului.

Barbu Catargiu a fost „capul de serie” al unei rase de oameni politici impecabili, responsabili și demni, orientați cultural și politic spre o integrare a țării noastre în circuitul european din poziția structurilor sociale stabile și a pragmatismului economic. Barbu Catargiu, Mihai Eminescu, Ion L. Caragiale, Petre P. Carp, Titu Maiorescu au fost românii spiritualității germanice aducătoare de ordine, justiție, capitalism dezvoltat, naționalism robust. … Studiindu-le atitudinile publice s-ar putea constata că, inițial, au manifestat mai puțin un filogermanism și mai mult o detestare și chiar o respingere a influenței politice franceze, sursă permanentă de revoluție. Exponenții orientării francofile în România erau dușmanii conservatorilor, iar metodele politice ale celor dintâi, inspirate de francmasoneria franceză și de spiritul carbonarismului italian, mișcau prea repede societatea românească patriarhală, construind pe un teren slab.

Traseul de Dreapta al României a fost frânt o dată prin asasinarea lui Barbu Catargiu, combătut a doua oară cu violențe de stradă în timpul primelor guvernări Titu Maiorescu și în al treilea rând sabotat definitiv în timpul guvernării Petre P. Carp. Calea aleasă de România a fost cea a forțării – eroice și extrem de curajoase – a apariției statului unitar, în timp ce societatea nu se maturizase, nu atinsese nivelul de civilizație necesar unui stat modern. Au urmat decenii întregi de eforturi pentru ridicarea culturală, economică și socială a națiunii, precum și tot atâtea decenii de achitare a datoriei față de Franța, față de francmasonerie și față de o Germanie mereu respinsă. Ea, Germania, ne-a sancționat în 1877, în 1917, în 1940 și în 1991.

În 1862 erau doar trei oameni cu un proiect de țară. IC Brătianu, Mihail Kogălniceanu și Barbu Catargiu. Din calitatea de premier, Barbu Catargiu a încercat forțarea unei legi rurale prin care conservatorii să aibă control total asupra societății. La 08 06 1862 s-a dezbătut puternic această lege. Primul ministru conservator era un obstacol în calea punerii în practică a misiunii cu care a fost însărcinat Cuza. Deși au circulat multe variante, se pare că răspunzător de eliminarea lui Barbu Catargiu a fost un vagabond ungur pe nume Bogati, pripășit prin zonele rău famate ale Bucureștilor. A acționat la ordinele camarilei și a fost recompensat cu o funcție de silvicultor în nordul țării. Când Cuza a fost detronat, acesta a fugit peste munți și abia peste zece ani a fost interogat de autoritățile statului român. Suspecți au fost și niște fanatici români ardeleni în legătură cu liberalii radicali.

Atitudinea conservatorilor, nu retrogradă sau voit batjocoritoare, era o viziune de perspectivă îndepărtată. Ea nu era însă și realistă pentru acel moment. Națiunea română nu dispunea de timp și de condiții geopolitice pentru a urma traseul lui Barbu Catargiu, fiind în permanent pericol să fie dezmembrată. Națiunea română trăia atunci fără o perspectivă vizibilă și nu știa cât timp are la dispoziție pentru: 1. Afirmarea ca națiune 2. Acoperirea decalajului față de Occident 3. Obținerea Independenței 4. Realizarea statului național unitar. Aici Cuza, care a fost întotdeauna un liberal cu credințe puternice, dar bine mascate în anii domniei, avea picioarele mult mai aproape de pământ. În ochii lui, Barbu Catargiu devenise periculos pentru stat, pentru unitatea lui abia dobândită.

Concluzia la care ajunge Alexandru Lapedatu în studiul său bine argumentat, că iminenta votare a legii rurale în varianta conservatoare a generat asasinatul este doar o privire asupra unei roți a mecanismului prin care Barbu Catargiu prelua de facto conducerea statului. Imediat după moartea adversarului, Cuza a anulat decizia Adunării de a-și aroga puteri speciale, a refuzat să sancționeze legea rurală votată în grabă și cu ură de majoritatea conservatoare și a numit un guvern de camarilă condus de un favorit al său: Nicolae Crețulescu. … Instrumentul prin care Alexandru Ioan Cuza și-a dus la îndeplinire misiunea cu care s-a angajat în fața națiunii a fost Mihail Kogălniceanu.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 132 [Rezolutia desktop-ului]

De data asta nu am urcat Dealul Mitropoliei, însă am făcut-o cu doi ani mai devreme, pe 16 03 2013. Atunci a fost mai frig şi atmosfera mai mohorâtă. În 24 01 1859, după câteva zile de tatonări şi tensiune maximă, cu breslele de meşteşugari şi măcelari organizate de IC Brătianu înconjurând dealul şi cerând alegerea lui Cuza ca domn al Ţării Româneşti, de frică, din convingere sau pentru a nu fi ales un rival, reprezentanţii poporului de atunci l-au ales pe Cuza domn în Valahia, într-o şedinţă desfăşurată în Palatul Mitropoliei, edificiu ce a fost mulţi ani sediu al Parlamentului sau cel puţin al unei camere a sa. Brătianu a bătut palma cu generalul Vlădoianu, care și-a menținut trupele în cazarmă, astfel conservatorii au înțeles că dacă nu votează cum trebuie, ar putea fi linșați. Istoria celei de-a doua alegeri este mult mai complicată decât ne-o prezintă istoriografia, însă pentru a se înfăptui şi-au dat mâna liberalii radicali de la Bucureşti cu cei moderaţi de la Iaşi, între care cel mai înaintat în idei era Kogălniceanu. PNL-ul s-a născut mai târziu, pe atunci erau cunoscuţi ca roşii, iar conservatorii albii.

Trebuia aplicată noua Constituție a țării, cea menită să înlocuiască Regulamentul Organic, ars pe rug, dar reînviat; trebuia organizată țara pe baze democratice, prin revizuirea întregii legislații anterioare, și trebuiau rezolvate chestiunile arzătoare la ordinea zilei: secularizarea averilor mănăstirești și împroprietărirea țăranilor, în 7 ani de domnie Cuza Vodă le-a făcut pe toate. Apoi a plecat fără să protesteze. A fost tot timpul singur, blocat la început de Barbu Catargiu și ajutat în momentele decisive de Mihail Kogălniceanu sau de propria sa camarilă. Ca mereu, împotriva cursului firesc al destinului național, fatalitatea și-a luat dreptul ei implacabil: Barbu Catargiu a dispărut prea repede; Mihail Kogălniceanu a fost îndepărtat sub bănuiala că plănuia să-i ia locul pe tron; camarila a devenit curând veroasă.

Guvernarea lui Cuza a înființat aproape toate instituțiile necesare unui stat modern, dar pe un teren impropriu. Instituțiile au fost umplute cu oameni nepregătiți să le gestioneze și în foarte scurt timp au căzut pradă celui mai devastator fenomen care întreține mediocritatea: birocrația. Colaborarea lui Cuza cu Kogălniceanu și lovitura de stat de la 2 mai i-au unit pe liberalii radicali cu conservatorii și moderații în ceea ce poartă numele monstruoasa coaliție. Aceasta era formată din: IC Brătianu, Grigore Brâncoveanu, Constantin Brăiloiu, Dimitrie Ghica, Ion Ghica, Anastase Panu, CA Rosetti și Gheorghe Știrbey. Complotiștii au scăpat de Kogălniceanu prin intoxicarea rețelei informative a lui Liebrecht cu zvonul că Mihalache emite pretenții la domnie. Ruptura dintre cei doi l-a făcut pe Cuza captiv în brațele camarilei și expus complotului. Obosit și cu misiunea îndeplinită, domnitorul Unirii era gata să lase tronul în favoarea unui principe străin, așa cum promisese înainte de dubla alegere.

Cuza, sfătuit de generalul Florescu, opta pentru instalarea pe tronul României a ducelui de Leuchtenberg, un nepot al țarului Rusiei. Așa ceva nu putea îngădui Brătianu și Cuza a fost lipsit de favoarea de a lăsa tronul de bună voie. Moscalii aveau în plan ca acest duce obscur să fie regele României, Bulgariei și Greciei, după ce acestea vor fi scoase de sub turci și aduse la cheremul lor. În războiul din 1877, ducele lu’ pește este lovit de un glonț singuratic. Se pare că de moartea acestui pretendent la tronul României este răspunzător într-o oarecare măsură IC Brătianu, pentru că în anii următori au avut loc trei atentate eșuate la adresa lui Firfirică finanțate și organizate de Rusia. Imediat după plecarea lui Cuza, Parlamentul îl proclamă domn pe un anume Filip de Flandra, care nici nu știa de acest lucru.

Chiar și după abdicarea sa, în viziunea Marilor Puteri inamice, Alexandru Ioan Cuza a fost etichetat drept un revoluționar periculos, iar întreaga sa domnie a fost apreciată ca o revoluție permanentă. 

2013 03 16 (Bucuresti) 090 [Rezolutia desktop-ului]

2013 03 16 (Bucuresti) 092 [Rezolutia desktop-ului]

2013 03 16 (Bucuresti) 086 [Rezolutia desktop-ului]

22 03 2015. Răsăritul m-a prins privind către Casa Poporului peste o aglomerare de clădiri ridicate în cel mai haotic mod. Aveam senzaţia că văd magherniţele Bucureştilor prin ochii femeii care-şi povesteşte chinuitoarea dragoste în Modigliani. Acțiunea se petrece în 1919-1920 la Paris, însă filmul e făcut integral în București. Eu l-am găsit foarte familiar.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 144 [Rezolutia desktop-ului]

Mai aveam de ajuns la câteva obiective şi am luat-o de dimineaţă. E a doua oară când sar peste Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida, însă e tot a doua oară când ajung la Stadionul Arcul de Triumf pentru meciul de rugby România – Georgia. Data viitoare când ajung în Bucureşti, muzeul va fi în capul listei obiectivelor, iar meciul îl voi sări, că m-a supărat Dumitraş băgând FRR sub patronajul unuia Duda, care se dă principe şi îngrijorător de mulţi îl iau în serios. Am trecut pe lângă muzeu şi apoi pe 11 Iunie am ajuns din nou la baza Dealului Mitropoliei. Pe 11 iunie 1848, Bibescu, domnitorul Valahiei, cel care apare des în filmele cu Mărgelatu fiind jucat de Besoiu, era silit să semneze Proclamaţia de la Islaz, care se dorea a fi Constituţia statului după Revoluţia de la 1848. În acea zi Bibescu a plecat şi deşi a mai dat târcoale tronului vreo zece ani, nu l-a mai ocupat niciodată.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 155 [Rezolutia desktop-ului]

Printre şandramalele spoite ale Centrului Vechi se păstrează într-o stare tristă, ascunsă de un cearşaf uriaş pictat, clădirea unde cândva a funcţionat Hotelul Concordia. Aici era cantonată gruparea roşie a lui Brătianu şi prin curieri negocia cu gruparea albă aflată la sala Slătineanu. Concordia nu a avut norocul de a fi renovat în regimul comunist. După campanii de presă, reportaje menite să facă autorităţile să roşească, glume proaste şi demersuri civice de mică amploare, diriguitorii s-au îndurat şi Concordia va fi reabilitat. Cât va dura, nu se ştie, iar pentru a nu fi foarte optimişti, avem un exemplu concret. În 1866, Cuza dă un decret prin care se începea amenajarea albiei Dâmboviței. Lucrarea s-a finalizat în 1988, pe vremea lui Ceaușescu, deci după 122 de ani.

IC Brătianu, poreclit Firfirică, a revenit în Valahia în 1856, simulând suferința de tuberculoză, pe care ar fi dobândit-o într-o închisoare din Franța. A spus că vine să moară acasă, dar mai întâi își va vinde moșiile ca să se trateze de această cruntă boală. Cum s-a văzut la Florica, Brătianu a trecut imediat la organizarea Partidei Naționale, iar primii săi agenți, în absența camarazilor de primă linie aflați în exil, iar cei din rândurile doi, trei și patru înfundând pușcăriile și ocnele, au fost câteva femei. Brătianu a aplicat proverbul francez cherchez la femme, exact cum a făcut Cuza care, din relația cu Cocuța Vogoride, a făcut rost de corespondența secretă a caimacamului și l-a compromis.

IC Brătianu și CA Rosetti au fost naționaliști categorici care au făcut destule geșeli de apreciere a realității, dar au sfârșit prin a mișca națiunea română înainte, prin Istorie. … Niciodată nu vom ști care au fost intențiile finale care l-au mișcat în opera sa politică. Putem doar să observăm astăzi … că românii au avut un lider cu o statură internațională dominantă, nu întotdeauna recunoscută, care a dorit intens și a luptat cu toate mijloacele permise și nepermise pentru un stat românesc puternic, condus de el. A reușit doar în parte, lăsând o moștenire greu de egalat.

Brătianu forța afirmarea identității statului român, mizând pe dinamica maselor în mișcare împotriva unui inamic extern format din trei imperii, speculând incapacitatea acestora de a acționa unitar, conflictele dintre ele și conjunctura favorabilă a decăderii Imperiului Otoman. În interior, Brătianu lupta doar la suprafață cu o clasă conservatoare și retrogradă, în realitate luptând cu o altă soluție națională pentru România, mult mai lentă, dar mult mai solidă. Și Brătianu și Catargiu știau că țara trebuie condusă de un grup restrâns de oameni politici hotărâți și influenți, capabili de orice reprimare și în stare să adoarmă vigilența dușmanului extern. Fiecare dorea să conducă România pe calea lui. Cu o precizare: Catargiu vedea în stabilitatea internă argumentul forte pentru anulare oricărei intervenții externe, în timp ce Brătianu vedea în stabilitatea internă (adică în păstrarea structurilor conservatoare) exact ceea ce trebuia distrus cu orice preț, chiar cu acela al riscului unei intervenții externe. De aici, miza totală pe Franța, stat protector ce putea bloca o intervenție străină și ocroti astfel actele de curaj ale liberalilor radicali.

IC Brătianu nu va ezita să-și vândă moșia de zestre a soției sale, Pleșoiu, pentru cheltuielile necesare aducerii prințului Carol de Hohenzollern în țară, la fel cum făcuse cu moșiile sale Lerești, Mălureni și Brătieni după 1848, bani cu care a finanțat propaganda în favoarea Principatelor Române și a cumpărat la Paris, Londra, Roma și Constantinopol demnitari, funcționari și ziariști străini pe care noi îi tot cităm astăzi drept mari iubitori ai României, ai Unirii și ai Independenței. Atât de ocultatul IC Brătianu va reveni în București în locul de unde l-au fugărit comuniștii.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 198 [Rezolutia desktop-ului]

2015 03 21-22 (Bucuresti) 200 [Rezolutia desktop-ului]

După plecarea lui Cuza, lucrurile au mers din rău în mai rău. Nu se găsea un principe străin. Când s-a găsit, pe fondul influenţei tot mai mari a Prusiei în Europa, acesta a venit în România la produs pentru clanul din care făcea parte. Mostră de lucru bine făcut din vremea lui Carol I: Pentru construcția căilor ferate din România se depuseseră două oferte: de la firma anglo-austriacă Oppenheim și de la firma germană Stroussberg. Prima se oferea să construiască fiecare km cu 240 000 lei, iar cea de-a doua cu 270 000 de lei. În mod surprinzător, licitația a fost acordată firmei germane, prețul total fiind cu 27,5 milioane lei aur mai mare decât cel cerut de Oppenheim. Pentru supravegherea lucrărilor a fost angajat un comisar în persoana șambelanului Casei de Hohenzollern, Ambronn, cu toate că prin Constituție, acest post trebuia ocupat de un înalt funcționar român.

După ce Franţa a pierdut războiul cu Prusia, s-a încercat detronarea lui Carol I de către liberali, pentru care Cuza era din nou o opţiune, operaţiune cunoscută în istorie ca Republica de la Ploieşti. Graba lui Candiano Popescu a stricat toată tevatura şi liberalii au ajuns în faţa legii. Cuza a refuzat. Misiunea sa se încheiase în noaptea abdicării. Peste numai trei ani avea să moară. Constituţia lui Rosetache era în total defazaj cu ţara şi în 1871 a izbucnit o revoltă spontană (fără nicio implicare a lui Brătianu şi nici a altor oameni din zona politicului) când consulul prusac s-a gândit să dea o recepţie la sala Slătineanu în cinstea victoriei asupra Franţei. În acea noapte, Carol I a vrut să plece definitiv, când primul ministru Ion Ghica i-a spus că e incapabil să oprească masele.

Unirea a fost pentru ultima dată într-un pericol serios în acea noapte, mai ales că ruşii pândeau pe Prut orice moment prielnic să intre în Moldova, din care rupseseră Basarabia la 1812 şi austriecii Bucovina la 1775. Atunci a apărut Lascăr Catargiu, care a luat funcţia de prim ministru şi a condus un guvern conservator mai bine de 5 ani, până a primit o bâtă-n cap de la un cetăţean oarecare. Apoi Carol I s-a împăcat cu Brătianu şi au urmat acei 12 ani fructuoşi de guvernare liberală cu câştigarea Independenţei şi transformarea României din principat în regat. Ce s-a întâmplat până în 1916 când Carol I moare de inimă rea pentru că România a ales să intre în război de partea Antantei, vă poate spune orice mestecător de clişee regaliste care se uită la Margareta Duda ca la Sf. Parascheva.

2015 03 21-22 (Bucuresti) 201 [Rezolutia desktop-ului]

02 04 2015. În Suceava, lângă fosta puşcărie, acum Palatul de Justiţie, se află Parcul Trandafirilor. Înainte de a fi parc, acest teren era curtea închisorii unde a fost implementat experimentul care, peste ani, va fi cunoscut cu numele Piteşti. Dezavantajul acestei puşcării era poziţionarea mult prea în oraş şi se auzeau vaietele şi urletele celor torturaţi, astfel s-a căutat un loc mai izolat şi s-a găsit la Piteşti, unde experimentul s-a derulat cu succes. Se spune că această curte ar fi plină de gropi comune. Nu a săpat nimeni să caute. După ce închisoarea de aici a fost desfiinţată, curtea s-a transformat în Parcul Trandafirilor, cunoscut printre suceveni ca Trei bărboşi, pentru că în 1976 au fost ridicate trei statui: Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu şi Costache Negri.

Cu evocarea memoriei ultimului dintre bărboşii menţionaţi, doresc să închei această postare. Negri și Alecsandri au crezut în Cuza și l-au susținut până la abdicare, iar după ce domnul Unirii a plecat din țară, s-au retras complet din viața politică. Pisoski, un ofițer din Botoșani, l-a propus pe Cuza pentru a fi domnul Moldovei, în momentul în care unii erau prea orgolioși să-i accepte pe Negri, Alecsandri sau Kogălniceanu. A fost ales după câteva runde în care s-a confruntat cu Negri, însă fără să știe, pentru că era la teatru. Negri avea cele mai mari șanse să fie ales domn de Partida Națională în Moldova, însă l-a preferat pe Cuza, tocmai pentru că știa, în ciuda multor slăbiciuni lumești, cât de patriot, dezinteresat și devotat cauzei Unirii este.

Merită amintit și Anastase Panu, care dorea Unirea printr-o soluție militară și după ce Cuza a fost ales și a dorit să-l numească prim ministru, a refuzat și i-a spus proaspătului domn să-și ia armata și să se ducă la București să facă Unirea. Era o soluție sinucigașă și Cuza o știa foarte bine, de aceea s-a mers pe planul Kogălniceanu – Brătianu inițiat și dus la îndeplinire de membrii lojei masonice Steaua Dunării. Dubla alegere a fost un moment sublim al istoriei noastre. În ianuarie 1859, masonii naționaliști locali hotărâseră ca Negri să fie ales domn în Moldova, iar Nicolae Golescu în Muntenia, urmând ca după alegere să cedeze cele două tronuri în favoarea unui principe străin așa cum prevedea Convenția de la Paris. Pentru a-i împăca pe roși și albi, a fost ales Cuza, o persoană care nu era în cărți și nu rănea orgoliul nimănui. Totul a fost făcut rapid, pentru că beizadea Grigore Sturdza, fiul controversatului voievod Mihail Sturdza, urmărea tronul și avea spate la Istanbul, era preferat de austrieci și rușii nu aveau nimic împotriva lui.

Eminescu spunea despre Costache Negri următoarele cuvinte: unul din cei mai nobili bărbați ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor.

2015 04 02 (Suceava) 003 [Rezolutia desktop-ului]

Având de ales între Austria, Rusia și un regim liberal revoluționar care să declare republica pentru a deveni un satelit al Franței, românii au găsit o a patra cale: de capul lor. O mână de bărbați energici și patrioți, folosind influența lojilor francmasonice, speculând animozitățile dintre Marile Puteri și riscând enorm, a reușit să obțină unirea, suveranitatea și independența statului român.

Când toţi aceşti oameni au reuşit, cum să nu ţi se facă greaţă auzindu-i pe cei care ne conduc, invocând mai mereu că nu sunt lăsaţi de unii şi alţii din afara ţării să facă şi să dreagă în interes naţional?

Între 1848 și 1866, la pragul trecerii spre națiunea modernă, poporul român a suferit un șoc organizatoric devastator pe care nici un curent cultural poporanist, semănătorist sau naturalist și nici curentul politic de Dreapta, tradiționalist și naționalist, nu va reuși să-l întoarcă la traseul firesc al unei evoluții armonioase.

Notă: Citatele mai largi sunt din cartea lui Alex Mihai StoenescuIstoria loviturilor de stat în România, volumul I.

Anunțuri

6 gânduri despre „MDCCCLIX (O mână de bărbați sau A patra cale)

  1. Eu trebuie sa mai citesc, pentru a intelege anumite aspecte. Am mari lacune, care dupa ce se vor acoperi, voi citi inca odata articolul tau. Excelent de altfel!

  2. Pingback: Copiii Unirii | Drumurile lui Spetcu

  3. Pingback: Risipirea mută a ultimelor rămăşiţe ale unei lumi dispărute | Drumurile lui Spetcu

  4. Pingback: Urmărindu-l pe Markus | Drumurile lui Spetcu

  5. Buna ziua. Intradevar fratii Golesti (Radu, Nicolae, Stefan si Alexandru) nu au avut urmasi dar sora lor, Ana Golescu, casatorita cu Printul Alexandru Racovita(nepotul de fiu al lui Stefan Racovita, domn in Tara Romaneasca 1764-1765) a avut 9 copii(3 baieti si 6 fete) printre care se regaseste si Zoe(Zoia) Racovita casatorita cu Effingham Grant precum si Ana Racovita casatorita cu Dr. Carol Davila.

  6. Pingback: După blocurile gri sunt bisericile voievozilor valahi [1/71] | Drumurile lui Spetcu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s