Distracția de la granița sârbo-bosniacă

26 04 2011. Saraievo. Ne-am propus să fim până după amiază la Timişoara, de unde să iau trenul de noapte către Suceava. În teorie planul suna bine. Practica a dovedit că optimismul este vecin cu prostia. Ne-am trezit relativ devreme, dar destul de indispuşi şi terminaţi după zilele şi nopţile de hălăduială pe drumurile de munte ale Alpilor Dinarici. Nu ne plăcea deloc vremea. Un Saraievo pâclos care dădea senzaţia că abia aşteaptă să scape de noi. Aproape de ieşirea estică a oraşului, ne încadrăm greşit mai devreme cu o străduţă şi în loc să fim în tunel, urcăm accentuat până ne trezim la fortăreaţa de pe deal. Nu-mi părea rău, dar trenul, chestii, socoteli şi de sus, când am privit către est, dincolo de intrarea în oraş, mi s-a părut dubios de liberă şoseaua.

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 761 [1600x1200]

Capitala Boniei-Herţegovina era învăluită într-o ceaţă răcoroasă care ne-a năruit toate pornirile de a o admira de sus în toată splendoarea ei. Vedeam efectiv câteva cartiere. Clădirea bombardată, sediul cazarmei şi Podul Latin cu câteva poduri vecine de peste Miliaţca au fost o consolare palidă.

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 763 [1600x1200]

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 764 [1600x1200]

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 767 [1600x1200]

După primul tunel am înţeles că nu mai am nicio şansă să prind trenul. Următoarele două erau închise şi traficul era deviat pe nişte drumuri prăfuite de pământ care urcau periculos în munte şi treceau prin grădinile unor oameni. Abia după vreo 20 de km ne-am reîntâlnit cu asfaltul.

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 772 [1600x1200]

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 776 [1600x1200]

La câţiva kilometri după Saraievo, în lanţul estic al Alpilor Dinarici, se găseşte o regiune numită Romanija (se citeşte Romaniia). Locuită aproape sută la sută de sârbi, cea mai mare parte a reliefului ei este un platou montan acoperit cu păşuni. Numele e clar că vine de la autohtonii înghiţiţi de sârbi şi care au practicat păşunatul dinaintea scurgerii slavilor în Peninsula Balcanică. Când musulmanii au dorit să-şi facă stat, această regiune şi-a declarat autonomia şi şi-a luat următoarea titulatură: Regiunea Autonomă Sârbă Romanija cu reşedinţa la Pale, un orăşel aflat în suburbiile Saraievo-ului. Mai jos vedeţi harta cu regiunile autonome declarate de sârbi în interiorul Bosniei-Herţegovina încă nedesprinsă din Iugoslavia. Modul de lucru a fost clar rusesc şi vedem cum se tot încearcă şmecheria cu autonomia şi la noi în ţară, ba secuiască, ba bănăţeană, ba transilvănistă. În Republica Srspka nu vezi nicăieri drapelul statului, ci doar al republicii sârbilor. Am fost plăcut surprins de un poliţist care ne-a avertizat că avem maşina parcată cu o roată pe trotuar şi neplăcut surprins când vedeam din loc în loc câte o piele de oaie, proaspăt belită, spânzurată la marginea drumului. Ciobani ciobani, dar chiar aşa? Nici nu am vrut să aflu de ce făceau treaba asta cu pielea de oaie.

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 777 [1600x1200]

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 781 [1600x1200]

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 786 [1600x1200]

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 788 [1600x1200]

SAO_BIH_1991_1992

De pe platoul montan Romanija se coboară mult pe nişte serpentine strânse care mă fac puţin temător şi mirat în acelaşi timp, că în noaptea în care am trecut pe aici nu am reuşit să-mi dau seama cu adevărat de diferenţa de nivel uriaşă. Coborârea începe în zona staţiunii de schi Igrişta şi se termină în localitatea Vlaseniţa, toponim care confirmă cele spuse mai sus şi ne duce cu gândul la memorabilul film documentar Maurovlahica.

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 794 [1600x1200]

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 795 [1600x1200]

Înaintăm către marginea Bosniei-Herţegovina, fără grabă, fără bătăi de cap, admirând pomii înfloriţi şi observând cum se schimbă vegetaţia pe măsură ce intrăm tot mai serios în inima continentului. Ajungem la Drina cea îndiguită, care astfel a căpătat dimensiuni considerabile şi nu mă gândesc decât la filmul meu preferat al lui Kusturica, Viaţa e un miracol. Ştiam că a fost filmat în altă parte, dar voiam să ajung la Karakai. Un sătuc pe malul acestui râu, care a ajuns să despartă două ţări independente, unde se petrece o parte a ficţiunii triste a bosniacului botezat ortodox şi mutat în Serbia. Argumentul său a fost foarte simplu, înainte ca strămoşii mei să devină musulmani au fost ortodocşi.

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 810 [1600x1200]

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 812 [1600x1200]

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 819 [1600x1200]

Karakai e un fel suburbie industrială a Zvornik-ului. Nu are nimic în comun cu satul din film. Poate doar calea ferată care urcă în munte. Cum era un pod cu punct de trecere a frontierei exact în Karakai, am zis să trecem pe acolo. Filmul e de văzut de mai multe ori.

După filmul lui Kusturica, a venit timpul să fim şi noi actorii unui film demn de Kusturica. La bosniaci stăm vreo două minute. Controlul documentelor şi suntem pe pod. La sârbi maşinile treceau ca prin brânză. Multora nici nu le mai controlau hârţoagele. Lucrurile erau prea frumoase ca să fie adevărate şi calculam că dacă merge treaba în ritmul ăsta, poate poate prind trenul. Ajungem şi noi la control. Sârbul se uită prin acte. Le răsfoieşte şi le tot răsfoieşte. La un moment dat primeşte un telefon. Cere carte verde. Cere actele maşinii. Dorinţele îi sunt satisfăcute cu celeritate. Mai beleşte ochii prin documente şi ne pune să tragem maşina mai la o parte.

Intră în scenă un bombalău, despre care aveam să aflăm că era şeful lor. Avea pe la 50 de ani şi o meclă de prostan comunist cum numai în filmele sovietice mai vezi. După căutătură e probabil să fi fost un fidel al lui Mladic şi cine ştie câte scăfârlii a găurit şi câte cadavre a aruncat în Drina. Zvornik apare pe piatra de la Srebreniţa ca loc unde au fost comise masacre. Ce voia ăsta de la noi? Pe acolo nu prea trec români şi probabil voia să cunoască unii. Pe lângă asta, eram trei persoane îmbrăcate în pantaloni de camuflaj şi cu tricouri de metalişti. În mintea sa de pravoslavnic sârb, şi-a imaginat că avem droguri şi a telefonat să fim reţinuţi şi să ni se facă un control serios.

În consecinţă, ne-am luat bagajele şi hainele şi am mers până unde ne-a spus el. De aici intram într-o cameră doar câte unul. M-am băgat primul, că-mi plac provocările. Rămân în pantaloni şi tricou. Desfac bagajul. Urmează cam 20 de minute în care a controlat tot, da’ tot ce aveam în rucsac. Fiecare haină, fiecare buzunar, fiecare cusătură. Mă uitam la el şi mă umfla râsul. Nu puteam râde, că nu e bine să te pui cu prostu’. Mai erau acolo doi angajaţi: o ciufută care se tot uita în paşapoartele noastre şi scria vrăjeli într-un registru şi un simpatic care se făcea că lucrează. Toţi stăteau cu capul în jos şi nu cârâiau nimic. Probabil că şefului lor, cel care umbla printre chiloţii mei transpiraţi şi împuţiţi, i se înfundase stropitoarea noaptea trecută şi căuta şi el pe cineva pe care să se descarce. A găsit o maşină cu români dubioşi şi dă-i şi luptă!

La un moment dat văd că mâinile încep să-i umble mai cu viteză. Ochii îi strălucesc în cap. Găsise ceva. Era în buzunarul unei cămăşi. Nerăbdător şi rânjind deschide buzunarul. Stupoare şi dezamăgire! Nu găsise decât un magnet de frigider cu harta Bosniei-Herţegovina pe care era gravat podul din Mostar. Ghinion pentru el. Își și imagina o primă consistentă că a prins niște traficanți de droguri. Asta nu l-a descurajat şi după ce a terminat cu bagajul şi hainele mele şi tot ce mai aveam, mă pune la perete cu picioarele crăcănate. A urmat o percheziţie corporală de aia care se lasă cu mângâiat testiculele şi pipăit puţa. Apoi mi-a zis că pot strânge şi să merg afară. Cât timp era percheziţionat al doilea dintre noi, nu aveam voie să vorbesc cu al treilea. În consecinţă am început să trag de limbă un miliţian de pe acolo.

Gagiii mai tineri erau oleacă mai destupaţi şi în slavo-englezo-română şi cu ajutorul semnelor chiar am reuşit să comunic cu un flăcău. Totuşi comunicarea era anevoioasă. Tovarăşul sârb era încântat de dialog şi ca să-l facă mai fluid căuta un coleg care să ştie engleza. Nu a găsit. Toţi strâmbau din nas când auzeau de engleză. Eu am scăpat mai uşor. Nu aveam nici plete, nici tatuaje, nici sârme. O singură chestie l-a intrigat pe dobitoc cu privire la mine. De unde fac rost de pantalonii de camuflaj? Nu sunt cumva soldat? (voina, voinic pe limba lui). Nu ştiu ce a priceput, că ăştia nu pricepeau o boabă engleză, iar la capitolul limbi slave, spre ruşinea mea, încă sunt deficitar. Atunci ştiam numai câteva cuvinte şi alfabetul chirilic, acum lexicul meu slavon s-a dublat.

Al doilea om a fost tratat mai nasol. L-a dezbrăcat în curu’ gol în altă cameră şi l-a pus să-şi depărteze bucile cu mâinile în timp ce sârbul îl inspecta vizual orificiul anal. Chiar de mai multe ori a ţipat la el să scoată drogurile. Sârbul ori era fundaş ori cretin, pur şi simplu nu pricepea (ca o grămadă de alți minunaţi din Suceava și nu numai) că niște români pot face turism cultural în Bosnia-Herțegovina. După ce a terminat cu noi, boul bălții a luat mașina la puricat. A pierdut cu ea vreo 20 de minute. În cele din urmă s-a lăsat păgubaș în a mai căuta droguri și fuma nervos la o margine. Ăia mai tineri râdeau pe sub mustață de el. Ne-au dat pașapoartele și am plecat. După câţiva km am observat că semnalizarea ne-a lăsat. Era clar o consecinţă a intervenţiei acelui tâmpit. Pe la Şabăţ am găsit un servis auto şi am mai pierdut cel puţin o oră şi jumătate acolo.

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 826 [1600x1200]

Scăpaţi de toate belelele, pe la apusul soarelui am trecut graniţa în România, fără nicio bătaie de cap. Pentru că există o lege a compensaţiei, am câştigat o minge mică de cauciuc la o promoţie la bere într-o crâşmă din Timişoara.

2011 04 23-26 (Novi Sad - Sarajevo - Mostar - Dubrovnik) 827 [1600x1200]

După interacțiuni numeroase cu locuitorii din Balcani care au asimilat pur şi simplu elementul autohton şi încă nu şi-au încheiat treaba, am ajuns la următoarea concluzie: Nu Kaliningradul este apendicele Rusiei în Europa. Nici Nistrenia sau Belarus-ul. Apendicele Rusiei în Europa este Serbia. Cu ocazia întregii călătorii am înţeles mai bine în ce constă frăţia ortodoxă româno-ruso-sârbo-greacă şi de ce toţi habotnicii de la noi care încă nu au priceput că fraţii ortodocşi au lovit naţiunea română de enşpe mii de ori mai nasol decât toți osmanlâii, migratorii şi papistaşii, merită scuipaţi efectiv, dialogul civilizat ar fi o favoarea mult prea mare acordată lor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s