Creasta Giumalăului

20 08 2014. O mai rapidă deteriorare a vremii faţă de cum spuneau prognozele la începutul săptămânii, m-a făcut să devansez cu o zi mult aşteptata drumeţie pe creasta Giumalăului de la nord către sud, adică de la nivelul râului Moldova până la nivelul râului Bistriţa. Traseul marcat cu punct albastru începe chiar în gara Valea Putnei. Putna este un hidronim cu rădăcină arhaică necunoscută şi sufix slavon, des întâlnit în zonele montane ale spaţiului românesc. Apele au împrumutat numele lor locurilor, astfel avem aşezări numite Putna, cea mai celebră a apărut în jurul mânăstirii ridicată pentru a-i fi loc de odihnă voievodului Ştefan cel Mare. Aceasta se află la 30 de km nord în linie dreaptă de Valea Putnei, pe valea Sucevei.

Văile Sucevei şi Moldovei delimitează la nord şi sud lanţurile muntoase ale Obcinelor Bucovinei. Văile Moldovei şi Bistriţei fac acelaşi lucru cu masivele Rarău şi Giumalău. Cum Rarăul a devenit mult prea aglomerat după reabilitarea unor căi de acces către vârf, amatorii de drumeţii montane cu grad de dificultate mediu şi redus, s-au reorientat către Giumalău, masiv accesibil cu trasee care se pot face într-o singură zi şi care oferă, datorită înălţimii sale, panorame minunate. Anul trecut pe vremea asta, am postat un reportaj despre câteva trasee din Giumalău, pe care le-am bătut cu pasul. A fost postarea cea mai accesată pe perioada verii 2014 şi asta demonstrează interesul pentru şi reorientarea plimbăreţilor mai comozi către Giumalău.

La 8 fix, de pe peronul gării Valea Putnei, am traversat liniile întorcându-ne în direcţia Câmpulung Moldovenesc şi din dreptul unei stive de copaci tăiaţi aruncaţi de-a valma, am pornit pe un drum forestier, care merge cam 50 de m pe sub poala pădurii, apoi se pierde în ea. Foarte curând observăm punctul albastru şi ne înscriem pe traseu. Urcuşul devine violent, drumul forestier potecă şi noi, încă neîncălziţi şi intraţi în ritm, avem nevoie de mici pauze, după fiecare rampă mai neprietenoasă. Destul de răcoare şi umiditate multă în atmosferă, dar vreme potrivită pentru umblătură, aşa că începem să mai lepădăm din hainele în care ne-am înfofolit de frica frigului.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 002 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 005 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 009 [1600x1200]

Am simţit intensitatea vântului când am ieşit într-un prim loc de belvedere. Panorama oferită nu a fost chiar foarte frumoasă, pentru că în zona trecătorii Mestecăniş, observăm şantierul gropii de gunoi ctitorită de Consiliul Judeţean Suceava, prin reprezentanţii săi: Mârza, Flutur şi Nechifor. În planul secund se desluşesc în văzduhul pâclos culmile Suhardului. Vântul rece ne fugăreşte mai departe şi intrăm într-o zonă împădurită, în care se auzea enervant zgomotul produs de utilajele care amenajează groapa de gunoi de la cea mai înaltă altitudine din România.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 016 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 017 [1600x1200]

Ne aflam într-o porţiune lejeră a traseului şi la ieşire din pădure, în locul numit Poiana Strungii, am făcut un prim popas pentru a ne alimenta. Am stat cam jumătate de oră, timp în care soarele a început timid să-şi arate faţa. Traseul marcat, fizic un drum forestier, şerpuieşte de-a lungul unei curbe de nivel prin mai multe zone în care vegetaţia de conifere a căzut cândva pradă unui vânt puternic. Peisajul e tipic pentru doborâtura care a fost valorificată, iar ce nu a fost de preţ a rămas la faţa locului. Treptat direcţia de deplasare se schimbă din NV-SE în SV-NE. Jos avem valea pârului Putna, iar în depărtare se observă silueta Ouşorului din Suhard.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 020 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 021 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 023 [1600x1200]

Curând ieşim în Poaina Sapele, un fel de platou pe care găsim o stână părăsită. E primul loc de unde avem vizibilitate directă asupra impresionantului Giumalău. Până să-l cucerim mai avem mult de pedalat, dar să o luăm din aproape în aproape. Această poiană este străjuită de Vârful Alunu, uşor de reperat datorită pilonului cu antene amplasat exact pe el. Fără să pierdem prea multă vreme, ne îndreptăm direct către dânsul şi începem să-l urcăm într-un ritm bunişor. Ultima parte a ascensiunii e puţin mai dificilă, nu neapărat datorită pantei, cât tufelor de afine care acoperă din abundenţă faţa despădurită a vârfului.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 024 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 032 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 035 [1600x1200]

La fix 4 ore de când am coborât din tren, atingem Vârful Alunu (1665 m). Facem o pauză de jumătate de oră, schimb hainele ude şi admirăm peisajul, deja lucrurile arată altfel, am atins creasta propriu-zisă şi de pe acest vârf avem vizibilitate 360 de grade. Vântul s-a oprit, iar soarele a devenit mult mai îndrăzneţ, aşa că pot continua drumul numai în tricou. Din păcate, văzduhul a rămas la fel de neclar. De aici ni se arată, pentru prima dată de când am început traseul, Rarăul cu vârfurile sale şi şoseaua care-l urcă din Pojorâta.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 040 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 044 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 046 [1600x1200]

Revenim la sensul de mers NV-SE şi ne menţinem, până la poalele urcuşului final, în jurul altitudinii de 1600 m. Ne deplasăm de-a lungul golului alpin şi rareori mai întâlnim pâlcuri de pădure. Plimbarea este o adevărată plăcere şi nu necesită eforturi deosebite. Vizibilitatea rămâne proastă, cu toate că soarele a biruit norii. Având reper Rarăul, ne dăm seama că înaintăm repede de tot.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 059 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 065 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 069 [1600x1200]

Când ne era lumea mai dragă şi coboram voios către ultima şa din care urma să ne luăm la trântă cu trufaşul vârf, auzim tălănci şi imediat suntem reperaţi de nişte câini. A fost prima şi ultima turmă întâlnită pe traseu. Lucrurile se complicau vizibil, eram patru oameni şi aveam de trecut de o turmă cu NOUĂ câini ciobăneşti şi un cioban ţapăn de beat, care nu schiţa niciun gest. Vreo câţiva câini mai tinerei aveau chef de hârjoană şi ne marcau la câţiva metri, câine la om, că om la om nu merge. Ce era de făcut? De fugit în niciun caz, nici să nu se gândească vreunul la o asemenea soluţie! Ne-am oprit cu rucsacii la piept şi fiecare a luat în mână ce a găsit, apoi am început o cvasideplasare în grupt cât mai compact într-un ritm care să nu enerveze câinii şi să-i facă atenţi la noi. Când se apropiau lătrând la câțiva metri, ne opream și îi mai derutam cu un aparat cu ultrasunete. Mi-a părut rău că nu am luat petarde la mine. Am ţinut-o tot așa până am trecut de ei. La un moment dat s-a trezit şi ciobanul matrafoxat, a venit, s-a uitat şi a plecat, nu era nimic serios pentru el. Am pierdut cam jumătate de oră să trecem de turma strategic plasată în acea şa care nu ne lăsa mai deloc spațiu de manevră.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 076 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 077 [1600x1200]

Scăpaţi de această cumpănă, cu zâmbetul revenit pe buze şi chef de glumă, am început voiniceşte ultima ascensiune a zilei. Totuşi, din când în când, ne uitam înapoi să nu ne trezim cu vreun grivei pe urmele noastre. Soarele ardea şi o altă problemă ne da bătăi de cap. De după Giumalău, dinspre Munţii Bistriţei, se auzeau sporadic tunete şi norii nu arătau bine deloc. Vârful ascundea privirii ce se petrece pe acea parte de cer, aşa că nu era prea indicat să ne prindă o ploaie cu tunete şi fulgere la peste 1800 de metri. În partea stângă aveam culmea prelungă a Munceilor Rarăului, unde zărim sub vârful Obcina Flocească o mândră mânăstire pentru pomenire, în spate vedem jos Poiana Sapele şi în depărtare lanţurile muntoase paralele ale Obcinei Mestcănişului şi Munţilor Suhard, iar în faţă întâlnim din ce în ce mai mulţi culegători de afine, dotaţi cu pieptene special confecţionat pentru recoltarea preţioaselor fructe de munte.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 078 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 082 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 083 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 084 [1600x1200]

Parcă parcă cerul începe să arate mai bine în direcţia de înaintare şi tunetele sunt tot mai depărtate. Trecem de Vârful Stegile (1750 m), salutăm culegătorii de afine şi dintr-un anumit unghi se pot vedea, cu oarecare greutate din cauza clarităţii văzduhului, peste Munceii Rarăului, la poalele Obcinei Feredeului, pe valea Moldovei, o bucăţică de Câmpulung Moldovenesc şi o mare parte din Vama. Serpentinele care urcă Munceii Rarăului se văd acum sub noi.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 094 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 095 [1600x1200]

În curând vom stăpâni orizontul şi nerăbdarea ne face să creştem ritmul. În spate vedem toată partea nordică a crestei Giumalăului scăldată în soare pe anumite porţiuni.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 096 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 101 [1600x1200]

După aproape şapte ore de când trenul ne-a lăsat în Valea Putnei, atingeam Vârful Giumalău (1857 m). Pentru mine era a doua oară din patru tentative. Fiecare cu povestea ei şi cu alţi tovarăşi de drum. Despre crucea de pe vârf, importanţa strategică şi miturile ţesute în jurul acestui munte, am scris în precedentele două povestiri dedicate Giumalăului. Spre mirarea mea, vântul nu era deranjant şi cum timp aveam berechet, ne-am oprit o oră, interval suficient pentru relaxare, contemplare, hidratare, alimentare, schimbat tricouri ude şi alte activităţi compatibile cu repausul.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 102 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 103 [1600x1200]

Ploaia cu tunete era dusă pe Bistriţa la vale cu tot cu întunecimea sa îngrozitoare. Peste Poiana Ciungi, în care erau parcate nişte rulote şi dube ale culegătorilor de afine, se zăreau cu ochiul liber, dincolo de Vatra Dornei, când era pâcla de acord, vârfurile de peste 2000 de m ale Călimanilor. Liniştea şi pacea era perturbată dinspre Rarău de câte o maşină care urca spre pietrele ce l-au făcut atât de cunoscut şi care au aprins imaginaţia visătorilor. Binoclul mă ajută să văd desfiguratul munte Negoiul Românesc din Călimani, distrus pe jumătate de exploatarea de sulf din timpul lui Ceauşescu şi vârfurile estice ale Munţilor Rodnei, pe lângă care culmile Suhardului par o înşiruire de dealuri. Ceahlăul a rămas ascuns după vălul de negreaţă care a acoperit Munţii Bistriţei.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 106 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 113 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 129 [1600x1200]

Din vârf până la cabana Giumalău se face cam jumătate de oră. Prima parte traversează câteva gâlme şi apoi urmează o coborâre abruptă. În faţa ochilor ni se deschide valea Bistriţei, pe segmentul Rusca – Dorna Arini, cu Călimanii pe fundal învăluiţi în ceaţă. Intemperiile au afectat indicatoarele puse de Salvamont, însă harta din buzunar, pe care am făcut câteva adnotări, oferea toate detaliile de care aş fi avut nevoie.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 132 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 133 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 135 [1600x1200]

În vârf am epuizat toate resursele de apă şi alte lichide. Găseam un izvor la intrarea în pădure a drumului care duce la Rusca. Asta presupunea un ocol de vreo jumătate de oră. Decizia luată în mod democratic, prin vot, a fost să mergem mai departe fără a ne mai aproviziona cu apă. Până la Zugreni, punctul terminus al traseului punct albastru, mai aveam puţin peste două oră şi numai de coborât.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 140 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 141 [1600x1200]

În prima oră panta nu e de neglijat, dar se coboară calm, iniţial pe pajişti, apoi poteca intră în pădure. Partea aceasta a traseului este totuşi dificilă la urcare, mai ales dacă ai rucsacul greu. Se merge aşa până când e nevoie să se schimbe direcţia de înaintare, pentru că deja diferenţa de nivel faţă de apa Bistriţei este mult prea mare. Râul se vede pur şi simplu la câteva sute de metri sub noi şi dacă nu ar fi fost copacii, acestă panoramă ne-ar fi înmuiat picioarele.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 145 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 146 [1600x1200]

Schimbarea direcției de înaintare dinspre NV-SE către SV-NE este semnalizată printr-o săgeată şi abundenţă de marcaje, pentru că se poate rata foarte uşor intrarea pe poteca îngustă. Intrăm pe partea cea mai dificilă a Piciorului Țepușelor. Urmează o oră de coborâre violentă în care atenţia este pe primul plan. Înclinaţia e mare, poteca practic nu există, ci vedem numai marcaje pe copaci, pietrele, rădăcinile, solul instabil şi resturile de vegetaţie sunt capcane care-ţi pot oferi trântă după trântă. Lipsa apei induce nervozitate în grup şi apeluri la accelerarea ritmului. Graba strică treaba, mai ales pe o asemenea porţiune, așa că fiecare cu ritmul lui şi cu riscurile pe care doreşte singur să şi le asume. Zgomotul tot mai apropiat al unui pârâu ne ajuta să intuim cam cât mai avem de coborât.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 158 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 160 [1600x1200]

Un depozit clandestin de bote ne dă de înţeles că s-a sfârşit chinul pentru genunchii noştri suprasolicitaţi. Nu sfătuiesc pe nimeni să urce pe Giumalău de aici sau dacă o face să o facă o singură dată, dar dacă vrea să-şi treacă în palmares traseul punct albastru, atunci mai înţelept ar fi să-l abordeze dinspre Valea Putnei. Apa pe care o auzeam era pârâul Colbu.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 161 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 162 [1600x1200]

Drumul forestier care coboară pe malul pârâului ne aduce pe direcţia iniţială de deplasare. Colbu este afluent al Bistriţei şi se varsă în ea exact în locul în care încep Cheile Bistriţei. Valea Colbului este hotarul dintre masivele Giumalău şi Rarău. Rarăul se izbeşte în mai multe locuri de Munţii Bistriţei, formând chei spectaculoase, în care numai firul apei are loc. La Zugreni, Bistriţa face un cot, neputând trece de Rarău, cuprinde munţii cărora le împrumută numele.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 166 [1600x1200]

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 169 [1600x1200]

Cabana Zugreni, căutată de turşti din toate județele, se zăreşte peste drumul naţional şi ajungi la ea traversând râul pe un pod de lemn. E locul perfect unde să te speli puţin pe faţă, să bei o bere şi pentru că timpul rămas până la trenul de noapte Vatra Dornei Băi – Bucureşti Nord este arhisuficient, să mai stai puţin la taifas. 10 ore şi 45 de minute a durat drumeţia pe creasta Giumalăului cu toate popasurile programate şi neprogramate. O zi de vară târzie până-n seară plină. De la Zugreni la Vatra Dornei găseşti foarte repede o maşină de ocazie, cel puţin cât mai ai lumină naturală afară. Vara viitoare îmi doresc să leg într-o singură zi Giumalăul de Rarău pe niște trasee pe care nu le-am mai făcut.

2014 08 20 (Creasta Giumalaului) 173 [1600x1200]

Anunțuri

9 gânduri despre „Creasta Giumalăului

  1. Frumos traseu, văd că și pe aici se fac defrișări… Oare mai este vreo pădure prin România neatinsă? Povestea e captivantă și frumoasă, detaliile sunt la obiect.. sincer mi-ar plăcea și mie o aventură de asemenea anvergură..

    • Nu a scăpat niciun munte de defrişări, mai ales că în județul Suceava e o mare fabrică Holzindustrie Schweighofer. Se taie la greu şi în rezervaţii, ceea ce e şi trist şi ilegal. Dacă ajungi prin zonă, putem face un traseu, că oferta e largă.

  2. Salut!
    In primul rand ma bucur ca vad o poza cu cineva si Varful Pietricelu din Calimani. In al doilea rand am fost si eu in Giumalau si peste drum In Muntii Bistritei. Fermecatoare locuri. Legat de defrisari, Giumalaul e ciuntit peste tot. Am urcat din Rusca (asa cred ca se numeste) pana pe varf. Numai defrisari. Un nene din Rusca, zicea la inceputul traseului sa mergem pe drum, pe deal e padure multa. Nu stia bietul de el ca cineva trecuse cu drujba pe acolo. Minunate peisaje! Respect!

    • Mulţumesc pentru aprecieri. Poza e făcută pe Negoiul Unguresc, exact înainte de coborâre câtre Şaua Negoiu. În Giumalău e jale mare că tăierea pădurilor şi treaba asta durează deja de ani buni.

        • În Giumalău erau acum vreo câțiva ani trei haite mari de lupi. Iarna e mai periculos, dar nu au fost semnalate probleme. Nici la stâni. În schimb, în Munții Bistriței sunt o grămadă de urși, care fac probleme ciobanilor și pe timp de vară.

  3. Pingback: Vârful Hovârla din Muntele Negru | Drumurile lui Spetcu

  4. Pingback: Jocul cu ploaia în Giumalău | Drumurile lui Spetcu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s