Turist în Ciurea. Pelerin la sud de Bahlui

02 03 2014. Iaşi. Cer plumburiu de primăvară timpurie. Noroi peste tot. Din staţia de peste drum de monumentul Independenţei ne-am urcat în autobuzul 41b. Acesta leagă cartierul Copou de satul Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea şi opreşte la câţiva paşi de gara Ciurea, într-o zonă cu blocuri de locuit, considerată un fel de suburbuie a municipiului Iaşi. Gara pare părăsită de ani buni şi singurele linii lucioase sunt cele două principale. Celelalte sunt lăsate pradă bălăriilor şi magneţilor bipezi, care au început timid opera de demontare a şinelor. Clădirea gării este construită din cărămidă şi se aseamănă cu mai toate gările mai răsărite de pe linia de cale ferată Iaşi – Vaslui. Locul a rămas în istorie pentru cea mai mare catastrofă feroviară din istoria României.

_DSC2418 [1600x1200]

Peste linii, ne atrage atenţia fosta fabrică de cărămidă din Ciurea. Clădirea principală are mai mult de 100 de ani vechime şi este clasată în categoria monumentelor istorice. Intrăm printr-o spărtură de mari dimensiuni a gardului şi încercăm să facem câteva poze. Imediat ne ia la ochi un paznic însoţit de trei dulăi. Reuşim să ne îndepărtăm până dincolo de gard, de unde purtăm un dialog rapid cu el. Ne comunică faptul că este o proprietate privată şi că nu avem voie să facem fotografii în interiorul ei.

_DSC2426 [1600x1200]

Dincolo de fosta fabrică de cărămidă, pe coasta dealului, zărim, în toată urâţenia greţoasei etalări a banilor nemunciţi, ţigănia de la Ciurea. Comunitatea de aici e celebră în toată ţara. Bulibaşa Ferdinand Stănescu, numele e purtat de aproape toţi ţiganii din Ciurea, e chiar vedetă RTV, având dese intervenţii pe subiecte ca înmormântări şi căsătorii ţigăneşti. Ocupaţiile de bază ale cetăţenilor din ţigănia de la Ciurea sunt evaziunea fiscală şi înşelarea statului român. Celebrul agramat cu docomentu’ provine din această comunitate. Mascaţii şi procurorii sunt cei mai de seamă vizitatori ai caselor de pe coasta acelui deal.

La prima şi a doua vedere, a te aventura în ţigănia de la Ciurea pare curată nebunie. Frica de ţigani ne e inoculată de mici şi poate pe aceasta se bazează tupeul cârdurilor de minoritari, care fac legea în anumite zone gri ale societăţii româneşti. Cum am intrat printre case, de după garduri începem să fim urmăriţi şi se dă alarma în ţigănie. Câţiva puradei ne înconjoară şi ne întreabă insistent pe cine căutăm. Aceeaşi întrebare răsuna şi din curţi. Răspundem că am venit să vedem casele. Îi zic unuia dintre puradei, care părea a fi mut, să ne ducă la cea mai mare casă de acolo. Ne duce la casa bulibaşei. Din când în când, treceau pe lângă noi maşini BMW şi Mercedes, modele recente, albe şi argintii. Asemenea maşini, cel puţin una, erau pe la porţi şi în curţi.

Nu bine ajungem în faţa casei bulibaşei, că imediat iese o pirandă pusă pe harţă. Ne ia la întrebări şi spune că pune câinii pe noi. Asta cu câinii am mai auzit-o şi nu putea fi decât una din fiicele bulibaşei, care a ameninţat cândva cu acelaşi lucru presa ieşeană. Femeia o fi având nervii zdruncinaţi din cauza numeroaselor descinderi ale organelor statului, care nu de puţine ori s-au lăsat cu reţineri şi confiscări de bani şi bunuri. Unul din noi îi explică uşurel ce facem pe acolo şi ne spune că ne putem plimba, dar să nu-i pozăm casa.

O voce îmi şoptea tot mai insistent să plecăm de acolo. Ne-am mai învârtit puţin să mai admirăm hidoşenia prostului gust, ivită din cea mai păguboasă complicitatea a unora dintre reprezentanţii statului cu unii dintre ţiganii de la Ciurea. Pe stâlpi am descoperit că pentru a preveni furtul de energie electrică, au fost montate nişte dispozitive cu transformator electric, care împiedică legarea directă, în mod fraudulos, a caselor la reţea. Un ţigan şi-a făcut şi blazon, pe care l-a etalat pe casă. Nu am reuşit să aflu ce zburătoare înfăţişează.

_DSC2427 [1600x1200]

_DSC2433 [1600x1200]

_DSC2434 [1600x1200]

_DSC2432 [1600x1200]

Ne-am întors în dosul gării Ciurea, de unde am luat din nou 41b, cu care am mers câteva staţii şi am coborât la intersecţia bulevardelor Nicolina şi Poitiers. Cam asta e lungimea fostului Combinat de Utilaj Greu Iaşi, ale cărui rămăşiţe se întind de la gara Ciurea şi până la pasarela pe care ne aflam. În ultimii ani acesta a devenit cea mai prolifică sursă de fier vechi pentru culegătorii de metale. De pe pasarelă, sus pe deal vedeam mânăstirea Cetăţuia, iar jos: noul bazar al Iaşului, calea ferată dublă Iaşi – Vaslui, pârâul Nicolina şi un magazin Selgros, ridicat pe numai o jumătate a unei foste secţii a combinatului.

_DSC2436 [1600x1200]

_DSC2440 [1600x1200]

Am urcat pe o cărare moale până sub zidurile mânăstirii. În timp ce ne curăţam de glod, admiram de sus panorama văii Nicolinei, afluent al Bahluiului, pe care au răsărit în comunism: cartierele CUG1 şi CUG2, iar în capitalismul de cumătrie: supermagazine, biserici şi vile.

_DSC2443 [1600x1200]

_DSC2447 [1600x1200]

Când vine vorba de atracţiile turistice ale Iaşilor, mai toată lumea interesată de acest aspect are în minte Copoul şi numeroasele obiective de pe străzile Ştefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza şi Lăpuşneanu. Toate acestea se află la nord de Bahlui, râul care curge prin cea de-a patra capitală a Moldovei. La sud de acesta sunt câteva obiective istorice interesante, frumoase, dar neglijate oarecum. Nu am reuşit să le văd chiar pe toate în acea duminică gri, dar am ajuns la cele mai importante.

Primul dintre acestea a fost Mânăstirea Cetăţuia, ridicată de Gheorghe Duca în a doua sa domnie din cele trei pe tronul Moldovei, pe un deal râpos, tocmai pentru a putea fi folosită ca loc de refugiu în caz de invazii. Şi şi-a făcut din plin datoria din acest punct de vedere. Pe lângă domniile din Moldova şi Valahia, Gheorghe Duca şi-a trecut în palmares şi titlul de hatman al Ucrainei, adică nu e numai urmaş al lui Ştefan cel Mare sau Mircea cel Bătrîn, ci şi al lui Petru Sahaidacinâi.

Duca-Vodă cel Bătrân, despre care elevii aflau mai întâi la română şi mai apoi la istorie, datorită romanelor lui Sadoveanu, care-l au ca personaj pe Tudor Şoimaru, a crescut în casa lui Vasile Lupu şi cam toată viaţa lui a încercat să-l imite pe trufaşul domn. Biserica Mânăstirii Cetăţuia este o copie a Trei Ierarhi. Pe lângă această mânăstire au funcţionat numeroase instituţii ale vremurilor trecute, iar despre o parte din cei care au lăsat ceva în urma trudind între aceste ziduri, citiţi pe placa dintr-o fotografie de mai jos.

Unul dintre cele mai dramatice momente ale istoriei mânăstirii a avut loc în 1717, pe vremea voievodului Mihail Racoviţă, atunci când habsburgii au invadat Moldova şi doreau să ia în stăpânire o bucată de la Carpaţi şi până la Siret. Câteva sute de nemţi şi moldoveni trădători s-au apucat de asediat mânăstirea pentru a-l prinde pe domnitor. Cum s-a încheiat asediul, citiţi mai la vale. După acest episod, din cauza alunecărilor de teren şi a incendiilor, mânăstirea a intrat într-un declin care a dus-o la ruină. A fost restaurată la iniţiativa lui Nicolae Iorga. Acum arată bine şi ce vezi îţi încântă ochiul. Mai multe informaţii despre acest obiectiv citiţi aici.

_DSC2451 as Smart Object-1 [1600x1200]

_DSC2452 [1600x1200]

_DSC2454 [1600x1200]

_DSC2465 [1600x1200]

_DSC2468 [1600x1200]

_DSC2469 [1600x1200]

_DSC2471 [1600x1200]

_DSC2475 [1600x1200]

Pentru coborâre alegem şoseaua. O găsim cam mâncată de vreme, dar practicabilă. Pe drum întâlnim o credincioasă şocată de o dronă cu care se jucau nişte tineri. Ne-a spus că asta e sigur o treabă diavolească. Ne intersectăm cu Bulevardul Poitiers, cel pe care l-am lăsat după ce am trecut pasarela, în dreptul unor blocuri părăsite în care au stat cândva muncitorii fostului Combinat de Utilaj Greu.

_DSC2478 [1600x1200]

_DSC2482 [1600x1200]

_DSC2486 [1600x1200]

Strada Cetăţuia porneşte din poarta mânăstirii cu acelaşi nume şi se opreşte în poarta Mânăstiriii Frumoasa. Am parcurs-o integral şi ne-am oprit în faţa unui turn masiv, impresionant, decorat cu coloane, puţin înclinat, pe care creşte vegetaţie şi din care pică bucăţi mari de tencuială. Am ajuns la al doilea obiectiv, Mânăstirea Frumoasa, situat exact în locul unde liniile de cale ferată Vaslui – Iaşi şi Ungheni – Iaşi se întâlnesc. Înainte ca aceste linii să fie construite, în perioada domnilor Moldovei, pe acel şes aveau loc execuţii publice.

Cu băgare de seamă intrăm în larga şi dezolanta incintă a mânăstirii. Mă minunez de felul în care arată la exterior biserica. Este specială, fiindcă este neobişnuit de înaltă. Dă senzaţia de măreţie. Îmbucurător e că starea bisericii e oarecum mai bună decât cea a turnului. În dreapta, printre câteva ruine, observăm, pe deal, Cetăţuia. Actuala biserică este a treia pe acelaşi loc şi datează din timpul domniei lui Mihail Sturza, fiind ridicată de egumenul Ioasaf Voinescu între 1836 şi 1839. Ctitorul şi familia voievodului Grigore al II-lea Ghica, cel care a ridicat a doua versiune a mânăstirii, sunt pictaţi în ineriorul bisericii. Bogata istorie a obiectivului, care începe cu un veac mai devreme decât a Cetăţuii, o puteţi citi aici.

_DSC2488 [1600x1200]

_DSC2492 [1600x1200]

_DSC2496 [1600x1200]

_DSC2499 [1600x1200]

_DSC2500 [1600x1200]

_DSC2508 [1600x1200]

Lângă biserică se găseşte mausoleul construit de domnul Mihail Sturza pentru familia sa. Coruptul domnitor, care, în 15 ani de domnie, a scos bani din vânzarea titlurilor boiereşti, numărul boierilor a crescut de mai mult de patru ori în acea perioadă, a angajat un sculptor italian pentru a-i realiza monumentul funerar. De numele acestui domnitor se leagă şi foarte multe lucruri bune. Poate cel mai important e Academia Mihăileană, locul unde a început redeşteptarea naţională a românilor din Moldova şi care este precursoarea universităţii din Iaşi. Starea generală a monumentului funerar pare a pierde lupta cu timpul, aşa cum ne arată clepsidra înaripată. Îngerului veghetor i-a picat o aripă şi suprafaţa criptei este crăpată de curgerea anilor. Cavoul e deschis şi se poate coborî în interiorul mausoleului.

_DSC2511 [1600x1200]

_DSC2512 [1600x1200]

IMGP7523 [1600x1200]

_DSC2514 [1600x1200]

_DSC2513 [1600x1200]

Lângă gardul mânăstirii se deschide în pământ gura unui pasaj subteran. Intrăm şi trecem pe sub calea ferată dublă Iaşi – Vaslui. Mergem puţin printre blocuri şi întâlnim iar pârâul Nicolina. La câteva sute de metri după ce-l trecem, vedem un alt obiectiv de pe lista noastră.

_DSC2519 [1600x1200]

_DSC2526 [1600x1200]

Mai ţineţi minte asediul Cetăţuii de la 1717? Nemţii şi moldovenii trădători au fost prinşi la mijloc între o oaste de tătari venită în ajutorul voievodului Mihail Racoviţă şi asediaţii din mânăstire. Mai mult de 500 de inşi au fost capturaţi, judecaţi şi executaţi. Conducătorul lor se numea Ferenţ. Cadavrele le-au fost aruncate într-o groapă comună pe malul Nicolinei, iar pe mormântul lor a fost ridicată o cruce mare de piatră, pe care a fost sculptată desfăşurarea evenimentelor de atunci. Monumentul a primit numele de Crucea lui Ferenţ şi aşa i se spune şi azi. Aceasta a început să piardă bucăţi, iar decorul din preajmă e deprimant. Traversând Şoseaua Nicolina, observăm că centrul Iaşilor nu e prea departe.

_DSC2529 [1600x1200]

_DSC2528 [1600x1200]

La sud de Bahlui începe, din punct de vedere geografic, Coasta Iaşilor, componentă a Podişului Central Moldovenesc. Din aceasta coastă fac parte dealurile Cetăţuia, de pe care am coborât şi Galata, pe care ne pregăteam să-l urcăm. Ele sunt separate de valea pârâului Nicolina. Din punctul în care ne aflam, am început un urcuş lent de mai bine de un km, care în cea mai mare parte s-a desfăşurat pe lângă gardul unui cimitir imens.

Din acest drum, dotat cu covor asfaltic bun, care leaga comuna Miroslava de Iaşi, când încă nu s-a terminat cimitirul, se desprinde o străduţă fărmată. Aceasta se opreşte în poarta Mânăstirii Galata. De pe turnul clopotniţei ne priveşte clepsidra înaripată. A fost urcată acolo de Mihail Sturza, când a refăcut turnul şi i-a mai adăugat un etaj. Curtea e mare, îngrijită şi în afară de biserică mai are o singură clădire, palatul domnesc. Pe larg despre acest al patrulea obiectiv de la sud de Bahlui citiţi aici.

Această mânăstire este ctitoria începută la 1583 a lui Petru Şchiopul, de trei ori domn al Moldovei, primul Basarab pe tronul Muşatinilor şi primul domn de la care ne-au rămas documente în limba română. Şi el, ca şi Gheorghe Duca sau Mihail Sturza, a murit departe de Iaşi. Petru Şchiopul a murit şi e îngropat în sudul Tirolului la Bolzano, azi în Italia. Gheorghe Duca a pierit la Liov, însă ciolanele i-au fost aduse după câţiva ani la Iaşi şi îngropate la Cetăţuia. Mihail Sturza, cel cu mausoleul de la Frumoasa, s-a prăpădit la Paris, iar rămăşiţele îi zac pe undeva prin Germania.

_DSC2534 [1600x1200]

_DSC2537 [1600x1200]

_DSC2542 [1600x1200]

_DSC2544 [1600x1200]

_DSC2547 [1600x1200]

De sub zidurile mânăstirii aflate pe buza dealului Galata, nume împrumutat de la cartierul Istanbulului în care se cazau pretendenţii la domnia Moldovei, avem cea mai frumoasă panoramă posibilă asupra capitalei culturale a României, Iaşi.

_DSC2566 [1600x1200]

Puţin mai jos de Mânăstirea Galata, pe o coastă, se găseşte Mausoleul Eroilor din Iași. Este un monument ridicat în perioada României Mari, în jurul căruia au fost adunate osemintele a peste 6000 de militari români decedaţi în Primul Război Mondial, care au fost îngropaţi pe suprafaţa judeţului Iaşi. De acest monument am aflat acum câţiva ani de la o emisiune TV, în care se povestea despre repetatele vandalizări la care a fost supus după 1989. Atunci se vorbea şi de nişte procese pe rol, care aveau ca obiect dreptul de proprietate asupra locului unde sunt îngropaţi eroii ieşeni.

_DSC2567 [1600x1200]

_DSC2569 [1600x1200]

Ce am găsit acolo nu e strigător la cer, dar nu ne face deloc cinste ca neam şi ne poate oferi şi un răspuns la întrebarea de ce nu suntem respectaţi de alte naţii. Ca să fim respectaţi trebuie să ne respectăm noi în primul rând, iar dacă noi nu ne respectăm trecutul, de ce l-ar respecta alţii şi mai ales de ce ne-ar respecta pe noi românii?

Anunțuri

4 gânduri despre „Turist în Ciurea. Pelerin la sud de Bahlui

  1. ahhh…interesant. frumos e mai greu de spus, ca de, asta e iasul, mai exact, astia sintem. ar fi niste comentarii de facut. doar unul acum. nu reusesc sa gasesc nici ofotografie a bisericii din Ciurea, cum arata inainte de renovare. era din caramida la rosu si,ma bategindul, ca ar fi trebuit sa ramina la vederecaramidaaia. eradeosebita, de o frumoseteaparte. acum e banalizata. nu stiu cine i-a dat voie popii s-o uriteasca. din pacate, raposatul meu sot,a contribuit mult la asta, fiin din zona si avind firma de constructii. a bagat bani si materiale acolo la greu. eu n-am aflat ce inseamna restaurare decit dupa ce fapta a fost comisa. pe undeva, prin cd-urile mele,e posibil sa existe niste poze cu biserica asa cum era ea. caut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s