Pe urmele primilor partizani

08 11 2009. O zi mohorâtă de toamnă cu miros de iarnă. Ceața nu s-a ridicat întreaga zi. În sfârșit venise momentul mult așteptat să fac o incursiune pe valea Sucevei, aproape de sârma ghimpată a lui Stalin, în locul unde s-a scris vreun deceniu o istorie care nu se învață la școală. Mai întâi, în blestematul an 1940, nația asta a dat câțiva bărbați care, contrar atitudinii generale, și-au asumat niște răspunderi pentru care unii au plătit cu viața. Lor le datorăm faptul că nu mergem la Putna cu pașaportul. Despre ei a scris jurnalistul Dan Gheorghe în România Liberă. Aflați-le poveștile și prețuiți-le amintirea: Valeriu Carp și Ioan Tobă Hatmanul. După 1944, rezistența armată de pe culmile Obcinei Mari a fost susținută de localnici instruiți de militari. Aceștia s-au numit partizani. Iniţial antisovietici și mai apoi anticomuniști.

Nu puteți merge mai departe, fiindcă o faceți degeaba, dacă nu urmăriți cu mare atenție primele două episoade ale cutremurătoarei serii Memorialul durerii. Una dintre cele mai bune emisiuni realizate după 1989 în peisajul TV din România.

Memorialul Durerii – Episodul 1 – Primii Partizani

Memorialul Durerii – Episodul 2 – Recurs în cazul Motrescu

Atunci circula personalul de Putna. Am coborât în gara Vicovu de Jos. Am găsit clădirea gării devastată, așa cum stă bine unui sat de gospodari bucovineni făcut celebru în toată România de Sofia Vicoveanca și în toată Europa de tâlhari și jefuitori. Celebra cântăreață de muzică populară a ajuns la Vicovu de Jos împreună cu o parte a familiei după refugiul din satul Toporăuți rămas dincolo de sârma lui Stalin. Actualii vicoveni nu prea sunt mulțumiți de ce a făcut Sofia Vicoveanca pentru localitatea lor. Simpla purtare a numelui satului peste tot pe unde cântă nu-i satisface deloc. Lângă gară curge Suceava. Pe malul râului, bucovinenii, cei mai gospodari oameni din galaxie, au aruncat tot ce nu le mai trebuia pe acasă. Așa e bucovineanul de pe ambele părți ale sârmei, tot ce-l stingherește dă pe gârlă la vale.

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 006 [1600x1200]

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 024 [1600x1200]

Până a venit să ne ia ghidul nostru local, ne-am plimbat pe malul Sucevei prin ceață. Atunci am răcit grozav pentru că m-am îmbrăcat neadecvat. A fost mult mai rece decât m-am așteptat și umiditatea crescută m-a dovedit.

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 015 [1600x1200]

Ne-am îndreptat către biserica satului. Ne interesa cimitirul. Despre primii partizani se ştiu puţine lucruri. Localnicii au cam uitat sau chiar habar nu au. Nici Memorialul Durerii nu ne edifică suficient în privința morții lui Vladimir Macoveiciuc.

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 026 [1600x1200]

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 027 [1600x1200]

P1070613 [1600x1200]

În cimitirul satului, la o margine, chiar lângă gard, găsim două morminte aflate la mică distanță unul de celălalt. În primul e îngropat Vladimir Macoveiciuc, în celălalt doi bărbați. Istoria tristă a celui dintâi sună cam așa: A condus primul grup de partizani anticomunişti. Originar din com. Voitinel, jud. Rădăuţi. A avut gradul de caporal în armată şi a fost instructor la premilitari, a condus un grup de partizani anticomunişti (constituit în mai 1944), cu un efectiv de peste 40 de combatanţi, originari din comunele Voitinel, Gălăneşti, Hurjuieni, Vicovu de Sus şi de Jos, Horodnicu de Sus şi de Jos., etc., jud. Rădăuţi. Vladimir, urmărit de Siguranţă şi N.K.V.D., şi câţiva dintre camarazii lui au fost judecaţi, în contumacie, de Curtea Marţială, la Iaşi. Vladimir, atras de locurile dragi, având garanţii de multă vreme din partea plutonierului Scripa că nu i se va întâmpla nimic rău, a participat, în casa surorii lui, Minodora Sandu din Vicovu de Jos, la o întâlnire de familie. Casa este lângă biserica satului Vicovu de Jos (cea din poza de mai sus). Jandarmii, în timpul nopţii, au înconjurat casa, iar dimineaţa, în zi de iulie, era atunci 8 iulie, în 1946, au atacat fără nicio somaţie. Cei din casă au răspuns cu foc; atunci, un sergent, Mihai Cimbru, urcat pe casă, a stropit cu petrol şindrila, iar vâlvătaia de foc a cuprins lemnăria. Ca să-i deruteze, fiul lui Vladimir, Silvestru (1926- 1969), a ieşit afară şi a spus că se predă, în acelaşi timp, Vladimir a aruncat o grenadă fumigenă şi, prin dâra de fum, a început să fugă spre gară. Dar mai era un trădător pe care nu-l intuise, chiar „ocrotitorul” lui, Scripa, în turla clopotniţei. De acolo, cu arma întinsă, a reuşit să-l împuşte într-un picior. Vladimir nu a găsit o soluţie salvatoare, a scos pistolul şi s-a împuşcat în tâmplă, căzând pe o movilă de pietriş pe marginea şoselei care leagă Putna de Rădăuţi. S-a chinuit o vreme, sub rânjetul odios al căpitanului Popescu, şeful Siguranţei, însoţit de alte canalii, sosite în grabă. Avea 41 de ani. A fost înmormântat în pământul satului Vicovu de Jos. Enigma primului mormânt a fost dezlegată. Crucea de piatră a fost făcută de familie după căderea comunismului, pentru că în regimul trecut nu era nicio însemnare că acolo este îngropat Vladimir Macoveiciuc.

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 033 [1600x1200]

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 032 [1600x1200]

Ironia destinului face ca lângă Macoveiciuc să-și doarmă somnul de veci doi indivizi care într-o perioadă i-au fost tovarăși. În sat se cunoaște faptul că în iarna 1945/1946, doi camarazi de-ai lui Vladimir Macoveiciuc intenţionau să îl vânda. Acesta a aflat şi la locul de întâlnire din munte i-a lichidat. Pe crucea lor scrie într-un limbaj de lemn ca au avut moarte de eroi. L-am găsit pe cel care le-a găsit cadavrele şi ne-a povestit despre cei doi, despre alţi partizani, despre politică, legionari, comunişti, colectivizare, poezii şi
cântece ale vremii. Ascultaţi-l cu atenţie!

Am dorit să vedem și tranșeele din pădure săpate de armată și locurile pe unde au fost hăituți partizanii. Am plecat de la cimitir și am mers pe șosea până spre ieșire din Vicovu de Jos spre Gălănești. Am trecut și pe lângă clădirea Poștei, cea mai jefuită instituție din Vicovu de Jos. Probabil se antrenează să nu-și iasă din mână cei care au făcut ani de zile în Germania același lucru cu oficiile poștale.

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 036 [1600x1200]

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 039 [1600x1200]

P1070635 [1600x1200]

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 061 [1600x1200]

Printre cei care au fost sub comanda lui Macoveiciuc s-a aflat și Vasile Motrescu. Unul dintre cei mai tragici eroi ai rezistenței din munți. El era chiar din Vicovu de Jos. Este detestat de localnici fiindcă a ținut un jurnal, care după ce a căzut în mâinile securiștilor a fost descifrat și identificați cei care l-au ajutat pe partizan. Aceștia au avut de îndurat tot felul de pedepse, interogatorii, bătăi și acte ostile din partea autorităților comuniste. Acum jurnalul lui Vasile Motrescu a văzut lumina tiparului la editura Nemira. Este răscolitor și total de neînțeles pentru o persoană care nu știe ce e libertatea.

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 076 [1600x1200]

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 088 [1600x1200]

P1070694 [1600x1200]

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 096 [1600x1200]

Pe pantele împădurite alea dealurilor şi munţilor din jur se cunosc foarte clar tranşeele, şanţurile şi locurile unde au fost cuiburile de mitralieră de pe linia frontului descrisă de Vatamaniuc în al doilea filmuleţ. Noi ne-am dus pe înălţimile dintre Vicovu de Jos şi Voitinel şi am descoperit tranşeele pe mai multe nivele de altitudine. Gavril Vatamaniuc era din Sucevița. O perioadă a fost camarad cu Motrescu. Au scăpat dintr-o încercuire a securiștilor. A fost ultimul partizan din zonă. S-a stins anul trecut. Când s-a întâmplat acea farsă pusă la cale de Băsescu și denumită condamnarea comunismului, Vatamaniuc a luat atitudine.

Din cauza ceții și a frigului am coborât în sat. Prin Vicovu de Jos trece şoseaua care până la 1918 a fost numită drumul imperial. Acest drum lega Viena cu Cernăuţii şi împăraţii când voiau să vadă Bucovina pe aici treceau. Se ştie de Franz Iosif că a venit la câteva beţii prin zonă. Casele tradiţionale din Vicovu de Jos sunt multe. De când au speriat vestul şi sunt ridicaţi cu mandate de extrădare, vicovenii au mai renunţat la arhitectura ţărănească de sub Obcina Mare. Prima este şi cea mai veche casă din sat care s-a păstrat. Albul şi negrul predomină. Acoperişurile sunt din draniţă unsă cu păcură.

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 100 [1600x1200]

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 102 [1600x1200]

P1070628 [1600x1200]

Am descoperit în sat şi o casă impunătoare. Aceasta a aparţinut unui demnitar liberal înainte de venirea comuniştilor, care au naţionalizat-o şi i-au dat o utilizare mult sub demnitatea ei. Tinerii din Vicovu de Jos au posibilitatea să se distreze şi în satul vecin Gălăneşti.

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 103 [1600x1200]

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 104 [1600x1200]

2009 11 08 (Vicovu de Jos) 105 [1600x1200]

Spre seară, după două beri într-o fundătură puturoasă, ne-am îndreptat spre gară şi mă gândeam de ce oare nu există un monument dedicat memoriei rezistenţei din Obcina Mare pe culmile acestor munţi şi vizibil de dincolo de sârma lui Stalin, închinat atât Armatei Române, cât şi acestor oameni liberi care nu au acceptat să fie călcaţi de cizma bolşevică. Mă întreb de ce cuplul agabaritic Nechifor – Ursu în cea mai scârboasă slugărnicie insistă să ne bage pe gât holocaustul evreilor, transformând muzeul din a doua capitală a Moldovei în memorial evreiesc, iar în mintea lor nu a prins contur niciun monument al rezistenţei din munţi, niciun monument al memoriei victimelor de la Fântâna Albă?

Anunțuri

16 gânduri despre „Pe urmele primilor partizani

  1. Interesant material, marturisesc ca e satul meu natal si bag seama ca apare si casa mea parinteasca, insa te.ai informat foarte gresit mai lucian spetcu, casa impunatoare….,, Aceasta a aparţinut unui demnitar liberal înainte de venirea comuniştilor, care au naţionalizat-o şi i-au dat o utilizare mult sub demnitatea ei. …” , e casa construita de parintii mei, prin munca lor, te rog sa te documentezi mai bine inainte de a scrie articole….

    • Îmi pare rău dacă am fost dezinformat și la rândul meu am dezinformat pe alții. Te rog dă mai multe detalii despre cum a fost construită. Ca să nu fie neînţelegeri e vorba de casa cu acoperiş din ţiglă, ultima din articol.

      • Oricine ar citii articolul, eu cel putin asa am inteles si nu doar eu, dupa cum ai pus imaginile si apoi ai facut remarca se intelege ca faci referire la casa mare alba, imediat dupa poza ai si scris ….

        • Ai greșit. Cititorii mei sunt inteligenți. Casa mare albă intră la case tradiționale. Mai întâi scriu paragraful și apoi vin pozele. Nu trebuie să te superi, casa ta e foarte frumoasă și mi-a atras atenția, de asta am și postat fotografia ei

  2. Articolul este scris cu suflet de român…blazat pentru ce sîntem noi astăzi în comparaţie cu ce am fost. Autorul ar fi putut să insiste pe conceptele de libertate şi de patriotism ale românilor de atunci, total deformate în comunism şi total neînţelese de generaţia de astăzi. Nu sînt de acord cu spiritul nazist al ultimei fraze. În faţa lui Dumnezeu crima comisă din ură, oricine ar fi victima, este cel mai mare păcat. Păcat!!!

    • Înţeleg că la Fântâna Albă s-a ucis din iubire. Morţii noştri nu au valoare, doar cei ai „poporului ales”. Înainte să plângem la morminte străine cred că ar cam fi timpul să descoperim şi să plivim mormintele celor din neamul nostru. Pe alţii are cine să-i plângă. Dacă citeşti secţiunea Despre înţelegi stilul. De tirade patriotarde sunt sătul. Nu am practicat niciodată fraza goală umplută cu cuvinte bombastice şi nici nu o voi face. Văd, înţeleg, scriu, nu dau lecţii şi nu fac morală.

      PS Ştefan cel Mare a omorât turci, tătari, poloni, unguri, români. Să înţeleg că e un sfânt păcătos?

  3. Răstălmăciţi cuvintele şi tot acolo ajungeţi! Orice mort trebuie pomenit. Cu atît mai mult fratele! Vă apreciez iniţiativa de a scoate la lumină crimele împotriva noastră, a românilor, dar dacă pentru un singur suflet credeţi că numerită, atunci nu mmerită pentru nimeni! Dacă aţi vedea un film în care atîrnaţi de crengile copacului din faţa casei din Odessa împreună cu soţia, cu mama, cu tata, cu bunicii şi cu ăia mici, cam prin toamna lui ’41, cum credeţi că vi s-ar simţi gîtul şi care ar putea fi ultimele cuvinte româneşti auzite?
    PS: Ştefan cel Mare a fost ridicat la rang de sfînt de oamenii care i-au păstrat memoria. El este sfînt în minţile lor. Cu Biserica e cam încurcată, iar Dumnezeu nu vrea să ne spună.

    • Domnule, crime s-au petrecut peste tot, suferința este pentru toate popoarele la fel, nu înțeleg de ce unii dețin monopolul suferinței pe Terra și trebuie plânși și jeliți de toată planeta. Nu trebuie să merg la Odessa, am și la Suceava destule exemple, am și la Cernăuți și mai multe, produse chiar de cei care au atârnat în crengi la Odessa și vin din vara lui 1940. În istoria noastră, anul 1940-1941 în Basarabia și nordul Bucovinei este suficient de ocultat încât să ne punem întrebări. Când răspundem la aceste întrebări aflăm cum un popor pașnic ca al nostru a înnebunit brusc. Până atunci să avem grijă de memoria noastră, că și noi am suferit și foarte mult și dacă nu ne vom aminti vom repeta greșelile istoriei

      • Tocmai de aceea! Fiţi egal! Fiţi Om! Îmi plac povestirile dumneavoastră dar nu mă număr printre cei, foarte mulţi astăzi, care îşi construiesc în mod ireal o lume în capul lor şi ei, acolo, în lumea aia, fac parte din tribul cel bun. Scoateţi la iveală istoria neamului românesc dar nu plasaţi acest neam într-un trib închipuit. Faceţi explorări minuţioase şi, înainte de a le face publice, încercaţi să vă autocenzuraţi ideile preconcepute. Asta, dacă vreţi să scrieţi povestiri istorice! Dacă vreţi să faceţi artă pe motive istorice, luaţi lecţii de la Nicolaescu iar dacă vreţi numai să şocaţi, vă aşteaptă Cristoiu! Nu am să vă mai deranjez pentru că nu îmi plac discuţiile de dragul spuselor dar simt că sînteţi un om tînăr tributar unor clişee (pentru care nu vă găsesc nici o vină) şi trebuie să începeţi cumva să judecaţi. Nu observaţi că nu mai există decît „logica” şocului, a impresiei cu orice preţ şi a călcării în picioare a elementelor sufletului uman ? Justin Pârvu, de curînd trecut la Ceruri, ne prevede zile nefaste în viitor şi chiar căderea creştinismului ca religie! Sînteţi tînăr! În voi ne e nădejdea! Vă mulţumesc şi să auzim de bine!

        • Mulțumesc pentru sfaturi, voi ține cont de ele. Deocamdată scriu doar impresii de călătorie și îmi exprim opinia. Nu doresc să o impun nimănui

  4. Exista o carte intitulata Voivodeasa, scrisa de Ion Tugui in care relateaza intamplarile din perioada de dupa razboi din acele locuri. Relatarile respective au fost editate in perioada comunista si au un oarecare subinteles.

  5. 2014 VICOVUL DE JOS JUD .SUCEAVA E O LOCALITATE DEOSEBITA SI CU LOCUITORI GOSPODARI !!! meseriasi an de toate au case frumoase !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s