La Alba Iulia la 90 de ani de la Marea Unire

01 12 2008. Visul meu de a ajunge la 90 de ani de la Marea Unire în toate cele trei oraşe simbol ale anului 1918, din păcate aflate de prea mult timp în trei ţări diferite, devenea realitate. Coboram din tren, în sfârşit, la Alba Iulia prin care trecusem de atâtea alte ori. Din 2006 mă alăturasem campaniei Basarabia Pământ Românesc susţinută de grupul de acţiune Noii Golani. În vara lui 2008 devenisem membru al grupului. Am fost mulţi care am venit din tot spaţiul românesc şi am surprins oarecum autorităţile, deşi înainte să plec din Suceava fusesem sunat de un nene de la jandarmi. Ceea ce a devenit cu trecerea anilor un lucru banal şi încă persistă.

P1030087 [1600x1200]

P1030089 [1600x1200]

Ne-am adunat la obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan. Peste 100 de oameni cu drapele tricolore. Ne-am îndreptat spre statuia lui I. C. Brătianu, unde avea loc o depunere de coroane de flori. Am cântat imnul, au fost afişate benăre cu ”Basarabia Pământ Românesc” şi “Fără politică în această zi sfântă”. Politicienilor prezenţi acolo li s-a amintit că: “Ziua naţională nu este o campanie electorală”. Reprezentanţii UDMR au fost huiduiţi pentru neruşinarea lui Marko Bela de câteva zile înainte, iar Gheorghe Funar, aflat şi el acolo, a venit către grupul nostru în scop electoral, dar a fost respins imediat. Aş mai menţiona că şi pe noi românii ne doare Trianonul la fel de tare ca pe unguri, fiindcă şi noi am pierdut ceea ce se numeşte astăzi Banatul Sârbesc şi porţiunea de la actuala graniţă de vest şi până la Tisa, deci România Mare a fost una ceva mai mică decât hotarele naturale ale românismului, adică Nistrul şi Tisa.

Surpriza autorităţilor a fost destul de mare şi abia când ne îndreptam către statuia lui Iuliu Maniu am fost abordaţi de jandarmi. Lucrurile s-au desfăşurat în ordine şi civilizat. Structurili s-au pus pe pozat şi filmat.

P1030092 [1600x1200]

De la statuia lui Iuliu Maniu grupul s-a deplasat către cetate, unde, pe străzi a cântat cântece patriotice, a scandat “Basarabia” şi alte sloganuri care să amintească românilor că noi sărbătoream 90 de ani de la Marea Unire, însă România încă nu era întreagă şi ar cam fi momentul să o refacem noi, aşa cum a fost şi în 1918, când românii au hotărât asta peste capul tuturor. Lumea ne felicita, ne aplauda şi ne încuraja, chiar unii s-au alipit nouă. Am mers pe străzi până în piaţa din faţa Catedralei, apoi ne-am stabilit pe un deluţ, unde a fost momentul culminant al desfăşurării noastre.

Am cântat cântece patriotice, am scandat pentru Unire. Lumea din piaţă ni s-a alăturat şi a cântat cu noi imnul naţional, apoi noi strigam “Basarabia” şi ei “Unire”. A fost frumos. La un moment dat a venit şi rapsodul Tudor Ungureanu şi a cântat cu noi. După această desfăşurare în care s-a cerut unirea cu Basarabia, care cred că nu s-a mai întâmplat niciodată la Alba Iulia aşa de răspicat, grupul nostru a defilat pe străzi şi apoi ne-am despărţit.

P1030111 [1600x1200]

P1030127 [1600x1200]

P1030134 [1600x1200]

P1030148 [1600x1200]

P1030149 [1600x1200]

Eu am plecat cu câţiva să vizităm cetatea. Ne-am plimbat prin şanţurile ei. Acum este o bijuterie. În 2008 procesul de reabilitare era la început. Noroi mult. Cetatea era mohorâtă şi respingătoare. În şanţ, în noroi, era un bâlci. Ne-am oprit să mâncăm. Până am ieşit de acolo din mulţime am ratat Hora Unirii din faţa Catedralei. Ne-am plimbat pe la statuile celor care au rămas în istorie ca făuritorii României Mari şi apoi am mers în Sala Unirii. Nu m-am lăsat până nu am vizitat întreg Muzeul Unirii din Alba Iulia. Am stat acolo peste două ore. Nu mi-am imaginat că o să am atâtea de văzut. Nu am fost deloc supărat că am pierdut parada militară şi cea a costumelor populare.

P1030156 [1600x1200]

P1030164 [1600x1200]

P1030173 [1600x1200]

P1030179 [1600x1200]

P1030184 [1600x1200]

P1030198 [1600x1200]

P1030200 [1600x1200]

În faţa Catedralei au fost dezvelite busturile Reginei Maria şi al Regelui Ferdinand. Ceva mai încolo începuse concertul de muzică populară. Pe scenă era Floarea Calotă. Mi-a plăcut mult lumea. Oameni veniţi din toate colţurile ţării, dar şi localnici. Toţi relaxaţi, zâmbitori şi cu cocarde tricolor în piept. Era cu adevărat sărbătoare. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva. Am rămas profund impresionat.

Ne-am mai plimbat prin parc, pe la bâlci şi mai spre seară ne-am adunat la statuia lui Avram Iancu şi de acolo am mers din nou pe acel deluşor din piaţă. Seara deja se lăsase. Am cântat din nou imnul naţional şi cântece patriotice, am strigat sloganurile cunoscute despre revenirea pământurilor româneşti înstrăinate la România şi la urmă s-au aprins torţele. În piaţa urma să aibă loc un foc de artificii şi tineri cu făclii aveau să defileze pe acolo.

P1030216 [1600x1200]

P1030220 [1600x1200]

P1030222 [1600x1200]

untitled78 [1600x1200]

untitled765 [1600x1200]

untitledknj [1600x1200]

untitledswsdf [1600x1200]

Am plecat spre gară. Nu mai aveam timp să vedem focul de artificii. M-am întâlnit cu nişte flăcăi din Chişinău cu care în vară am petrecut o seară lungă la poveşti. Din grupul lor un om călătorea spre Cluj şi a mers cu noi. Acesta era mai în vârstă şi ne-a povestit pe scurt viaţa lui. Cum a fost deportat la Irkuţk încă de copil pentru că părinţii lui erau chiaburi şi toate păţaniile de acolo, cum a umblat toată Uniunea Sovietică şi despre grupurile etnice cu care a intrat în contact, locurile unde se află români din Basarabia, Bucovina şi nu numai, deportaţi sau amăgiţi să plece şi multe alte lucruri foarte interesante.

Atunci eram foarte încrezător. Pot spune naiv. Timpul a trecut şi am înţeles mai mult decât trebuia. Am bătut cam tot ce înseamnă Republica Moldova şi am întâlnit toate felurile de oameni de acolo la ei acasă, dar şi veniţi la studii aici. Unionist am rămas, dar marşurile de stradă şi afişele nu rezolvă prea multe în acest sens. Soluţia e alta şi ţine mai mult de un stat puternic populat cu cetăţeni, decât de o turmă mânată de la spate prin portavoce sau amăgită cu tabere de vară la Sulina. Voi detalia la timpul potrivit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s