Humuleşti, rezervaţia de zimbri şi cetatea Neamţ în reconstrucţie

09 02 2008. Durata zilei începea să fie vizibil mai mare. Cultul pentru Creangă mă chema la Humuleşti. Nu mai fusesem din clasa a 5-a. Am găsit prilejul într-o zi de iarnă adevărată cu omăt nu mare, dar foarte prezent. Am ales gara Paşcani ca loc de întâlnire cu alţi doi temerari, care veneau din direcţii geografice opuse.

Oraşul muncitoresc ce a dat probabil cei mai mulţi comunişti ilegalişti şi apoi viitori oameni ai muncii care au scris istoria PCR, trăieşte încă de pe urma atelierelor CFR. Nu am remarcat prea multe aici, nici nu am avut vreun ghid de seamă. La Paşcani impresionează treptele care urcă din capătul pietonalului spre inima oraşului. Un fel de scări Potemkin ale Moldovei, deşi Paşcani nu a fost port nici măcar la inundaţii. Ca o ironie a sorţii, cea mai importantă personalitate a Paşcanilor este Mihail Sadoveanu, scriitor care şi-a mâncat omenia la bătrâneţe intrând în PCR în timp ce confraţii săi de toc înfundau puşcăriile şi lagărele de muncă.

Nu am găsit nimic care să-mi atragă atenţia în Paşcani. Eram şi grăbiţi. Ne-am poziţionat strategic la ieşire spre Moţca şi dă-i cu autostopul. A oprit un nene cu un camion mai vechi decât noi trei la un loc. Nu-i bai. Nu te plouă, nu te ninge, nu merge prea repede, nici prea încet. Şoferul asculta nişte melodii în stilul folclor de bazar. Cam ce ascultă vulcanizatorii. Prietenii mei vorbeau în engleză şi făceau mişto de muzica şoferului, eu mă lansam cu el în discuţii stupide. Nu mai ţin minte subiectul lor. Cert e că niciodată nu voi uita hârtoapele şi arătura de pe ceea ce se numea centura oraşului Târgu Neamţ. Ne-a lăsat exact lângă podul de peste Ozana cea tulbure. I-am plătit, i-am mulţumit.

Puşi pe treabă, am ratat intrarea pe uliţa lui Creangă din Humuleşti, dar ne-am prins rapid şi ne-am întors. E la maxim 200 m de pod. Iarna e frumos la muzee şi case memoriale fiindcă nu e mai nimeni şi poţi sta în tihnă să citeşti toate informaţiile. Erau lucruri pe care le ştiam, le citisem tot acolo, le citisem prin cărţi, dar îmi făcea plăcere să le recitesc. Aşa cum simt o plăcere deosebită de fiecare dată când recitesc Amintirile. De descris în cuvinte nu e mare lucru. Probabil pentru generaţiile viitoare de la oraşe şi sate, victime ale urbanizării şi progresului tehnologic, vor trebui introduse noi explicaţii pentru fiecare obiect din căsuţa bătrânească de la Humuleştii Vechi, azi cartier al oraşului Târgu Neamţ.

Peste gard este un han botezat La Smărăndiţa. Într-o parte a sa, într-un cadru pe cât se poate de autentic, proprietarul a organizat un parc tematic în care sunt prezentate statui cu personajele din Aminitiri şi basmele lui Creangă. Era închis şi zăpada era stăpână acolo.

Îmi făcusem temele prost. Rar mi se întâmplă. M-am gândit că putem acoperi la picior distanţa de la casa memorială a lui Creangă până la rezervaţia de zimbri. Erau vreo 7-8 km. Cam mult totuşi având în vedere că era iarnă şi deci frig. Plini de curaj am luat-o voiniceşte spre Vânători. Ne-am oprit şi am luat masa la un han. Am aflat de la nişte localnici că trece un maxi taxi spre mânăstirea Neamţ. Am văzut cetatea Neamţ de pe cealaltă parte a Ozanei. Mi-a plăcut poarta bisericii, iar în curtea şcolii era bustul lui Ştefan cel Mare. E normal, aceşti oameni sunt urmaşii plăieşilor care aveau datoria de a păzi cetatea Neamţului.

Toate mânăstirile celebre ale zonei de nord a judeţului Neamţ sunt cuprinse alături de codri şi legăturile dintre ele în ceea ce se numeşte Parcul Naţional Vânători Neamţ. Inima acestui parc o reprezintă rezervaţia de zimbri. Una relativ nouă care nu are nici două decenii de istorie. Se află la câteva sute de m pe drumul ce merge spre mânăstirea Neamţ, imediat ce acesta se desprinde din drumul naţional ce duce spre Pipirig.

Se plăteşte intrare. 3 lei parcă. Apoi există o alee care urcă printre ţarcurile de dimensiuni considerabile în care se află animalele. Atracţia o constituie fără doar şi poate specimenele de zimbru. Animale atât de rare şi de sensibile oprite de la dispariţie de zoologii geneticieni. Aveau şi pui printre ei. Iarna stau mai la grămadă lângă mâncare, aşa că am putut să-i fotografiez în voie.

Între timp începuse să ningă răzleţ. Această rezervaţie se află într-un cadru natural minunat. Iarna mohorâtă îi anulează multe din frumuseţi.

În rezervaţie se mai află ciute, cerbi şi căprioare. Foarte sperioase şi mereu atente. Mai erau ceva păsări şi cuşti goale pentru animale sălbatice periculoase.

Pentru că habar nu aveam când e un maxi taxi înapoi spre Târgu Neamţ, am ieşit la dat aiurea din mână. Nu prea veneau maşini de la mânăstiri. Popii erau în rugăciune. Am stat atunci ceva în frig până a venit un microbuz. Am pozat un bour sculptat într-o poartă, care de multe ori se confundă cu zimbrul, deşi sunt animale diferite. Cel de pe stema vechii Moldove e bourul. Iarnă şi pustietate în jur, dar şi o linişte divină.

Microbuzul ne-a lăsat la autogară. De aici ne-am îndreptat în grabă spre cetate, fiindcă nu mai erau multe ceasuri de lumină. Am trecut repede şi pe lânga casa Veronicăi Micle şi prin parcul oraşului şi ne-am trezit la drumul de la baza urcuşului spre cetate. Aici poarta deschisă, deşi se vedea că arăta a şantier. Am intrat şi am luat-o prin glod la deal. Pe la jumătatea urcuşului ne ajunge un fel de paznic şi ne spune că nu putem vizita şi că nu avem ce căuta acolo. Discutăm oleacă şi ne însoţeşte până sus, doar să-şi mai dezmorţească ciolanele.

Cetatea era şantier autentic. Drumul era blocat undeva pe pod. Ne-am uitat puţin şi ne-am întors. Am mulţumit frumos paznicului şi am plecat.

Acum cetatea e o bijuterie şi un punct foarte căutat de turişti. Am coborât în oraş şi am luat-o agale spre gară, deşi nu ştiam unde e. Am trecut prin centru şi ne-am amintit încă o dată de Creangă, am observat o casă veche ce a fost cândva sediul vreunei instituţii şi am pus şi o poză pe care o consider istorică, fiindcă acum casa de cultură din Târgu Neamţ e într-un serios proces de reabilitare şi nu ştiu dacă pe viitor va mai arăta la fel.

Am găsit şi gara, am prins şi trenul, iar la Paşcani am băut o ciocolată caldă într-o crâşmă din gară şi apoi fiecare s-a urcat în trenul către destinaţia de unde a venit dimineaţă.

Anunțuri

2 gânduri despre „Humuleşti, rezervaţia de zimbri şi cetatea Neamţ în reconstrucţie

  1. zona excelenta un traseu cu rare frumuseti dar care sunt cam lasate in ruina .le-am vazut de cel putin trei ori .eu sunt din pitesti si ori de cite ori am avut ocazia le-am vizitat impreuna cu alte persoane pe care eu le-am adus aici.totodata am vizitat si o parte din manastirile din nordul moldovei si al bucovinei care m-au lasat cu gura cascata.gigi pitesti.cristinik

  2. Pingback: Şi avea un cal alb şi venea tâgâdâm, tâgâdăm, tâgâdâm | Drumurile lui Spetcu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s